Etichetă: viata

Aftinia în culori – mix de suflet și talent

Nu vă era dor de un interviu? Mie cam da 🙂 Mereu ma bucur să cunosc (față în față sau doar din mediul online) oameni frumoși cu proiecte interesante 🙂 Azi un nou text plin de culori și gânduri pozitive 🙂

După atâta pauză, facem cunoștință cu Aftinia în culori, un proiect cu suflet și culoare plămădit și crescut de Dana.

Bun găsit, mămică frumoasă și talentată! Cine ești tu și cum ai ajuns să poposești în căsuța mea?

Bună! Numele meu este Dana, iar ceea mă definește acum sunt cei doi copii și pasiunea pentru artă, pe care o am de când mă știu.
Artist în suflet (am mers la liceul de artă încă din clasa a 5-a) și economist, după diplomă. După 10 ani de artă într-un liceu modest, am rămas cu falsă impresie că acest domeniu nu îți aduce mari beneficii… astfel că am urmat studii universitare și de masterat în economie – contabilitate.

Spune-ne, pe scurt, despre proiectul tău – Aftinia în culori.

Aftinia în culori este proiectul meu de suflet. Prin el am scos din cufărul cu amintiri pasiunea mea și am început din nou să pictez.

Daruri personalizate

Cum ți-a venit această idee? Când? Cum ai început?

E o moștenire de familie să încerc să fac orice cu mâna mea (prin casă sau pentru evenimentele importante din viața mea). Am avut în 2012 o tentativă de a crea bijuterii. M-a fascinat modelarea sârmei, în mod deosebit. Am făcut asta sub denumirea Aftinia Design.

Denumirea a venit natural, Aftinia fiind numele bunicii mele care m-a iubit foarte mult și de la care am învățat valori importante. Acela a fost mai mult un proiect personal care m-a învățat că dacă vrei, poți oricând să înveți să faci lucruri noi.

Aftinia în culori a luat naștere la finalul anului trecut, când am îmbinat dorul de pictură cu dorința de a crea cadouri de Crăciun pentru cei dragi. Astfel că am pictat câteva globuri de sticlă. M-am simțit atât de liberă, încât nu m-am putut opri 🙂

Care sunt cele mai dragi proiecte? Dar cele mai grele?

Nu aș putea să spun care sunt cele mai dragi. Toate îmi sunt dragi, deoarece fiecare vine cu o nouă provocare. Toate îmi sunt ușoare și dificile, deopotrivă. La unele lucrez mai mult, la altele mai repede – ține mult de starea mea de spirit și de cât de inspirată mă simt.

Am descoperit, totuși că îmi plac mult portretele (mai ales cele de animale). Am o plăcere deosebită să încep prin a picta ochii.

Cum e să lucrezi cu pasiune sau ca pasiunea să îți fie muncă?

Atunci când lucrezi cu pasiune cred că lași o parte din tine în acea lucrare și reușești să transmiți emoție prin ceea ce faci.
Iar dacă pasiunea îți este și muncă, lucrezi cu drag.
Există și perioade de oboseală în care simt că munca mi-a furat pasiunea și că trebuie să îmi caut o alta. Mă refer aici la acele lucruri pe care le faci doar pentru placere și relaxare (hobby). Am descoperit lucrul cu acuarela. Știu, tot pictura este, însă este o tehnică cu totul diferită de care m-am îndrăgostit.

Copiii tăi te moștenesc?

Cred că e prea devreme să spun dacă da sau nu. Vom vedea pe măsură ce vor crește. Mă bucur doar că vor avea ocazia să experimenteze oricând vor dori.

Cum arată o zi la tine în atelier?

Muzică și culoare. Experiență senzorială în toată puterea cuvântului 😄
Realitatea este că trebuie să fac și lucruri care nu țin de pictură și care îmi ocupă mult timp (promovare, fotografie de produs, ambalat și expediat colete, răspuns la mesaje, etc). Mi-am făcut un obicei să mă ocup de acestea în prima parte a zilei pentru ca mai apoi să mă pot concentra pe proiecte fără întreruperi și să am parte de experiența senzorială despre care am vorbit la început 🙂

Ai oameni care cred în tine, sunt convinsă. Cine sunt ei și cum te susțin?

