Cu sapca sau fundita. Epopeea unei mame cu 3 copii

Pentru cei care ma cunosc (mai bine) e deja la ordinea zilei faptul ca mi-am dorit sa fiu mama de fetita. Ba, mai mult, nu mi-am inchipuit niciodata ca voi fi mama de 2 (!!!) baieti. Da, mi-am dorit SI o fetita. Multa vreme, am cochetat cu ideea de a avea 3 copii.

Viata este insa, uneori, cel mai bun exemplu ca planurile sunt doar idei pe care le avem despre anumite lucruri. Zilele acestea, ca un laitmotiv, imi tot suna in minte cateva cuvinte… graitoare: Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, fa-ti planuri!

Nu am sa va povestesc exact prin ce imprejurari am ajuns mama cu 3 copii 🙂 E suficient sa va spun ca aproape nimic din ce mi-as fi inchipuit posibil nu s-a desfasurat ca in „visele” mele.

Pe langa cei doi nastrusnici de 5 si acusica 3 ani ai mei, m-am „pricopsit” cu o domnisoara (in devenire). Bun! Sa purcedem la treaba, zic!

Pro sau contra
  • Cu 3 copii nu e niciodata nici o clipa de plictiseala, sau de liniste, as spune. Dar nu vreau sa va sperii 😛 Mereu exista cel putin unul dintre ei care are nevoie de tine, te solicita, iti arata sau te intreaba. Nu-i vorba, dupa 8+ ore de job, eventual cumparaturi, o casa cu 3 copii e ca o plimbare in parc: atata veselie, miscare de du-te-vino si fel de fel de cereri/rugaminti/doleante/preferinte 🙂
  • Masina de spalat vase + masina de spalat rufe este cea mai buna prietena inca de la 2 copii. La 3 copii devine un fel de Zana celor 3 Dorinte 🙂 Nu poti barfi cu ea, in rest…De fapt, poti…numai ca slabe sanse sa iti raspunda.
  • Baia celor 3 copii devine un fel de … in cautarea lui Nemo 1,2 si … restul. Se ia un copil, se spala, se sterge, se aduce la cremuit si imbracat. Repeta. De 3 ori. La final, nu mai stii foarte bine care urechi sunt curate, cui ai adus chilotei cu Fulger si cui trebuia sa ii pansezi o buba (inchipuita, de cele mai multe ori, din talpa).
  • Masa este un spectacol cu 3 soprane 🙂 Nu vreau rosie, unde-i painea mea, eu vreau castronul verde si cana cu nas… care se incheie apoteotic la momentul in care habar n-ai daca ai dat drumul la apa din cada sau daca nu ai uitat, cumva, pisica pe balcon. Dar nu-i bai, cu 3 copii, pana te dezmeticesti si bagi si tu ceva in gura, cu siguranta uiti despre ce era vorba in postarea asta. Sau in propozitie.
  • Dimineata, la baie se intra in functie de… starea de spirit 🙂 Aici e o discutie mai lunga si mai dureroasa pe care, din motive mirositoare, aleg sa nu o detaliez acum. Poate tura viitoare, cand 3 copii vor fi mai mari.
  • Cu 3 copii in parc ai toate sansele sa isti priviri intrebatoare/compatimitoare, in funtie de persoana 🙂 Important este sa reusesti sa iti focalizezi privirea in 3 puncte (diferite, in 93% din timp) si sa nu ajungi acasa cu alti copii decat cei pe care ii aveai cand ai ajuns in parc.
  • Cei 3 copii rad si alearga. Tu, adultul responsabil, iti propui sa ii duci la culcare si sa te prabusesti si tu in pat. Dar nu merge cum crezi tu! Sigur ca nu! 15,3 minute se negociaza povestea, 7,45 minute se cauta si imprecheaza pijamalele si mai dureaza… o vreme….pana periplul consacrat (baie-pupic de noapte buna-invelit-nani) se apropie de sfarsit.

Ca o concluzie, viata cu 3 copii este o maaaaaaaare provocare. Ma gandesc serios daca nu sunt prea batrana pentru astfel de experiente extreme. 😛 Pentru linistea unor persoane anume, va mai trece o vreme pana ma voi gandi IARASI serios daca e cazul sau nu sa migram din categoria celor cu 2 copii in cea a familiilor cu 3 copii.

