Cuplul devine MAMA și TATA (primul an)

Fiecare dintre noi are nevoie să știe. Să primească informație despre ceea ce i se întâmplă. Să se obișnuiască cu gândul, cu ideea. Să nu fie luat pe nepregătite. Să nu fie lăsat în ceață. Să fie mai puțin temător în privința viitorului pentru că îl poate vizualiza cumva. Chiar și parțial. Pentru că știe deja ce s-ar putea întâmpla. Sau cel puțin, unii dintre noi așa funcționează.

Odată cu venirea pe lume a unui copil, cuplul devine MAMA și TATA. Nu mai sunt doar EL și EA. NOI crește și are roade. Unul sau mai mulți copii. Bun. Toate bune până aici, vom spune. Ce alt lucru pe lume ar putea fi mai minunat decât venirea pe lume a unui noi vieți? De fapt, sunt mai multe persoane care vor prinde viață acum. EA devine, pe lângă tot ce reprezenta până acum, în plus față de acestea, și MAMĂ. EL devine, în aceeași manieră, TATĂ. Fiecare dintre ei are nevoie de un timp (mai lung sau mai scurt) pentru a înțelege cum (și de ce) s-au schimbat lucrurile.

Cuplul devine MAMA și TATA și toate regulile jocului se resetează. Pentru a face loc unei noi ordini a lucrurilor.

De aceea, această postare este pentru aceea dintre voi care vă pregătiți de MAREA SCHIMBARE. Și, în aceeași măsură, pentru cei care sunteți deja în postura în care cuplul devine MAMA și TATA și căutați răspunsuri. Vreți să știți încotro să mergeți, aveți fel de fel de gânduri și vă temeți (încă) să vorbiți despre ele. Sau vă e rușine. Sau vă e lehamite. Sau nici măcar nu înțelegeți ce anume v-a lovit.

Postarea este pentru și despre voi, dragii mei. Am fost și eu acolo. Au mai fost și alții. Cred că, într-o anumită măsură, aproape fiecare pereche trece, la un moment dat prin momentul X, când cuplul devine MAMA și TATA.

Nu sunt specialistă, nu am să vin să mă bat cu pumnul în piept că eu am ieșit neșifonată din tot taifunul respectiv. Dar, pentru că am trecut, de două ori chiar prin acest proces, mi-am adunat gândurile și vreau să vă spun că există viață, pentru cuplu, dincolo de momentul X.

Iată câteva ancore de care vă puteți ajuta. Recunosc, mi-ar fi plăcut să fi primit aceste sfaturi înainte să ajung acolo!

