Uleiurile esențiale și noi. Când, cum și mai ales, de ce

Tocmai s-a împlinit un anișor de când am (re)descoperit și noi uleiurile esențiale 🙂 Poate e mult sau poate prea puțin, nu știu. Cert este că ne-am tot “lovit” de diferite chestiuțe de zi cu zi unde le-am folosit și mi-am dat seama că nu apucasem să scriu și aici despre ele :).

So… iată povestea!

Cum ne-am cunoscut noi cu uleiurile esențiale

Deși am avut la un moment dat o tentativă de a vedea ce și cum referitor la acest subiect, cum am scris deja atunci, probabil că nu era fix momentul potrivit să ne împrietenim. Știu sigur că mi-au plăcut încă de atunci și că am dăruit, la rândul meu, o parte din ele unui suflet drag familiei noastre. Poate așa a fost să fie, pur și simplu.

Timpul a trecut, teoria despre uleiurile esentiale a rămas stocată undeva pe hard, cum ar spune cineva 🙂 Și…se făcea că era anul trecut(2018), oferta speciala de BOGO – o perioadă de câteva zile în care DoTerra are oferte zilnice cu uleiuri gratuite la achiziționarea unei sticluțe. Fiecare ofertă este valabilă doar 24 de ore, ziua urmatoare este altă oferta și tot așa. Sora mea mi-a spus de ele, am fost de acord și așa au ajuns la noi 2 sticluțe magice pe care e foarte bine să le ai în casă, fie că ai sau nu copii. Am luat OnGuard și Breath /Air:) – nu o să vorbesc acum și aici despre ele, dar dacă auziți prima dată despre subiect, vă invit pe pagina mea , unde puteți descoperi câteva beneficii ale folosirii lor, precum și o parte din aspectele tehnice privind proveniența, calitatea si puritatea uleiurilor esențiale.

O vreme nu m-am încumetat să le folosesc serios, probabil nici nu am avut nevoie. Eram foarte multumiți de relația cu medicul nostru(încă suntem și încă o recomandăm pe minunata noastră doamnă doctor), încă lucrăm ca o echipa  și viața era destul de plină 🙂 Mi s-a părut interesantă ideea, auzisem că ar fi bune, dar nu aveam difuzor inițial și nici foarte mult timp la dispozitie să le dedic. Aici observ cât de important este să ai pe cineva de încredere care să îți explice,cu răbdare și în ritmul tău, să te îndrume și să stea de capul tău să dai sens banilor cheltuiți :P. Deși sora mea e un om tare fain, am știut de la început că nu are timp și nici disponibilitate pentru asta, deci…mi-am cam asumat să cercetez singurică 🙂 Funny fact – acum eu o consiliez pe ea, de multe ori 🙂

Dupa ce le-am folosit, probabil în plină perioadă de muci/tuse sau ceva de genul, mi-au fost atât de dragi încât…le-am tot folosit. Și oricum eram super încântată că pot să ajut organismul puilor de om să treaca ușor și în ritmul lui peste fel de fel de crocobauri de genul 🙂

Cum folosim noi uleiurile esențiale

Am început timid, cu aplicare locală, bine “ascunsă” în ulei purtător și masaj de relaxare. Am căpătat încredere și am tot citit. Am întrebat in jur, am tras cu ochiul la cei pe care îi cunoașteam și în care aveam încredere și am ajuns să descopăr în jur oameni frumoși care le folosesc. Am ajuns să descopăr și multe orgolii, mi s-au reproșat lucruri și am fost urmărită o vreme de către persoane care se temeau că le-aș putea încălca teritoriul, dar asta e o altă poveste, mai puțin drăguță.

Am pus întrebări. Multe. Mereu. Am tot zgâriat suprafața subiectului și nu m-am lăsat până nu am fost lămurită pe deplin. 🙂 Slavă cerului că mi s-a răspuns, cinstit și fără ocolișuri. După o vreme, mi-am dat seama că îmi place domeniul și că vreau să fiu și eu acolo, să pot ajuta, la rândul meu. Și a mai fost doar un pas. Mi-am început călătoria în lumea lor – a uleiurilor esențiale. Am început să citesc, să îmi iau notițe, să testez rețete și să învăț. Mult. Neobosit. Cu drag și cu toată inima deschisă.

De ce ne sunt dragi

Pentru că sunt acolo la nevoie, o soluție la îndemână. Pentru că sunt o soluție naturală, pentru că știu exact ce am pus în ele și pentru că familia mea le-a acceptat ușor, fără nici un fel de regret.

