Drob de primăvară

 

A venit primăvara!! Bine, știu că priveliștea de pe fereastră nu arată asta mereu încă, dar… a venit! Și dovada  este abundența de ingrediente verzi și sănătoase din bucătarie, mirosul de leurdă care inundă casa mea dragă, dar și zâmbetul tâmp cu care vin de la piață!

Cu toate bunătățile astea colorate prin preajmă și anticipând un pic Paștele, am creat o rețetă de drob cu muuuult verde, numai bun de combătut astenia de primăvară. Rețeta asta are tot ce-ți trebuie: proteine, minerale și vitamine, e sățioasă și e foarte versatilă! Poți să o folosești ca drob, poți crea chifteluțe din ea și poți să o pui într-un sendviș, pur și simplu.

Cum te-am obișnuit, se face repede și fără prea multe bătăi de cap!

Ai nevoie de:

  • 300g ciuperci ( eu am folosit ghebe ), mărunțite cu lama S a robotului de bucătărie
  • 400 g mazăre, din conservă, făcute piure la robot
  • un cartof mare, ras pe răzătoarea mare
  • 3 morcovi mici pe care eu i-am tăiat rondele subțirele
  • un dovlecel mediu, dat tot prin răzătoarea mare și ulterior scurs bine
  • o legătură de mărar și una de pătrunjel, mărunțite
  • o legătură de ceapă verde și una de usturoi verde, mărunțite
  • o legătură de ștevie verde, mărunțită
  • 4 linguri de tărâțe de psyllium
  • 5 linguri de drojdie inactivă
  • sare, piper, o lingură de muștar, cimbru și busuioc sau orice condimente îți poftește inima, după gust

 

De aici e simplu! Se adaugă toate ingredientele într-un bol mare și se amestecă. Se pun într-o tavă de cozonac tapetată cu hârtie de copt (sau unsă cu ulei și apoi tapetată cu pesmet ) și se expediază la cuptor, unde se va odihni pentru circa 30 de minute. Dacă vrei să faci chifteluțe, dă-le forma dorită și pune-le la cuptor. E posibil să trebuiască să le întorci după aproximativ 15 minute.

Haide, primăvară! Te aștept!

 

Poftă bună la sănătate,

Adelina Mitrofan – nutriționist

 

Tu știi cât de multă RISIPĂ faci?

Pentru că recent au existat ceva probleme cu apa de la robinete, în orașul meu, mi-am dat seama câtă risipă facem, majoritatea dintre noi, fie că știm sau nu.

La ce fel de risipă mă refer, veți întreba… Ei bine, să începem cu RISIPA de APĂ. În două zile fără apă curentă la robinet, dar cu provizii atent dozate, în bidoane dinainte pregătite, mi-am dat seama cât de mult pierdem din vedere importanța acestei resurse. Câtă apă consumăm spălând vasele sau clătind cada, de exemplu. Un exercițiu simplu pe care îl putem face fiecare, în încercarea de a conștientiza cât anume pierdem din neștiință/neputință/nebăgare de seamă? Privește cadranul apometrului de la baie înainte și după ce te-ai spălat pe dinți. Cât timp durează, în medie, această activitate și de câte ori pe zi? Oprești apa cât timp speli dinți sau o lași să curgă, din inerție? Acesta este doar un exemplu de risipă.

Pe de altă parte, câtă mâncare cumperi în fiecare săptămână și cât din ea arunci apoi pentru că se strică, nu se mai consumă, nu îți mai place sau din alte motive? Cât din pâinea cea de toate zilele devine firmituri sau se usucă/mucegăiește? Cât din fructele din casă sunt consumate și cât se strică? Alte cazuri de risipă!

Dacă ducem discuția la un alt nivel, putem vorbi și despre… risipa emoțională, dacă vreți. Lucruri pe care le simțim, dar nu le arătăm. Din n motive. Cuvinte și idei care ne vin în minte (poate nu întâmplător!) și pe care le pierdem pentru că suntem prea atenți la TV, la telefonul mobil sau la feed-ul de FB. Gesturi pe care le primim și/sau le facem care rămân fără finalitate. Pentru că suntem mereu grăbiți, pentru că avem de spălat, pentru că vine dimineața, pentru că sună soacra, pentru că…

Cât din ceea ce ai de oferit lumii constați, într-o zi în care se aliniază altfel planetele, că ai risipit pe oamenii sau relațiile nepotrivite? Cât timp risipim, de-a lungul vieții, făcând ceva care nu ne pasionează sau care ne consumă prea mult/repede resursele de energie/răbdare/creativitate?

Tot risipă și aici…

Ar trebui să fim mai atenți puțin. Să trăim mai conștient. Să ne implicăm mai mult. Să avem curajul de a ALEGE să eliminăm risipa. Sau măcar să micșorăm ponderea ei în viața noastră. Pentru că nimic, pe lume sau în inimă, nu este veșnic. Și toate resursele noastre sunt limitate.