În primul rând, familia. Iar apoi cei care reacționează la postările mele. Toate reacțiile și mesajele venite de la cei ce îmi văd postările mă încarcă cu energie pozitivă și îmi dau o stare de bine extraordinară. Având o fire puțin introvertită, simt că nu răspund în cuvinte suficiente acestor mesaje însă sunt cu sufletul acolo și le primesc pe toate cu drag.

Dacă ar fi să poți vedea în viitor, unde (în ce perioadă/an) te-ai duce și de ce?

Nu cred că aș vrea să pot privi în viitor. Dacă am avea această posibilitate, am fi tentați să o facem și am pierde din ce putem trăi în prezent.

Un mesaj de final pentru mine și cei care ne citesc…:) 

“Să trăiți bine!” a fost un mesaj foarte popular, nu vreau să vă duc cu gândul acolo, deși se apropie 😄 Ce vreau să vă transmit este să gasiți mici motive de bucurie în fiecare zi. Gândiți pozitiv și faceți mai mult din ceea ce vă place și vă dă o stare de bine.
Pe Dana o găsiți pe pagina ei de business – îi puteți aprecia munca, puteți stabili cu ea ce daruri personalizate pregătiți celor dragi sau doar vă clătiți ochiii, în zilele mai triste, când vreți să vă bucurați de culori.
Ca de fiecare dată, scriu cu drag și suflet despre mamele din comunitatea WAHM. 

Pentru că îmi sunt atât de dragi aceste super femei care muncesc lângă puiii de om, care vor să își pună la treabă pasiunile, rămânând lângă cei mici.

Voluntariat ca mod de viață. Comunicat de presă Volunteer for Life

Despre Ionuț Ursu și povestea sa am citit acum o vreme în presă. M-am bucurat să aflu că un tânăr provenind din sistemul de protecția copilului – de la casa de copii, în limbaj popular – și-a făcut un rost în viață investind energie, timp și resurse pe calea voluntariatului. 

Am citit, cu bucurie și încântare că Ionuț a plecat în Nepal, după cutremurul din 25 aprilie 2015, pentru a ajuta ca voluntar medical. S-a alăturat unei comunități de români care au acționat într-o zonă grav afectată, dar nevizitată de nici un medic la ora respectivă, Dahding.

Timp de o săptămână am lucrat aici, la o cotă de 2.500 – 3.000 m, alături de o echipă formată din patru doctori, două asistente, doi farmacişti. Am oferit asistenţă medicală locuitorilor şi am ridicat corturi temporare pentru că 90% dintre case fuseseră distruse iremediabil.

A participat la intervenția în cazuri diverse, de cele mai simple (pansamente, perfuzii, etc.) până la urgențe ce au necesitat aportul echipelor de  la ambulanță şi a echipelor de chirurgi din cadrul spitalului Manmohan Memorial Community Hospital – Kathmandu.

Ionut a învățat astfel, o dată în plus, că viața este un dar prețios, dar atât de fragil.

M-a impresionat cum medicii își mulțumesc unul altuia după fiecare intervenție , toți se respectă foarte mult între ei – medici, asistenți, anesteziști – sunt foarte receptivi, când vine vorba de un sfat dat unul altuia.

Voluntariatul efectuat în cadrul Serviciului de Ambulanța București-Ilfov ( SABIF ), anterior acestei misiuni,  l-a ajutat să acționeze profesionist în  toate situațiile, să nu se lase doborât de sentimente, dar și să observe care sunt nevoile spitalului din Nepal.

De ce voluntariat?

Ionuț Ursu spune că vrea să întoarcă astfel tot ajutorul pe care l-a primit în aniii în care s-a format. A crescut singur pe lume, într-un centru de plasament,  a întâlnit mereu oameni care l-au încurajat să creadă în forțele proprii, să invețe și să își facă un viitor, să manifeste bunătate și să ajute, cum poate și acolo unde este nevoie.

