Şezătoare românească la Piatra Neamţ. Din dragoste pentru frumos

Acum câteva zile, mi-am propus să vă aduc în atenţie oameni şi lucruri frumoase. E plină piaţa/viaţa de urât, de răutate şi de scandaluri. Haideţi să preţuim mai mult ceea ce avem frumos, să sărbătorim oamenii şi faptele ALT FEL, să celebrăm ideile bune şi gândurile pozitive. Poftiţi la şezătoare, dragii mei!

Un astfel de om, cu o astfel de poveste este subiectul (sau sufletul!) prezentei postări. O şezătoare adevărată, în oraşul meu.

Am poposit, în căutare de frumos, de culoare şi autentic, la şezătoare, într-o cămăruţă mică, dar vie. Am păşit cu emoţie, nu ştiam exact la ce să mă aştept. Aveam alături ochiul critic, dar vrăjit al partenerului de … căutare, Obiectivul lui Sorin Bolog.

Am descoperit, cu siguranţă, doar o mică parte din povestea care se ţese/coase/spune acolo, în acel spaţiu prietenos, şi totuşi ferit (de obicei) de privirile prea obosite de cotidian.

Ni s-a permis accesul într-un tărâm de poveste, plin de culoare, de simboluri şi de pace. Am pătruns, cu grijă  şi teamă, parcă, în sânul unei familii de suflete prietene.

Am ascultat povestea începutului… Cum totul a pornit de la un dor nebun, de la dorinţa de a păstra aproape de suflet senzaţia, dragul şi emoţia unei vieţi care nu mai pulsa.

Am ascultat, cu emoţie şi speranţă, cum o IE poate duce mai departe un mesaj, o dragoste, o poveste. Am zâmbit căci şi eu, asemeni multora, post în suflet doruri de cei ce nu mai sunt.

A fost o gură de culoare, o după amiază care mi-a întărit convingerea că oriunde, Oamenii – chiar aşa, oamenii cu O mare – pot sfinţi locul. E loc în lume pentru frumos, pentru prietenie şi pentru dragoste, pentru pasiune şi e loc pentru a crea.

Despre Anto, cea care a adunat în jurul ei câţiva (tot mai mulţi, în ultima vreme) oameni creativi, ce să vă zic? Cu siguranţă, ea nu ar vrea să fie această postare despre ea. Şi poate nici nu este. Dar, permite-ţi-mi să cred, o parte din sufletul ei se poate ghici din ceea ce face şi coase.

Privind doamnele care s-au alăturat acestui proiect, ascultând poveştile şi sfaturile lor, văzând cu câtă sinceritate şi deschidere au primit în viaţa şi spaţiul lor noi recruţi, am mulţumit pentru privilegiul de a fi ROMÂN. Pentru spaţiul acesta atât de plin de culoare, pentru oamenii buni care aleg să crească frumos, pentru astfel de idei şi pentru că am primit şi eu acces la această lume.

Cuvintele mele sunt sărace pentru a descrie mirarea, încântarea şi bucuria cu care am plecat de la Şezătoare. Am primit fotografiile şi mă tot desfăt privindu-le. Nu mi-e uşor să aleg doar una dintre ele, aşa că vă invit să le gustaţi pe toate, să le simţiţi valoarea şi, poate, doar poate, vă vine cheful de cusut. Poate vă descoperiţi acea activitate de recreere pe care o căutaţi.

De curând, Anto a deschis pentru public un grup, unde puteţi primi sfaturi utile, unde vă puteţi găsi prieteni cu aceleaşi pasiuni şi de ce nu, unde puteţi să vă bucuraţi de tihna şezătorilor tradiţionale, acum, în centrul oraşului, la câteva minute şi centimetri distanţă de tumult şi agitaţie şi stres.

Poftiţi la şezătoare, deci, măcar prin intermediul fotografiilor (pentru care, multţumesc încă o dată – Chapeau, Sorin Bolog!). Sau poate vă cuprinde şi pe voi dragostea de frumos, de autentic…

PS – Să vă spun că mă apuc să cos cele două ii pentru puiii de om? Doar avem nuntă românească peste câteva luni…

Femeia cu F mare – La mulți ani!

