Category

Tu ai mai multe pălării? Cum te văd alții

Vorbeam zilele trecute despre faptul că fiecare dintre noi are diferite pălării. Plastic spus… pălării 🙂 De fapt, este vorba despre ceea ce arăți celor din jur. Un mix între ceea ce ești și ceea ce percep ceilalți din ceea ce ești/faci/spui tu.

Pentru că, nu-i așa, de multe ori, fiecare om pe care îl cunoști și cu care interacționezi poate spune câte ceva despre tine.

Fie că interacționati într-o anume relație – profesională,  de familie, de dragoste, de prietenie – sau doar te observă de la distanță, oamenii au păreri în ceea ce te privește.

Pari plină de fițe pentru că te îmbraci într-un anume fel. Pari un om dur pentru că ții la respectarea unor reguli anume și sancționezi pe cei care nu le respectă. Pari foarte naivă pentru că nu îți dai seama că X sau Y nu îți sunt cu adevărat prieteni. Ați înțeles mesajul, cu siguranță.

Cât din pălăria pe care o porți este alegerea ta și cât este tendință naturală?

Admirăm oamenii puternici. Sau pe care îi vedem noi astfel. Pentru că ni se pare (de multe ori) că sunt foarte stăpâni pe viața lor. Că nimic rău nu îi poate surprinde. Sau că, dacă se întâmplă ceva care iese din parcurs, ei ȘTIU mereu cum să reacționeze. Sau poate admirăm la ei faptul că își pot susține cu argumente punctul de vedere. Că nu le este frică să spună NU, STOP sau NU MĂ INTERESEAZĂ/AFECTEAZĂ.

Ne gândim însă ce înseamnă asta, pentru ei? Cum au ajuns acolo? Cât timp le-a luat să se cizeleze în acest fel? Sau, și mai mult, ce greutăți au apăsat (sau apasă încă) pe umerii lor?

 

Puterea mentală a unui om nu este o trăsătură dată. Este ceva construit în timp. E o alegere, dacă vreți. Un parcurs, de cele mai multe ori. Poate fi pălăria pe care ți-o așezi pe cap, cel mai des. Dar și locul din lume unde alegi să te poziționezi. Ceilalți iau act de asta, te admiră sau nu, plănuiesc să te răstoarne sau doar visează asta.

 

Un om puternic are prieteni puternici, nu se teme când nu e bine înțeles de către ceilalți, își îmbrățișează vulnerabilitatea (autentic, trăind fiecare clipă pe rând, cu tot ce aduce ea), are o mentalitate de creștere (pot mai mult, îmi asum și fac ce trebuie pentru asta), nu insistă să aibă ultimul cuvânt (pentru că știe că nu trebuie să demostreze nimic nimănui).

 

Dar până la punctul acesta…eheeei, e cale lungă. Cu siguranță, ai trecut (măcar de câteva ori) pe lângă cei care te privesc și îți aruncă priviri sau cuvinte – Cine naiba te crezi? E sport național statul pe margine și comentatul, de dragul de a ne auzi vocea.

 

Din punctul meu de vedere, un om puternic se educă. Constant. Câteodată, forțat de împrejurări. Dar cu fiecare ocazie pe care o are, trage niște învățăminte. Își face timp și spațiu propice pentru a vedea cum a fost parcursul lui.

 

Oamenii spectatori vs. oamenii gladiatori

 

Fix ce spuneam mai sus. Stai pe margine si fluieri. Sau vii și corectezi ce a lucrat altul, apoi te dai în spate un pas și ești mândru de ceea ce ai făcut.

Nu neg deloc importanța unei gândiri strategice. Care poate pune la un loc eforturile comune a mai multor oameni pentru un obiectiv mare. Dar cred sincer că fiecare are partea lui de adevăr. De faimă, de implicare.

Câteodată, puterea înseamnă a-ți urma visele, călcând în picioare propriul ego. Trecând peste frici. Sau învățând cum să traiești cu ele, să nu le lași să îți guverneze viața. Sau puterea poate lua forma iubirii pentru ceilalți, respectul pentru fiecare individualitate.

O altă dimensiune a pălăriei pe care o purtăm este gradul de fericire pe care o afișăm. Mulți oameni sunt somnambuli prin propriile vieți, fără a găsi bucurie, plăcere în ceea ce fac și sunt. E atât de ușor să cazi în capcana pe care imaginile perfecte o întipăresc în minte — un om fericit, mulțumit de viața sa are activități de timp liber, tocmai a primit o promovare, ai 2,4 copii, un cățel, o casă cu gard alb și mergi de 2 ori pe an în concediu, vara la mare, iarna la sky.

Doar că, din păcate, în realitate, asta nu prea se întâmplă! Sau, ce mi se pare cel mai îngrijorător, este că fix oameni de genul acesta, ajung să “dea pe dinafară”, recurgând la gesturi extreme. Pe care nimeni nu le înțelege și cu toții ne punem întrebarea – “ce-i lipsea, frate? Avea o viață perfectă!”

Așa că, eu nu cred în viața perfectă. Nu cred în pălăriile perfect potrivite, așezate în compartimente numerotate și scoase la iveală, purtate în lume, ca să dai bine. Mi se pare că e doar aparență. Și că dincolo de asta, e greu de crezut că poți fi cu adevărat fericit făcând asta. Ciuntind tot ce ești tu, de dragul celor care te văd în X fel și doar atât.

Nu neg că uneori, este nevoie de puțin ajutor să ieși din zona de confort. Există oameni care așa funcționează, nu aleg singuri, din proprie inițiativă să facă ceva ce iese din uzual. Și e nevoie de un om sau o situație care să îți dea imboldul necesar.

Se spune că nu poți face astfel de pași spre dezvoltare decât dacă ești fericit, dacă paharul tău este plin. De ce? Pentru că orice situație nouă poate veni cu provocări, cu eșecuri și nu îți permiți să ajungi acolo decât după ce ești bine cu tine, pe linia de plutire.

De asemenea, când greșești e nevoie să recunoști, să îți ceri scuze și asta este un alt comportament inconfortabil, deci nu ușor de digerat oricând, oricum.

Se spune că o gândire pozitivă este primul pas spre o viață detașată, plină. Asta nu înseamnă că va fi mereu ușor să fii în pielea ta sau că orice clipă va fi plină doar de fericire și reușite. NU, nicidecum! Dar vei reuși să te bucuri de clipe așa cum vin, fără să iei nimic în tragic sau prea personal.

Tu ce roluri joci în viața ta? E ușor sau greu? Cum faci față provocărilor și cum te raportezi la cei din jur? M-aș bucura să deschidem o discuție sinceră despre cine suntem și ce ne dorim. Dar știu că, de prea multe ori, din păcate, ne grăbim prea tare ca să mai conștientizăm ȘI asta…

Facebook Comments
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.