Personal, cred că e important să  dau mai departe din ceea ce știu. Ca de multe ori pînă acum, m-am simțit inspirată și motivată să merg pe acest drum. Ceea ce sunt – ce este, cu adevărat fiecare dintre noi – este o oglindă prin care îi vedem și pe ceilalți. Iar comunitatea în care ai un loc, daca vrei și îți asumi lucrul acesta cere o relație continuă, unde uneori dai, alteori primești. În ultima vreme, îmi dau seama tot mai des de aceste lucruri.

Fără să susțin că sunt vindecători universali, pot spune sincer că pentru mine și familia mea, dar și pentru cei care, până acum, mi-au cerut ajutorul, uleiurile esențiale au fost de ajutor în diferite momente, mai greu de gestionat poate, în lipsa lor.

Am gestionat stări de spirit sumbre, descurajare, depresie. Am trecut mai ușor peste inflamație generalizată în corp, peste imuntate dată peste cap de tratamente alopate. Am trecut cu bine de febră, răceli, migrene, mici lovituri. Am trecut chiar și de o porție zdravănă de rujeolă.

Pe partea emoțională, am testat diferite uleiuri și amestecuri. Am învățat cum putem depăși episoadele de insomnie, cum motivăm, cum iertăm, cum trecem peste regrete și resentimente. Am vânat chiar purici căpoși, dar și tânțari fioroși.

Am început să citesc tot mai mult, să investesc timp, energie și resurse pentru a vedea cât de puternice pot fi. Cum pot eu, la rândul meu, să îi ajut pe alții, cu recomandări sau sfaturi sincere, pertinente. Îmi place și îmi cam iau in serios și acest rol 🙂 De asta o să răspund mereu la mesaje, de asta o să mă întâlnesc și la sfârșit de săptămână cu voi, dacă e nevoie și de asta scriu azi aici.

Faptul că uleiurile esențiale m-au ajutat pe mine personal (împreuna cu câteva schimbări importante în dietă și stil de viață) să fac față unei provocări care ar fi putut să mă dea peste cap…este una dintre poveștile care mă ajută să merg înainte. Probabil, când voi găsi cuvintele și tonul potrivit, voi scrie și despre această experiență.

De unde iei uleiurile esențiale

Despre aceste uleiuri esențiale veți găsi multe informații, daca doriți. Sunt multe persoane care vă pot ajuta să cumpărați o sticluță sau mai multe. Sunt mai multe site-uri de unde puteți comanda. Sunt multe grupuri unde există poze cu mărturii ale celor care le-au folosit și care jură că sunt de-a dreptul magice. Dar…cum spuneam la începutul poveștii, e important să aveți și vocea unui om de încredere care să vă răspundă la întrebări. Care să facă echipă cu voi. Care să facă “cercetare” pentru SAU ÎMPREUNĂ CU voi, care să aibă răbdare să “sape” după răspuns și să fie acolo, la nevoie, dincolo de o simplă achiziție și de un simplu schimb – produse pentru bani.

Îmi doresc să puteți face diferența între cei care pur și simplu “vând” aceste uleiuri și cei care sunt mai mult consultanți, mai mult îndrumători 🙂 La fel cum îmi doresc, pentru mine și pentru voi, să avem înțelepciunea de a trece prin propria sită (a gîndirii, a rațiunii, a inimii) tot ceea ce ne este prezentat, de multe ori, cu fundiță și amabalaj strălucitor. Eu mă bucur să descopăr atât de multe informații, atât de mult îmi place să iau notițe și apoi să împărtașesc în grupul nostru de FB. Dacă vreți să faceți parte din el și dacă vă interesează această lume parfumată a uleiurilor esențiale, vă invit să îmi scrieți 🙂

Nu vă promit minuni, dar pot să vă spun că este un grup echilibrat, nimeni nu va ridica “vocea” la voi și veți primi mereu sfaturi sincere. Fără supărare, este timpul meu și al celor care administrează activitatea grupului, deci…dacă vreți să intrați în grup doar pentru a face “spionaj” pentru echipele voastre sau pur și simplu căutați un grup unde să faceți vânzare, grupul nostru nu este potrivit pentru așa ceva!