Femeia cu F mare este femeia puternică. Este cea care ALEGE să se ridice de fiecare dată, după ce cade. Care ALEGE să își șteargă lacrimile și să își suflece mânecile pentru a curăța, a strânge, a șterge, a lipi, a repara sau a înlocui.

Femeia manager care gândește cu inima și decide cu mintea. Femeia care închide ochiii și vede dincolo de mirajul lui AZI, dincolo de CADOUL MARE, cu fundă, dincolo de zâmbetul ne/prefăcut, dincolo de elogiul de moment și de finish-ul cursei de acum.

Femeia cu F mare este femeia soldat, care îmbracă uniforma și crede în puterea ei. Care duce loialitatea, devotamentul și respectul pentru țară, pentru oameni și pentru viață. Este femeia care îmbracă haina datoriei și se dă pe sine altora, punându-se, trup și suflet, mai prejos de ei. Este femeia CARE ARE FRICI, dar alege, din iubire și curaj nebunesc, SĂ ȘI LE ÎNVINGĂ. Așa cum e prietena și tiza mea, Irina P.

Femeia cu F mare este femeia doctor, care alină, care veghează, care caută neîncetat soluția care vindecă. Este femeia care citește, care ține minte, care face echipă și care, neobosită, nestrămutată în credința ei, își întinde brațele puterii pentru a mai alunga o durere, o maladie, o nevroză, o suferință. Cum sunt atâtea femei pe care le port mereu în suflet și pentru care mă rog mereu. Cum e Anca, Alina, Parascheva, Rivona sau altele, fără nume azi, dar cu inimă și suflet cât să cuprindă toată recunoștința.

Femeia cu F mare este femeia aviator sau femeia pilot de elicopter.

Femeia cu F mare este educatoarea, învățătoarea sau profesoara care va dăinui, dincolo de ani, în ciuda lor chiar, prin zecile de copii care scriu, citesc, au încredere în ei, își urmează pasiunile sau luptă pentru visele lor. Pentru că astfel de oameni trebuie să fie dintr-un aluat aparte. Pentru că ELE, fiecare dintre aceste doamne, fiecare femeie cu F mare, lasă în noi, cei care le cunoaștem, care le descoperim cu grijă sau cu grabă, cu voită atenție sau din pură întâmplare, amintiri și vorbe pe care le vom purta, de-a lungul drumurilor noastre. Mulțumim, Doamne frumoase și bune!

niciun-alt-barbat-nu-s-ar-casatori-cu-mine-daca-mi-ar-ti-secretul-ce-face-femeia-in-timpul-liber-201605

Mulțumim pentru lecțiile oferite, pentru clipele investite, pentru lacrimile șterse, pentru visele colorate pe care ni le-ați apropiat. Mulțumim pentru că ați ALES să formați din mici bulgări de carne OAMENI! Mulțumim pentru că ați avut răbdare, pentru că ați crezut în noi, când eram mici și (poate) neînțeleși sau nevăzuți. Mulțumim pentru că ne-ați ținut mâna și ne-ați călăuzit pașii. Mulțumim pentru că ați ales să scoateți la iveală, cu infinită oboseală poate, nestemata din fiecare mic pui de om.

Femeia cu F mare este, adesea, femeie mamă și tată, e al naibii de greu, dar nu se încovoaie sub această povară. Și merge înainte zâmbind, mirosind a parfum și arătând că se poate. Că e nevoie de multă iubire, de mult curaj, de mult devotament și multe sacrificii. Vă admir și aș vrea să vă iubiți mai mult! Să știți că sunteți mai puternice decât credeți, uneori. Că ați fost alese să duceți la capăt această misiune. Sunteți frumoase, sunteți bune și mai presus de orice, sunteți, fiecare dintre voi, femeia cu F mare care crește oameni!

