Alaptarea este un dar ce merita sarbatorit!

Număram zilele trecute… Sunt peste 4 ani de când corpul meu nu îmi mai aparține exclusiv mie. De ce? Pentru că în toată această perioadă, am fost însărcinată și/sau am alăptat. Inițial cu/pe Matei, apoi a venit sarcina cu Petru și încă alăptez. Petru are aproape 14 luni (adica 1 an și 2 luni, pentru cei sau cele care n-au chef să calculeze).

Cum mă simt după atâta vreme? Mă simt mamă. Câteodata chiar, înainte de a fi OM, femeie, soție, iubită, blogger sau orice altceva, mă simt Mamă. Și consider că alăptarea este un dar ce merită sărbătorit! Atât cât ține, atât cât este confortabil pentru mama și copil, atât cât este benefic pentru sănătatea și liniștea lor. Pentru că alăptarea ar trebui să depindă exclusiv de nevoile și dorințele celor 2: femeie care a născut și pruncul ei, mai mic sau mai mare.

Anul acesta, în Săptămâna Internațională a Alăptării, sărbătorită peste tot în lume între 1 și 7 august, discuțiile s-au axat în principal pe tema „Alăptarea și întoarcerea la muncă”. Evident, sunt multe care pot fi spuse și, ca de fiecare dată când 2 sau mai multe femei se apucă de vorbit, s-au dezbătut o grămadă de lucruri, care mai de care mai interesante.

Și noi, la Piatra Neamț, cu sprijinul Centrului Educațional Antonia și prin bunăvoința dragei mele prietene Antoanela, am savurat această săptămână, presărând-o cu câteva întâlniri de suflet, pline de veselie, povesti adevărate și socializare activa, cu puiii mai mici sau mai mari și mămicile lor puternice și frumoase.

Pe 1 august, ne-am întâlnit în Parcul Tineretului, îmbinând armonios (și colorat!) discuțiile despre alăptare cu testarea sistemelor de purtare sănătoasă a copiilor. Ne-am împrietenit, am vorbit, am făcut fotografii și ne-am promis o nouă întâlnire, într-un alt cadru, in-door 🙂

alaptarea la cerere copii in parc piatra neamt testare isara 2015 la joaca piatra neamt copii in parc 1 august 2015 piatra neamt

Mămicile s-au bucurat să cunoască alte mămici, să vorbească despre temerile și întrebările lor, să descopere că nu sunt singure și îmi place să cred că am pus, acum și aici, bazele unei mici comunități.

La cea de-a doua întâlnire, programată într-o zi lucrătoare, mai exact marți, 4 august 2015, ne-am regăsit în incinta Centrului Medical Micromedica, într-o locație primitoare, caldă și plină de trăiri intense – Cabinetul de pregătire Lamaze.

Aici am vorbit despre cum a început alăptarea pentru fiecare dintre noi, cum am trecut peste obstacole și temeri, cine ne-a fost alături și cum vedem acum acest dar, această călătorie spre devenirea micilor oameni, dar și a noastră, ca mame. Am trăit, cu sufletul la gură, fiecare poveste auzită acolo, am rememorat fiecare, în suflet, toate întrebările și neliniștile aferente unei mame aflate la început de drum. Am râs, povestind cum am „gustat” prima întâlnire cu bebelușii flămânzi, cum am trecut de primele pusee de creștere, de primii dinți, de primii pași.

Am descoperit mame speciale, puternice, dăruite. Am cunoscut copii care au refuzat sânul, din diferite motive, pentru mici perioade de timp și ne-am zâmbit, una alteia, încurajându-ne. Încă o dată, am simțit că alăptarea este un dar ce merită sărbătorit, ori de câte ori se poate. Ori de câte ori o mamă alăptează, pentru ea și puiul ei, este o victorie. Ar merita un foc de artificii, dar de obicei, acesta nu vine. Însă pentru acelea care nu renunță, care știu că laptele matern oferit la cerere în primele 6 luni de viață și apoi, odată cu diversificarea alimentației până la 2 ani, cel puțin, este viață și iubire, o îmbrățișare mare, mare.

intalnire alaptare 2015 toddler alaptat fetita papa lapte matern alaptare la cerere alaptare la cerere bebe mic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cea de-a treia întâlnire a avut loc la un frumos, vesel și primitor loc de joacă – Lollipop Piatra Neamț!!! 🙂 Mulțumim frumos gazdelor pentru amabilitate și sperăm să ne revedem curând, la noi și noi aventuri în țara jocurilor și a jucăriilor!

Aici, discuția a început să atingă și nuanțele viitorului – ce facem cu puiii când ne întoarcem la muncă? Este jobul un dușman de temut al alăptării? Cu ajutorul câtorva mămici deja trecute prin această experiență, am aflat cu toatele că există cadru legislativ privind protecția maternității la locul de muncă.

Astfel, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 96/2003 actualizată la zi , pentru salariatele însărcinate/care alăptează care ANUNȚĂ în scris ANGAJATORUL despre starea lor (atașând un document medical doveditor) există câteva măsuri de protecție:

– nu pot fi obligate să lucreze în condiții care să le afecteze starea de sănătate, a lor sau a copilului (inclusiv munca de noapte)

– pentru cele care aleg să se întoarcă la muncă înainte de împlinirea vârstei de 1 an a copilului și care atestă prin document medical (adeverință eliberată de medicul de familie) că alăptează se pot acorda (până la prima aniversare a copilului) 2 pauze de câte 1 h pentru alăptare/scurtarea duratei de muncă cu 2 h/zi

– este interzis angajatorilor întreruperea raporturilor de muncă/serviciu pentru gravide, mame aflate în concediu de maternitate/de risc maternal/concediu de creștere a copilului până la 2/3 ani, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 7/18 ani. (Pentru detalierea acestor specificații, căutați prevederile OUG 96/2003!)

Mărturiile colorate ale întâlnirii de la Lollipop sunt încă în lucru, sub atenta supraveghere a unei mămici care ni s-a alăturat. Vor apărea cât de curând.

Ultima întâlnire din seria celor dedicate Săptămânii Internaționale a Alăptării 2015 a avut în prim plan câteva burtici, dornice să afle lucruri noi și utile despre naștere, copii, creștere și, evident, alăptare.

Mulțumim tuturor care ni s-au alăturat, vă așteptăm și la alte evenimente de acest fel și sper ca micile amintiri de acum să vă facă să zâmbiți, peste ani!

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

5 thoughts on “Alaptarea este un dar ce merita sarbatorit!”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.