Etichetă: carte

Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în „De ce” și „Cum” și „Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită „Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?”

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

„Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am „văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns „să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂

Iar despre carte. August şi septembrie pe noptiera mea

O carte, mai multe cărţi. Las aici câteva impresii, strict personale şi foarte scurte, despre ceea ce mi-a fost lectură în august şi septembrie. Voi ce mai citiţi?

Fern Michaels – În căutarea fericirii

O carte care îşi aşteaptă de mult rândul, dar care se citeşte repede. Un amestec uşurel de dragoste, relaţii complicate, secrete, umor, mister, intrigă. Pentru o lectură nesofisticată, când ai nevoie de relaxare, merge. Dacă te prinde suficient încât să nu o abandonezi înainte 🙂

Natsuo Kirino – Cronica zeiţei

O carte surprinzătoare pe care am savutat-o până la ultimul rând. Fiecare nou capitol are o savoare aparte, personajele sunt atât de umane, încât par desprinse din poveştile despre începuturile lumii. Mi-a plăcut atmosfera poveştii, referirile la zeităţi şi metafora relaţiei dintre bărbat şi femeie, urmărită progresiv, de-a lungul întregii acţiuni. O carte care primeşte notă maximă, deşi nu se termină luminos şi nici foarte clar.

Howard Roughan – Promisiune mincinoasă

O carte care şi-a etalat scenele în faţa mea, ca un film de acţiune. Am gustat-o pe îndelete, deşi aş fi înfulecat-o dintr-o înghiţitură. Personaje puternice, motive ascunse şi un fel de happy end. Multe crime, întorsături de situaţie, scene de o maximă tensiune şi un autor savuros, prin povestea de viaţă la care încă ma gândesc zâmbind 🙂

Stephanie Gertler – În derivă

O poveste tristă care m-a ţinut în priză chiar şi în tihna zilelor în Bucovina. Am experimentat puţin din ce trăieşte o mamă când îi pleacă puiii din cuib, am sperat până la final ca fetiţa slăbuţă şi oarbă va ajunge din nou în braţele mamei ei şi lupta pentru custodia copilului se va sfârşi repede. M-am bucurat să văd cât de frumoase pot fi prieteniile de maturitate şi mi-a mers la suflet ideea de a lucra de acasă, dintr-un birou amenajat într-un şopron, în spatele casei. Merită citită!

Bernard Cornwell – Hoţul de spânzurătoare

Încă de la primele pagini, m-am tot întrebat cum să te poţi bucura de execuţii publice? Cum să te înghesui de la primele ore ale zilei să vezi cum nişte răufăcători sunt spânzuraţi, cu public şi oficialităţi servind un mic dejun special? O lume care pare atât de departe, dar, aşa cum a subliniat soţul meu, fapte care s-au întâmplat cu adevărat… Sărăcie, intrigi, crime şi frăţii a unor gentlemani de viţă nobilă, toate se împletesc într-o lectură rece, dar foarte vie.

Richard Paul Evans – Floarea-soarelui

Nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult.

Citat – Secretul succesului în viaţa asta este să-ţi dai seama că pe planetă se petrec (multe) crize mult mai serioase decât o decizie despre ce să faci cu viaţa ta.

Well, hell, ya! O carte despre speranţă şi regăsire, despre alegeri şi adevăratul suflet, care se mai rătăceşte, se mai lasă convins să aleagă „comod” şi „uşor”, dar nu poate face asta la infinit.

Dr. John Gray – Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus

O carte la care „ronţăi” de multa vreme. Am tot mestecat, pe îndelete, fiecare 2-5 pagini şi am resimţit nevoia de a mai citi şi alte lucruri printre atâta „teorie”. Dar nu vă lasaţi înşelaţi de aparenţe! E o carte destul de practică, îmi propun să primească aici, pe blog, o recenzie separată, cât de curând. Interesant mod de abordare a relaţiilor de cuplu din perspectiva unui bărbat.

Cecilia Ahern – Suflete pereche

Ca de obicei, scrisul Ceciliei m-a prins şi mi-a dat o stare specială, mai ales că eram departe de casă, la un curs la Ploieşti. O carte care merită citită şi oferită cadou. O carte despre prietenie şi trecerea timpului, mesajul mi se pare cât se poate de motivant: viaţa îţi joacă uneori feste, dar soarta va regla, până la urmă, scorul şi, e posibil ca, în ciuda tuturor, fericirea să învingă. Plin de speranţă, nu-i aşa?

Sorin Mihai Bărbieru – Taina asasinilor

O carte puţin altfel decât cele pe care le citesc de obicei. Am citit repede şi uşor un roman scris de un om cunoscut mie. Mi-a plăcut tonul povestirii, limbajul familiar şi notele repetitive care apropie cititorul de scenele din carte. Mi-ar fi plăcut mai mult accent pe câteva personaje din carte şi am aşteptat un alt final. Una peste alta, însă, e o carte interesantă. Felicitări autorului pentru curaj!