Femeia cu F mare este prietena care te ascultă când plângi sau simți nevoia să taci, doar. Este femeia care te ține de mână și te mângâie când ești dezamăgită. Este cea care îți răspunde oricând la telefon. Este cea care ar putea să te dojenească ori de câte ori e nevoie, fără ca tu să simți vreo ironie sau vreo durere din vorba ei. Este acea jumătate a prieteniei care învinge distanța, timpul sau oboseala. Pentru că e acolo. Și asta este cel mai important lucru.

Femeia cu F mare are multe roluri, multe responsabilități și multe denumiri. O poți recunoaște și tu, pe stradă, printre vecine sau la muncă. Cu siguranță ai măcar o astfel de femeie, în grupul de prietene. Pentru fiecare dintre ele, sper ca acest text să aducă măcar un zâmbet acum, la început de primăvară! La mulți ani, Femeie cu F mare!

 

 

De ce se rătăcesc Oamenii?

A fost un sfârşit de săptămână ciudat. Pe de-o parte, bucuria vieţii unui om mic. Zâmbet, curaj, răbdare, vis şi paşi mici, care se leagă într-un parcurs frumos. Să fie viaţa mereu ca acum, să aibă mereu în jur oameni frumoşi, buni care să manifeste iubirea, în toate formele ei.

Şi ieri…o veste tristă. Care pe mine m-a răscolit, m-a atins mai tare decât aş fi crezut vreodată. Şi totuşi… oamenii se mai rătăcesc. Unii de alţii… Se pierd. Uneori, voit, alteori, poate doar din neştiinţă, din neputinţa de a face un pas, un gest.

Eram încă adolescentă când am simţit gustul metalic al rătăcirii unor alţi oameni. Atunci, erau cei care mi-au fost părinţi spirituali. Ce ciudat să vorbesc despre ei la timpul trecut! Ei există încă, slavă Domnului! Dar cumva, în capete diferite de lume. Cu gânduri, poveşti şi vise pe care nu le mai împart. Viaţa a curs firesc pentru fiecare dintre ei, poate au îmbătrânit puţin mai repede. Poate mai poartă încă rana cu numele celuilalt. Sau poate nu. Nu am întrebat niciodată. Şi ce ar fi de întrebat… De ce se rătăcesc Oamenii? Cum apucă pe drumuri diferite?

Acum, rătăcirea a lovit altundeva. A lovit de mult. Acum doar ajunge zvonul ei la mine. Încerc  să înţeleg, încerc să ghicesc unde au fost ascunse cioburile de inimă. Mi-e greu să percep că e adevărat.

Cine e cel curajos şi puternic? Acela din doi care pleacă primul? Care deschide ochiii mai repede şi înţelege că lucrurile s-au schimbat şi e cazul să aleagă? Cel care mai speră, mai crede, mai luptă, mai încearcă, mai vrea? Oare ce doare mai tare, să fii lăsat pe afară. cu bagajele la uşă şi câteva cuvinte aruncate în suflet? Să pleci gândindu-te o vreme că poate ai greşit, că te-ai grăbit?

De ce se rătăcesc Oamenii? Unii de alţii şi împreună de Iubirea mare, frumoasă şi rotundă care i-a unit cândva?

Oare unde este punctul din care nu mai este întoarcere? Care e semnalul unde ar trebui să pornească alarma şi beculeţele roşii să se aprindă frenetic, a pericol?

Aceasta va fi o postare tristă. Aceste gânduri vin din suflet… Un om drag a trecut prin multe clipe de gânduri şi poate, lacrimi amare. Un om aflat departe, dar pe care îl port în suflet.

Ştiu că nu îţi pot lua durerea, draga mea.Ştiu că sunt, probabil, multe detalii pe care nici nu le bănuiesc… Aş vrea doar să simţi că mă gândesc la tine. Aşa cum nu am vorbit despre rătăcirea părinţilor mei spirituali atunci, de mult, acum simt nevoia să primesc răspunsuri.