Desigur, Ionuț știe că energia și ajutorul său sunt resurse atât de necesare  şi în România, de aceea o să îl tot vedeți că se implică în tot felul de proiecte, atât pentru copii din centre de plasament, cât şi ca voluntar medical.

Astăzi, mă bucur să găzduiesc pe blogul meu comunicatul de presă al unui școlii de vară desfășurate în perioada  17-24 august 2019.

Proiectul – Școala de Vară Volunteer for Life
                               COMUNICAT DE PRESĂ

 

În perioada 17 august-24 august 2019 Asociația Volunteer for Life a organizat o școală de vară la Predeal, județul Brașov, pentru 52 de tineri cu nevoi speciale, ce beneficiază de serviciile Centrului școlar pentru educație incluzivă Alexandru Roșca Neamț și Centrului școlar pentru educație incluzivă Suceava. Tinerii au fost însoțiți de 10 voluntari din partea Asociației și de personal de supraveghere din cele două centre, precum și de un asistent medical pregătit să intervină în situații de urgență.

Cele opt zile petrecute la școala de vară au avut drept scop dezvoltarea unor abilități de viață independentă pentru tineri și a competențelor profesionale. Astfel, Asociația Volunteer for life a organizat o serie de ateliere si activități la care copiii au participat: ateliere de dezvoltare personală și de orientare profesională susținute de un psiholog, curs de prim ajutor suținut de paramedici de la Fundația pentru SMURD, întâlnire și discuții despre consumul de droguri și despre infracționalitate cu reprezentanți ai Poliției Române și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov.

Tinerii au avut ocazia să trăiască și experiențe noi, precum prima călătorie cu trenul și cu telecabina, plimbare la Dino Park Râșnov și trăirea experienței unui seism provocat de un vulcan, plimbare cu caii la Rupea, fiind cunoscut rolul terapeutic al călăriei pentru copiii cu nevoi speciale.

Proiectul a fost finanțat de către Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul apelului Concursul național/local de proiecte de tineret și pentru Concursul naţional de proiecte studențești din 2019. Pe lângă finanțarea de la Guvern, Asociația a reușit să strângă și o serie de donații și sponsorizări de la mai multe fundații și firme pentru a acoperi toate cheltuielile necesare la școala de vară.

26.08.2019

Președinte

Ionuț Ursu

 

Pasiunea lui Ionuț pentru voluntariat  nu se oprește aici 🙂

Ce mai urmează?

Acum e implicat în alt proiect de suflet: deschiderea unui cabinet stomatologic și de chirurgie dentară, Denta Life Social,  în casa de copii în care el a crescut.

Puteți vedea ce s-a făcut și care e stadiul lucrărilor urmărind activitatea sa în social media.

Eu cred că merită încurajat! Un om jos pălăria 🙂

Câteodată

Câteodată, fericirea în stare pură este atât de aproape. Câteodată, e de ajuns să te trezești fără durere, cu oameni calzi și moi în jur.

Câteodată, e suficient să primești cuvinte frumoase și gânduri sincere…zâmbești și trimiți valuri de apreciere. Câteodată, viața îți oferă clipe în care te înclini, surprins de iubire, de grijă, de atenție, de zâmbet, de imagini.

Câteodată, e suficient să auzi că eforturile tale sunt primite, sunt cu sens și că oamenii se simt bogați/puternici/fericiți/mândri pentru că sunt în viața ta. Sau tu ești în viața lor.

Câteodată, nici nu contează de cât timp nu ai mai vorbit cu X. Sau că nu știi exact, în fiecare clipă, cu ce își ocupă viața/gândurile Y. E suficient să te atingă o îmbrățișare caldă, sinceră și nu poți spune decât MULȚUMESC! TE IUBESC!

Câteodată, alergăm prea departe, căutând fericirea. Cu F mare. Ca și cum ar fi ceva imens, ceva finit, ce poți atinge și apoi fereca sub lacăt.