Anays M. – Confesiunile unei fete rele

„Eu sunt unică, om din întâmplare, femeie prin vocaţie” scrie pe coperta 1 a acestei cărţi primite spre recenzie. Am citit-o fix în perioada in care aveam cea mai mare nevoie de ea. Dar nimic, niciodată nu e întâmplător, nu-i aşa? O carte mai puţin senzuală decât mă aşteptam, dar mai profundă decât aş fi crezut, judecând după coperta. Nu ştiu dacă este doar o colecţie de frânturi de text de pe blog sau anume se doreşte ruperea ritmului lecturii, dar a fost o gură de aer proaspăt. Cred că autoarea are ceva de spus şi sunt tare curioasă cum va evolua, în timp, acest mesaj.

Partea care mi-a plăcut cel mai mult rămâne aici, sub forma unor citate:

M-am obişnuit cu lipsa ta, iubitule. Cu lipsa căldurii mâinilor tale, cu lipsa conturului buzelor tale, cu lipsa contopirilor noastre. Iar acum, am ajuns să cred că ele nu au existat decât în imaginaţia mea bolnavă de iubire şi de dorinţă. Şi asta mă face fericită. Căci imaginaţia mi-e aliat şi, oricând vreau, mi te poate aduce întreg şi minunat, aşa cum mi te amintesc, să-mi îndulceşti prezentul îmbibat de lipsa ta… Şi dacă mă mint singură, iubitule? Şi dacă, de fapt, niciodată nu mă voi putea obişnui cu lipsa ta? Cu acest minus uriaş care-mi dezechilibrează fiinţa, lăsându-mi totuşi chezăşie…dorul. Un dor mărunt şi rece, ca o ploaie mocăneasca de noimebrie târziu, care sfredeleşte şi osul, şi gândul.

Şi încă…

(…)căci o femeie, chiar şi când trăieşte, profund convinsă, o exploxivă experienţă sexuală, nu se poate abţine să nu o condimenteze cu puţină dramă.

Mi-a plăcut mult cadenţa textelor, precum spuneam. Mă despart de această poveste, cu speranţa că va exista o continuare, o aprofundare a ideilor regăsite acolo.

Per total, august şi septembrie au fost două luni plini din punct de vedere al lecturilor. Am început grupa mijlocie şi clasa pregătitoare, ceea ce îmi consumă multe gânduri, care mai de care mai alambicate.

Hello, Octombrie! Să fii blând cu noi! 🙂

De ce aleg ALT FEL…

Post edit: Această postare a fost scrisă și publicată pe blog în toamna lui 2014. August 2018 a adus câteva modificări și am simțit nevoia să apară și aici.

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: cum aleg la prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….ALEG/AM ALES

Aleg -Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei(da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

Aleg – NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține proteinele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli. Copiii mei vor afla, în timp, DE CE am ales astfel și vor putea decide pentru ei, la momentul în care vor fi pregătiți.

Aleg – ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

Aleg – PURTAREA ERGONOMICĂ – Mi/ni se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și în mai multe sisteme de purtare. Wrap-ul elastic și apoi Manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite. Prin mâinile mele au trecut alți copii și părinți lor pe care i-am ajutat, zâmbind, să aleagă și să regleze un sistem de purtare sau altul. Am făcut asta VOLUNTAR, fără a lua pentru mine decât bucuria că am mai văzut un pui de om la pieptul părintelui. Unii au apreciat timpul și disponibilitatea mea, alții nu.

Aleg – SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

Aleg – ATTACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de parentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții/socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce:P) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

Aleg – JOCURI ȘI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

Aleg – COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tac/mă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un om/loc/o situație nu mai „corespunde”, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

Aleg – SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun, scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singură, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

Aleg – România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Later edit – În august 2018, țara asta, pe care o iubesc și pe care o aleg pentru mine și copiii mei se desface în bucăți. Unii se fac doar că plouă. Unii se tem pentru siguranța lor, pentru pâinea pe care o vor pune mâine pe masă. Unii zâmbesc și fac frumos, la TV.

M-am gândit mult dacă să spun sau nu. Dacă să tac sau nu. Este, ca de obicei, o chestiune de alegeri. Pe care le faci sau pe care le accepți. Pe care le iei tu, cu puterea ta (multă, puțină, dar A TA).

Eu nu am fost acolo, în piață. Eram cu copiii la mare. Am aflat apoi, cu teamă și gust amar în gură. Poate nu vom afla niciodată adevărul adevărat, ca despre multe alte lucruri. Dar cred că merit(ăm) niște explicații. Cei care au fost acolo și nu au înțeles DE CE și mai ales DE CE AȘA, merită să poată privi mândri, cu fruntea sus. Încerc să fac un rezumat, să le explic într-o poveste, copiilor mei care e treaba.