În grup există mereu diferite surprize, organizăm și întâlniri față în față 🙂 Suntem o comunitate în creștere și sunt maândră de toată munca noastră acolo, deci ne dorim să păstrăm mediul curat 🙂

PS – Dacă ați auzit că uleiurile esențiale sunt exagerat de scumpe, vă rog să nu vă speriați! Există modalități prin care să testați întâi, să vedeți ce vi se potrivește, ce anume puteți folosi și este chiar recomandat să faceți asta.

Schimbare de ritm

Prima zi de vacanta adevarata pentru unii, ultima zi de munca inainte de concediu pentru altii. Desi o schimbare de ritm e binevenita cateodata, habar nu aveam ce urma sa ma loveasca.

Ora 8 – Fac planul in cap, duc termitele la locul de joaca unde avem abonament. Fug la munca, merg la interviu, termin o parte din treaba si inainte sa se faca ingrozitor de cald afara, recuperez copiii.

Ora 8.10 – Schimbare de ritm 🙂 Locul de joaca deschide la 9, nu la 8 (cum scria pe site!!!)Bun asa. Varianta de rezerva. Fuga cu termitele la strabunica, Dumnezeu sa ii dea sanatate.

Ora 8.20 – Bun. Am lasat copii. Fuga la munca. Fa cerere de concediu. Da Doamne sa se aprobe ca altfel…rupere de ritm scrie pe coada mea! Suna telefonul. Fa 5 adrese. Da 3 relatii. Trimite 6,4 fax-uri. Se strica faxul. Bun. Scaneaza si trimite mail. Cade curentul…Nu? Corect, nu cade curentul, dar asta ar fi lipsit.

Ora 9.03 – Fuga dupa termite. Fuga la locul de joaca. Raspunde la 276890 intrebari provenind de la Termita 1 de 5,5 ani si ai rabdare cu mersul impleticito-razgaiato-dragalas al Termitei nr. 2 de 3 ani. Cum ar fi si cu o fetita, se intreba un neuron ratacit…Saracul, cred ca a facut insolatie intre timp. Ajungem la locul de joaca. Repeta, repeta, repeta: nu ne lovim, nu ne imbrancim, nu muscam, cerem ajutorul daca e nevoie. Mami vine dupa voi. Schimbare de ritm? Doar de neologisme, mai sunt si altii pentru care trebuie sa repeti de N+1 ori aceeasi fraza. Dar nu e bai…no panic, man, cum s-ar spune.

Ora 9.57 – Gafaie organizat spre sala de interviu. Care habar n-am unde e. Trebuia sa merg la baie inainte sa plec. Neuronul, bate-l vina! Cand ai nevoie de el, unde umbla? Pe repede inainte, in ritm de… concurs! Candidat 1, ok. Candidat 2. Hai cu procesele verbale. Bun. Iar cafea? Buuuuuuuuuuun. Apa. Schimbare de ritm?As vrea eu. Suna de la locul de joaca. Copiii nu mai vor sa stea. Sfinte al zilei de luni, cu ce ti-am gresit???

Ora 11. 39 – Alearga spre locul de joaca. Fara apa si palarie ca sunt o doamna ce…ritm-ul meu 🙂 Ajung la locul de joaca. Evideeeeeeeeeeent ca termitele nu vor sa plece, nu? Ca ce “fain a fost, mai mami” si “da’ eu nu vreau sa pleeeeeeeeeeeeeeeec”….1,2,3, 4, ritm. Schimbare de ritm. Eu am vrut?Poftiti de va serviti, doamna, ca avem pe saturate!!!

Ora 12.04 – Inapoi la bona improvizata. “Abandoneaza” termitele si NU TE IMPLICA in negocierea mesei de pranz. Repet, nu te implica!!! Da, vorbesc singura.

Ora 12. 13 – Daca tot ai iesit, adu ceva de mancare si pentru oamenii muncii, ca na…Bancomatul nu functioneaza. Iau cu cardul, nu e nici o problema. Fuga cu mancarea.

Ora 12.48 – Mancarea e servita, maiestatile voastre administrative! Eu nu vreau cu ciuperci, pentru mine fara patrunjel….Buuuuuuuuuun. Apa? Avem. Suna telefonul. Rezolva 5 hartii. Verifica cerere de concediu. Slava Cerului e semnata. Cred. Ca e de bine. Sau nu. Mai bine nu ma gandesc. Suna faxul. 😛 Verifica mailul. Termina situatia. Fa ordine pe birou ca doar pleci in concediu si sa nu se puna praful de bunatate de hartii.