  • Rolurile se schimbă. E normal să vă temeți. De ce? Pentru că omul are în gene teama de necunoscut (pe care, totuși, o poate învinge, dacă vrea!), pentru că EL nu mai este pe primul loc în gândurile și preocupările EI, pentru că EA e mereu obosită, stresată și temătoare pentru viața și bunăstarea puiului). Pentru că există o rutină nouă, cu atribuții noi și informații pe care, poate, nici măcar nu ai apucat să le procesezi.
  • Certurile NU ÎNSEAMNĂ LIPSA IUBIRII – E normal să aveți diferențe de opinii. Sunteți diferiți și, cu siguranță, asta este parte din farmecul vostru ca indivizi. Important este cum treceți peste ele. Obiectivul vostru trebuie să fie să găsiți un echilibru care să vă mulțumească pe amândoi, un echilibru de forțe din care să câștigați ca și cuplu.
  • Diferențele de opinie NU înseamnă divorț!!! Da, în acompaniament de baby-blues sau colici, totul capătă proporții astronomice. Dar omul cu care te cerți azi este cel pe care l-ai ales să îți fie aproape. Mai ții minte de ce l-ai ales pe acesta și nu pe altul?
  • Ai răbdare cu EL/EA! Și EL/EA învață cum să fie MAMĂ/TATĂ! Și EL/EA este în același punct de cotitură în care realizează că, de azi înainte, cuplul devine MAMA și TATA. E înfricoșător? E nou? E altfel? E greu? Poate, dar sunteți DOI și forța lui ÎMPREUNĂ poate fi cheia succesului.
  • Vorbește despre ceea ce simți. Cu EL/EA. Cu prieteni în care ai încredere. Cu oameni care au trecut deja prin aceste clipe. Vorbește clar, spune ce simți, spune ce îți dorești și caută soluții. E primul pas.
  • Relația e importantă. Hrănește-o ca să râmână în viață! – Dacă ești de părere că merită, că omul de lângă tine merită și tu meriți o relație solidă, lucrează pentru ca trăinicia să dureze. Pune pietre noi, caută liant. Investește materiale de calitate, ia-ți un arhitect deștept și caută soluția potrivită.
  • Timp pentru cuplu – Da, știu că e greu. Cu doi copii, e la fel. Cu mai mulți, doar îmi pot închipui. Dar câteva minute pe zi (în fiecare zi!) în care să fiți doar voi e un exercițiu ce trebuie să devină o rutină. Poate dimineața la cafea, poate în pauza de prânz, poate după ce adorm copiii. Câteva cuvinte și clipe pentru și despre voi. În fiecare zi.
  • Mici atenții, mari beneficii – O dată în plus, dacă un cuplu devine MAMA și TATA nu înseamnă că nu îi poți cumpăra omului drag o floare, un ceva bun, că nu îi poți scrie un bilețel sau spune câteva  cuvinte frumoase. Se va simți bine, se va simți prețuit, apreciat și va adăuga savoare zilei.
  • 5-10 minute pentru pasiunea ta (TIMP PENTRU TINE) – Așa cum iubirea/relația are nevoie de timp și energie pentru a supraviețui și a crește, la fel stau lucrurile și pentru tine, parte a cuplului. Orice lucru făcut cu pasiune te întinerește, te ajută să crești, să fii puternic, îți dă energie și te împlinește. O pasiune lăsată să moară este o bucățică din tine pe care o retezi. Nu neglija nici o bucățică din ceea ce ești tu, ca om!
  • Respiră adânc! În frenezia clipelor, uităm să respirăm. Uităm să ne privim în oglindă, uităm să ne bucurăm de AICI și ACUM. E adevărat, primul an după ce cuplul devine MAMA și TATA este unul plin de încercări, este unul plin de teste și începuturi. Dar este, de asemenea, o călătorie minunată. Este un parcurs în care ai toate instrumentele pentru a face ca puiul de om să fie fericit. Poți sădi în sufletul lui tot ce este mai frumos și bun pe lume, poți să te joci cu el așa cum nu te-ai putut juca în propria copilărie. Poți să te bucuri de răgazul pe care inocența unui copil îl oferă simplu, curat și total unui om mare – timp să admiri frunzele, să observi furnicile și să numeri stelele.

Vestea bună este că există mai multe căi prin care poți trece mai lin peste hopurile unui astfel de moment, clipa când cuplul devine MAMA și TATA. E frumos, e unic, e greu pe alocuri. Dar, dacă ar fi prea ușor, nu am ști să apreciem valoarea unor astfel de clipe, nu-i așa?

Dintre toate

Printre o noapte nedormită, copii care tușesc, rețete magice de aerosoli, ingrediente pentru un prânz pe fugă, ALEG să fiu puternică și să zâmbesc.

Printre ploaie și vreme urâtă, rețea WI-FI cu o voință proprie, coada de la farmacie și bălțile de pe drum, ALEG să mă bucur de TIMP în plus alături de puiii de om.

Printre postări pe blog neterminate, vase de spălat, pisica dormind și bidonul cu apă plată, ALEG să mă bat cu perne, într-o lenjerie curată, mirosind a sănătate și râs.

Pentru că … dintre toate, mă stresează zilele în care cei dragi sunt bolnavi. Mi-e greu să o iau de la capăt cu medicamente, plâns, păcăleli de aerosoli și texte fără diacritice.

Dintre toate, să iasă soarele. Sau măcar, să zâmbiți și voi. Și eu trec prin de-astea. Și eu am zile grele. Lungi. Cu ploaie. Cu toamnă mohorâtă. Cu răbdare 0 și energie 0. Cu chef de moțăit și de ascuns sub plapumă. Până trece. Până începe o nouă zi.

