Despre primul Crăciun în 4 :)

Am tot amânat să scriu despre sărbătorile de iarnă, la noi, în marea familie. Spun în 4, dar pisica Maya nu intră la numărătoare. Deci, ar putea fi chiar în 5…

În prag de Crăciun, am primit premiul de la editura Crişan (mulţumim random.org şi Adina). Deşi iniţial Matei nu i-a acordat prea multă atenţie, cartea Povestea lui Moş Crăciun (şi dvd-ul aferent) au făcut senzaţie a doua zi.

Pentru cei care nu ştiu, Matei cel năzdrăvan are aproape 3 ani, dar vorbeşte muuuuuuuuuuuuuuult. Şi este atât de încântat ori de câte ori învaţă un nou cuvânt!Trebuie să îl spună el de câteva ori, apoi întreabă dacă l-a folosit corect şi apoi, când te aştepţi mai puţin, hop-ţop, cuvântul cel nou îşi face apariţia în vorbirea lui cotidiană. Cu această ocazie, am descoperit cuvântul GIUMBUŞLUC… Nu-i rău pentru un puşti de nici 3 ani, nu?:)

Despre carte, pot spune că a reprezentat o surpriză frumoasă, pentru mine, în primul rând. Nu avusesem ocazia să folosesc vreunul dintre materialele editurii Crişan, dar citisem lucruri bune despre ele. Pur şi simplu, nu mi se legaseră de mână. Până atunci 🙂

Într-un format mare, adaptat vârstei (3 ani+) ca dimensiuni şi … consistenţă (cartonată şi buretată), cele 38 de pagini viu colorate şi plăcute privirii, prezintă, prin detalii vesele şi imagini clare, povestea lui Moş Crăciun şi peripeţiile acestuia în zilele premergătoare Crăciunului, în Laponia îngheţată. Vocile de pe DVD sunt atât de calde şi expresive, încât până şi Petru cel micuţ, de numai 6 luni, a întors privirea, curios, la prima audiţie. Amuzant a fost când am observat că lectura poveştii nu ni se părea niciunuia, mic sau mare, completă fără 2-3 personaje care să interpreteze rolurile. Aşa am încropit şi punerea în scenă :).

Şi tot vorbind de giumbuşlucuri, anul acesta bradul a făcut cunoştinţă cu solul 🙂 Cel mic îşi exersa mersul înapoi, singurul uşor deprins şi… 🙂 Ups! Pentru liniştea tuturor, vă asigur că nici o fiinţă, pitic sau pisic, nu au avut de suferit. Bradul şi-a revenit, miraculos, iar sărbătorile au continuat.

Iaraşi am spus că nu fac multă mâncare, dar iaraşi am ajuns să arunc o parte…:( Poate îmi va fi învăţătură de minte!!!

Am reuşit să ne implicăm în proiectul Shoebox. Am pregătit împreună cu Matei 2 cutii pentru copii şi tocmai am primit, zilele acestea, fotografiile cu bucurie (Mulţumim, Asociatia HARA!). Sper să transformăm acest gest într-o tradiţie anuală, deşi sunt prima care este de părere că generozitatea şi gândul bun îndreptat înspre cei mai puţin norocoşi ar fi bine să ne însoţească pe tot parcursul anului.

Cu atâtea zile libere, m-am bucurat de toţi cei 3 crai ai mei. Mi-a venit rândul cam des la spălat vase, dar măcar m-am distrat văzându-i cum făceau ei „treburi de bărbaţi”!

Am reuşit să termin de citit „Fii fericită chiar dacă nu eşti perfectă”. Se poate împrumuta, pentru doritori :), cum anunţam aici.

Am simţit, o dată în plus, miros de scorţişoară şi de rom, de portocale şi de vin fiert. Chiar dacă zăpada nu ne-a onorat cu prezenţa, a fost cald şi senin în sufletul meu. M-am bucurat iaraşi, ca de fiecare dată, de sărbătorile mele preferate.

Cu tine, eu.

Astazi m-am trezit cu tine.In gand.Stiu ca am visat,dar totul era atat de real, incat…dupa ce am deschis ochii, puteam simti inca parfumul imbratisarii tale.Ma intreb daca tu stii.Daca stii toate astea.Zambesc unui gand dulce, cuminte.Totul pare sa fie legat de tine, uneori.Alteori, insa, mi se pare ca viata ta, viata mea, vietile noastre, sunt impartite in „portii egale”,atent selectionate, notate si cantarite.O parte zambet.O parte lacrimi.O parte asteptare. Un gram suflet.Un gram ego.Un gram materie.

Poate ca suntem doar un experiment.Undeva,mai sus de noi, exista o forta, o entitate, o sau un CEVA care are raspunsurile.Nu chiar pe toate, ce-i drept, pentru ca ne ramane mereu liberul arbitru.Deci, uneori, putem iesi din „coordonatele normale”.Si deviem.Asta nici macar nu inseamna ca gresim.Ci doar ca facem altceva, altfel.Ca suntem liberi sa luam viata asa cum credem de cuviinta in acea clipa.Si cateodata stim exact ce trebuie sa facem , sa spunem. Ce cale sa alegem sau ce barca sa luam. E drept, ca ne putem rataci oricand.

Insa astazi, vreau sa cred ca lumina nu se va stinge.Azi vreau sa trag aer adanc in piept si sa imi spun „Vei fi bine.Trebuie sa crezi ca vei fi bine”.Sunt un om puternic, am sa merg dupa lumina si chiar daca ma voi impidica, chiar daca imi voi juli genunchii si voi murdari hainele de praful drumului, in the end, va fi drumul meu.Cel pe care l-am ales si care, stiu sigur, ma va duce acolo unde trebuie sa ajung.

E devreme in gandul meu.Merg de ceva timp pe drum si sunt singura.Insa este undeva cineva care ma asteapta.Daca sunt cu adevarat norocoasa, am sa ajung la timp.Si lumina cea alba imi va veghea pasii intr-acolo.Asa cum a facut-o mereu.Asa cum stiu ca trebuie sa fie.Am sa inchid ochii, am sa strang la piept speranta si voi fi iar acolo.Acolo unde esti, acolo unde e locul meu….

Te-am visat si stiu ca esti bine. Imi amintesc tot ce mi-ai spus, tot ce nu mi-ai spus inca, dar cel mai tare ma incanta amintirea a ceea ce simteam.Noi.Fiecare in parte si impreuna, la un loc.N-am uitat.N-am cum sa mai uit.

Sunt cu tine.Mereu.Cu tine, eu.