Din ceea ce au scris oameni pe care îi stimez pentru ceea ce sunt și fac, vă invit să vă faceți VOI o idee…

Piața Victoriei în seara de 10 august, evenimentele prin ochii mei

Cum ne pregătim copiii pentru țara pe care le-o lăsăm?

Scrisoare către copil: Oare ne vei ierta pentru că nu am plecat din țară?

Partidul Trei Ponei pentru că dorim să ne creștem nepoții în casa părintească

Cine ne mai salvează acum?

Nu e nevoie să citiți fiecare postare pe tema asta. La fel cum nu e nevoie să reacționați cu un LIKE sau SHARE la comentariile celor pe care îi cunoașteți sau nu , dar simțiți că vă place vorba/gândul/fotografia lor. Musai ar fi însă doar să vă puneți VOI întrebări. În sufletul vostru. Pe întuneric sau lângă partener, într-o discuție. Poate că doar primul pas e cel mai greu. Și odată ce l-ai făcut, devine mai ușor. Poate…

Cum e viața fără telefon?9 lecții de viață

Dumnezeule, există așa ceva? În 2018, pe bune? Oameni care pot trăi fără telefon? Pfff…. Dacă n-aș fi trăit chiar eu această experiență, nu credeam că se poate supraviețui. Dar să începem cu începutul…

Cum am rămas fără telefon

Ei bine, se făcea că din vreme în vreme mi se tot cerea să actualizez aplicațiile. Eram de acord și puf! telefonul meu cel deștept îmi spunea că nu mai are memorie. Și eu, ca un vinovat cuminte ce eram, mă apucam să șterg din pozele (multe!) pe care Whatsapp le descărca. Am încercat chiar să îmi conving o parte dintre prieteni să mutăm conversațiile pe Telegram 🙂 Mai goleam puțin memoria cache. Mai făceam salvări ale pozelor mele pe laptop și le ștergeam din telefon.Mai dezactivam aplicații pe care nu le foloseam sau nu înțelegeam eu exact ce anume fac ele. Și încercam iar. Uneori mergea. Dar peste câteva zile se repeta istoria. Și am obosit. Și mă enerva treaba asta. Mai ales că acest telefon a fost ales fix pentru că soțul din dotare știa că am nevoie de spațiu 🙂

După multe astfel de episoade, după ce am fost acuzată ca „l-am stricat” (fie vorba între noi, nu mi se părea atât de important să fac în fiecare zi curățarea cache, dar na…). Am cedat. I-am vorbit frumos. Telefonului. L-am privit chiorâș și i-am zâmbit suav. La garanție cu tine!

Fără telefon în concediu

Viața mi-a oferit această surpriză cu telefonul fix când mi-era lumea mai dragă. Am decis că vacanța la mare fără telefon nu va fi extrem de greu de dus. Numai bine fac pauză de la tonele de minute de comunicare (cum spunea soțul meu, mustăcind). Zis și făcut, plecând din oraș, în drum spre vacanță, ne-am oprit la distribuitor și am lăsat telefonul acolo. Și viața mea (a se citi BIATA MEA VIAȚĂ :P) fără telefon a început.

Au trecut de atunci…17 zile lungi. Fără să știu cât e ceasul. Fără să îmi aduc aminte de lista de cumpărături. Fără să fac schimb de mesaje cu unii sau alții. Fără să fac poze. Fără să monitorizez cantitatea de apă pe care o beau. Fără să fac poze cu farfuriile echilibrate (sau mai puțin) pe care le mâncam. Fără să îmi dau CHECK IN și fără să anunț întreaga suflare a celor care mă cunosc și apreciază CÂND, UNDE, CU CINE, CUM și DE CE. Fără alarme. Fără notificări.

Ați spune că viața e mai liniștită fără telefon. Da! Sau poate nu. Primele zile am fost așa cum îmi închipui că sunt cei care se luptă cu nevoia unui fum sau unui gât de …ceva 🙂

M-am trezit de vreo 2-3 ori disperată că nu am încărcat telefonul. Mi-am verificat de vreo 5-6 ori geanta în căutarea lui. A telefonului. Palpitații nu pot raporta, dar mers vioi, bronz uniform, sare din belșug în păr și funcționarea optimă a ambelor urechi DA.

După primele câteva (2-3) zile a început să fie de-a dreptul interesant. La București a trebuit să fac pe hârtie traseele pentru a ajunge la locațiile unde aveam treabă. Cu siguranță știți și voi ceva bancuri privind femeile și orientarea în spațiu. Țineți-le pentru voi, răutăcioșilor! 😛

La mare, stabileam „planuri” prin care să mă pot întâlni cu soțul și copiii la anumite perioade de timp,dacă trebuia să ne despărțim. Am verificat obsesiv soldul cardului, dar asta e mai puțin important (știe cineva cum se pot direcționa și SMS-urile către alt număr?). Dar, una peste alta, slavă cerului și tuturor sfinților, după aventura fără telefon, am supraviețuit.