Pentru că rătăcirea ne loveşte pe toţi, câteodată. În doze diferite şi cu intensităţi mai mari sau mai mici. Cu toţii avem parte de clipe în care pare că nu mai este nici o scăpare, nici un colţ de cer senin pentru noi.

Şi totuşi… de ce se rătăcesc oamenii? Şi, mai ales, care sunt acele gesturi, cuvinte sau fapte care te ajută să mergi mai departe după o astfel de rătăcire?

De ce se rătăcesc Oamenii?

Rawissant – interviu.Primul bistro raw vegan din Piatra Neamț

Pe Cristina Ioniță am cunoscut-o pe un grup de mămici. Intervenea puțin și doar la anumite subiecte. Avea de fiecare dată ceva interesant de spus, un punct de vedere care ajuta pe mămica aflată la ananghie. Am descoperit-o la o întâlnire despre alăptare și mi-a devenit simpatică. Am aflat despre pasiunea ei pentru hrana sănătoasă și… mi-aș dori să o iau acasă! Deocamdată, am convins-o să poposească în căsuța mea plină cu emoții și să ne lase să o cunoaștem puțin mai bine. 🙂
Cine ești tu, om frumos cu cosiță de aur/mămica Rawissant (ă)?
Sunt o mamă, soție, fiică, soră, prietenă, vecină, fostă corporatistă, care îmi urmez visul. Visul de a-mi urma pasiunea. De a face ceea ce îmi place. De a lăsa o urmă.
Cum, de unde, DE CE a început totul?
De când am terminat facultatea și am fost oarecum pe cont propriu, am început să gătesc. De la cartofi prăjiți în mult ulei la sushi, guacamole sau știucă umplută, am gătit mereu cu pasiune. Am fost mereu curioasă să descopăr lucruri noi, iar vacanțele petrecute în străinătate mi-au dat multe ocazii să învăț. Așa am aflat acum câțiva ani că poți mânca pe fugă și salate, nu doar junk food.  După ce am devenit mamă a început să mă preocupe mâncatul sănătos așa că am tratat gătitul cu alți ochi. Așa am ajuns să citesc despre mâncarea nepreparată termic și mi s-a părut fascinant că se poate „găti” și așa. M-a surprins faptul că mâncarea astfel preparată  e foarte gustoasă și am început să îmi doresc să învăț mai mult. Așa am ajuns să merg la un curs de preparat mâncare și dulciuri raw și am cunoscut un om minunat în persoana Gabrielei Oltean (Delicious Raw – Brașov). Ca să scurtez povestea, ea m-a învățat multe din tainele acestui stil de viață (pentru că e mai mult decât un mod de a prepara mâncarea) și m-a pus în legătura cu raw chefs internaționali și cu furnizori despre care nici nu știam că există. Și am căpătat mult curaj. Și cu un pic de inconștiență m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect Rawissant.
11855671_1629355933970253_6012183131210670867_n
Unde erai acum 5 ani?
Acum exact cinci ani eram în concediu în America și aflam că sunt însărcinată. Lucram la o bancă și aveam un program foarte încărcat. Așa credeam la acel moment.
Lansarea proiectului Rawissant… Ce urmează?
Urmează să văd dacă am reușit. Să vă fac curioși, să gustați, să vă placă.
11222691_1629357890636724_1196208546941363073_n
Cum arată un meniu din viața voastră de familie? Cine ce mănâncă? Cât durează pregătirea?
Fetele noastre mănâncă orice le dam. De la vlăstari de floarea soarelui la supă cu găluște. Un meniu. Hm. Greu de spus.  Nici o zi nu seamănă cu alta. Dimineața poate fi un smoothie pentru mine și soțul meu, suc de iarbă de grâu și fructe cu granola pentru fete. La prânz o supă fără carne, ca să mâncăm cu toții, felul principal poate fi un pește la grătar cu legume sau doar cu sos de lămâie și ulei de măsline. Seara de obicei fetița cea mare hotărăște. Mami, vreau paste sau mami vreau sandvich. Îmi faci? Nu prea pot să o refuz. Câteodată vrea doar brânză cu castraveți sau doar roșii cu pâine. Îmi place tare mult de ea că nu mănâncă același lucru în fiecare zi. De gătit nu gătesc decât supe sau borș în cantitate mai mare (pentru două zile).  În rest, toată mâncarea o fac pe loc și în porții mici, pentru o dată. Nu e așa greu pe cât pare.
Care sunt cele mai inedite combinații pe care le-ai încercat? Românii par să fie destul de reticenți la capitolul acesta, dar sunt sigură că se întâmplă să guste un preparat și abia apoi să întrebe/afle ce anume conținea…
Mâncarea coreană mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc ca aveam o masă plină cu tot felul de boluri dar nu aș ști să îți spun nici jumătate din ingrediente ce erau. Știu că erau multe alge, legume murate, vlăstari. Și mi-a mai plăcut în Italia că am mâncat într-un preparat castraveți gătiți și știu că mi-au plăcut și m-au surprins ca gust pentru că noi îi mâncam doar cruzi sau murați.
 Unde te vezi pe tine și familia ta peste 10 ani?
Nu știu unde vom fi peste 10 ani, dar îmi doresc să fim tot împreună și tot fericiți.
Care sunt principiile de parenting cu care îți crești cele două mândre domnișoare?
Îmi place foarte mult comunicarea nonviolentă pe care o practică Monica Reu și soțul ei și simt că asta e drumul pe care vreau să merg în ale parentingului. Recunosc că nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu un părinte empatic.
Cum a fost trecerea de la mămica cu program (mă refer la programul de muncă de dinainte de bebe2) la statutul de WHAM sau să zicem mămică antreprenor?
Trecerea a fost destul de ușoară pentru că am știut dintotdeauna că vreau să fac pasul acesta, doar că nu îmi găseam talentul în care să cred suficient de mult.
Câteva cuvinte pentru cei care află despre tine și povestea ta… Câteva cuvinte pentru mine și cei care mă/ne citesc (adică au avut răbdare să ajungă până aici)
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți povestea mea. Vă aștept să îmi treceți pragul și să îmi spuneți ce părere aveți despre proiectul meu. Ție, dragă Irina, îți spun mulțumesc că mi-ai luat acest interviu și mă faci să par așa o persoană importantă. Și mă bucur că te cunosc.
🙂 În încheiere, vă aduc aminte că vă puteți delecta cu bunătățile Cristinei sâmbătă, 16 ianuarie, ora 11 la deschiderea oficială a primului bistro raw vegan din Piatra Neamț. Unde o găsiți?
  •  După Muzeul de Istorie, pe partea dreaptă (mergând spre podul peste Bistrița/Tribunal), după notariat și înainte de Salon Queen.
  • Puteți să luați legătura cu ei (sau să vă bucurați privirile cu minunile ieșite din mâinile ei) pe pagina de FB . 🙂

