7 luni

7 luni în care am testat cât de tare mi se potriveşte ceva ce mi-am dorit încă de acum 10-12 ani

7 luni în care am alergat să fac totul pentru a mulţumi şi dreapta şi stânga

7 luni în care am renunţat la sport (iniţial, din cauza unor mici probleme de sănătate)

7 luni în care am scris mai puţin (uneori, deloc)

7 luni în care am am citit pe apucate, tot ce mi-a picat în mână

7 luni în care viaţa a trecut repede, pe negândite, fără să simt

7 luni în care am descoperit oameni frumoşi, în care m-am bucurat pentru minunile lor şi am încercat să fiu acolo, la nevoie, în clipele mai grele

7 luni în care au trecut sesiuni(cu bine, pentru alţii – eu am fost doar susţinător)

7 luni

Mult sau puţin, au trecut. Acum, eu în urma lor, mă simt mai bogată. Mai obosită. Mai cu sens simt că e lupta mea de fiecare zi.

Am crescut mult. Am învăţat. Am greşit şi am corectat. Am lăsat de la mine şi mi-am dat seama că uneori, e mai înţelept să ai răbdare şi să modifici, pe parcurs, dacă e cazul.

Au fost luni în care (deloc întâmplător, evident!) am curăţat răni vechi de ani de zile. Am scris scrisori şi am plâns lacrimi mult adunate. Am primit idei noi şi mi-am descoperit puteri pe care nu mi le cunoşteam.

A fost greu? Nu ştiu! Nu simt decât acum, când deja lucrurile redevin cum erau, că s-a adunat oboseală. Că s-au adunat nespuse şi că m-am rupt în bucăţele şi m-am răspândit în diverse activităţi.

Aşa sunt eu – pun suflet acolo unde sunt. Chiar dacă stau 5 minute sau 7 luni. Chiar dacă merită sau nu prea. Nu pot să fac ceva (ORICE) doar pentru că trebuie sau pentru că e … la modă.

Nu regret. Deşi, câteodată, mă doare tare că …lucrurile nu ies aşa cum ar trebui.

Dar…ca un fum au trecut 7 luni. Au rămas câteva amintiri, câteva imagini foarte clare. Şi eu, care încă mai fac temele pe care ni le dă Oltea Tudose.

Am tot căutat tonul potrivit în care să scriu postarea asta. Am tot cerut vreme şi gând lin să pot aşterne pe hârtie.

Mulţumesc celor 7 luni care m-au crescut să ajung AZI, aici! Mulţumesc oamenilor care mi-au ghidat paşii! Celor care mi-au ridicat piedici şi celor care mi-au şters greşelile.