Ce am învățat fără telefon
  1. Se poate supraviețui.La limita existenței. DAR se poate!!!
  2. Cât timp pierd(em) butonând telefonul aiurea!!!
  3. Există multe moduri în care poți suplini lipsa telefonului – de la listele de cumpărături scrise pe hârtie, la treseele scrise în agendă, la stabilirea unor intervale orare anume în care poți fi contactat și unde anume, etc.
  4. Mi-am oferit o pauză de la a alerga mereu. Programări, notificări, alarme – toate ne stresează, ne fac să fim contratimp, să simțim nevoia de a bifa constant cât mai mult, cât mai repede, cât mai ușor.
  5. Am redescoperit scrisul în agendă. 🙂 Am redescoperit cât de mult îmi place să citesc și să mă bucur de oameni, de conversații, de odihnă. Fără limita de timp, ci doar de chef și conjunctură.
  6. Am avut mai mult timp de scris, de meditat, de bibilit la postările de pe blog.
  7. Am fost mai activă pe pagina de FB a blogului și am încercat să pun constant semne către voi, prietenii mei 🙂 Între timp, am aflat că s-au schimbat ceva algoritmi pe acolo și nu primim notificări decât de la o parte dintre cei cu care interacționăm (cele mai frecvente persoane), deci e bine să revedeți periodic unde vă place să „ardeți” timpul pe FB și cu cine, unii pot intra în lista scurtă, alții nu prea 🙂
  8. Am realizat cât de puțin îmi exersez memoria. Pot reproduce, din memorie, doar vreo câteva numere de telefon. Evident, există agenda telefonică, dar important este să fie actualizată cât de cât, nu?
  9. Lista rămâne deschisă…încă nu mi-am recuperat telefonul. Aștept cu mare interes părerea celor de la service (Depanero) privind puterea de reîncarnare a telefonului meu.
Mai stau/vreau fără telefon?

Aici, o să vă spun că răspunsul nu este unul simplu. A fost și este o  perioadă interesantă, destul de încărcată de semnificații și cred că este o experiență MUST DO pentru fiecare dintre noi, măcar o dată în viață.

Da, recunosc, fără telefon mi-a fost și îmi este destul de greu, evident. Dar nu imposibil. Recunosc deschis că m-am cam temut de această experiență când soțul meu mi-a propus asta. Am amânat momentul cât de mult am putut și în ultima seară m-am despărțit de El, telefonul care mi-a scos peri albi cu ochiii (aproape) în lacrimi.

În trecut, am avut mereu un telefon de rezervă unde am putut pune cartela și pe care l-am folosit, în perioada de avarie. E adevarat că și acum, apelurile mele au fost redirecționate către numărul soțului și că am avut acces (limitat!) la telefonul lui. Chiar și conexiunea la internet m-a ajutat, în special de pe laptop, în perioada concediului, dar mult mai puțin decât de obicei. Să zicem undeva la 1 h/zi, seara sau în pauza de prânz, când copiii dormeau.

Și ce dacă eu am fost fără telefon, te întrebi…

Chiar așa, ce naiba o fi așa interesant la povestea asta. De ce am consumat timpul meu (și pe-al tău, dacă ai parcurs textul până aici)scriind despre așa ceva? Ce a vrut să spună autorul, de fapt?

Se poate trăi fără telefon. Viața e mai tihnită puțin. Am văzut lucrurile puțin mai real, fără a fi mereu conectată la toată comunicarea online. Fără telefon, m-am rupt puțin de ceilalți, dar, îndrăznesc să cred, m-am apropiat mai mult de mine. Și asta este un pas în direcția corectă. Poți încerca și tu, poate vei fi surprins ce anume vei descoperi. 🙂

PS: Nimeni nu a suferit leziuni importante în această perioadă. Oamenii (mici și mari) care m-au însoțit în această minunată aventură există încă, întregi, vorbesc la fel (de mult, unii!). Iar dacă a mai trăt cineva astfel de experiențe tranformaționale, v-aș fi recunoscătoare să îmi fiți alături. Am impresia că sunt singura de pe planetă 🙂 și este un blestem pe care mi l-am atras cumva.