Tu știi câtă risipă faci? Te provoc să ridici mâna și să te opui risipei. Să consumi inteligent, dacă tot ai dreptul de a alege ce cumperi/mănânci/iubești/citești/asculți. Te provoc să găsești modalități noi de a salva, de a da forme noi și de a modela frumos tot ceea ce merită păstrat.

Sunt sigură că nimic nu este întâmplător pe lume. Cu siguranță, fiecare dintre noi, ajunge la acel moment AHA când și dacă este pregătit. Pe unii îi lovește mai des și mai tare, pe alții mai puțin sau mai tandru de nu-și dau săracii seama. Cu toate acestea, cred, cu toată ființa mea că noi, împreună, putem și trebuie să devenim, să creștem, să evoluăm. De-asta poate, scriu câteodată aici. Ca să realizez cât de important e mesajul care mă trezește. Și dacă el ajunge ȘI la voi, dacă vă ajută să faceți un anume pas, să luați o decizie, să continuați o luptă sau să alegeți un drum, e ok. E puțin poate, dar e un început. Un pas mic, dar cred că va fi urmat de alții.

 

Aproape 3 luni în colectivitate. Impresii

Au trecut deja aproape 3 luni de când puiul mic de om este integrat în colectivitate. Vă scriam la începutul anului cât de mult m-am luptat cu gândurile, cu mine, cu listele pro și contra. Pentru că sunteți prietenii mei și pentru că sunt sigură că există și aici oameni (mămici, în special, dar nu numai!) care se întreabă dacă au luat decizia corectă despre sau cum va reacționa puiul la integrarea (și după) în colectivitate, voi lăsa aici câteva impresii ale mele despre cum a perceput puiul de om noua ordine zilnică – orele în colectivitate.

  • Plânsul la despărțire – A durat mai puțin decât la primul copil, care, fie vorba între noi, a fost integrat (sau am încercat sî facem asta) puțin mai repede: 2 ani și 8 luni la M. versus 2 ani și 6 luni jumate acum, la P. Noi am ales să facem o integrare treptată, adică să îl lăsăm la program scurt în primă fază. Asta înseamnă că ajungea în colectivitate  în jurul orei 8.30 dimineața și îl luam acasă după masa de prânz, în jur de 12.30. Am ascultat sfaturile Alinei de la Start Academy (de fapt, îmi place să cred că am ajuns să fim partenere cu drepturi egale :P) și am început să mergem după ce grupa era deja formată, copiii ceilalți se obișnuiseră deja unii cu ceilalți și de la mijlocul săptămânii (orice părinte de copil preșcolar vă poate spune că lunea – prin extensie lunea de după vacanță – este o zi grea). Mai sunt zile în care despărțirea se face mai greu, dar de cele mai multe ori, lucrurile decurg exact cum ar trebui. E important să aveți răbdare cu puiul de om, să îl observați și ascultați, cu empatie.
  • Masa  Deși P. cel mic este un mâncăcios, mi-am făcut și eu griji în ceea ce privește mâncarea (cât, cum, cu cine, etc.). Pentru că este încă alăptat, știam că existau zile în care refuza să mănânce la măsuță, dar recupera înainte de nani, în momentele noastre de alin(t). Pe de altă parte, eu și familia mea nu consumăm carne și derivate, opțiune pe care ne-o asumăm dar care este o probă de foc pentru intrarea și viața în colectivitate. Am găsit înțelegere și am primit asigurări că nu se va trece peste dorința mea de a gestiona și alege ceea ce primește de mâncare puiul meu. Ca și la creșele de stat, există meniul afișat, se poate comunica deschis și nu am avut nici o problemă de ordin culinar/alimentar, cum am mai auzit și cum, din păcate, se mai întâmplă chiar și la cele mai… căutate creșe/grădinițe.
  • Timp de joacă – Un alt aspect important (pentru mine) care a cântărit mult în alegerea unei creșe private. Pentru că puiul de om este suficient de mic încât să nu poată solicita/comunica de ce anume are nevoie, dar destul de mare și activ pentru a avea nevoie de supraveghere atentă permanent și de parteneri răbdători, activi și implicați de joacă, m-am bucurat că ne-am găsit locul într-o grupă micuță (sub 10 copilași), cu minuni de vârste diferite. Poate că, la prima vedere, ideea de a-ți lăsa odorul pe mâna unor necunoscuți, printre copii mai mari decât el nu este cel mai bun prieten al unei mămici. DAR… am trăit aceeași experiență și cu primul copil, deci am putut observa beneficiile, pe termen lung. Care sunt acestea? Comunicare și mobilitate mult îmbunătățite, socializare naturală, perspectiva unor prietenii cu folos.
  • Viruși și microbi – Una dintre fricile oricărui părinte, odată cu intrarea în colectivitate : îmbolnăvirile dese. Parțial pentru că P. s-a imunizat destul de mult anul trecut, primind cu brațele deschise de bebe toți virușii pe care îi aducea acasă fratele mai mare, parțial datorită moștenirii de anticorpi primite prin laptele matern și parțial prin grija mămicilor de schimb de la creșă (copiii sunt triați ȘI în funcție de starea de sănătate, cei care sunt/par a fi deja bolnăviori își desfășoară activitatea separat, dacă nu pot fi luați în familie sau starea lor s-a modificat simțitor pe parcursul zilei), domnul meu mititel nu a lipsit nici o zi. E adevărat că am trecut prin vreo 2-3 sesiuni cu mucișori (a fost văzut de doctorul nostru, nu exista nici un semn care să recomande retragerea din colectivitate și am apelat la remedii naturale/naturiste, de fiecare dată în câteva zile puiul era ca nou. O mare bilă mare pentru spațiile largi și posibilitatea de utilizare diversă pe care le are locul unde mergem noi – se poate aerisi suficient de des.
  • Socializare în deplasare – Fiind al doilea copil și avându-mă pe mine ca mamă, puiul de om a primit din plin socializare, încă de foarte devreme. Am fost cu el la petreceri de copii, la locuri de joacă, am organizat și participat la play dates și ne petrecem destul de mult timp în aer liber, aproape pe orice vreme. Petru iubește copiii și suferea de lipsa lor odată cu plecarea fratelui mai mare la grădiniță. Deși mă așteptam să dureze mai mult, după primele două săptămâni copilul meu se trezește în fiecare dimineață și aleargă în pijama la ușă, cerând insistent să meargă la „Pupii”=Copii. După alte vreo două săptămâni a început să strige prin casă diverse persoane de acolo 🙂 Au existat perioade în care copilul meu sau ceilalți au trecut prin faze mai războinice (cu împins, mușcat sau lovit copiii), dar prin comunicare, joc și atitudinea potrivită (iar subliniez că educatoarea și părinții trebuie sa lucreze în echipă, da?), acum sunt bucuroasă să descopăr un colectiv frumos, care se joacă zâmbind și învață râzând.
  • Activități și dezvoltare – Sunt convinsă că fiecare copil se dezvoltă într-un ritm propriu, nu e recomandat (în special pentru sănătatea ta mentală, mami!) să faceți comparații între copii, chiar ai aceleași familii. Pe de altă parte, vorba mamei mele „pui bun, iese bun”, cred cu toată ființa mea că investiția (sună mai bine decât sacrificiul, nu?) de atenție, de răbdare, de timp, de iubire necondiționată aduce beneficii pe termen lung. Așa că, da! Sunt mândră că puiul de om vorbește suficient cât să ne înțelegem, se mai joacă și singur, numără până la 10 (după mine, în română și engleză), desenează, împarte jucării, etc. Marea majoritate a acestor activități au început cu mine, acasă, dar s-au îmbinat și continuat firesc, prin activitatea de la creșă. Poate nu toată lumea are timp/chef/energie să facă astfel de exerciții cu puiul de om (fie că e unul, fie că sunt mai mulți) și, cu siguranță, de multe ori, acest timp trebuie rupt de altundeva. Eu am spus și o repet, prefer să petrec timpul cu puiii mei de om și mai puțin cu cârpa de praf, mopul, vasele și cartea de bucate. E o alegere asumată și nu regret deloc :)!