7 luni ca o călătorie 🙂

Facebook Comments

Şoapte Urbane sau cum arta prinde viaţă colorată

Să facem cunoştinţă, eu sunt Irina de la blogulirinei.ro. Cine eşti tu?
Mămica Șoapte Urbane: Sunt Ina Noileanu, un om cu suflet bun, aşa spun cei care mă cunosc. Sunt un om care iubeşte frumosul, cel văzut şi cel nevăzut, pentru că mereu încerc să privesc dincolo de aparenţe.
Eşti o mamă care lucrează de acasă? Cum a început această “aventură”?
Mămica Șoapte Urbane: Lucrez şi de acasă după amiaza, când timpul îmi aparţine. Aventura handmade a început când fiul meu avea 5 ani şi am rămas doar noi doi. A pornit dintr-o necesitate, iar acum, după 25 de ani, este mai mult decât un hobby, a devenit un bussiness cu acte în regulă.
Spune-mi, în câteva cuvinte, care este “superputerea ta” ? Hai să vorbim despre proiectul tău!
Mămica Șoapte Urbane: “Superputerea mea”, dacă mă întrebai acum 20 de ani, ţi-aş fi răspuns “fiul meu”. Au fost ani în care, oricât mi-ar fi fost de greu, privindu-l, mă reîncarcam.
Acum însă, răspunsul este altul. “Super puterea” este pasiunea pentru frumos, combinată cu miile de ore de muncă, de teste, de făcut şi desfăcut. Oare faptul că sunt perfecţionistă poate fi încadrat tot aici?
Proiectul Şoapte Urbane, în forma de acum, este dezvoltat de 4 ani. Doi ani de studiu dedicaţi în exclusivitate testelor de comportament ale muşchiului stabilizat. Un an în care am creat conceptul de mini aranjamentele prototip şi studiat impactul, evident cu ajutorul prietenilor. Absolut tot ce este integrat în concept, de la muşchi, plante, cutii, fotografii trebuie să fie de cea mai bună calitate.
Azi, Şoapte Urbane înseamnă o echipă. Există sedinţe foto planificate din timp. Majoritatea fotografiilor din pagină sunt lucrate de Corina Alexandrescu, pe partea de marketing am o colaborare cu Simona Alexandrescu şi în atelier lucrez cu Carina Cris.
De ce o astfel de alegere?
Mămica Șoapte Urbane: Sunt o mare iubitoare de flori şi parcă florile tăiate se duc prea repede. 🙂 Mi-am dorit să dezvolt un concept floral ecologic şi multă vreme am cochetat cu hârtia creponată. La un moment dat, Vlad, fiul meu, mi-a sugerat să dezvolt doar partea cu muşchi stabilizat şi plante cu structură lemnoasă. De aici şi alegerea.
Care sunt sursele de inspirație? Cum capătă formă un aranjament? Cât este arta și cât este tehnică?
Mămica Șoapte Urbane: O să sune a lipsă de modestie. Singura sursă de inspiraţie sunt chiar plantele cu care lucrez. Îmi pun pe masa de lucru câteva flori, elemente uscate, (la începuturi desenam) şi lucrez ca la un puzzle. Procesul poate dura şi două saptămâni, pentru că rezultatul trebuie să fie Wow! Dacă o întrebi pe prietena mea, Elena Andrei, artist plastic, o să spună că este artă 100%.
Este greu să “construiești” astfel de povești colorate? Ai un anumit ritual când creezi?
Mămica Șoapte Urbane: Când iubeşti ceea ce faci, totul devine o provocare, imaginaţia este turată la maxim. Ritual, da, întotdeauna cu fundal muzical, muzică clasică când concep noi modele. La final, când prototipul este gata, gata, dansez cu el. Partea cea mai haioasă este alegerea unui nume. La începuturi apelam la cei din jur, acum, de fiecare dată, îi invit pe vizitatorii paginii Şoapte Urbane.
Ce te motivează să mergi înainte? Să îţi doreşti dezvoltare?
Mămica Șoapte Urbane: Bucuria cu care sunt primite, feedback-ul constant pozitiv. Poveştile pe care le scriu o dată cu finalizarea lor. Lumea plantelor este fascinantă. Simt că pot să aduc multă culoare în jur doar jucându-mă cu multe texturi.
Spune-mi, Irina, cine fuge de dezvoltare? Pasul următor este Instagram şi un site de prezentare. Caut câteva recomandări.

Cum au reacționat cei dragi, cei din jur, atunci, la început și cum s-a schimbat atitudinea lor acum?
Mămica Șoapte Urbane: Reacția prietenilor a fost constant pozitivă, critică atunci când era cazul. Apropo de prieteni, am un ajutor de nădejde când vreau să testez rezistenta la transport. Fac coletul, trimit 500 de km, îmi face poze când deschide. Deseori, când pleacă în țări exotice, îmi trimit fotografii cu plante.
Nu m-aș vedea făcând altceva, dar dacă într-o zi, nu aș mai putea face exact ce fac acum, aș …
Mămica Șoapte Urbane: Hm, grea întrebare. Clar aș rămâne în lumea florilor, sunt fascinante, cel puțin pentru mine.
Și ca să încheiem cu zâmbetul pe buze, care este cea mai amuzantă întâmplare legată de pasiunea ta 🙂
Mămica Șoapte Urbane: Da, am auzit pe cineva spunând … Ea este doamna cu mușchi.
Mulțumim doamnei Ina – cea cu puteri magice 🙂 şi avem o surpriză pentru voi.
Un concurs călduţ 🙂 Șoapte Urbane pune la bătaie un aranjament floral ca acesta 
Ce trebuie să faceți? E foarte simplu:
1. Lăsați aici, pe blog, un comentariu, spunându-ne care este persoana pentru care vreți acest aranjament și de ce. Voi juriza împreună cu doamna Ina, deci nu vă sfiiți să fiți sinceri și originali.
2. În semn de mulțumire pentru generozitatea sponsorului, ar fi drăguț să aruncați un ochi pe pagina Șoapte Urbane – poate vă inspirați pentru alte daruri minunate, tot se apropie luna Martie, nu?
3. M-aș bucura să susțineți proiectele mamelor din comunitatea Work at Home Moms – sunt mame harnice, care pun mult suflet și pasiune în ceea ce făuresc. Periodic, vorbesc aici despre ele, deci, prin abonarea la blogul meu veți fi la curent cu ceea ce fac mânuțele lor harnice 🙂
Concursul se desfășoară în perioada 1 februarie – 16 februarie, urmând ca pe 19 februarie să anunțăm câștigătorul premiului.
Evident, m-aș bucura și eu de like-uri la postarea mea sau de distribuirea articolelor pe care le scriu. Asta înseamnă să ne pese de cei din jurul nostru, nu?
Facebook Comments

Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în “De ce” și “Cum” și “Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită “Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?”

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

“Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am “văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns “să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂

Facebook Comments

Pink Interviu cu Eli Liliac. Super WAHM la raport

Despre Eli Liliac sau Pink WAHM (cum o veţi descoperi) am aflat în grupul WAHM, la unul dintre call-urile lunare – mini proiecte prin care noi, comunitatea mamelor curajoase şi creative, punem mână şi suflet alături pentru a ajuta pe una dintre cele care merită să îşi împlinească un vis profesional 🙂 Eli a crezut în visul altei WAHm, eu mi-am dorit să ajut şi aşa ne-am cunoscut virtual.

Mai departe, viaţa ne-a dat fel de fel de teste 🙂 Pe care le-am trecut, dar timpul nu ne-a iertat. Deci, iată-ne, după câteva luni, decise să aducem în faţa voastră un om, o poveste, câteva întrebări şi mai multe răspunsuri 🙂

Să trecem la treabă, deci…

Scurtă carte de vizită …

 Pink WAHM – Am 38 de ani şi un năzdrăvan pe nume Mihnea. De formare sunt inginer, dar am urmat şi cursuri de artă. Arta a fost prima mea dragoste, încă din perioada copilăriei şi întotdeauna am ştiut că voi reveni la ea, am cochetat toată viața cu partea creativă și am reușit să revin în totalitate la ea după renunțarea la o carieră în marketing, acum aproape 8 ani. Un trigger important pentru mine în a alege să fac ce îmi place a fost nașterea lui Mihnea 🙂

Eşti o WAHM? Cum ai ajuns în această comunitate?

Pink WAHM – Da, sunt o Wahm și am ajuns în această comunitate minunată după ce mi-a povestit de ea o prietenă dragă.

Laudă-ţi puii sau proiectele 🙂

Pink WAHM – Am două mari proiecte pe care le desfășor în paralel, pentru că îmi sunt atât de dragi, încât nu pot renunța la nici unul.

Primul este Pink Paperland – unde mă ocup de graphic design. Aici sunt din nou două ramuri – avem o parte care se ocupă strict de invitații de evenimente şi tot ce ţine de papetăria de eveniment, de la numere de masă până la etichete, meniuri, place-card-uri etc, şi o a doua ramură – Zalt Design – care se ocupă strict cu design-ul de marketing şi publicitate – unde intră tot ce ţine de acest lucru de la logo la flyere, cataloage sau bannere gif pentru reclamele on line.

Al doilea este Eleonore’s – unde tricotez pături din merinos personalizate pentru copii. La fiecare pătură vândută, o alta se donează sau o parte din bani merg către diverse ONG-uri care au proiecte cu copii și mai ales pe partea de educație.

 

Ce anume te recomandă?

 

Pink WAHM – Creativitatea, seriozitatea, implicarea și clienții mulțumiți, în primul rând.

 

Care este cel mai dificil aspect al activităţii tale? Dar cele mai motivante aspecte?

Pink WAHM – Cred că cel mai dificil aspect al activității la mine, (cel puțin uneori!) este gestionarea relaţiei cu furnizorii (există servicii pe care le externalizez), iar ca motivant o să consider întotdeauna clienții mulțumiți cu mic și mare 🙂

Ai susţinători? Familia unde are loc în toată această alergare?

Pink WAHM – Cel mai mare susținător al meu este soțul meu care întotdeauna m-a încurajat să îmi urmez drumul și mi-a fost alături în această călătorie cu urcușuri și coborâșuri.