Mai in gluma, mai in serios, aceasta postare si invazia virusilor din ultima vreme sunt scuzele mele pentru care nu am scris in ultima vreme.

Marea reusita a perioadei a fost ca in dimineata celei de-a patra zile fiecare din cei 3 copii a iesit din casa spalat pe dinti si cel cu parul lung avea (in sfarsit!) coditele regulamentare.

Nu regret in nici un fel aceasta experienta. Am crescut mult si cred ca, pentru fiecare dintre noi, va ramane o amintire frumoasa si vom rade, peste ani. Copilul nr. 1 si-a descoperit, cu aceasta ocazie, femeia perfecta si vede, in jur, doar posibile povesti de dragoste. Ce sa-i faci, eu cu 3 copii si el cu vise de dragoste eterna. 🙂

PS: Nici un adult nu a fost iremediabil ranit pe parcursul acestei experiente. Totul e sub control si dupa un somn lung o sa fiu ca noua. Sper! 🙂 Masinile de spalat diverse nu au suferit nici un fel de perversiuni casnice.

Albastru cu verde

 

Albastru cu verde
Albastru cu verde

nu prea merge.

Si totusi, albastrul cerului tau

Zambeste primaverii din mine.
Daca ne-am intalni la mijloc?

Ar iesi roz?

Sau poate mov?

Ar face nod sau fundita.

Mai bine fluturi.
Daca verdele deschis al vietii tale

N-ar fi poposit niciodata

pe marea inimii mele…

Ai fi inventat un cod sursa ca

sa ma nasc din spuma marii.

Nu-i asa?

Albastru cu verde

Cum ar fi?

De toamnă

De toamnă

Mă strâng în mine toată

Mi-e frig şi sunt plouată.

Mi-e sete doar de tine

Dar azi te pierd. Şi mâine…?

 

Mi-e ploaie şi mi-e crivăţ

Şi tot mai des, îngheţ.

Mi-s rănile pe faţă,

Mi-e dor! A naibii viaţă!!!

 

Şi picurii inundă şi atrii şi ventricol

Să fii mereu aievea, ce epitet ridicol!

Tu eşti, eu sunt, noi suntem

Şi tot mai des alegem.

 

E toamnă şi îmi pare că iar te regăsesc

Glumesc. Sau ţi se pare.

Dar încă nu-ndrăznesc

Să spun…EU DOAR IUBESC.

Oameni şi poveşti

Poate greşesc. Dar, în ultima vreme, îmi iau tot mai mult seva, puterea şi energia dintr-un amestec magic: oameni şi poveşti. Da, da, chiar aşa. Pentru că mereu am parte de oameni şi poveşti, mă trezesc mai veselă, micile deziluzii se şterg mai repede şi sunt multe lucruri şi evenimente care mă fac să îmi bată inima mai tare.

Poate nu sunt singura care trăieşte o astfel de încântare. Dacă e aşa,chiar vă rog, ridicaţi o mână, să vă văd, să vă zâmbesc pe stradă, întâlnindu-vă şi să ne regăsim şi în viaţă, într-o complicitate tandră.

Pentru cei care habar n-au despre ce vorbesc, încerc să mă explic. 🙂

Fiecare dintre noi, de-a lungul vieţii, are unul sau mai multe pasiuni, plăceri, resurse de viaţă, de motivaţie, de încredere şi de zâmbet. Cunosc oameni care trăiesc pentru a lipi/dezlipi/şurubări şi au un zâmbet mare, mare pe faţă ori de câte ori au ocazia să se manifeste în acest sens. Da, vorbesc despre domnul Soţ. 🙂 Pentru el, odihna, socializarea, uneori chiar şi hrana sunt opţionale. Lipicitul, cum îi spun eu întregii îndeletniciri, NU este pe lista aceasta. În absenţa timpului, mijloacelor şi uneltelor pentru a pune în aplicare lipicitul, domnul devine posac, ursuz, nervos şi, scuzaţi expresia, ciufut. Da, e greu de înţeles pentru mine, o EA cât de departe se poate de astfel de îndeletniciri. Probabil, există şi situaţii în care oamenii cu preocupări similare se atrag, la noi nu a fost cazul.

Pentru alţii, pasiunea cea mare se pune în activităţi care le testează rezistenţa, puterile fizice, reacţiile în faţa pericolului, etc. Şi astfel de oameni sunt foarte diferiţi de mine. Nu mai răi sau mai buni, ci doar diferiţi. Încerc să îi observ, de la distanţă, îi admir pentru modul în care aleg să îşi hrănească pasiunea, dar nu mă văd făcând acelaşi lucru. Nu prea curând, cel puţin.