Pe final, aș vrea să vă spun că mi se pare foarte potrivit faptul că cei mici sunt sunt încurajați să se joace ȘI neconvențional, că noi, părinții, putem vedea, aproape în timp real, ce activități fac puiii de om și sunt sigură că sunt câteva argumente care vor cântări greu pentru cei aflați în căutarea soluției potrivite. Nu am mai reluat aici argumentele pentru a alege o creșă, fie ea una de stat sau privată, le găsiți în prima postare, dar mi se pare important să primim ceea ce ni se promite și fiți sigure că voi sancționa orice comportament nepotrivit, așa cum acum am ales să mă laud cu timpul și achizițiile noastre la creșă.

Am aflat (pe surse, că tot se poartă!) că în curând va exista și un loc de joacă exterior ,la creșă și sunt foarte încântată că cei mici vor consuma vitamina D naturală, sub forma razelor de soare.

Momentul în care faceți intrarea în colectivitate a copilului este important, dar nu lăsați stresul să vă răpească emoția unui nou început, alături de puiul de om. Și, mai mult, nu lăsați pe nimeni să vă convingă de faptul că un copil se crește doar cu bani. Alegeți în cunoștință de cauză și, dacă simțiți că lucrurile nu sunt cum v-ați dori, reîncepeți căutările!

Stres de mamă – Ce faci cu puiul de om după 1/2/3 ani?

Poate zâmbești. Mai ales că titlul pare atât de ciudat… Stres de mamă. Ce faci cu puiul de om după unul, doi sau trei ani?

Ei bine, DA. Concediul de creștere de creștere a copilului(CIC) s-a terminat. Sau e pe cale să se termine, cum e cazul meu și al altor câteva prietene. E vremea să revii la muncă. Ai DOAR câteva opțiuni. Unele mai bune, altele mai… de investigat. Poate.