Închide ochiii şi spune-mi ce ai fi ales, dacă nu acest drum?
Pink WAHM – Când eram mică, o perioadă am visat să devin arheolog, să călătoresc şi să descopar lumi noi, apoi îmi aduc aminte când am început să desenez şi să fac chestii pentru casă, pentru mine din te miri ce 🙂 Adică cumva tot spre design 🙂
Care este secretul succesului, din punctul tău de vedere?

Pink WAHM – Cred că, pentru mine, secretul succesului a constat în multă muncă, nu am încetat să învăț, consider că în orice domeniu trebuie să continui să înveți, să tratezi fiecare client așa cum tu ai dori să fi tratat și să îți folosești creativitatea la maxim.

Suntem la finalul anului. Ce mai urmează, pentru tine?

Pink WAHM – Pentru mine, urmează un an important, deoarece în primăvară voi lansa un al treilea proiect pe partea de design, de data aceasta de little fashion cum îmi place mie să spun ☺

Un mesaj de final pentru mine şi cititorii mei 🙂

Pink WAHM – Să încerce în tot ceea ce fac sa fie buni, să nu renunțe si să continue să învețe. Și să aibă un an nou minunat și plin de dorințe împlinite ☺

 

Sper că mica noastră discuţie v-a inspirat. Mult succes în toate proiectele tale, dragă Eli şi să ne auzim cu noi proiecte, curând!

PS – Mi-am dorit un strop de culoare …de aici acest Pink interviu 🙂

Facebook Comments

Zile în care totul e pe dos

Sunt zile frumoase, senine,în care pare că totul în jur zâmbeşte. Că oamenii sunt buni şi că există prietenie adevărată şi că intenţiile sunt înţelese şi apreciate.

Sunt zile în care găteşti uşor. În care casa arată acceptabil. În care partenerul de viaţă este vesel şi copiii nu au nici un fel de mici drame care trebuie “disecate”.

Sunt zile în care oamenii nu claxonează frenetic. Sunt zile în care toamna e caldă şi blândă. Contul din bancă nu plânge de frig. Sunt zile în care ai conversaţii pline de miez şi ai o grămadă de clipe în care zâmbeşti Vieţii.

Şi apoi…sunt ŞI altfel de zile.

Zile în care cerul e negru şi vântul rece.

Zile în care toţi din jur sunt cu capsa pusă şi orice spui poate (şi va fi) folosit împotriva ta.

Zile în care te calcă pe nervi orice. Oricine.Îţi vine să te duci undeva, să stai ascuns până ţi-e mai bine.

Dar, de obicei, nu prea poţi asta. Pentru că …Viaţa, Oameni, Job, Responsabilităţi. Bla bla.

Şi atunci…ce faci?

Tragi de tine. Să mai poţi puţin. Să mai mergi 2 paşi. Să mai treci şi ziua asta. Să vină “mâine” când “poate va fi mai bine”. Aştepţi să vină mâine când tu te vei simţi “altfel”. Şi va fi mai uşor. Puţin.

Aveţi şi voi astfel de zile?

Vă simţiţi şi voi câteodată “broken”?

🙁

Poate că e important să ai în jur oameni dragi, care să te ajute când eşti jos. Poate e mai util să ai pasiuni şi să faci lucrurile cu sufletul ca să nu simţi că munceşti şi pasiunea să lucreze prin tine. Poate e cazul să mergi la terapie. Poate “se rezolvă” doar cu câteva zile libere şi o schimbare de aer. Sau poate funcţionează terapia prin shopping, prin râs…Avem soluţii? Le cunoaştem? Le aplicăm?

Facebook Comments

Ceahlău cu pui de om. Excursie de toamnă

Ca să nu treacă și octombrie cel plin de culoare și noi să nu plecăm pe undeva, am așezat astrele astfel încât să ajungem pe Ceahlău. Cu puiii de om din dotare, cu rucsaci și batoane energizante, pe drumuri de munte.

Zis și făcut! Dar ce traseu să alegem? Pe Ceahlău e frumos, pe oricare parte ai urca, e foarte adevărat, dar pentru noi care nu suntem foarte antrenați am vrut să împăcam și capra (sau caprele!) și varza. Adică, nici să nu ne aventurăm aiurea, dar nici să pierdem prilejul de a petrece timp împreună, ca o familie.