Ora 15.45 – Vin specialistii. Sedinta. N-am inteles nimic, dar nu e bai. Am tot timpul din lume sa citesc un cod. Oricare, ca tot aceleasi dimensiuni le are. Si eventual, dupa ce termin, aflu ca are vreo 7 (cel putin!) modificari, actualizari, republicari. Sau ca ai citit bucata abrogata. Cum era? Schimbare de ritm? :)) Buna gluma.

Ora 15. 48 – Suna sotul. L-am sunat yo? Da, acum vreo 3 ore. Ce vroiam? Habar n-am. Daca ma intrebi, nici cum ma cheama nu mai stiu. Dar am bolentin. Deci, safe here.

Ora 16.21 – Gata adresa. Are completari. Nu e buna de dat la semnat. Modifica, listeaza, fa notite si lasa la corectat. Suna prietena “azi avem pilates”. Yey! Exact ce imi lipsea. Hai ca si-asa am avut o zi.

Ora 16.35 – Ies pe usa. Unde e echipamentul? Cum unde? La supermarchet. In compartimentul pentru bagaje. Am luat mancare si am pus echpamentul la loc sigur. 🙂 Fuga dupa el. Daca o mai fi acolo.

Ora 16.57 – Ajung, gafaind, la pilates. Gasit echipament, pierdut cap si orientare. Iar n-am sticla cu apa, dar lasa ca ma vad cu prietena mea si o sa fie ok.

Ora 18- Pilates mortua est. Ergo deci…ce ritm frate? Cine ar fi crezut ca am atatea locuri care pot sa ma doara? In acelasi timp si la o asemenea intensitate? Maine va fi mai bine. Sigur. Incepe vacanta cu termitele.

Ora 19 – Termita 2 – Mami, te iubesc. Prietenii stiu de ce. Dusmanii vor comenta. Dar asta e soarta. Corpul meu, ritmul meu. Cand o gasi alta mai buna, promit ca le pun in cui. 🙂

Ora 20 – Hai sa scriu repede pe blog sa ma laud cum e cand imi doresc ceva din tot sufletul meu si universul imi raspunde. O schimbare de ritm este mereu binevenita. Daca esti sau nu pregatit pentru ea… este o cu totul alta discutie.

Hai sa va aud. Doar eu am puteri de-astea? 🙂

PS: Pe parcursul zilei nimeni nu a fost cu adevarat ranit. Unele sunt exagerari, dar, hei…if it counts… viata are ritmul pe care il alegi. Cateodata mai lent, alteori mai rapid. Te adaptezi sau … nu stiu care e cealalta varianta, pe bune ca nu stiu 🙂 Dar daca m-ati lumina, v-as ramane profund recunoscatoare.

Mâncărică de linte isteaţă

Cât de bune sunt mâncărurile pe care le faci în doar 30 de minute?

Buuuuuuune! 😀

Îţi propun o mâncărică de linte isteaţă! De ce linte  isteaţă? Pentru că o faci repede, iar etapele care trebuie parcurse sunt suprapuse inteligent! Uite cum:

În timp ce fierbe lintea verde ( maxim 15 minute – nu trebui să fie fiartă de tot ), ai timp să tai celelalte legume ca să economiseşti timp!

Îţi trebuie aşa:

  • 500 g linte verde
  • o conservă de roşii bucăţi în suc propriu ( sau 4-5 roşii proaspete şi suculente, dacă sunt în sezon )
  • o ceapă mare tăiată mărunt
  • 3-4 căţei de usturoi tăiaţi mărunt
  • un morcov mare dat prin răzătoarea mare
  • un ardei roşu
  • o lingură de suc de lămâie
  • 2 linguri de ulei
  • busuioc şi oregano după gust, dacă îţi place poţi pune şi coriandru
  • pătrunjel şi mărar câte o legătură
  • sare şi piper după gust

 

E super simplu deci! În timp ce lintea se fierbe, tai ceapa, usturoiul, morcovul şi ardeiul.  Pune-le la călit cu uleiul şi un pic de apă . Nu vrem să le prăjim în ulei, ci mai degrabă să le înnabuşim un pic. Când a fiert lintea destul, adaug-o şi pe ea dar şi roşiile. Mai lasă să fiarbă  împreună 10 minute.

La final se adaugă lămâia şi condimentele. Acum eşti pregătit să dregi gustul şi…Voila! N-am zis că e o mâncare cu linte isteaţă? A terminat testul repejor!

 

Poftă bună la sănătate,

Adelina Mitrofan – nutriţionist

1