Pentru că eu am intrat în focurile gândurilor de tot felul în ceea ce privește soarta puiului cel mic, mi-am zis să împart cu voi stresul meu de mămică. De ce? Pentru că, pentru mine, vorbind despre ceea ce simt, cred și îmi doresc, mă ajută să fac o alegere. Pe care să mi-o asum și cu care să merg apoi mai departe, corectând din mers acolo unde nu se potrivește… planul cu realitatea.

Apoi, poate vă va ajuta și pe voi, cele care treceți prin aceleași furci caudine ale gândurilor sau care aveți în jur, printre cunoscuți, prieteni, persoane care trec prin așa ceva. Poate emoțiile (că despre asta e vorba în/pe blogul meu, nu? :P), trăirea și căutarea mea vă vor inspira să găsiți soluții potrivite pentru voi și puiul vostru.

Tocmai despre asta mi-aș dori să scriu. Despre ceea ce e potrivit la un moment dat, unei femei, unui copil, unei situații. Nu cred în rețetele general valabile. Nu cred că există o singură variantă bună și, cu siguranță, nimic nu este OBLIGATORIU. Chiar dacă ceea ce alegi, după mai multe sau mai puține gânduri, nu este ceea ce ai sperat, dacă nu ți/vi se potrivește sau, pur și simplu, nu se poate pune în aplicare, e absolut în regulă să alegi altceva. Să șlefuiești alegerea, să o modelezi după voința și putința ta. Să o faci să respecte acele rigori la care tu ții cu adevărat.

Pentru că fiecare dintre noi este unică și fiecare copil este produsul a ceea ce alegi să așezi în el. Da, am auzit de genetică și știu că există și înclinații, tipare comportamentale sau cum vrem să le mai spunem care există latent în fiecare ființă. Uneori independent de educația pe care i-o dai tu.

Revenind… Ce faci, deci, când se apropie momentul întoarcerii la muncă? Cele câteva variante pe care le-am avut eu în minte sunt:

  • rămâi acasă până când găsești că puiul e pregătit pentru colectivitate. Așa a făcut mama, care a renunțat la carieră până când eu am fost dusă la școala. Deci, până la aproximativ 7 ani ai mei și 5 ai Adelinei. În paranteză, o astfel de variantă este absolut în regulă dacă o poți susține financiar și psihic. 🙂
  • schimbi jobul și devii WAHM/antrepronor. Cu alte cuvinte, renunți să te mai întorci la vechiul loc de muncă și alegi să faci altceva. Eventual încerci să transformi în sursă de venit acea mare pasiune pe care o ai dintotdeauna și care îți poate aduce, în timp, cu răbdare și muncă, acea satisfacție care lipsea poate vechiului loc de muncă. Am multe exemple de astfel de mămici curajoase care au primit, odată cu puiul de om, energia, picătura de nebunie poate, de a o lua de la capăt, de la O uneori și de a crea ceva frumos, de suflet. Interviul pe care i l-am luat zilele trecute Cristinei Ioniță este doar un exemplu. Se pare că perioada de pauză din punct de vedere a carierei și stat acasă cu bebe este răgazul necesar unui astfel de demers. De asemenea, o altă mămică frumoasă, Valentina a primit, odată cu buburuza ei (prima buburuză, pentru că, între timp, familia s-a mărit cu o altă minunată buburuză) avântul necesar schimbării. Varianta aceasta îți aduce posibilitatea de a lucra în intervale orare convenabile pentru a nu lipsi foarte mult de lângă pitic.
  • cauți o persoană de încredere care să stea cu puiul de om cât timp tu ești la muncă. Aici lucrurile încep să devină distractive! Există varianta bunicilor (sau a rudelor, în general) care pot ajuta sau varianta unei persoane din afara familiei. Este de luat în calcul care sunt așteptările tale de la un astfel de aranjament, care este intervalul de timp pe care cel mic îl va petrece în absența ta, care sunt costurile (și nu doar cel financiar! 🙂 ), care este perioada de timp la care vrei să apelezi la această variantă, vârsta și concepțiile persoanei respective privind creșterea și educarea puilor de om, etc.
  • varianta intrării în colectivitate. Aici, din nou, opțiunile pot fi diverse – o creșă de stat, o creșă particulară sau chiar o variantă de mijloc ( un soi de creșă particulară subvenționată parțial). Fiecare dintre ele are, în opinia mea atât plusuri, cât și minusuri. Depinde de fiecare dintre noi ce anume ne dorim pentru copilul nostru, ce așteptări avem de la cei care vor petrece timpul cu acesta, distanța față de casă/locul de muncă, condițiile oferite, ideile promovate, modalitatea de educare, etc. Ar mai fi de luat în calcul și aspecte ca regimul alimentar al copilului, (in)dependența de părinți, starea de sănătate a copilului, etc.

Având în față toate aceste opțiuni (pe lângă altele, la care, poate voi v-ați gândit), ce alegi? Varianta cea mai ieftină? Varianta cea mai comodă? Varianta cea mai SAFE pentru copil? Cât va conta în alegerea ta ceea ce îți dorești tu, ca mamă, ca femeie, ca ființă liberă? Cât va fi de greu argumentul propriei tale copilării?

