Povestea merge mai departe

… doar că o grămadă de lucruri s-au schimbat.

Totuși, să vă spun povestea de la început. Finalul e simplu (sau poate nu) și deja cunoscut – anul școlar a început cu mine la catedră. Sunt „doamnaaaa” pentru 17 minunați și rămân „mami” pentru cei doi de acasă. O să tot povestesc despre elevii mei (și) aici, așa că ar fi frumos să știți și voi povestea, nu?

Scriam la un moment dat că îmi plac testele și provocările…Văd acum că era în 2017. Nici nu știam atunci unde mă va duce în anul de grație 2021 această dorință, această deschidere.

În același an, dar cu vreo jumătate de lună înainte, poposea aici, pe blog, povestea scrisă a unui Om fain, implicat într-un program despre care auzeam atunci pentru prima dată. Omul fain vorbea despre Teach for Romania, iar astăzi, drumul meu este legat de același crez despre care vorbeam atunci.

Tot procesul de selecție a fost unul extrem de riguros și provocator. Am trecut prin câteva etape care mi se par vitale în cunoașterea și alegerea unui posibil candidat la orice post. Mi-a plăcut mult de tot că se vorbea (și nu era doar la nivel de discuție, faptul că sunt acum profesor susținut de Teach for Romania pentru 2 ani este dovada vie a acestui fapt) mult despre motivație, despre motoarele care te ajută să faci lucrurile să meargă și despre procesul de învățare, de creștere, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Mi-a dat mari emoții etapa în care a trebuit să fac un plan de lecție și să susțin o oră în fața „elevilor”, dar se pare că viața (sau Divinitatea) a aliniat astrele, așa că iată-mă azi aici.

După toata perioada de selecție, am trecut printr-o adevărată „fabrică” unde am fost modelați, lustruiți, cizelați  în așa fel încât să putem pune cap la cap toate informațiile, abilitățile și puterile necesare pentru proba de foc: practica la clasă, în clase adevărate, cu elevi adevărați. La fel de adevărate erau și provocările cu care aceștia și familiile lor se confruntă.

Nu v-am spus că misiunea Teach este de a aduce la catedră, la firul ierbii cum ne place să spunem, oameni cu drag de copii, persoane din interiorul sau din afara sistemului de învățământ (ca mine, până de curând) care își doresc să aducă o schimbare în viața puilor de om. Teach for Romania aduce la aceeași masă specialiști din domeniul educației ( să vă spun că am avut super sesiuni cu Oana Moraru, Paul Olteanu sau Olimpia Meșa, ca să dau doar câteva nume?) cu  oameni care vor și pot să pună umărul pentru ca elevii din zonele defavorizate să aiba șansa unui viitor mai bun, a unei siguranțe financiare și a unei vieți în adevăratul sens al cuvântului.

Vara mea a fost despre această experiență transformațională. Mi-am tot căutat cele mai potrivite cuvinte pentru a vorbi despre tot ce am trăit pe parcursul celor 6 săptămâni de pregătire intensivă. Încă nu sunt sigură că pot să cuprind totul. Dar știu clar că a meritat.

Am învățat pentru a susține apoi un examen care să îmi permită accesul la sistemul de învățământ de stat. Nu e un proces ușor, dar încă o dată, am avut ajutoarele cele mai potrivite: un grup de învățare cu oameni pe care îi pot numi, cu recunoștință, prieteni, sprijinul mentorilor din comunitatea Teach, sprijinul familiei mele și un munte de motivație, cum îmi spunea cineva zilele trecute.

Au trecut emoțiile, rând pe rând.  Fiecare nou prag mă aducea mai aproape de visul meu. Cumva, simțeam că este drumul meu și că trebuie să dau totul pentru a ajunge acolo.

Acum, la 3 săptămâni (deja!) de când mi-am cunoscut elevii, pot spune că am cel mai frumos job din lume. Pot spune că interacțiunea cu ei mă încarcă de energie și mă sleiește de puteri. Da, fix așa! 🙂

Drumul spre școala mea, printre dealuri, cu soarele în față și capul plin de idei pentru ziua ce urmează e doza mea de cafea din zi. Revin cu impresii despre drum când o să ningă prima dată! 😛

Mereu se sună prea repede. Copiii au toți ceva de spus și eu îmi doresc să îi ascult pe toți, pe fiecare în parte. Încă ne obișnuim unii cu alții. Deși mi-au făcut desene și scrisorele din prima zi, încă ne testăm reciproc limitele.

E un drum pe care merg zâmbind. E o poveste pe care o scriem împreună și      m-aș bucura să îmi rămâneți alături aici, în povestea mea. Pentru că va fi, cu siguranță, plină de emoții și de gânduri. Pentru că vor exista – încep să le văd deja – situații pe care nu voi avea puterea să le rezolv singură. Pentru că DA, e sărăcie, e plin de lipsuri, e încă destul de greu să răzbești când nimeni din familie nu înțelege la ce-i bună atâta școală.

Dar eu voi fi acolo. Pentru elevii mei. Care mă privesc în fiecare dimineață zâmbind. Pentru fiecare „nu pot” al lor va exista un „hai să încercăm împreună” al meu. Pentru fiecare „nu înțeleg” al lor va exista o căutare a mea, să văd unde pot face EU mai bine.

Îmi place să cred că drumul acesta m-a ales cumva pe mine. Îmi place să cred că învățatoarele mele (care s-au schimbat în fiecare an, independent de mine) se vor bucura, citind rândurile de acum. Că profesorii care m-au avut elevă vor fi mândri de mine ȘI acum.

Poate că sămânța clipelor de acum a fost sădită acum mulți ani, când eram elevă într-o școală unde se învăța simultan (clasa I cu a III-a și clasa a II-a cu a IV-a). Sau poate când școala noastră mică s-a desființat si a trebuit să mergem la 3 km distanță, în altă școală. Ori poate când a trebuit să lupt ca să arăt că și „la țară” se face școală, că și de acolo pot veni elevi valoroși, care se pot ridica la nivelul celor de la oraș. Ar mai fi multe de spus…o parte o să își găsească loc aici, o altă parte vor fi pentru elevii mei pe care îi iubesc deja și pentru care o să cer ajutorul, la nevoie.

Si da, o să vă povestesc și despre clipele grele. Pentru că sunt sigură că nu va fi totul roz. Cum spuneam, văd deja o parte din tot ce e provocator aici, unde m-a adus drumul meu. Dar știu că am capacitatea de a vedea dincolo de suprafață și am încredere că voi găsi moduri în care să identific soluții. Nu sunt singură. Puterea comunității este tribul puternic în care cred și pe care îl voi aduna în jurul copiilor, de-acum (și) ai mei!

Povestea merge mai departe…cu sens și zâmbet, cum vă doresc și vouă!