Photo credit: Pixabay.com

Cărţile lui 2018. Prima parte

Prima parte a unui periplu în cărţile lui 2018 – cărţi citite şi păstrate în suflet şi în memorie 🙂

  1. Împreună – Anna Gavalda

O carte despre frici, despre prietenie, despre fapte bune, speranţă si şanse neaşteptate 🙂

2. Fulgi de iubire – 3 poveşti de dragoste „uşurele”, de adolescenţă. Îmi spunea cineva acum o vreme că îi lipsesc primele sărutări cu fluturi şi emoţii… cam în genul acela sunt cele 3 poveşti 🙂 Citirea merge repede, o carte de relaxare, aş spune.

3. Amantele trecutului – Alexandra Gheorghe

Mă aşteptam să fie mai deocheata puţin, având în vedere avertizarea de 18+. Mi-a plăcut pentru că este o carte care te face să te gândeşti, să cauţi în tine răspunsuri şi pentru că „pare” adevărată, credibilă. M-am bucurat să o citesc şi am parcurs-o repede, deşi o cumpărasem cadou pentru soţul meu. 😛

Un citat care mi-a plăcut:

Din punctul meu de vedere cred că orice femeie este puternică, iar totul depinde de ea dacă ştie să îşi administreze forţele sau nu. Ne naştem cu această putere şi doar cine reuşeşte să o descopere, să îi afle rostul, să îşi descopere înlăuntrul ei adevăratele forţe dobândite, doar aceea se poate numi o femeie puternică.

Cum iubim o femeie puternică? Sincer, curat, fără prea multe dulcegării, ca sarea-n bucate.

Cum o faci fericită? Fiind alături de ea. Să o susţii şi să nu o minţi. O astfel de femeie ştie să facă faţă adevărului şi provocărilor.

Ce îi place cel mai mult? Viaţa, nu se opreşte din luptă chiar la mijlocul ei. Iubeşte să trăiască, să zâmbească şi să îi facă fericiţi pe cei din jurul ei.

Femeia aceasta, puternică, există! Este în inima fiecărei doamne sau domnişoare, văduvă ori amantă, în toate există şi doar aceea care este demnă de a purta acest nume, îi cunoaşte cu adevărat valoarea.

4. Privighetoarea – Kristin Hannah

O carte pe care am citit-o cu tot sufletul, cu pătura trasă până la ochi, cu picioarele îngheţate, schimbându-mi des poziţia şi totuşi fremătând de curiozitate să aflu ce se mai întâmplă. Mi-a rămas privirea mult timp pierdută dupa ce am închis cartea. Câtă durere, câtă iubire, ce vieţi, câte secrete, ce greu de dus…
Destinul unei supravieţuitoare a regimului nazist în Franţa.

Vianne Mauriac este o femeie pe care merită să o cunoşti. Pe sora ei, „războinica” şi neînduplecata Isabelle am iubit-o de la primele pagini. Am luat arma în mână, împreună cu ea şi am fost târâtă, conform paginilor, în câteva îngrozitoare lagăre.
Nu am cuvinte să spun tot ce am putut trăi citind, visând şi meditând cartea aceasta. Nu pot decât să sper că voi mai găsi astfel de cărţi, când va fi timpul potrivit, în viaţa mea, pentru ele.

5. Lecţia de stil – Dana Budeanu

O carte de ajutor, de tipul CUM SĂ… 🙂 Pentru mine, care mi-am propus pentru anul acesta o definire de stil a fost o lectură uşoară din care mi-am notat (mental) câteva idei şi sper să le pun în practică în perioada următoare. Deşi cartea a ajuns la mine la aproape 10 ani de când a fost scrisă, câteva idei de bază sunt general valabile şi pot fi aplicate oricând, nu-i aşa?

6. Ce-aş fi eu fără tine? – Guillaume Musso

Ca de fiecare dată, citesc Musso cu sufletul la gură, pe nemestecate, pe sufletul plin şi apa vie în suflet.

„De gândit, gândim în cuvinte, căci cuvântul e cel care dă gândirii cea mai înaltă şi mai adevărata existenţa a sa” – Hegel

Dacă există un lucru la care ţii mai presus decât la orice altceva, nu încerca să-l ţii cu forţa. Dacă e să fie al tău, al tău va fi, pentru totdeauna. Dacă nu e să fie al tău, înseamnă că nu a fost al tău dintru începuturi.

7. O pasiune interzisă – Joanna Trollope

Un roman despre viețile celor două gemene – Lizzie și Frances- despre transformările prin care trec, de-a lungul câtorva ani. Mi-a plăcut ambivalenţa câștigării și pierderii controlului asupra propriei vieți.