Câteodată, ne facem bucăți mici, încercând să fim peste tot, în același timp. Să fim ACOLO pentru că ni se pare că doar asta CONTEAZĂ.

Mulțumesc, pentru ziua de azi!

Cum spune blânda Oltea Tudose, mulțumesc pentru darul de contrast!

Mulțumesc pentru că VOI, cei din jur, mă faceți să mă nasc puternică de fiecare data când CÂTEODATĂ învinge.

Mulțumesc pentru lacrimile plânse, așa pot aprecia zâmbetul strâmb, în colțul gurii!

Mulțumesc pentru lecțiile învățate!

Mulțumesc pentru fiecare pas pe care l-am făcut! Câteodată, m-am împiedicat și mi-am julit genunchii. Câteodată, am purtat vremuri lungi șiruri de ciulini care mi-au îngreunat mersul. Câteodată, am iubit pietrele din traistă prea mult. Deși kilogramele lor m-au îndoit și m-au obosit peste măsură.

Mulțumesc, azi, acum!

Câteodată, blogul meu e doar locul unde scriu, ca să nu uit. Câteodată, e strigătul meu către lume. De multe ori, e copilul meu. Al treilea.

 

Acestea erau gândurile mele acum câteva zile. Dar totul se poate schimba atât de rapid. Poți să nu mai fii. Să nu mai fii aici, pentru a spune povestea. Azi, se amestecă idei și gânduri în capul meu. Mi-e încă greu să mă adun. Am simțit cât de ușor e să te piezi. Cât de important este să rămâi pe linia de plutire și să nu te mai împarți, când nu mai poți. Să îți iei pauze. Să fii BINE pentru a putea fi BINE lumea ta.

PS -Probabil mă mai așteaptă locuri și oameni. Probabil mai am multe povești de spus. O voi face…

7 luni

7 luni în care am testat cât de tare mi se potriveşte ceva ce mi-am dorit încă de acum 10-12 ani

7 luni în care am alergat să fac totul pentru a mulţumi şi dreapta şi stânga

7 luni în care am renunţat la sport (iniţial, din cauza unor mici probleme de sănătate)

7 luni în care am scris mai puţin (uneori, deloc)

7 luni în care am am citit pe apucate, tot ce mi-a picat în mână

7 luni în care viaţa a trecut repede, pe negândite, fără să simt

7 luni în care am descoperit oameni frumoşi, în care m-am bucurat pentru minunile lor şi am încercat să fiu acolo, la nevoie, în clipele mai grele

7 luni în care au trecut sesiuni(cu bine, pentru alţii – eu am fost doar susţinător)

7 luni

Mult sau puţin, au trecut. Acum, eu în urma lor, mă simt mai bogată. Mai obosită. Mai cu sens simt că e lupta mea de fiecare zi.

Am crescut mult. Am învăţat. Am greşit şi am corectat. Am lăsat de la mine şi mi-am dat seama că uneori, e mai înţelept să ai răbdare şi să modifici, pe parcurs, dacă e cazul.

Au fost luni în care (deloc întâmplător, evident!) am curăţat răni vechi de ani de zile. Am scris scrisori şi am plâns lacrimi mult adunate. Am primit idei noi şi mi-am descoperit puteri pe care nu mi le cunoşteam.

A fost greu? Nu ştiu! Nu simt decât acum, când deja lucrurile redevin cum erau, că s-a adunat oboseală. Că s-au adunat nespuse şi că m-am rupt în bucăţele şi m-am răspândit în diverse activităţi.

Aşa sunt eu – pun suflet acolo unde sunt. Chiar dacă stau 5 minute sau 7 luni. Chiar dacă merită sau nu prea. Nu pot să fac ceva (ORICE) doar pentru că trebuie sau pentru că e … la modă.

Nu regret. Deşi, câteodată, mă doare tare că …lucrurile nu ies aşa cum ar trebui.

Dar…ca un fum au trecut 7 luni. Au rămas câteva amintiri, câteva imagini foarte clare. Şi eu, care încă mai fac temele pe care ni le dă Oltea Tudose.