Dacă ai deja unul sau doi copii mai mari, ai trecut deja măcar o dată prin tot acest stres de mămică, s-ar putea spune că ai deja soluția. Sau nu. Poate porți încă în minte greșelile de data trecută. Poate îți sună încă în minte diversele argumente care te-au convins să… SAU să nu… Greu, domle, greu!

Și totuși…poate nu e chiar o alegere imposibilă. Poate e nevoie să asculți tot ceea ce mintea și inima îți șoptesc. Poate e bine să apleci urechea și la semnalele pe care ți le transmite copilul tău. Pe mine m-a ajutat, de exemplu, să întorc pe toate fețele fiecare variantă. Pe altcineva poate îl va coafa ideea listei pro/contra. Varianta alegerii cu banul… glumesc! Nu cred că e o idee bună!

Poate nu a fost absolut întâmplător faptul că, în tumultul gândurilor mele, în taifunul răzgândirilor mele, stresul meu de mămică a primit un pumn în plex. Discutând cu posibile candidate la postul de bonă/babysitter, mi-am dat seama că nu prea îmi pot închipui pe niciuna dintre ele cu puiul meu.

Poate ar trebui să respir…Să trag adânc aer în piept și să vizualizez exact ceea ce îmi doresc. Pentru mine și pentru copilul meu. Să conștientizez că despărțirea de copil (chiar și pentru câteva ore! DAR după o lungă perioadă de timp în care ne-am fost unul altuia principala preocupare/distracție) este necesară, DAR nu este neapărat ceva rău. 🙂 Da, această frază a fost gândită și scrisă de aceeași persoană care scria acum o vreme că se ascunde în baie să citească 10-15 minute. 🙂

Și mi-am închipuit un spațiu larg, colorat, vesel. Cu jucării frumoase și copii râzând în hohote. Un spațiu cu oameni care iubesc din suflet copiii. Oameni care cred în copii și se joacă. Oameni care visează și care muncesc. Mi-am imaginat cum ar fi să pot găsi un loc unde să îmi pot lăsa copilul cu inima ușoară pentru că vocea mea, părerea mea este ascultată și auzită. Cum ar fi să fie posibil?

Cum ar fi să existe undeva, aproape, un om care să creadă în proiecte și oameni, mai mult decât în conturi sau titluri?

Îmi place să cred că un astfel de loc există, pentru fiecare dintre noi. Pentru copilul meu cel mic, Petru, am ales Start Academy.

start academy flyer

Așa cum opinam la începutul articolului, nu cred în soluția perfectă, general valabilă. Cred în soluția potrivită. Și mai cred în feeling-ul pe care oamenii și locurile îl transmit.

Pentru voi, prietenii mei, vă las doar câteva imagini. Câteva cadre care să vă transmită un mesaj. VOI alegeți ce mesaj veți primi și ce veți face cu acesta!

copii veseli spatiu colorat soarele din tavan viitorul

 

Vestea bună este că ACEST stres de mamă a luat sfârșit. Vestea… cealaltă este că restul urmează să vină!

Vă doresc să descoperiți care alegeri vi se potrivesc, să aveți curajul de a cerceta până descoperiți ceea ce este pentru voi și să întâlniți acei oameni care să vă ofere lumină și iubire, indiferent ce drumuri ați alege!

