1 an cu bebe
9 luni in burtica. Aproape 4 luni de cand ai venit pe lume.
Ieri te-am auzit, pentru prima data, razand in hohote. Nu in somn, asa te-am mai auzit.
Ar trebui sa imi fac vreme sa scriu mai mult despre tine, bebe mic. Cresti repede, in fiecare zi avem parte de „premiere” din partea ta si timpul parca…. nu mai are rabdare. Sunt zile in care am impresia ca as da orice pentru o ora de somn, in plus…Dar te gasesc zambind, langa mine, gangurind, luptandu-te sa te dezvelesti. Zile in care obosesc sa stam ore intregi afara si imi doresc sa pot lenevi jumatate de zi cu ocarte buna in brate. Dar imi adormi la piept, zambesti si te joci cu degetele mici si grasute prin parul meu. Clipe in care amortesc intr-o pozitie imposibila in timp ce te alaptez si as vrea sa ma intind, sa visez cu ochiii deschisi. Dar ma privesti cu o dragoste infinita si toata fiinta ta rade prin ochisori. Si trece…Toate trec, si oboseala si durere si ganduri.
Am stiut mereu ca imi doresc sa devin mama. Am iubit mereu puii altora. Dar abia acum, cu tine, pui drag si cuminte, descopar cat de plina de iubire ma pot simti. Abia acum, fiind mama ta, in fiecare zi si in fiecare clipa, simt ca ma revars ca fiinta adefarata, ca sunt completa, ca am TOTUL. Si da, nu am incetat sa imi doresc experiente noi, inca am dorinte simple, doar ale mele…Nu sunt mai putin femeie sau mai putin iubita, doar pentru ca sunt mama.
Iubesc din tot sufletul fiecare nuanta de verde. Fiecare frunza si fiecare copac. Sunt vrajita de luna, de mare, de rasaritul soarelui si de adierea vantului. Scriu, citesc si zambesc. Dar, odata cu venirea ta pe lume, am descoperit noi dimensiuni. Nimic pe lumea asta nu mi s-a parut mai greu decat sa astept cele cateva ore dupa operatia de cezariana pana sa te pot vedea. Nimic nu m-a chinuit mai mult decat sa te stiu intr-o camera departe, la capatul culoarului, intr-un patut strain, ingrijit de alte maini. Dar toate s-au spalat in noianul sentimentelor revarsate cand te-am hranit eu pentru prima data. Cand, cu maini tremuratoare, cu o zi inainte de a implini 26 de ani, te-am asezat prima data la sanul meu. Toate s-au luminat si au capatat alta culoare cand iti pandeam fiecare privire, cand incercam sa ghicesc daca iti e bine, daca ceea ce fac, inca la inceput, e bine.
Acum, sufar de dorul tau cand imi adun puterile si plec o ora sau doua, lasandu-te cu altcineva, cu bunica sau cu tati. Si te regasesc mereu plina de dragoste. Si te sarut dulce, infinit. Si zambesc amintirilor…primei luni cu tine cand eram ingrozita ca nu pot dormi, ca tu mamanci intruna. Insa, mai presus de orice, copilul meu, as vrea sa stii ca te iubesc. Asa cum ti-am spus in primul minut al vietii tale, uimind toata echipa medicala din sala de operatie. Te iubesc, asa cum nu credeam ca se poate. Altfel decat il iubesc pe tata si altfel decat imi iubesc parintii. Dragostea pentru tine ma ajuta sa ma odihnesc suficient in 10 minute de somn, sa pot manca pe fuga pentru ca tu ai nevoie de mine, sa te plimb cate jumatate de zi pe-afara pentru ca stiu ca iti place si ca aerul curat iti face tie bine.
Imi doresc sa intelegi, mai presus de regululie societatii in care traim, ca tu esti o fiinta de lumina. Esti liber sa fii cine doresti, sa faci propriile tale alegeri si sa iti asumi inerentele erori. Esti fiul tatalui tau si ma reindragostesc de el, de fiecare data cand te vad zambindu-i cu toata fata, cu ochii si cu inima. Te ador cand il privesc pe tati si stiu ca iubirea noastra a devenit mai profunda, prin venirea ta.
