Mama Connect si schimb de produse. WAHM Piatra Neamt nu doarme :)

Asociatia Work At Home Moms a invitat mamele din Piatra Neamt la o noua intalnire de networking si troc!
 
Pastrand traditia intalnirilor lunare, echipa WAHM Piatra Neamt si-a pus in minte sa aduca mamele din grupul local (fie ca vorbim despre cele care au vechime in grup, fie despre cele mai noi) la o intalnire in cadru informal. Am ales sa ne cunoastem, sa ne prezentam si sa pornim impreuna pe acest drum frumos al sprijinirii mamelor in decizia de a lucra de acasa sau de a demara o afacere!
Noi am povestit despre propunerile noastre la nivel local, despre proiectele asociatiei si abia am asteptat sa aflam despre voi si despre initiativele voastre inspirate sau doar potentate de maternitate!
 
Pentru ca o intalnire Mama Connect este menita sa ajute mamele sa creeze legaturi noi, sa se sustina si sa se promoveze reciproc, participantele au fost incurajate sa aduca mostre de produs,carti de vizita, flyere, etc. 🙂
Cateva poze de la aceasta intalnire au fost postate in pagina evenimentului si ne bucuram ca am avut alaturi mamici curajoase si copii voiosi.
Stim ca vara este sezonul concediilor, ca joaca si activitatile in aer liber sunt la mare cautare, tocmai de aceea am ales ca locatie pentru sesiunea noastra de Mama Connect o curte vesela si tihnita. La Caiace este o gura de aer proaspat in multitudinea de locuri care incearca sa isi fidelizeze clientela pe perioada verii. Ce fac ei (si nu fac altii, sac!) este sa incurajeze evenimentele datatoare de sanatate. Mereu au in pregatire intalniri care mai de care mai atractive, ateliere pentru toate varstele si gusturile. Un mare plus pentru muzica de buna calitate, mini biblioteca incropita ad-hoc si folosirea prietenoasa a resurselor pe care Mama Natura le pune la dispozitie.
S-a servit limonada „adevarata” :P, s-a ras si s-au imprastiat emotii. Cum de ce emotii? La fiecare intalnire cu frumoasele WAHMs, exista cel putin o purtatoare de emotii. Eu una, desi sunt gazda, mereu incerc sa fiu relaxata, dar … nu mai spuneti nimanui, da?

Multumim mamicilor care ne-au onorat cu prezenta. Ordinea este aleatoare, fiecare dintre ele este talentata si ne mandrim cu moldovencele noastre, da?

Multumim Rawissant, Atelier Silvie, Stefania Dascalu, energica Madi, temerara Gabriela, sarbatorita zilei, Eliza si talentata Emilia.

Multumesc eu mult, mult, draga mea prietena speciala :)!

 

 

Nu in ultimul rand, recunoastinta gazdelor noastre de La Caiace. Am descoperit un spatiu foarte potrivit activitatilor in aer liber, mereu veti gasi pe pagina lor evenimente frumoase, care incurajeaza familiile sa petreaca timp de calitate impreuna. Cu siguranta, este un loc unde vom mai poposi si va invit si pe voi sa le treceti pragul, daca nu ati facut-o deja 🙂

Alaptarea este un dar ce merita sarbatorit!

Număram zilele trecute… Sunt peste 4 ani de când corpul meu nu îmi mai aparține exclusiv mie. De ce? Pentru că în toată această perioadă, am fost însărcinată și/sau am alăptat. Inițial cu/pe Matei, apoi a venit sarcina cu Petru și încă alăptez. Petru are aproape 14 luni (adica 1 an și 2 luni, pentru cei sau cele care n-au chef să calculeze).

Cum mă simt după atâta vreme? Mă simt mamă. Câteodata chiar, înainte de a fi OM, femeie, soție, iubită, blogger sau orice altceva, mă simt Mamă. Și consider că alăptarea este un dar ce merită sărbătorit! Atât cât ține, atât cât este confortabil pentru mama și copil, atât cât este benefic pentru sănătatea și liniștea lor. Pentru că alăptarea ar trebui să depindă exclusiv de nevoile și dorințele celor 2: femeie care a născut și pruncul ei, mai mic sau mai mare.

Anul acesta, în Săptămâna Internațională a Alăptării, sărbătorită peste tot în lume între 1 și 7 august, discuțiile s-au axat în principal pe tema „Alăptarea și întoarcerea la muncă”. Evident, sunt multe care pot fi spuse și, ca de fiecare dată când 2 sau mai multe femei se apucă de vorbit, s-au dezbătut o grămadă de lucruri, care mai de care mai interesante.

Și noi, la Piatra Neamț, cu sprijinul Centrului Educațional Antonia și prin bunăvoința dragei mele prietene Antoanela, am savurat această săptămână, presărând-o cu câteva întâlniri de suflet, pline de veselie, povesti adevărate și socializare activa, cu puiii mai mici sau mai mari și mămicile lor puternice și frumoase.

Pe 1 august, ne-am întâlnit în Parcul Tineretului, îmbinând armonios (și colorat!) discuțiile despre alăptare cu testarea sistemelor de purtare sănătoasă a copiilor. Ne-am împrietenit, am vorbit, am făcut fotografii și ne-am promis o nouă întâlnire, într-un alt cadru, in-door 🙂

alaptarea la cerere copii in parc piatra neamt testare isara 2015 la joaca piatra neamt copii in parc 1 august 2015 piatra neamt

Mămicile s-au bucurat să cunoască alte mămici, să vorbească despre temerile și întrebările lor, să descopere că nu sunt singure și îmi place să cred că am pus, acum și aici, bazele unei mici comunități.