 

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!

Despre regăsiri și clipe unice

Mi se face dor de tine, câteodată. Atât de dor încât doare. Și mă întreb prin câte vieți, prin câte universuri, prin câte vise te-am căutat. De câte ori te-am strigat. M-ai auzit vreodată?

Mi se face dor de tine ca și cum ai fi marea cea mare. Și necuprinsul tău m-ar chema mereu, în fiecare vară și cu fiecare adiere de vânt. Și acum, fără liniște, fără stele și fără cuvinte, mi-e dor.

Dor de regăsiri și clipe unice. Dor să îmi șoptești că sunt unica, singura pentru tine. Să mă minți că nu ai iubit așa niciodată și că nu mai există vreo iubire atât de mare, atât de profundă ca a noastră. Dor să alerg prin lume cu tine, despletită și zâmbind. Să nu ne fie sete și foame, să nu sune alarma deșteptătorului și tu, dragul meu drag, să rămâi mereu, același irepetabil Tu.

Despre regăsiri și clipe unice n-am scris de mult. Poate pentru că îmi pare că miile de secunde se tot repetă, nebune și avide. Mușcă din mine, muscă hulpave din visele mele. Și dorul ăsta năpraznic… Offf… Că tare-i greu…

Cum să-ți spun? Cui să strig dorul ăsta? Cui să-i pese oare?