Am tot căutat tonul potrivit în care să scriu postarea asta. Am tot cerut vreme şi gând lin să pot aşterne pe hârtie.

Mulţumesc celor 7 luni care m-au crescut să ajung AZI, aici! Mulţumesc oamenilor care mi-au ghidat paşii! Celor care mi-au ridicat piedici şi celor care mi-au şters greşelile.

7 luni ca o călătorie 🙂

Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în “De ce” și “Cum” și “Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită “Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?”

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

“Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am “văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns “să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂

32 mantre de motivație a lunii. Septembrie pozitiv

Luna septembrie este prima lună a anului bisericesc. Septembrie este luna în care ziua și noaptea sunt egale. Septembrie este luna în care ne bucurăm de soarele molcom acum, dar ne uităm cu drag la pădurea care începe să își schimbe culoarea. Septembrie este luna în care copiii încep școala și unii dintre părinți au deja emoții multe, multe.

Îmi doresc să sărbătorim un septembrie al noilor proiecte. Un septembrie în care să ne motivăm și să ne găsim resursele de a merge înainte, cu sufletul și inima împăcate. Am adunat aici, câteva frânturi de gânduri și de idei care să ne ajute să nu ne pierdem concentrarea, să rămânem focusați pe ceea ce avem de făcut și pe pașii mici pe care îi avem de mers pe drumul pe care l-am ales.

Vă invit să lasați forța lor să vă inunde, să duceți mai departe acest mesaj și să reveniți, oricând pare că drumul este greu și ați obosit 🙂