Foto credit – Sorin Bolog Photographer

Rawissant – interviu.Primul bistro raw vegan din Piatra Neamț

Pe Cristina Ioniță am cunoscut-o pe un grup de mămici. Intervenea puțin și doar la anumite subiecte. Avea de fiecare dată ceva interesant de spus, un punct de vedere care ajuta pe mămica aflată la ananghie. Am descoperit-o la o întâlnire despre alăptare și mi-a devenit simpatică. Am aflat despre pasiunea ei pentru hrana sănătoasă și… mi-aș dori să o iau acasă! Deocamdată, am convins-o să poposească în căsuța mea plină cu emoții și să ne lase să o cunoaștem puțin mai bine. 🙂
Cine ești tu, om frumos cu cosiță de aur/mămica Rawissant (ă)?
Sunt o mamă, soție, fiică, soră, prietenă, vecină, fostă corporatistă, care îmi urmez visul. Visul de a-mi urma pasiunea. De a face ceea ce îmi place. De a lăsa o urmă.
Cum, de unde, DE CE a început totul?
De când am terminat facultatea și am fost oarecum pe cont propriu, am început să gătesc. De la cartofi prăjiți în mult ulei la sushi, guacamole sau știucă umplută, am gătit mereu cu pasiune. Am fost mereu curioasă să descopăr lucruri noi, iar vacanțele petrecute în străinătate mi-au dat multe ocazii să învăț. Așa am aflat acum câțiva ani că poți mânca pe fugă și salate, nu doar junk food.  După ce am devenit mamă a început să mă preocupe mâncatul sănătos așa că am tratat gătitul cu alți ochi. Așa am ajuns să citesc despre mâncarea nepreparată termic și mi s-a părut fascinant că se poate „găti” și așa. M-a surprins faptul că mâncarea astfel preparată  e foarte gustoasă și am început să îmi doresc să învăț mai mult. Așa am ajuns să merg la un curs de preparat mâncare și dulciuri raw și am cunoscut un om minunat în persoana Gabrielei Oltean (Delicious Raw – Brașov). Ca să scurtez povestea, ea m-a învățat multe din tainele acestui stil de viață (pentru că e mai mult decât un mod de a prepara mâncarea) și m-a pus în legătura cu raw chefs internaționali și cu furnizori despre care nici nu știam că există. Și am căpătat mult curaj. Și cu un pic de inconștiență m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect Rawissant.
11855671_1629355933970253_6012183131210670867_n
Unde erai acum 5 ani?
Acum exact cinci ani eram în concediu în America și aflam că sunt însărcinată. Lucram la o bancă și aveam un program foarte încărcat. Așa credeam la acel moment.
Lansarea proiectului Rawissant… Ce urmează?
Urmează să văd dacă am reușit. Să vă fac curioși, să gustați, să vă placă.
11222691_1629357890636724_1196208546941363073_n
Cum arată un meniu din viața voastră de familie? Cine ce mănâncă? Cât durează pregătirea?
Fetele noastre mănâncă orice le dam. De la vlăstari de floarea soarelui la supă cu găluște. Un meniu. Hm. Greu de spus.  Nici o zi nu seamănă cu alta. Dimineața poate fi un smoothie pentru mine și soțul meu, suc de iarbă de grâu și fructe cu granola pentru fete. La prânz o supă fără carne, ca să mâncăm cu toții, felul principal poate fi un pește la grătar cu legume sau doar cu sos de lămâie și ulei de măsline. Seara de obicei fetița cea mare hotărăște. Mami, vreau paste sau mami vreau sandvich. Îmi faci? Nu prea pot să o refuz. Câteodată vrea doar brânză cu castraveți sau doar roșii cu pâine. Îmi place tare mult de ea că nu mănâncă același lucru în fiecare zi. De gătit nu gătesc decât supe sau borș în cantitate mai mare (pentru două zile).  În rest, toată mâncarea o fac pe loc și în porții mici, pentru o dată. Nu e așa greu pe cât pare.
Care sunt cele mai inedite combinații pe care le-ai încercat? Românii par să fie destul de reticenți la capitolul acesta, dar sunt sigură că se întâmplă să guste un preparat și abia apoi să întrebe/afle ce anume conținea…
Mâncarea coreană mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc ca aveam o masă plină cu tot felul de boluri dar nu aș ști să îți spun nici jumătate din ingrediente ce erau. Știu că erau multe alge, legume murate, vlăstari. Și mi-a mai plăcut în Italia că am mâncat într-un preparat castraveți gătiți și știu că mi-au plăcut și m-au surprins ca gust pentru că noi îi mâncam doar cruzi sau murați.
 Unde te vezi pe tine și familia ta peste 10 ani?
Nu știu unde vom fi peste 10 ani, dar îmi doresc să fim tot împreună și tot fericiți.
Care sunt principiile de parenting cu care îți crești cele două mândre domnișoare?
Îmi place foarte mult comunicarea nonviolentă pe care o practică Monica Reu și soțul ei și simt că asta e drumul pe care vreau să merg în ale parentingului. Recunosc că nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu un părinte empatic.
Cum a fost trecerea de la mămica cu program (mă refer la programul de muncă de dinainte de bebe2) la statutul de WHAM sau să zicem mămică antreprenor?
Trecerea a fost destul de ușoară pentru că am știut dintotdeauna că vreau să fac pasul acesta, doar că nu îmi găseam talentul în care să cred suficient de mult.
Câteva cuvinte pentru cei care află despre tine și povestea ta… Câteva cuvinte pentru mine și cei care mă/ne citesc (adică au avut răbdare să ajungă până aici)
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți povestea mea. Vă aștept să îmi treceți pragul și să îmi spuneți ce părere aveți despre proiectul meu. Ție, dragă Irina, îți spun mulțumesc că mi-ai luat acest interviu și mă faci să par așa o persoană importantă. Și mă bucur că te cunosc.
🙂 În încheiere, vă aduc aminte că vă puteți delecta cu bunătățile Cristinei sâmbătă, 16 ianuarie, ora 11 la deschiderea oficială a primului bistro raw vegan din Piatra Neamț. Unde o găsiți?
  •  După Muzeul de Istorie, pe partea dreaptă (mergând spre podul peste Bistrița/Tribunal), după notariat și înainte de Salon Queen.
  • Puteți să luați legătura cu ei (sau să vă bucurați privirile cu minunile ieșite din mâinile ei) pe pagina de FB . 🙂

 

Bucătărie și stresul meu cel de fiecare zi

A trecut vremea când nu aveam nici un motiv de stres pe lume. 🙂 Acum, cine mă cunoaște (deși sunt destul de relaxată de felul meu), știe că stresul meu cel de fiecare zi este legat, aproape mereu, de bucătărie. Ce mâncăm? Iar mâncăm? În fiecare zi mâncăm??? Am o glumă care susține că într-o bună zi, cei trei crai, o să mă mănânce pe mine cu totul.