Pentru mine, în afară de familie şi scris, de meseria mea şi de cărţi, despre care am tot scris, mai pe lung sau doar intuit, pasiunea vine sub diferite forme.

Oameni şi poveşti este ultima descoperire care m-a uluit. Încă nu reuşesc să înţeleg pe deplin cum de abia acum realizez puterea acestui nou, perfect şi inepuizabil combustibil. Pentru mine, să cunosc oameni şi poveşti, să fiu martor al trecerii lor prin lume, să pot ţine de mână, alina sau îndruma este uluitor. Să ascult, să încerc să mă pun în pielea povestitorului şi să îmi pun problema cum aş face eu dacă aş fi acolo, în papucii lui…

Da, îmi place şi nu mă pot sătura de asta. Vorbesc şi ascult. Mai şi tac (sâc!), mai şi plâng. Uneori, poveştile şi oamenii mă pot dărâma. Loviturile mişeleşti, pe la spate, fără avertizare şi fără posibilitate de apărare dor cel mai tare. Dar, după şocul şi neliniştea clipei, caut soluţia. Şi mă ridic, scuturându-mă. Merg mai departe. De multe ori, mă gândesc unde am greşit eu, uneori înainte de a gândi unde au greşit ceilalţi sau de ce mi se întâmplă mie.

Oameni şi poveşti ar trebui să scrie mare, cu litere îngroşate, în fişa postului vieţii mele. 🙂 De fapt, din dragoste de oameni şi din sete de poveşti, urnesc toate proiectele care mă însufleţesc. Pentru că da, dintre toţi şi toate, tare mi-s dragi oamenii şi tare-mi sunt necesare poveştile.

O să mă auziţi vreodată, poate, râzând, de această mare pasiune. Pentru că am fost crescută şi învăţată că scrisul şi visatul nu-ţi dă de mâncare. Trist, poate. Şi-am învăţat atât de bine această lecţie încât, multă vreme, am ascuns în suflet bine,bine, cu 7 lacăte, vulcanul inimii mele şi am ales căi mai bătute, mai vizibile şi mai… fizice de a câştiga pâinea cea de toate zilele.

Doar că, într-o zi, dintr-o întâmplare neîntâmplătoare cu un Om, urmată şi precedată de cicocniri mai lungi sau mai scurte cu alţi Oameni, am rupt lanţurile şi am ales libertatea.

Pentru că mă fac mare, pentru că sunt puternică şi simt cu adevărat că trăiesc, îmi extrag seva dătătoare de viaţă din oameni şi poveşti.

Pe tine, dragă cititor, ce combustibil magic te ajută să funcţionezi la cote maxime? Ce pasiune te animă şi care este licoarea specială care te face să crezi, mereu şi mereu, să cauţi noi şanse, să alegi noi drumuri, să plantezi noi seminţe de speranţă?

Întreabă-mă

Întreabă-mă de ce mi-s

ochiii triști.

De ce mi-țin gura strâns lipită

și vorbele mi se opresc

în gât.

 

Întreabă-mă de ce

mi-e întuneric.

Și gândul meu îmi zboară

către vise.

 

De nu mă-ntrebi…

Tot am să-ți spun.

Căci trist și greu mi-e să le țin

pe toate-n mine.

Și biata inimă, săraca,

O să îndure… până când?

Și cât să ducă?

Cât să ierte și să cearnă,

iar gândurile toate

cum să se așeze

în coșuri și pe rafturi?

 

Notă: Versuri scrise acum o vreme. Inițial le-am salvat aici, într-o ciornă, unde le-am abandonat. Poate nu le-aș mai fi publicat, dar oameni dragi inimii mele suferă. Și eu, deși la mine-n suflet e deja soare și primăvară, mă fac mică,mică în fața durerii lor. Nu știu decât să îmbrățișez strâns aceste suflete, să le mângâi și să le șoptesc, iar și iar, că va fi bine, că va fi mai bine. Curând. Că eu rămân acolo, alături, să ascult, să șterg lacrimi, să tac sau să înalț speranțe, dacă asta se așteaptă de la mine.