La cea de-a doua întâlnire, programată într-o zi lucrătoare, mai exact marți, 4 august 2015, ne-am regăsit în incinta Centrului Medical Micromedica, într-o locație primitoare, caldă și plină de trăiri intense – Cabinetul de pregătire Lamaze.

Aici am vorbit despre cum a început alăptarea pentru fiecare dintre noi, cum am trecut peste obstacole și temeri, cine ne-a fost alături și cum vedem acum acest dar, această călătorie spre devenirea micilor oameni, dar și a noastră, ca mame. Am trăit, cu sufletul la gură, fiecare poveste auzită acolo, am rememorat fiecare, în suflet, toate întrebările și neliniștile aferente unei mame aflate la început de drum. Am râs, povestind cum am „gustat” prima întâlnire cu bebelușii flămânzi, cum am trecut de primele pusee de creștere, de primii dinți, de primii pași.

Am descoperit mame speciale, puternice, dăruite. Am cunoscut copii care au refuzat sânul, din diferite motive, pentru mici perioade de timp și ne-am zâmbit, una alteia, încurajându-ne. Încă o dată, am simțit că alăptarea este un dar ce merită sărbătorit, ori de câte ori se poate. Ori de câte ori o mamă alăptează, pentru ea și puiul ei, este o victorie. Ar merita un foc de artificii, dar de obicei, acesta nu vine. Însă pentru acelea care nu renunță, care știu că laptele matern oferit la cerere în primele 6 luni de viață și apoi, odată cu diversificarea alimentației până la 2 ani, cel puțin, este viață și iubire, o îmbrățișare mare, mare.

intalnire alaptare 2015 toddler alaptat fetita papa lapte matern alaptare la cerere alaptare la cerere bebe mic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cea de-a treia întâlnire a avut loc la un frumos, vesel și primitor loc de joacă – Lollipop Piatra Neamț!!! 🙂 Mulțumim frumos gazdelor pentru amabilitate și sperăm să ne revedem curând, la noi și noi aventuri în țara jocurilor și a jucăriilor!

Aici, discuția a început să atingă și nuanțele viitorului – ce facem cu puiii când ne întoarcem la muncă? Este jobul un dușman de temut al alăptării? Cu ajutorul câtorva mămici deja trecute prin această experiență, am aflat cu toatele că există cadru legislativ privind protecția maternității la locul de muncă.

Astfel, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 96/2003 actualizată la zi , pentru salariatele însărcinate/care alăptează care ANUNȚĂ în scris ANGAJATORUL despre starea lor (atașând un document medical doveditor) există câteva măsuri de protecție:

– nu pot fi obligate să lucreze în condiții care să le afecteze starea de sănătate, a lor sau a copilului (inclusiv munca de noapte)

– pentru cele care aleg să se întoarcă la muncă înainte de împlinirea vârstei de 1 an a copilului și care atestă prin document medical (adeverință eliberată de medicul de familie) că alăptează se pot acorda (până la prima aniversare a copilului) 2 pauze de câte 1 h pentru alăptare/scurtarea duratei de muncă cu 2 h/zi

– este interzis angajatorilor întreruperea raporturilor de muncă/serviciu pentru gravide, mame aflate în concediu de maternitate/de risc maternal/concediu de creștere a copilului până la 2/3 ani, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 7/18 ani. (Pentru detalierea acestor specificații, căutați prevederile OUG 96/2003!)

Mărturiile colorate ale întâlnirii de la Lollipop sunt încă în lucru, sub atenta supraveghere a unei mămici care ni s-a alăturat. Vor apărea cât de curând.

Ultima întâlnire din seria celor dedicate Săptămânii Internaționale a Alăptării 2015 a avut în prim plan câteva burtici, dornice să afle lucruri noi și utile despre naștere, copii, creștere și, evident, alăptare.

Mulțumim tuturor care ni s-au alăturat, vă așteptăm și la alte evenimente de acest fel și sper ca micile amintiri de acum să vă facă să zâmbiți, peste ani!

Eveniment: Săptămâna Vegetarienilor la Piatra Neamț

Această postare este un teaser și va fi tratată ca atare!

Cu mare drag, lucrăm (blogulirinei și asociația Bâtca Doamnei) la VegFest – Săptămâna vegetarienilor din România. Care se va sărbători, printre alte orașe și la Piatra Neamț.
Evenimentul se conturează frumos, cu surprize pentru participanți, intrare gratis și mulți oameni frumoși :).

Acestea sunt evenimentele care vor avea loc în București. Mai pot fi mici modificări, iar lista de conferințe și workshop-uri este încă deschisă.

Pentru asta ne-ar prinde bine ceva ajutor.

  • Avem nevoie de voluntari și colaboratori, pentru a face evenimentul mai mare și mai frumos.
  • Ajută-ne în promovare. Hai să afle cât mai multă lume de noi și de lucrurile frumoase pe care le facem. Dacă ai un site, un blog, sau doar un Facebook, dă-mi un semn și-ți trimit banner pe dimensiunea de care ai nevoie.
  • Dacă ești mic producător sau ai un magazin on-line/offline care vinde lucruri sănătoase (alimentare, cosmetice, haine, etc), fă parte din VegFest. Fă o reducere și un concurs în săptămâna 18-24 mai și spune-ne de ele, să le promovăm în comunitate.

 

Dacă te interesează oricare din punctele de mai sus, trimite un mail la [email protected] sau poți lăsa mesajul tău aici, pe blog.

Vegetarieni, să facem o săptămână memorabilă! 🙂

La Piatra Neamț, blogulirinei  și asociația Bâtca Doamnei organizează și promovează acest frumos eveniment!