 

8. În căutarea unui destin – Jojo Moyes

Ca de fiecare dată, cărţile lui Jojo mă lasă total nepregătită, în aer după ce o poveste mă ţine captivă în imaginaţie. Mi-a plăcut emoţia unui început, mi-a plăcut curajul nebun şi inconştienţa unor femei de a traversa o lume de necunoscut pentru a lua viaţa de la capăt. Am plâns pe alocuri, m-am înfuriat când am simţit gustul părerilor preconcepute. Dar dragostea, prietenia adevarată învinge. Aşa trebuie să fie. Lumina Învierii m-a găsit cu această carte pe noptieră. Mi-am petrecut câteva ore în zi de sărbătoare pentru a termina de citit. Nu-mi pare rău şi aştept noi emotii 🙂

9. Soţii de artişti – Alphonse Daudet

O cărticică spumoasă, sarcastică, numai bună de descreţit frunţile. Dincolo de aerul amuzant, câteva lucruri importante se desprind din dialogul între doi oameni ai artelor, unul însurat şi altul dorindu-şi căsnicie, familie şi tot restul 🙂 Ceea ce îşi face omul cu mâna sa… 🙂

10. Silver Bay – Jojo Moyes

Am râs, am plâns şi mi-am strâns tare, tare la piept puiii de om, citind această poveste. Nu cred că pot scrie mai puţin emoţional despre astfel de poveşti. Aşa sunt eu, zilele acestea, aşa sunt cuvintele cu care Jojo mă „loveşte” şi pot spune doar că mai vreau, şi că aştept noi cărţi. Pur şi simplu 🙂

11. Christine Feret-Fleury -Fata care citea în metrou

Un roman pe care l-am citit greu, deşi la final impresia finală este bună. Mi-a plăcut ideea unei lumi în care există oameni ca Soliman, Juliette şi Zaide. În spiritul acestei idei, poate e o idee bună să oferim carţi. Poate găsim oameni unde aceste seminţe găsesc sol fertil.

Că sfârşise prin a crede, nu, prin a dobândi certitudinea că între copertele cărţilor se ascundeau deopotrivă toate bolile şi remediile? Că întâlneai acolo trădarea, singurătatea, crima, nebunia, furia, tot ce putea să te înhaţe de gât şi să-ţi strice existenţa, fără a mai pomeni de a altora, şi că uneori să plângă deasupra paginilor tipărite putea salva viaţa cuiva? Că a-ţi găsi sufletul pereche într-un roman african sau într-o poveste coreeană te ajută să înţelegi în ce măsură oamenii sufereau din cauza aceloraşi rele, în ce măsură se asemănau, şi că era posibil să-şi vorbească unii altora – să-şi zâmbească, să se mângâie, să schimbe semne de recunoaştere, oricare ar fi acestea – pentru a încerca să-şi facă mai puţin rău, fără a se sinchisi de ziua de mâine?

Iată că am ajuns la jumătatea lui iulie şi am citit (doar!) 11 cărţi despre care am simţit că e cazul să povestesc aici. Au mai fost lecturi, dar fără a lăsa o impresie atât de puternicî.

Voi cum staţi cu lectura pentru anul acesta până acum? Am zis că e o idee bună să las listuţa aici, poate vă alegeţi lecturi pentru lunile următoare. Sunt bucuroasă să primesc recomandări de la voi, prietenii mei, pentru perioada următoare, mai ales având în vedere că va urma concediul la mare 🙂

Usborne cu Irina şi Gabi. Povestea din spatele cărţilor

Timpul zboară şi pare că fiecare clipă care trece aduce în plus un CEVA de făcut. Chiar dacă simt că alerg, chiar dacă jonglez cu activităţile şi câteodată pare că nu mai ajung la final, oameni frumoşi îmi ies în cale la tot pasul. File din povestea Usborne cu Irina şi Gabi vin să confirme acest lucru.

Vă invit să cunoasteţi două curajoase mame care s-au decis să îşi crească puiii de om în prejama şi cu drag de carte. Carte colorată, valoroasă, educativă. Cartea venită de peste mări şi ţări. Cartea Usborne 🙂

Cine este Irina de la Usborne?

Irina Petrovici este soție și mamă a doi copii frumoși și curioși, Maria (2,4 ani) și Radu (6 ani).

Irina este absolventă de Liceu Pedagogic, licențiată în asistență socială și în psihologie, cu un an de formare în terapie de familie, master în managementul fondurilor europene și certificat de manager de proiect. Irina și-a început cariera profesională în urmă cu mai mult de 15 ani ca asistent social și a lucrat cu diverse grupuri vulnerabile (femei însărcinate cu risc de abandon, copii seropozitivi, tineri cu dizabilități, persoane vârstnice…). În ultmii 10 ani s-a concentrat pe scrierea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în domeniul social. A lucrat atât în instituții publice, inclusiv în Ministerul Muncii, cât și în firme private străine.

Irina a coordonat proiecte finanțate din Fondul Social European, având  teme ca promovarea femeilor pe piața muncii, egalitatea de șanse și de gen și combaterea violenței domestice și sprijinirea femeilor în situații dificile.

Irina se pregătește să înceapă o nouă colaborare ca expert fonduri europene în proiecte finanțate de Programul Operațional Capital Uman.