  1. Încrederea în tine se cultivă și se dezvoltă.
  2. Ești responsabil pentru succesul tău sau pentru lipsa lui.
  3. Trei instrumente care te por duce acolo unde vrei :SCOP, PLAN, ACȚIUNE. Ce dorești să îți aducă această acțiune pentru realizarea scopului? Cere concret ceea ce îți dorești. Scrie clar (de ce faci X? ce caut? ce vreau să obţin? până când? Cât? Unde? – detaliază visul tău)Acţionează conform planului, schimbă-ţi mentalitatea în acord cu planul şi obiectivele tale. Produ venitul/rezultatul/impactul de care ai nevoie.
  4. Trebuie să fii în rând cu tine, nu cu lumea.
  5. Ce anume întră în planul meu de fericire? Orice obiectiv trebuie să te emoționeze, să te ambiționeze.
  6. Fă diferența între cât investești și cât câștigi. Cheltuielile tale sunt de fapt, investiții – fă o listă cu aceste investiţii şi ţine-o la îndemână. Acolo poţi adăuga treptat produse, deplasări, întreţinere rezultat/afacere, deplasări cursuri, materiale folosite.
  7. Nu îţi stabili mental limite!
  8. Fii fericit şi bucură-te de călătorie!Fiecare pas este important şi ADUCE mai aproape de ceea ce îţi doreşti!
  9. Lipeşte undeva la vedere: Focus + respect pentru timpul tău.
  10. Alegerea este CONŞTIENTĂ, nu este nimic întâmplător. Viaţa este o sumă de alegeri, în fiecare zi. Deci, alege să ai mai multă independenţă, sănătate, prieteni, comunitate, vacanţe (completează cu ceea ce este important pentru tine)!
  11. Mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate 😛
  12. Jim Rohn spunea Scrie tu povestea vieţii tale fix aşa cum ţi-o doreşti. 
  13. Nu trebuie să simţi o presiune pentru a face exact ceea ce îţi place . Dacă e prea greu şi nu faci totul cu bucurie, nu eşti pe drumul potrivit.Dacă eşti pe drumul potrivit, eşti pregătit să PLĂTEŞTI PREŢUL pt a reuşi.MOMENTUM – Să faci activitatea ta în aşa fel încât să nu simţi că munceşti.
  14. Un lider întreprinzător îşi face treaba, nu îşi permite să fie sictirit, este jucător de echipă (se promovează pe sine, dar promovează şi pe ceilalţi), nu aşteaptă nimic – PRODUCE.
  15. Nu uita de planificare – 2-3 zile planificate la secundă şi ţine-te de program :).
  16. Succesul înseamnă implementarea câtorva obieceiuri sănătoase în fiecare zi. Obiceiurile nesănătoase sunt amânare, frici, bârfa, vina, ruşine, etc. (adaugă pe cele cu care te lupţi tu).Renunţă la: scuze, persoane toxice, aşteptări, frecat menta, interpretări, bârfe, dependenţe (TV,FB, părerea altora, etc), gelozie, EGO, invidie, gândirea care te împiedică să ajungi unde doreşti ( de ex. Capul plecat, sabia nu-l taie, Aşa e viaţa…, Banii nu sunt niciodata de ajuns, etc.)
  17. Avem 50 000 de gânduri în fiecare zi. Câte dintre ele sunt pozitive? Ceea ce gândeşti, se va materializa, mai devreme sau mai târziu. Deci, atenţie la ceea ce transmiţi universului – VIBRAŢIA GÂNDURILOR TALE
  18. Ia 3 decizii majore în viaţă, în perioada următoare: ex. de azi nu mai întârzii, de azi nu mai amân, etc
  19. Ai un anumit număr de ani la dispoziţie. Până în adolescenţă ai acumulat greşeli, apoi ai timp de acţiune aproximativ pana la 65 de ani (durata medie de viaţă). În fiecare zi eşti persoana pe care o alegi. Tu alegi cum petreci aceşti ani! Găseşte echilibrul pentru tine!Echilibrul este cheia pentru a avea rezultate.
  20. Robert Imbriale(Marketing motivaţional) spune că există cel puţin 5 motive care odată declanşate devin de necontrolat:Teama de a pierde ceva, Dragostea, Gratuităţile şi chilipirurile, Cum să te îmbogăţeşti fără nici un efort, Îndeplinirea scopurilor/visurilor.
  21. Începe fiecare zi cu recunoştinţă: pentru familie, energie, sănătate, emoţie, dezvoltare.
  22. Esenta vieţii este creşterea.
  23. Învaţă să foloseşti cu succes şi eficienţă ceea ce ai – timp, bani, energie, etc.
  24. De fiecare dată, afacerea ta începe de la următorul om cu care vb. Fă totul cu pasiune, cu bucurie şi asta se va simţi real, adevărat, va crea impact.
  25. Într-o lume gri, fii lumina ORANGE din viaţa celor pe care îi întâlneşti!
  26. Tot ce se întâmplă în tine (bun sau rău) este adevărat.
  27. Îmbunătăţeşte conversaţiile cu tine. Dăruieşte, ai răbdare, crede în scop.
  28. Acum e momentul să devii cea mai bună versiune a ta. Fă astăzi ce alţii nu fac, pentru a trăi mâine cum alţii nu pot.
  29. Prioritizarea este extrem de importantă. Alege ceea ce te împlineşte, ceea ce te motivează şi vei fi pe drumul cel bun. Munceşte cu 100% energie şi curaj pentru visul tău.
  30. Ritmul tău propriu de dezvoltare îţi poate asigura o creştere sustenabilă, stilul de viaţă dorit, echilibru, sănătate, rezultate.
  31. Angajamentul anticipează rezultatele. Dacă eşti productiv cu adevărat, vei obţine rezultate. POŢI – dacă eşti proactiv,dacă vrei să îţi formezi deprinderi şi le aplici zilnic.
  32. Dezvoltă-ţi şi antrenează-ţi curajul – acţioneaza dincolo de frică. Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Şi apoi..? Şi apoi? Si asta înseamnă că?

Septembrie pozitiv este pentru mine o un nou început. Care dintre gândurile de mai sus te motivează? Sau poate ai alte mantre care te ajută când eşti demotivat, m-aş bucura să te laşi într-un comentariu şi să ne bucurăm împreună de ele.