Se face dimineață? Sau e deja noapte? Nu mai știu, ceasul bate minutele invers și te privesc printre gene. Unde-i cana mea de ceai? Unde-i războiul din dragostea asta? Unde sunt eu… dar tu, tu? Tu, nicăieri.

Cu regăsiri mi-ar plăcea să înceapă totul. Ce frumos ar fi! Să înceapă viața cu moartea, să râdem de fiecare durere și să am certitudinea că undeva, la capăt de lume virgină, te voi găsi. Iar. Încă o dată. Și apoi, ca doi copii, să terminăm jocul . Să ducem la bun început promisiunea.

Foto credit – Andrei Badea

Eu n-aș mușca mărul. Ce prostie! Nici nu-mi plac merele… Și șarpele, ce josnic… Cum ar fi…

Hai să tragem stelele peste inima mea, peste brațele tale mari, peste coapsa mea albastră… Să îmi săruți lobul urechii, să taci încă o dată. Eu să zâmbesc.

Cu dor… Despre regăsiri și clipe unice? Niciodată. Întotdeauna despre dor.

Mi-ar plăcea să te întâlnesc într-o seară, la plimbare. Să-ți spun ce mai e nou cu mine și ai mei. Să îmi zâmbești frumos, protocolar și să ne luăm rămas bun. Odată pentru totdeauna. Crezi că se poate? Există astfel de întâlniri? Astfel de oameni? Există cu adevărat?

Minunat, ca-ntotdeauna, mi-ai răspunde. Căci tu ești și rămai impenetrabil. Impasibil în hotărârea ta. Ca o balanța aflată în echilibrul nesigur al vieții. Sau al morții. Ce mai contează, de-acum s-a sfârșit. E totuna. Viu sau mort, de ochiii mei nu te poți ascunde.

Hai, spune tu…

Despre bucuria unui gest

Uneori, gesturi mici fac mai mult decât orice dar mare, cu fundă şi dedicaţie!

Uneori, oameni care nu păreau să fie pe aceeaşi lungime de undă cu tine, te uimesc prin replici care te fac să îi priveşti altfel. Mai aproape, mai adevăraţi, mai reali, parcă. Şi să îi descoperi prieteni, sau măcar dragi…

Pentru astfel de clipe, pentru astfel de oameni şi pentru bucuriile simple, pe care nu le cauţi, ci doar le primeşti, le guşti şi îţi umplu sufletul, azi sunt recunoscătoare.

Pentru că… exist şi pot trăi lângă toţi ai mei! 🙂

Chiar dacă mai sunt nori pe cerul meu, chiar dacă uneori, pare că timpul şi energia se duc pentru lucruri şi oameni cu mai puţină valoare, ALEG să cred, să merg mereu mai departe. Să duc pe umeri şi în suflet credinţa că Oamenii (chiar aşa, cu O mare) sunt, de cele mai multe ori, la locul şi timpul potrivit. Pentru că fiecare înfrângere este, de fapt, amintirea unei lupte şi NU DOAR durere şi lacrimi.

Bucuria unui gest poate fi picătura de putere care te remontează după o zi grea şi lungă. Poate fi umărul pe care îl oferi unui om drag în clipe de cumpănă. Bucuria unui gest este nepreţuită dacă vine frumos, sincer, adevărat, din suflet şi din dorinţa de a fi acolo. De a crede, de a spera, de a construi.

Un gest făcut din şi cu bucurie este ca o gură de apă în deşert, ca o pală de vânt pe caniculă, ca o binemeritată pauză după un efort susţinut…

Sunt recunoscătoare pentru toate lecţiile şi încercările. Le primesc, zâmbesc şi sper să pot spune, mâine, că am reuşit să mi le însuşesc pe deplin.

 

PS – Acest text a fost scris acum câteva săptămâni, dar abia acum a ajuns să prindă forma pe care o căutam. Life goes on!