Cum a ajuns Irina reprezentant Usborne?

A trecut printr-o situație prin care multe mame trec în ziua de astăzi. Firma la care lucra pe proiecte europene a intrat în insolvență pe când Irina era însărcinată în 6 luni cu al doilea copil. A stat 2 ani în concediu de creștere copil, perioadă în care a sperat că firma va intra în faliment și îi va înceta contractul (nu se punea problema de redresare financiară a firmei, din păcate). Nu s-a întâmplat asta. Printr-un concurs de împrejurări – un angajator străin care nu vroia să își bată capul cu situații complicate, intrarea în vigoare a unui nou Cod fiscal,etc. – Irina s-a văzut nevoită să își scrie demisia în luna ianuarie 2018.

Cu o saptămână înainte ieșise la cafea cu Gabi Rusu și aflase ce face ea, ce înseamnă să faci parte din echipa Usborne. Copiii celor două au fost colegi de grădiniță 3 ani și astfel, cărțile Usborne ajunseseră deja în casa Irinei, dar ea nu se gândise niciodată la ele ca la un mijloc de a câștiga  (și) bani.

Dar scrierea demisiei a născut panică în viața Irinei, un om activ care s-a simțit, deodată, în picaj direct, căzând într-un vid de întuneric și necunoscut. Deși începuse deja să se prezinte la interviuri, o mamă cu doi copii nu este cea mai veselă alegere pentru angajatori, mai ales când mama vine după doi ani de pauză. Proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman nu erau în implementare decât foarte puține, erau deja mulți specialiști fără loc de muncă din vechea perioadă de programare…Cu alte cuvinte, Irina era panicată la gândul că se plafonează.

Așa că a vorbit cu soțul, i-a povestit despre oportunitatea prezentată de Gabi. Acesta părea încântat de ideea ca sunt cărți de calitate, în limba engleză, pentru copii. Decizia pe care au luat-o împreună a fost că merită să încerce. Așa că Irina a sunat-o pe Gabi și s-a înscris în echipa ei.

Ce spune Gabi? (mentorul Usborne al Irinei)

Știu că puțini oameni pot spune cu mâna pe inimă că sunt mulțumiți de activitatea lor, de ceea ce fac zilnic. Eu mă număr printre ei, deoarece activitatea Usborne pentru mine este o activitate relaxantă și plăcută.

O lăsăm pe Irina să depene firul poveştii ei… Usborne

Mi-am luat munca foarte în serios din prima. Mi-am facut din logo personalizat, pagină, grup. Am noroc cu fratele meu care este web designer şi m-a ajutat la partea de design. Am studiat mult despre publicitatea pe Facebook, am învățat să fac postări. Toată experiența adunată de-a lungul anilor de muncă simt că a fost folosită pentru prima dată la cote maxime: organizare de evenimente offline, postări pe facebook, comunicare cu clienții, lucru cu copiii mici la ateliere. Acum am realizat că nimic din ce înveți în această viață nu este întâmplător și inutil și poti folosi orice experiență acumulată în noi contexte.

Astfel a luat naștere pagina Povestea cărților. Apoi am creat grupul Cărți și ateliere pentru cei mici. Un alt proiect de suflet care s-a născut cam la 3 luni după intrarea în Usborne este grupul de Facebook [email protected] Este un grup de suport născut din dorința de a ajuta alte femei care se confruntă la finalul concediului de creștere copil cu multe întrebări și dileme așa cum m-am confruntat și eu: Să mă întorc la muncă? Să mai stau acasă cu copilul? Oare cine mă mai angajează pe mine după 2 ani de concediu și un copil mic acasă (sau mai mulţi)?Să încerc ceva pe cont propriu?… și lista poate continua.

Este un moment dificil pentru multe dintrte noi, se naște multă vinovăție în sufletele noastre și avem nevoie să știm măcar că nu suntem singurele care trec prin această etapă. Îmi doresc să cresc acest grup încet, încet, și să mă implic mai mult în sprijinirea acestor femei. Până la urmă, acesta este rolul meu ca asistent social: să sprijin persoanele aflate în diferite situații dificile.

Și soțul și copiii sunt acum implicați în proiectul Povestea cărților. Soțul mă sprijină foate mult în această activitate. Radu mă ajută foarte mult la evenimente: aranjează cărțile, le povestește clienților despre ele, ne ajută la ateliere. Maria întreține atmosfera 🙂 și participă la ateliere alături de copii. Amândoi mă ajută să facem poze și filmulețe (de obicei sunt instantanee) pentru postărille pe pagină și grup.

Gabriela Rusu este minunată, mă sprijină foarte mult și îmi răspunde la orice întrebare la orice oră. Asta a contat mult, pentru că au fost multe momente în care am fost demoralizată…orice afacere are suișuri și coborâșuri, trebuie doar să te sprijine cineva din când în când și să îți ridice moralul.