Și pentru că nu era destul, NOI nu mâncăm carne. Deloc. De nici un fel. Nu, trăim bine mersi, nu ni s-a uscat nici o parte a corpului. Copiii nu au primit niciodată carne, nici intrauterin. Eu și soțul avem vreo 4-5 ani de când am renunțat la carne. Mâncăm legume, fructe, semințe, lactate și pește. Copiii la fel. Unul are aproape 4 ani, celălalt doar 1,5 ani. Cel mare merge la o grădiniță normală, cu program prelungit, unde primește același fel de mâncare cu ai săi colegi, minus carnea, unde se poate scoate (adică la majoritatea felurilor II, la supa/ciorbă și la gustarea de dimineață).

Bugetul nostru pentru mâncare, în fiecare lună, este unul nici prea-prea, nici foarte-foarte. Probabil comparabil cu cel al unei alte familii cu 4 membri. Ne aprovizionăm, în limita posibilităților, de la țărani/piață, dar și din supermarchet-uri sau magazine mai mari.

Pâine fac în casă, la mașina mea minune de la Moulinex. Rar cumpăr din comerț și atunci doar de dragul diversității, să zicem. Am cumpărat inițial făină din magazin, mai nou am revenit la vechea mea dragoste în materie de natural și mă bucur de gustul, mirosul și textura făinii de la moară, aduse cu drag de către prietenii noștri de la Gustul Natural.

Nu am fost și nici nu am pretenții de masterchef, dar nu refuz aproape niciodată un ceva bun, făcut cu dragoste și, din păcate, mai mult decât un strop de ciocolată. Sper ca anul 2016 să mă ajute să mă despart de acest minunat, dulce viciu.

Revenind la bucătărie… Pentru că subiectul mă stresează permanent, am tot făcut colecție de rețete. Încerc să am mereu la îndemână ingrediente versatile care să poată deveni, la o adică, un PAPA BUN pentru iubiții mei. Mama spune că trei bărbați (doi mai mici, dar totuși…:P) nu se țin ușor cu salată și ton, dar uite că deocamdată nu s-a declarat niciunul fugar. Stresul rămâne însă – cum să planific timpul și ingredientele pentru a avea la îndemână mâncare gustoasă, sănătoasă și sățioasă, fără eforturi  supraomenești din partea mea (cineva ar spune că sunt chiar un antitalent în bucătărie, în special datorită… înclinației de a face anumite lucruri cu mâna stângă) ?

Cine are răspunsuri? Cine deține secretul rețetelor rapide, sănătoase, arătoase? De-a lungul timpului, am furat câte puțin din ceea ce pregătește mama, am adaptat ceea ce face prietena mea, am amestecat rețete și am căutat să îmbin acele ingrediente pe care le am și pe care familia mea le apreciază pentru a crea ȘI altceva… Uneori am reușit, alteori, mai puțin. Cel care înghite, efectiv, cele mai multe experiemente culinare, este soțul meu, care, îndrăznesc să sper, mă iartă pentru boacăne și pentru muntele de vase care rămâne, de fiecare dată, în urma mea, în bucătărie.

Acestea fiind spuse, mă văd mereu nevoită să caut rețete noi, cu ingrediente dintre cele mai sănătoase dar care trebuie ascunse în mâncare (băiatul meu cel mare, deși este un pofticios, are periodic reacții de respingere față de X sau Y și nu reușesc nici măcar să îl conving să încerce măcar). Marele meu noroc, dacă îi putem spune așa, este că e plin internetul de rețete care promit marea cu sarea, pardon, fără sare (soțul meu știe de ce 🙂 ). Doar că… alergarea asta nebună după rețeta perfectă mă obosește, îmi consumă timpul în care aș putea să mă joc alături de băieți, să citesc o carte nouă sau să scriu pe blog.

Un dar neașteptat a venit să rezolve, cel puțin pentru o vreme, această problemă! Voi ați auzit de Elena Pridie? Recunosc, aveam cartea ei Copilul Vegetarian, dar zace pe undeva, prinrte lucrurile de bebe de la primul copil. Înainte de Sfintele Sărbători din această iarnă, deși fără sanie și zăpadă, sub formă de colet poștal, mi-a aterizat în brațe o cărțulie colorată, dar care mi-a devenit prietenă bună – Gătește repede, sănătos și gustos (apărută la Editura Viață și Sănătate, Pantelimon, România în anul 2013), Elena Pridie

Pe scurt, doamna Elena Pridie (despre care puteți afla câteva informații zic eu, valoroase, într-un interviu) propune o serie de rețete rapide (5, 15 sau 25 de minute) preparate într-o manieră sănătoasă (fierbere în apă puțină sau coacere) pentru toate cele trei mese principale ale zilei (mic dejun, prânz și cină). Și cum nimic nu este întâmplător, mi-a făcut o deosebită plăcere să descopăr că dr. Călin Mărginean –  a scris câteva cuvinte pentru cititor, ca prefață la volumul Elenei Pridie.