 

Cum e viața fără telefon?9 lecții de viață

Dumnezeule, există așa ceva? În 2018, pe bune? Oameni care pot trăi fără telefon? Pfff…. Dacă n-aș fi trăit chiar eu această experiență, nu credeam că se poate supraviețui. Dar să începem cu începutul…

Cum am rămas fără telefon

Ei bine, se făcea că din vreme în vreme mi se tot cerea să actualizez aplicațiile. Eram de acord și puf! telefonul meu cel deștept îmi spunea că nu mai are memorie. Și eu, ca un vinovat cuminte ce eram, mă apucam să șterg din pozele (multe!) pe care Whatsapp le descărca. Am încercat chiar să îmi conving o parte dintre prieteni să mutăm conversațiile pe Telegram 🙂 Mai goleam puțin memoria cache. Mai făceam salvări ale pozelor mele pe laptop și le ștergeam din telefon.Mai dezactivam aplicații pe care nu le foloseam sau nu înțelegeam eu exact ce anume fac ele. Și încercam iar. Uneori mergea. Dar peste câteva zile se repeta istoria. Și am obosit. Și mă enerva treaba asta. Mai ales că acest telefon a fost ales fix pentru că soțul din dotare știa că am nevoie de spațiu 🙂

După multe astfel de episoade, după ce am fost acuzată ca “l-am stricat” (fie vorba între noi, nu mi se părea atât de important să fac în fiecare zi curățarea cache, dar na…). Am cedat. I-am vorbit frumos. Telefonului. L-am privit chiorâș și i-am zâmbit suav. La garanție cu tine!

Fără telefon în concediu

Viața mi-a oferit această surpriză cu telefonul fix când mi-era lumea mai dragă. Am decis că vacanța la mare fără telefon nu va fi extrem de greu de dus. Numai bine fac pauză de la tonele de minute de comunicare (cum spunea soțul meu, mustăcind). Zis și făcut, plecând din oraș, în drum spre vacanță, ne-am oprit la distribuitor și am lăsat telefonul acolo. Și viața mea (a se citi BIATA MEA VIAȚĂ :P) fără telefon a început.

Au trecut de atunci…17 zile lungi. Fără să știu cât e ceasul. Fără să îmi aduc aminte de lista de cumpărături. Fără să fac schimb de mesaje cu unii sau alții. Fără să fac poze. Fără să monitorizez cantitatea de apă pe care o beau. Fără să fac poze cu farfuriile echilibrate (sau mai puțin) pe care le mâncam. Fără să îmi dau CHECK IN și fără să anunț întreaga suflare a celor care mă cunosc și apreciază CÂND, UNDE, CU CINE, CUM și DE CE. Fără alarme. Fără notificări.

Ați spune că viața e mai liniștită fără telefon. Da! Sau poate nu. Primele zile am fost așa cum îmi închipui că sunt cei care se luptă cu nevoia unui fum sau unui gât de …ceva 🙂

M-am trezit de vreo 2-3 ori disperată că nu am încărcat telefonul. Mi-am verificat de vreo 5-6 ori geanta în căutarea lui. A telefonului. Palpitații nu pot raporta, dar mers vioi, bronz uniform, sare din belșug în păr și funcționarea optimă a ambelor urechi DA.

După primele câteva (2-3) zile a început să fie de-a dreptul interesant. La București a trebuit să fac pe hârtie traseele pentru a ajunge la locațiile unde aveam treabă. Cu siguranță știți și voi ceva bancuri privind femeile și orientarea în spațiu. Țineți-le pentru voi, răutăcioșilor! 😛

La mare, stabileam “planuri” prin care să mă pot întâlni cu soțul și copiii la anumite perioade de timp,dacă trebuia să ne despărțim. Am verificat obsesiv soldul cardului, dar asta e mai puțin important (știe cineva cum se pot direcționa și SMS-urile către alt număr?). Dar, una peste alta, slavă cerului și tuturor sfinților, după aventura fără telefon, am supraviețuit.

