Fantoma unei biciclete

Deși poate părea tare greu de crezut, îmi amintesc prima mea bicicletă. Am primit-o cadou de la bunicul meu matern când eram un bebeluș. Era o bicicletă de oameni mari pe care tata o folosea pentru a parcurge cei 2-3 km până la văcuța cu lapte de unde ne aprovizionam.

Bicicleta verde, frumoasa și elegantă, supla și sprintenă, a rămas, încă din acele timpuri, un fel de fantomă a gândurilor mele. Să vă explic exact ce vreau să spun. Nu vă temeți, nu e o poveste de groază, ci una chiar… drăguță, aș spune!

Când vorbim despre  biciclete copii, fiecare dintre noi își închipuie ceva anume. Unii își amintesc zâmbind de prima lecție de … condus, alții, poate, cu durere, îți pot spune despre prima julitură. Eu, îmi amintesc despre bicicleta verde. Care, deși a fost a mea, nu a mai ajuns niciodată la mine. Acum, nu vă închipuiți că am avut o copilărie nefericită, în care am fost tiranizată de niște monștri de părinți care nu au vrut sau nu au putut să îmi ofere o bicicletă.

Nu, Doamne ferește! De fapt, la vârsta pe care o are acum băiatul meu cel mare, Matei, îmi amintesc foarte clar că aveam o frumoasă bicicletă roșie. Cu claxon și șa albă, de plastic. Eram un fel de vedetă în micul cartier de la Ianca, ori de câte ori mă plimbam, țanțoșă cu bicicleta mea cea strălucitoare. Îmi aduc aminte cu infinit drag de toți prietenii din vremurile acelea – azi, răsfirați prin toată  lumea, dar mulți dintre ei purtând încă în suflet colțișorul nostru de lume tihnit.

Apoi, mai mare fiind, să fi fost prin clasa a VII-a, am primit un Pegas. Albastru și zvelt. Era toamnă și primele lecții de conducere le-am primit de la unchiul meu drag. Am aterizat într-un munte de frunze uscate, mi-am agățat cracul pantalonilor și am avut vreo câteva zile febră musculară de la pedalat. Dar nu m-am lăsat! Am descoperit viteza (care nu m-a atras multă vreme) și îmi plăcea să alerg singură, cu bicicleta mea și câte o carte, într-un loc doar de mine știut. Ce timpuri senine. Vorba cuiva… atunci, timpul avea răbdare… Cu mine, cu noi, copiii, care parcă trăiam mai colorat, mai tihnit, mai pe îndelete aniii aceștia atât de importanți 🙂

Acum, privind la imensa ofertă de biciclete, mă apucă râsul! Ce vremuri frumoase…. Acum, copiii își doresc biciclete cu personaje din desenele animate favorite, biciclete în care își pot transporta jucăriile, biciclete cu care pot face întreceri cu prietenii sau excursii în jurul lumii. Copil fiind, mi-am imaginat mereu că tot farmecul unei biciclete stă în libertatea pe care o oferă. În liniștea vântului ce-ți suflă prin plete când zbori cu bicicleta ta. Zâmbesc azi, dar pentru noi, copiii de altă dată, schimburile între noi, negocierile dure se lăsau cu… „ȘI merg și eu o tură cu bicicleta ta?”

Chiar și dragostea adolescentină era mai plină dacă avea… o bicicletă! Eh, ce vremuri… Probabil că EL de atunci nu își mai amintește, are și el, la rândul său, acum proprii copii… dar câteodată, rememorez pupicul primit ca MULȚUMESC pentru plimbarea cu bicicleta.

Pentru că, dincolo de culoare și model, sunt sigură că există mai multe criterii importante care să ajute la alegerea unei biciclete, vă rog pe voi, cititorii mei, să mă luminați! Care sunt criteriile alegerii unei  biciclete potrivite? Ce e important la o bicicletă pentru copii și ce e must have la una pentru adulți? Mai mult, care e vârsta cea mai potrivită pentru prima bicicletă?

Mă gândesc serios să investesc într-o astfel de bicicletă pentru aniversarea de 4 ani, dar poate că și cea de … 30 merită una…. :)Nu?

După cum vedeți, cumva, fantoma unei biciclete verzi m-a urmărit de-a lungul vieții. Sunt sigură că absolut nimic nu e întâmplător. Zâmbesc și acum, la gândul și amintirea vântului din plete, la gustul libertății. Alergând cu bicicleta mea, TOTUL părea posibil! Orice vis era aproape! De aceea, îmi doresc să le dau și fiilor mei acest minunat dar… sub forma unei biciclete.