 

Dacă veți consulta site-ul Parcului Național Ceahlău, veți descoperi că există 8 trasee posibile – pentru fiecare dintre ele veți găsi harta cu punctele intermediare, marcajul corespunzător, timpii de parcurs, dar și reguli de vizitare și câteva fotografii. Am ales să urcăm pe la Stănile pentru că am vrut să “testăm” rezistența puilor de om, am vrut să avem o variantă mai scurtă în caz că se strică vremea și pentru că am vrut să jucăm de data aceasta, mai safe, eu nu eram în cea mai bună formă fizica :P.

Ce am luat cu noi pe Ceahlău?

Pentru 2 adulți și 2 copii am avut 2 rucsaci (purtați de cei doi părinți) conținând:

  • overall impermeabil pentru fiecare copil + câte 1 pereche de jambiere, la nevoie
  • geacă ușoară de ploaie pentru mine (plus un tricou subțire) și o bluză de schimb pentru domnul soț
  • buffere/eșarfe circulare/bandane pentru toată lumea – le-am tot pus și scos pe parcursul excursiei
  • batoane proteice cu ciocolată – noi am avut de la Herbalife, cu lămâie și migdale (2 tipuri care știu că le plac puilor de om și pe care le am mereu în casă)
  • cremă pt contracție/oboseală musculară
  • câteva pansamente lipicioase (nu le-am folosit)
  • șervețele (umede și uscate)
  • apa (cu soluție de hidratare!)
  • câteva mere
  • aparat de fotografiat

Ştiam că vom face popas la cabana Dochia şi vom mânca acolo ceva cald, deci nu am luat cu noi sandviciuri. Am luat de la început în calcul ideea de a urca şi coborî în aceeaşi zi, deci nu ne-a interesat varianta de a rămâne peste noapte la cabana.

Am avut grijă să avem încălţări care să nu alunece, bine sfătuiţi de cei din familia noastră care sunt mai în temă decât noi – Andrei Badea, mountain& tour guide la Back to Nature .

Şi am plecat la drum 🙂

Ne-am bucurat de liniştea pădurii, de soare şi de o sâmabătă veselă, cu efort dozat potrivit şi am făcut poze. Eu, personal, mă bucur de fiecare dată când îmi depăşesc puţin zona de confort şi fac astfel de incursiuni în natură. Chiar dacă pe parcurs îmi mai piere entuziasmul şi mai că m-aş da bătută, nu o fac şi experienţele trăite mă fac să mai vreau 🙂

Merită o excursie pe Ceahlău. Merită să urci pe vârful Toaca şi să admiri lumea de sus – mai ales că exista scări inaugurate de curând, sigure şi care pot fi urcate în propriul ritm.

 

Chiar dacă am coborât şchiopătând, mi-am revenit repede. Am forţat puţin şi piciorul meu a protestat puţin. Cu masaj, un bandaj cald şi multă lumină vindecătoare, după câteva zile am fost ca nouă. Să vă spun şi că după 2 zile am avut party la muncă şi am dansat? 🙂 Deci, clar se poate.

Ce aş face diferit pe Ceahlău
  1. Nu mi-aş mai seta limite mentale  gen e prea greu să urc până pe Toaca sau nu sunt pregătită să fac un astfel de experiment cu cele X kilograme în plus ale mele.
  2.  Aş duce copiii mai repede pe munte. Aş avea mai mult curaj să îi expun acestei aventuri.
  3.  Aici, câteva gânduri pentru viitor 🙂 Vom mai merge pe munte. Poate nu chiar pe cele mai grele trasee din prima, dar cu siguranţă ne vom mai testa rezistenţa.

 

De ce e importantă o excursie pe Ceahlău (sau pe alt munte, dacă vă e la îndemână)
  • Pentru că aveţi şansa de a vă depăşi limitele fizice.
  • Pentru că petreceţi timp în aer liber, în linişte şi vă puteţi reconecta cu voi, cu cei mici şi poate, cu partenerul.
  • Pentru că toamna este atât de frumoasă la munte 🙂

 

 

 

 

Voi pe unde vă mai plimbaţi? Ce locuri mai recomandaţi? La ce evenimente mergeţi sau vă doriţi să ajungeţi? Sunt mereu în căutarea unor locuri faine pe unde să colindăm şi a unor oameni buni pe care să îi cunosc şi de la care să învăţ.