Şezătoare românească la Piatra Neamţ. Din dragoste pentru frumos

Acum câteva zile, mi-am propus să vă aduc în atenţie oameni şi lucruri frumoase. E plină piaţa/viaţa de urât, de răutate şi de scandaluri. Haideţi să preţuim mai mult ceea ce avem frumos, să sărbătorim oamenii şi faptele ALT FEL, să celebrăm ideile bune şi gândurile pozitive. Poftiţi la şezătoare, dragii mei!

Un astfel de om, cu o astfel de poveste este subiectul (sau sufletul!) prezentei postări. O şezătoare adevărată, în oraşul meu.

Am poposit, în căutare de frumos, de culoare şi autentic, la şezătoare, într-o cămăruţă mică, dar vie. Am păşit cu emoţie, nu ştiam exact la ce să mă aştept. Aveam alături ochiul critic, dar vrăjit al partenerului de … căutare, Obiectivul lui Sorin Bolog.

Am descoperit, cu siguranţă, doar o mică parte din povestea care se ţese/coase/spune acolo, în acel spaţiu prietenos, şi totuşi ferit (de obicei) de privirile prea obosite de cotidian.

Ni s-a permis accesul într-un tărâm de poveste, plin de culoare, de simboluri şi de pace. Am pătruns, cu grijă  şi teamă, parcă, în sânul unei familii de suflete prietene.

Am ascultat povestea începutului… Cum totul a pornit de la un dor nebun, de la dorinţa de a păstra aproape de suflet senzaţia, dragul şi emoţia unei vieţi care nu mai pulsa.

Am ascultat, cu emoţie şi speranţă, cum o IE poate duce mai departe un mesaj, o dragoste, o poveste. Am zâmbit căci şi eu, asemeni multora, post în suflet doruri de cei ce nu mai sunt.

A fost o gură de culoare, o după amiază care mi-a întărit convingerea că oriunde, Oamenii – chiar aşa, oamenii cu O mare – pot sfinţi locul. E loc în lume pentru frumos, pentru prietenie şi pentru dragoste, pentru pasiune şi e loc pentru a crea.

Despre Anto, cea care a adunat în jurul ei câţiva (tot mai mulţi, în ultima vreme) oameni creativi, ce să vă zic? Cu siguranţă, ea nu ar vrea să fie această postare despre ea. Şi poate nici nu este. Dar, permite-ţi-mi să cred, o parte din sufletul ei se poate ghici din ceea ce face şi coase.

Privind doamnele care s-au alăturat acestui proiect, ascultând poveştile şi sfaturile lor, văzând cu câtă sinceritate şi deschidere au primit în viaţa şi spaţiul lor noi recruţi, am mulţumit pentru privilegiul de a fi ROMÂN. Pentru spaţiul acesta atât de plin de culoare, pentru oamenii buni care aleg să crească frumos, pentru astfel de idei şi pentru că am primit şi eu acces la această lume.

Cuvintele mele sunt sărace pentru a descrie mirarea, încântarea şi bucuria cu care am plecat de la Şezătoare. Am primit fotografiile şi mă tot desfăt privindu-le. Nu mi-e uşor să aleg doar una dintre ele, aşa că vă invit să le gustaţi pe toate, să le simţiţi valoarea şi, poate, doar poate, vă vine cheful de cusut. Poate vă descoperiţi acea activitate de recreere pe care o căutaţi.

De curând, Anto a deschis pentru public un grup, unde puteţi primi sfaturi utile, unde vă puteţi găsi prieteni cu aceleaşi pasiuni şi de ce nu, unde puteţi să vă bucuraţi de tihna şezătorilor tradiţionale, acum, în centrul oraşului, la câteva minute şi centimetri distanţă de tumult şi agitaţie şi stres.

Poftiţi la şezătoare, deci, măcar prin intermediul fotografiilor (pentru care, multţumesc încă o dată – Chapeau, Sorin Bolog!). Sau poate vă cuprinde şi pe voi dragostea de frumos, de autentic…

PS – Să vă spun că mă apuc să cos cele două ii pentru puiii de om? Doar avem nuntă românească peste câteva luni…

Femeia cu F mare – La mulți ani!

Femeia cu F mare este femeia puternică. Este cea care ALEGE să se ridice de fiecare dată, după ce cade. Care ALEGE să își șteargă lacrimile și să își suflece mânecile pentru a curăța, a strânge, a șterge, a lipi, a repara sau a înlocui.

