Câteodată

Câteodată, fericirea în stare pură este atât de aproape. Câteodată, e de ajuns să te trezești fără durere, cu oameni calzi și moi în jur.

Câteodată, e suficient să primești cuvinte frumoase și gânduri sincere…zâmbești și trimiți valuri de apreciere. Câteodată, viața îți oferă clipe în care te înclini, surprins de iubire, de grijă, de atenție, de zâmbet, de imagini.

Câteodată, e suficient să auzi că eforturile tale sunt primite, sunt cu sens și că oamenii se simt bogați/puternici/fericiți/mândri pentru că sunt în viața ta. Sau tu ești în viața lor.

Câteodată, nici nu contează de cât timp nu ai mai vorbit cu X. Sau că nu știi exact, în fiecare clipă, cu ce își ocupă viața/gândurile Y. E suficient să te atingă o îmbrățișare caldă, sinceră și nu poți spune decât MULȚUMESC! TE IUBESC!

Câteodată, alergăm prea departe, căutând fericirea. Cu F mare. Ca și cum ar fi ceva imens, ceva finit, ce poți atinge și apoi fereca sub lacăt.

Câteodată, ne facem bucăți mici, încercând să fim peste tot, în același timp. Să fim ACOLO pentru că ni se pare că doar asta CONTEAZĂ.

Mulțumesc, pentru ziua de azi!

Cum spune blânda Oltea Tudose, mulțumesc pentru darul de contrast!

Mulțumesc pentru că VOI, cei din jur, mă faceți să mă nasc puternică de fiecare data când CÂTEODATĂ învinge.

Mulțumesc pentru lacrimile plânse, așa pot aprecia zâmbetul strâmb, în colțul gurii!

Mulțumesc pentru lecțiile învățate!

Mulțumesc pentru fiecare pas pe care l-am făcut! Câteodată, m-am împiedicat și mi-am julit genunchii. Câteodată, am purtat vremuri lungi șiruri de ciulini care mi-au îngreunat mersul. Câteodată, am iubit pietrele din traistă prea mult. Deși kilogramele lor m-au îndoit și m-au obosit peste măsură.

Mulțumesc, azi, acum!

Câteodată, blogul meu e doar locul unde scriu, ca să nu uit. Câteodată, e strigătul meu către lume. De multe ori, e copilul meu. Al treilea.

 

Acestea erau gândurile mele acum câteva zile. Dar totul se poate schimba atât de rapid. Poți să nu mai fii. Să nu mai fii aici, pentru a spune povestea. Azi, se amestecă idei și gânduri în capul meu. Mi-e încă greu să mă adun. Am simțit cât de ușor e să te piezi. Cât de important este să rămâi pe linia de plutire și să nu te mai împarți, când nu mai poți. Să îți iei pauze. Să fii BINE pentru a putea fi BINE lumea ta.

PS -Probabil mă mai așteaptă locuri și oameni. Probabil mai am multe povești de spus. O voi face…

Facebook Comments
Facebooktwitterredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.