 

Facebook Comments

Webstock 2018. Mummy retreat

Am fost iarăşi la Webstock 2018. La Marriott, se înţelege 🙂 Pentru că anul trecut mi-a cam plăcut 😛

Într-o perioadă agitată, când mase de oameni au fost în fierbere şi părea că nu mai există pic de respect pentru nimic şi nimeni…Am ales, conştient, să nu scriu despre asta. Am ales să nu influenţez, deloc, prin părerea mea. Am ales să nu îndemn pe nimeni, la nimic. Am evitat să îmi expun public părerea şi cred, în continuare, că a fost mai bine astfel.

Revenind la Webstock 2018…:)

Într-o superbă zi de toamnă, am venit la Webstock 2018. Cu noaptea-n cap. După un somn nu foarte odihnitor, într-un pat străin. După o revedere emoţionantă cu sora mea. După un drum lung şi peripeţii greu de purtat în suflet.

Gălăgie, pregătiri şi multe emoţii. O nouă ediţie Webstock, de data aceasta aniversarea de 10 ani. V-am tot averitzat că mă duc şi eu, v-am tot încurajat să votaţi şi să înscrieţi proiecte 🙂

Mi-a plăcut evenimentul, dincolo de îngrămădeala din pauze, de comportamentul câtorva veniţi parcă exclusiv să mânânce. Mi-au plăcut invitaţii temele puse în discuţie m-au ajutat să îmi sintetizez, în câteva notiţe, idei principale pe care încă le mestec, pe îndelete.

 

 

Fotografiile puse aici sunt adunate şi oferite de către organizatori, pe pagina evenimentului. Am preferat să le aleg pe cele care mi-au trezit o amintire plăcută şi să vă pun şi pe voi puţin acolo, în pielea participanţilor.

Câteva lucruri cu care am rămas eu în gând după Webstock 2018:

  • Curiozitatea şi ambiţia de a crea mereu lucruri noi sunt motoare mai puternice decât orice. Părinţii pot încuraja sau pot frâna acest progres. (Cornel Amariei  – un super interviu cu el găsiţi pe blogul Cristinei Bazavan).
  • Mihaela Noroc, un om cu o poveste şi o naturaleţe care au picat la ţanc pentru mine spunea că frumuseţea este subiectivă, ţine foarte mult de încrederea în sine, de emoţia transmisă şi de focusul celui care priveşte 🙂
  • E bine să nu iei lucrurile prea prersonal. O parte din vină îţi aparţine, de cele mai multe ori. Ai încredere îm forţele tale şi fă, acolo unde eşti tot ce poţi pentru scopul tău (mesaj transmis atât de Andreea Esca. cât şi de către Vlad Voiculescu).
  • Părerile pe care le emiţi, despre alţii sunt, de cele mai multe ori, doar minusurile pe care le vezi. (Cabral)

Mi-a plăcut maxim acest mesajul Deliei de a trăi real, cu bune şi rele, în clipa frumoasă pe care o avem în faţă. Cumva, mai mulţi vorbitori ai zilei au avut discursul setat în această direcţie (nu ştiu dacă s-au vorbit înainte sau doar şi-au adaptat cuvintele momentului).

Pentru că online înseamnă şi curajul de a da mai departe lucruri si idei importante, îmi permit să vă las câteva link-uri spre oameni care au scris deja despre acest eveniment şi care au povestit deja cum a fost şi ce au învăţat de acolo:

  1. Andrela a scris cu emoţie despre prima ei participare la Webstock 2018.
  2. O povestire cu multe fotografii 🙂 de la Daniel Ciuca
  3. Chris B scrie interesant, cu multe paranteze
  4. Tiza mea, Irina ne spune cum a descoperit un Disneyland pentru  comunitatea online
  5. iar Almona sintetizează pentru noi cum se face trecerea din offline în online
  6. Spumoasa Cristina ca de obicei rade mai bine la urma si noi cu ea!
  7. Si…un text care pur şi simplu mi-a plăcut, deşi nu îl cunosc pe acel Andrei 🙂

Cam asta este varianta scurtă a experienţei Webstock 2018 pentru mine 🙂

Sponsorii evenimentului au fost : Absolut, Caroli, Siviero Maria, Cora, Coca-Cola, MedLife, Raiffaisen, HP, McDonald’s, Syscom digital, Glo și Answear.

Dacă v-a plăcut şi credeţi că este important să aflaţi şi voi despre astfel de evenimente, daţi-mi un semn. 🙂 O lună de poveste vă doresc!

Facebook Comments