Ce am învățat fără telefon
  1. Se poate supraviețui.La limita existenței. DAR se poate!!!
  2. Cât timp pierd(em) butonând telefonul aiurea!!!
  3. Există multe moduri în care poți suplini lipsa telefonului – de la listele de cumpărături scrise pe hârtie, la treseele scrise în agendă, la stabilirea unor intervale orare anume în care poți fi contactat și unde anume, etc.
  4. Mi-am oferit o pauză de la a alerga mereu. Programări, notificări, alarme – toate ne stresează, ne fac să fim contratimp, să simțim nevoia de a bifa constant cât mai mult, cât mai repede, cât mai ușor.
  5. Am redescoperit scrisul în agendă. 🙂 Am redescoperit cât de mult îmi place să citesc și să mă bucur de oameni, de conversații, de odihnă. Fără limita de timp, ci doar de chef și conjunctură.
  6. Am avut mai mult timp de scris, de meditat, de bibilit la postările de pe blog.
  7. Am fost mai activă pe pagina de FB a blogului și am încercat să pun constant semne către voi, prietenii mei 🙂 Între timp, am aflat că s-au schimbat ceva algoritmi pe acolo și nu primim notificări decât de la o parte dintre cei cu care interacționăm (cele mai frecvente persoane), deci e bine să revedeți periodic unde vă place să “ardeți” timpul pe FB și cu cine, unii pot intra în lista scurtă, alții nu prea 🙂
  8. Am realizat cât de puțin îmi exersez memoria. Pot reproduce, din memorie, doar vreo câteva numere de telefon. Evident, există agenda telefonică, dar important este să fie actualizată cât de cât, nu?
  9. Lista rămâne deschisă…încă nu mi-am recuperat telefonul. Aștept cu mare interes părerea celor de la service (Depanero) privind puterea de reîncarnare a telefonului meu.
Mai stau/vreau fără telefon?

Aici, o să vă spun că răspunsul nu este unul simplu. A fost și este o  perioadă interesantă, destul de încărcată de semnificații și cred că este o experiență MUST DO pentru fiecare dintre noi, măcar o dată în viață.

Da, recunosc, fără telefon mi-a fost și îmi este destul de greu, evident. Dar nu imposibil. Recunosc deschis că m-am cam temut de această experiență când soțul meu mi-a propus asta. Am amânat momentul cât de mult am putut și în ultima seară m-am despărțit de El, telefonul care mi-a scos peri albi cu ochiii (aproape) în lacrimi.

În trecut, am avut mereu un telefon de rezervă unde am putut pune cartela și pe care l-am folosit, în perioada de avarie. E adevarat că și acum, apelurile mele au fost redirecționate către numărul soțului și că am avut acces (limitat!) la telefonul lui. Chiar și conexiunea la internet m-a ajutat, în special de pe laptop, în perioada concediului, dar mult mai puțin decât de obicei. Să zicem undeva la 1 h/zi, seara sau în pauza de prânz, când copiii dormeau.

Și ce dacă eu am fost fără telefon, te întrebi…

Chiar așa, ce naiba o fi așa interesant la povestea asta. De ce am consumat timpul meu (și pe-al tău, dacă ai parcurs textul până aici)scriind despre așa ceva? Ce a vrut să spună autorul, de fapt?

Se poate trăi fără telefon. Viața e mai tihnită puțin. Am văzut lucrurile puțin mai real, fără a fi mereu conectată la toată comunicarea online. Fără telefon, m-am rupt puțin de ceilalți, dar, îndrăznesc să cred, m-am apropiat mai mult de mine. Și asta este un pas în direcția corectă. Poți încerca și tu, poate vei fi surprins ce anume vei descoperi. 🙂

PS: Nimeni nu a suferit leziuni importante în această perioadă. Oamenii (mici și mari) care m-au însoțit în această minunată aventură există încă, întregi, vorbesc la fel (de mult, unii!). Iar dacă a mai trăt cineva astfel de experiențe tranformaționale, v-aș fi recunoscătoare să îmi fiți alături. Am impresia că sunt singura de pe planetă 🙂 și este un blestem pe care mi l-am atras cumva.

Photo credit: Pixabay.com