Femeia manager care gândește cu inima și decide cu mintea. Femeia care închide ochiii și vede dincolo de mirajul lui AZI, dincolo de CADOUL MARE, cu fundă, dincolo de zâmbetul ne/prefăcut, dincolo de elogiul de moment și de finish-ul cursei de acum.

Femeia cu F mare este femeia soldat, care îmbracă uniforma și crede în puterea ei. Care duce loialitatea, devotamentul și respectul pentru țară, pentru oameni și pentru viață. Este femeia care îmbracă haina datoriei și se dă pe sine altora, punându-se, trup și suflet, mai prejos de ei. Este femeia CARE ARE FRICI, dar alege, din iubire și curaj nebunesc, SĂ ȘI LE ÎNVINGĂ. Așa cum e prietena și tiza mea, Irina P.

Femeia cu F mare este femeia doctor, care alină, care veghează, care caută neîncetat soluția care vindecă. Este femeia care citește, care ține minte, care face echipă și care, neobosită, nestrămutată în credința ei, își întinde brațele puterii pentru a mai alunga o durere, o maladie, o nevroză, o suferință. Cum sunt atâtea femei pe care le port mereu în suflet și pentru care mă rog mereu. Cum e Anca, Alina, Parascheva, Rivona sau altele, fără nume azi, dar cu inimă și suflet cât să cuprindă toată recunoștința.

Femeia cu F mare este femeia aviator sau femeia pilot de elicopter.

Femeia cu F mare este educatoarea, învățătoarea sau profesoara care va dăinui, dincolo de ani, în ciuda lor chiar, prin zecile de copii care scriu, citesc, au încredere în ei, își urmează pasiunile sau luptă pentru visele lor. Pentru că astfel de oameni trebuie să fie dintr-un aluat aparte. Pentru că ELE, fiecare dintre aceste doamne, fiecare femeie cu F mare, lasă în noi, cei care le cunoaștem, care le descoperim cu grijă sau cu grabă, cu voită atenție sau din pură întâmplare, amintiri și vorbe pe care le vom purta, de-a lungul drumurilor noastre. Mulțumim, Doamne frumoase și bune!

niciun-alt-barbat-nu-s-ar-casatori-cu-mine-daca-mi-ar-ti-secretul-ce-face-femeia-in-timpul-liber-201605

Mulțumim pentru lecțiile oferite, pentru clipele investite, pentru lacrimile șterse, pentru visele colorate pe care ni le-ați apropiat. Mulțumim pentru că ați ALES să formați din mici bulgări de carne OAMENI! Mulțumim pentru că ați avut răbdare, pentru că ați crezut în noi, când eram mici și (poate) neînțeleși sau nevăzuți. Mulțumim pentru că ne-ați ținut mâna și ne-ați călăuzit pașii. Mulțumim pentru că ați ales să scoateți la iveală, cu infinită oboseală poate, nestemata din fiecare mic pui de om.

Femeia cu F mare este, adesea, femeie mamă și tată, e al naibii de greu, dar nu se încovoaie sub această povară. Și merge înainte zâmbind, mirosind a parfum și arătând că se poate. Că e nevoie de multă iubire, de mult curaj, de mult devotament și multe sacrificii. Vă admir și aș vrea să vă iubiți mai mult! Să știți că sunteți mai puternice decât credeți, uneori. Că ați fost alese să duceți la capăt această misiune. Sunteți frumoase, sunteți bune și mai presus de orice, sunteți, fiecare dintre voi, femeia cu F mare care crește oameni!

Femeia cu F mare este prietena care te ascultă când plângi sau simți nevoia să taci, doar. Este femeia care te ține de mână și te mângâie când ești dezamăgită. Este cea care îți răspunde oricând la telefon. Este cea care ar putea să te dojenească ori de câte ori e nevoie, fără ca tu să simți vreo ironie sau vreo durere din vorba ei. Este acea jumătate a prieteniei care învinge distanța, timpul sau oboseala. Pentru că e acolo. Și asta este cel mai important lucru.

Femeia cu F mare are multe roluri, multe responsabilități și multe denumiri. O poți recunoaște și tu, pe stradă, printre vecine sau la muncă. Cu siguranță ai măcar o astfel de femeie, în grupul de prietene. Pentru fiecare dintre ele, sper ca acest text să aducă măcar un zâmbet acum, la început de primăvară! La mulți ani, Femeie cu F mare!