Și totuși, ploaia s-a oprit. Puiii sunt veseli și țopăie în pat. Uit de toate. Topăi și eu cu ei, printre ei. Desenăm împreună Clipe. Printre toate, va fi o zi bună. O zi frumoasă. O zi pentru noi. O zi de TIMP SPECIAL!

bad day

Orașul prieteniei

Orașul prieteniei poate exista, pentru fiecare dintre noi, dacă conștientizăm, cu adevărat, că o prietenie are nevoie de timp, de răbdare și de experiențe comune.

Ne uităm la fel de fel de desene animate. Cât mai non violente și mai educative. Cât mai colorate și mai reale. Unele devin garofițe imediat, altele nu ne plac decât după câteva episoade bune, sau chiar un maraton.

În lumea desenelor animate, totul este posibil. Visele devin mereu realitate, personajele negative mănâncă bătaie în fiecare episod și protagoniștii, copiii,oameni mari sau animale vrăjite învață lecții prețioase, cu fiecare nouă aventură parcursă.

Orașul prieteniei pare a fi vedeta de azi! Toți sunt buni prieteni, se ajută la nevoie și se iartă reciproc pentru micile neplăceri. Idilic, nu? Așa ar trebui să fie și în viața de zi cu zi.

Ce ar putea fi așa de greu? Găsești un om (sau o oamă?) de care te lipești ( pentru că locuiți în același bloc, învățați la aceeași școală, ascultați aceeași muzică, frecventați același clubparcsupermarchetgrup de discuții pe facebook, etc. Deveniți repede prieteni și viața devine frumoasă!

Numai că fiecare dintre voi are viața lui, dincolo de prietenie. Aveti facturi de plătit, job-uri, copii, relații, rate, obligații, părinți, socri, viața socială, etc. Și timp din ce în ce mai puțin. Spre deloc. Mai puțin stat de vorbă cu omul fain numit prieten. Câteva minute furate altor „activități”. Vă felicitați scurt pentru diferitele evenimente trăite. Vă gândiți unul la altul la ceas târziu, când gânduri grele nu vă lăsa să dormiți. Poate încercați, pentru o vreme, să revărsați tumultul sufletului spre partenerul de viață. Dar parcă nu înțelege așa cum ați vrea, așa cum aveți nevoie. Și parcă nici nu are mereu chef să despice firul în 14…. Plus că, uneori, chiar de partener simțiți nevoia să vorbiți.

Tot mai bine era cu prietena mea! Păcat că ne vedemauzim mereu pe fugă… Totuși, e mai bine decât nimic,nu? Bine măcar că există un astfel de om în lume. Cu care pot vorbi verzi și uscate, cu care pot râde de te-miri-ce năzdrăvănii și care știu că mă va asculta cu răbdare, turuind a zecea oară despre apucăturile șefului sau ticurile soacrei.

Păcat că nu ne facem mai mult timp să investim în prieteniile care ne alină sufletul. Că nu căutăm mai des și mai mult, să facem loc în viața noastră acelor oameni care sunt, din umbră sau de departe, stânci pentru sufletul nostru.

Da, o prietenie cere efort. Și muncă multă. Și timp. Să cunoști, să asculți, să înțelegi, să crezi. Cere timp și amintiri comune. Pentru că aici, în realitate, orașul prieteniei renaște cu fiecare piatră pe care o pui la fundația ta, a vieții împreună cu prietenii tăi.

Și dacă viața mi-a oferit uneori lămâi, am ales să savurez o limonadă cu prietenii mei. Poate nu sunt mulți, dar sunt speciali. Fiecare are un loc anume în inima mea și nici măcar trecerea timpului, sau distanța fizică sau înstrăinarea nu vor putea schimba asta.

Aleg să cred că prietenia este o etapă în drumul vieții. Suntem cu toții călători. Uneori, ne ținem unii altora companie o stație sau zece. Câteodată, verși lacrimi la despărțire, alteori zâmbești larg aventurilor pe care le prevezi, în cale.

Păstrez în suflet călători care, poate, mi-au uitat numele sau culoarea ochilor. Dar eiele au rămas… Rămân mereu, adieri dragi ale inimii mele….