Deși m-au convins primele cuvinte:

Vrei să fii sănătos, dar nu îți place sau nu te pricepi? Gătitul îți ia prea mult timp? Costă prea mult? E prea greu? Nu știi ce alimente să cumperi și să folosești? Cartea pe care o ții în mână te ajută să găsești răspuns la aceste întrebări și îți oferă o soluție. Cu puțină voință și perseverență, în scurt timp gătitul va fi o plăcere pentru tine, vei face economie de timp, te vei delecta cu mâncare apetisantă și gustoasă, sănătatea ta se va îmbunătăți continuu și vei fi tot mai optimist. Încearcă!

am hotărât să încerc doar câteva rețete. Am ales Pâine integrală, Cartofi cu ciuperci la cuptor, Pateu din broccoli, Ghiveci de legume cu orez, Bombonele nutritive (rețetă care a avut mare succes, așa că am făcut-o deja de 2 ori), Prăjitură delicioasă cu mere.

Toate rețetele mi-au ieșit fantastic, sunt optimistă că nu mai sunt un dezastru în bucătărie și reușesc să îl conving chiar și pe soțul meu să gătească folosind instrucțiunile simple.

În plus, începând din această lună, veți regăsi aici, pe site,o nouă rubrică – De-ale gurii – unde ne vom bucura, împreună, de colaborarea cu domnișoara nutriționist A. și expresivele fotografii ale talentatului fotograf A. (Mai multe detalii, la momentul potrivit!)

Vă așteptăm în bucătărie, deci, să pregătim De-ale gurii și să alungăm stresul de fiecare zi – NOI CE MAI MÂNCĂM?

 

Recenzie Slowly Veggie

Când eram acasă la mamă (nemăritată, ne-mamă) aveam o grămadă de timp liber. Pe care nu îl foloseam învățând să gătesc. La fel ca mama, spuneam că voi deprinde și aceste dexterități, când va fi vremea.

Și a venit vremea. Mai greu sau mai ușor, am început să gătim împreună. Eu și domnul Soț, am decis să împărțim și bucătăria. Unul curăța cartofii, altul ceapa. Unul tăia legumele, altul spăla vasele. Și așa, ne-am format, alături și investind aceeași energie și creativitate, gustul de a găti.

Apoi, am renunțat la carne. De orice fel. Au rămas în meniu lactatele, fructele, legumele, peștele și derivatele. Așa am dus nu una, ci două sarcini la termen. Nici unul dintre copii nu a primit carne și nici nu îmi propun să guste în viitorul apropiat.

Cum s-ar spune, așa se poate descrie, pe scurt, începuturile noastre vegetariene. Cum au spus-o alții, mai pricepuți, Slowly Veggie.

Da, azi, 5 ani mai târziu, am 2 copii. Pentru care gătesc aproape în fiecare zi. Pe care îi cresc frumos, pe care îi iubesc și îi hrănesc sănătos. Celui mare i-am explicat de ce noi, părinții lui, am ales această cale. Cel micuț va primi același tratament, când va fi vremea unor astfel de explicații.

În lumea vegetarienilor, ne bucurăm de gust, de culoare, de aromă. Poate mai mult decât înainte. Nu e greu să găsești soluții gustoase, sățioase și mai mult sau mai puțin elaborate de a găti pentru cei dragi. La început, a fost mai greu. În special la mesele în familia extinsă, într-o cultură gastronomică nu foarte atentă la grăsimi, abundentă în cărnuri și preparate care conțin diferite tipuri de carne. În special la sărbătorile mari, când toată familia se reunește în jurul mesei… Ne-am obișnuit, s-au obișnuit și ai noștri. Ne vedem în continuare, la noi sau la ei, ne bucurăm de timp împreună, de conversație și de bucate. Fără carne.

Pe lângă cele câteva site-uri/bloguri de unde mă inspir, pe lângă multele rețete reinterpretate, am descoperit, încă de la primul număr, o minune de revistă – Slowly Veggie.

Lucioasă și mirosind a hârtie proaspăt tipărită, plină de verde și idei faine, înțesată de oameni care inspiră și idei care mai de care mai apetisante, revista a fost devorată. De mai multe ori. Încă nu m-am săturat să o răsfoiesc.

Mă bucur că Slowly Veggie a adunat între paginile sale rețete, un inventar al bucătăriei vegetariene, diferite informații utile despre produse pe care vegetarienii (sau doar cei care prefera ingredientele naturale, de calitate) le pot folosi pentru a redescoperi savoarea meselor alături de cei dragi. O secțiune care m-a încântat a fost cea a bloggerilor care scriu despre alegerile lor culinare, dar și lista cu restaurantele (deocamdată doar din București) unde poți savura oricând produse sănătoase, naturale, vegane sau raw vegane.

Thumbs up, Slowly Veggie!