Acum am 6 luni de Usborne și deja se conturează și alte planuri. Pe lângă evenimentele offline pe care vreau să continui să le organizez pentru că îmi place să fiu în contact cu clienții (pe grupuri de Facebook nu vând, m-am axat mai ales pe grupul și pe pagina mea) îmi doresc să lansez alături de soțul meu și o serie de ateliere pentru copii. Deja avem două pe care le-am făcut și au avut succes, dar mai avem și alte idei. Soțul este programator și are o serie de idei inovatoare. Din toamnă sperăm să facem și mai multe mai ales cu temă tehnică. Vrem ca toate cunștințele pe care copiii le învață în școală să prindă viață și în practică prin experimente științifice. Din păcate școala românească pune mai mult accent pe partea teoretică decât pe cea practică și cred că aceste ateliere, pe lângă faptul că sunt distractive, sunt și educative.

Ce înseamnă Usborne pentru mine?

O punte de lansare. Mi se pare că Usborne îți oferă multe oportunități de colaborare, șansa să te dezvolți și să faci și alte activități conexe. Șansa să înveți multe lucruri noi și să cunoști oameni minunați din diverse domenii de activitate.

Îmi doresc să pot continua această activitate frumoasă și după ce încep noul job. Până la urmă, îmi doresc ca peste 2 ani, când ar trebui să închei acest nou contract să nu mă mai regăsesc în situația din ianuarie anul acesta și să am o mică afacere care să îmi permită să lucrez de acasă.

O zi din viaţa unui mame Usborne

Dacă vă surâde ideea de a avă lansa într-o astfel de provocare, vă invit să plecaţi la drum având aliaţi puternici şi informaţii exact despre ceea ce înseamnă această activitate. Am întrebat-o pe Gabriela cum arată o zi din viaţa ei…

Zilele mele arată cam așa: În jurul orei 9 primesc apel de la curier și mă anunță că în 5 minute îmi aduce comanda. Stomacul meu începe să aibă furnicături, din alea frumoase ca înainte de a se întâmpla un lucru minunat. Când îmi pune în hol cutiile cu cărți, deja simt că este punctul culminant și abia aștept să deschid cutiile și să încep să scot cărțile din ele. Bucuria pe care o simt nu poate fi descrisă în cuvinte, e ca și cum aș fi primit cadourile de Crăciun pe care le-am așteptat un an întreg. Dacă sunt și copiii acasă în această zi, își primesc fiecare dintre ei cartea (avem înțelegere ca la fiecare comandă plasată să primească și ei câte o carte) și ne punem pe răsfoit cu drag; ei din cărțile lor, eu din fiecare carte nouă, cu același entuziasm. După ce toate cărțile au fost mângâiate și verificate, toți trei pregătim coletele cu cărțile mult așteptate de alți copii, le ambalăm cu grijă pentru a ajunge în siguranță la destinație, punem cu drag câte un semn de carte pentru ca cei mici să poată marca pagina unde au rămas, apoi eu postez pe pagina de cărți Raisa’s Books cărțile rămase pentru a fi alese și de alți copii. Trebuie să recunosc că această activitate îmi dă o satisfacție aparte, iar bucuria copiilor mei atunci când își aleg cărțile mă face să înțeleg că am făcut alegerea potrivită. Abia aștept evenimentul de vară de pe pagina cu cărți, unde voi prezenta acele titluri numai bune pentru a fi luate în vacanță.

Şi noi aşteptăm cu emoţie următoarele mame care vor vorbi aici, despre pasiunile lor, devenite, între timp… job 🙂

Eu le mulţumesc aici, public, celor două mămici Usborne pentru că au ales să împartă cu noi timpul, să ne povestească puţin despre această pasiune pentru cărţi care a devenit, cu timpul mai mult decât atât. Vă doresc să vă împliniţi cele mai îndrăzneţe vise, oriunde v-ar duce drumul ales!

PS: Dacă v-a plăcut acest gen de incursiune în lumea mamelor care lucrează de acasă, daţi-mi de ştire şi mamele care încă nu sunt hotărâte pe ce drum să apuce pot primi curajul necesar să încerce 🙂

Flashmob de lectura – Tu vei spune prezent?

Când am auzit despre ideea unui flashmob de lectură aproape că am sărit în sus de bucurie 🙂
De ce? Pentru că lectura este şi poate fi salvare, ajutor, timp liber de calitate, catalizator al unor grupuri/prietenii frumoase, gură de aer proaspăt într-o existenţă agitată.

Tu de ce citeşti? Sau, dacă vreţi altfel, tu de ce NU CITEŞTI? Continuă lectura „Flashmob de lectura – Tu vei spune prezent?”