Şoapte Urbane sau cum arta prinde viaţă colorată

Să facem cunoştinţă, eu sunt Irina de la blogulirinei.ro. Cine eşti tu?
Mămica Șoapte Urbane: Sunt Ina Noileanu, un om cu suflet bun, aşa spun cei care mă cunosc. Sunt un om care iubeşte frumosul, cel văzut şi cel nevăzut, pentru că mereu încerc să privesc dincolo de aparenţe.
Eşti o mamă care lucrează de acasă? Cum a început această “aventură”?
Mămica Șoapte Urbane: Lucrez şi de acasă după amiaza, când timpul îmi aparţine. Aventura handmade a început când fiul meu avea 5 ani şi am rămas doar noi doi. A pornit dintr-o necesitate, iar acum, după 25 de ani, este mai mult decât un hobby, a devenit un bussiness cu acte în regulă.
Spune-mi, în câteva cuvinte, care este “superputerea ta” ? Hai să vorbim despre proiectul tău!
Mămica Șoapte Urbane: “Superputerea mea”, dacă mă întrebai acum 20 de ani, ţi-aş fi răspuns “fiul meu”. Au fost ani în care, oricât mi-ar fi fost de greu, privindu-l, mă reîncarcam.
Acum însă, răspunsul este altul. “Super puterea” este pasiunea pentru frumos, combinată cu miile de ore de muncă, de teste, de făcut şi desfăcut. Oare faptul că sunt perfecţionistă poate fi încadrat tot aici?
Proiectul Şoapte Urbane, în forma de acum, este dezvoltat de 4 ani. Doi ani de studiu dedicaţi în exclusivitate testelor de comportament ale muşchiului stabilizat. Un an în care am creat conceptul de mini aranjamentele prototip şi studiat impactul, evident cu ajutorul prietenilor. Absolut tot ce este integrat în concept, de la muşchi, plante, cutii, fotografii trebuie să fie de cea mai bună calitate.
Azi, Şoapte Urbane înseamnă o echipă. Există sedinţe foto planificate din timp. Majoritatea fotografiilor din pagină sunt lucrate de Corina Alexandrescu, pe partea de marketing am o colaborare cu Simona Alexandrescu şi în atelier lucrez cu Carina Cris.
De ce o astfel de alegere?
Mămica Șoapte Urbane: Sunt o mare iubitoare de flori şi parcă florile tăiate se duc prea repede. 🙂 Mi-am dorit să dezvolt un concept floral ecologic şi multă vreme am cochetat cu hârtia creponată. La un moment dat, Vlad, fiul meu, mi-a sugerat să dezvolt doar partea cu muşchi stabilizat şi plante cu structură lemnoasă. De aici şi alegerea.
Care sunt sursele de inspirație? Cum capătă formă un aranjament? Cât este arta și cât este tehnică?
Mămica Șoapte Urbane: O să sune a lipsă de modestie. Singura sursă de inspiraţie sunt chiar plantele cu care lucrez. Îmi pun pe masa de lucru câteva flori, elemente uscate, (la începuturi desenam) şi lucrez ca la un puzzle. Procesul poate dura şi două saptămâni, pentru că rezultatul trebuie să fie Wow! Dacă o întrebi pe prietena mea, Elena Andrei, artist plastic, o să spună că este artă 100%.
Este greu să “construiești” astfel de povești colorate? Ai un anumit ritual când creezi?
Mămica Șoapte Urbane: Când iubeşti ceea ce faci, totul devine o provocare, imaginaţia este turată la maxim. Ritual, da, întotdeauna cu fundal muzical, muzică clasică când concep noi modele. La final, când prototipul este gata, gata, dansez cu el. Partea cea mai haioasă este alegerea unui nume. La începuturi apelam la cei din jur, acum, de fiecare dată, îi invit pe vizitatorii paginii Şoapte Urbane.
Ce te motivează să mergi înainte? Să îţi doreşti dezvoltare?
Mămica Șoapte Urbane: Bucuria cu care sunt primite, feedback-ul constant pozitiv. Poveştile pe care le scriu o dată cu finalizarea lor. Lumea plantelor este fascinantă. Simt că pot să aduc multă culoare în jur doar jucându-mă cu multe texturi.
Spune-mi, Irina, cine fuge de dezvoltare? Pasul următor este Instagram şi un site de prezentare. Caut câteva recomandări.

Cum au reacționat cei dragi, cei din jur, atunci, la început și cum s-a schimbat atitudinea lor acum?
Mămica Șoapte Urbane: Reacția prietenilor a fost constant pozitivă, critică atunci când era cazul. Apropo de prieteni, am un ajutor de nădejde când vreau să testez rezistenta la transport. Fac coletul, trimit 500 de km, îmi face poze când deschide. Deseori, când pleacă în țări exotice, îmi trimit fotografii cu plante.
Nu m-aș vedea făcând altceva, dar dacă într-o zi, nu aș mai putea face exact ce fac acum, aș …
Mămica Șoapte Urbane: Hm, grea întrebare. Clar aș rămâne în lumea florilor, sunt fascinante, cel puțin pentru mine.
Și ca să încheiem cu zâmbetul pe buze, care este cea mai amuzantă întâmplare legată de pasiunea ta 🙂
Mămica Șoapte Urbane: Da, am auzit pe cineva spunând … Ea este doamna cu mușchi.
Mulțumim doamnei Ina – cea cu puteri magice 🙂 şi avem o surpriză pentru voi.
Un concurs călduţ 🙂 Șoapte Urbane pune la bătaie un aranjament floral ca acesta 
Ce trebuie să faceți? E foarte simplu:
1. Lăsați aici, pe blog, un comentariu, spunându-ne care este persoana pentru care vreți acest aranjament și de ce. Voi juriza împreună cu doamna Ina, deci nu vă sfiiți să fiți sinceri și originali.
2. În semn de mulțumire pentru generozitatea sponsorului, ar fi drăguț să aruncați un ochi pe pagina Șoapte Urbane – poate vă inspirați pentru alte daruri minunate, tot se apropie luna Martie, nu?
3. M-aș bucura să susțineți proiectele mamelor din comunitatea Work at Home Moms – sunt mame harnice, care pun mult suflet și pasiune în ceea ce făuresc. Periodic, vorbesc aici despre ele, deci, prin abonarea la blogul meu veți fi la curent cu ceea ce fac mânuțele lor harnice 🙂
Concursul se desfășoară în perioada 1 februarie – 16 februarie, urmând ca pe 19 februarie să anunțăm câștigătorul premiului.
Evident, m-aș bucura și eu de like-uri la postarea mea sau de distribuirea articolelor pe care le scriu. Asta înseamnă să ne pese de cei din jurul nostru, nu?

Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în “De ce” și “Cum” și “Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită “Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

“Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am “văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns “să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