Anunţuri ziare naţionale: S-a pierdut Moş Crăciun! Angajăm unul nou!
Profit de cele câteva zile rămase până la Crăciun pentru a lansa un apel către toți cititorii serioși, cu simț civic și iubitori de cadouri…
Ați văzut cumva bătrânelul simpatic, nins pe tâmple și pe barbă, cu costum roșu, sac mare, plin cu daruri și o sanie trasă de reni? Știu că acum, la ceasul vorbirii noastre, ar trebui să fie în drum spre copiii ascultători… Știu că drumul e lung în fiecare an și moșul are multe opriri de făcut… De când îmi pot aminti, în fiecare an, a poposit și sub bradul meu. Cu daruri mai multe, sau doar cu mici atenții, nu a lipsit niciodată!
Acum, pentru că sunt mămica celor doi năzdrăvani, cu atât mai mult îl aştept pe moşul cel drag. Şi totuşi, în fiecare an, ştiu că toată lumea îl asaltează pe sărmanul moş cu fel de fel de cereri, mai mult sau mai puţin îndreptăţite. Fiecare, mic sau mare, aşteaptă daruri frumoase, dulciuri fine şi surprize cât mai originale.
Dar gata! Umblă vorba că Moş Crăciun şi-a dat demisia!!! Ce ne facem, fraţilor? Unde mai găsim noi acum, în ceasul al doisprezecelea, bătrânel voios, burtos şi APT să ocupe această funcţie de mare răspundere şi angajament? Cum facem să organizăm repede un concurs, o preselecţie, ceva, doar doar s-o ocupa postul, fie şi pe perioadă determinată, până la organizarea alegerilor, pardon, la distribuirea cadourilor?
Şi aşa mă tot lupt cu gândurile… Şi ele cu mine… Dar, cum soţul şi-a făcut cu prisosinţă treaba şi a plătit facturile de internet la timp, am Wi-Fi de mare viteză! Slavă Cerului!!! Aşa că, minunea de conexiune mi-a furnizat soluţia salvatoare: rapid, convenabil şi simplu!
Care e marea mea descoperire, veţi întreba…
Ei bine, rubrica de anunţuri în ziare naţionale, cu acoperire… naţională! Da, grozavă invenţie, la îndemâna tuturor şi, cu siguranţă, fără multe bătăi de cap, acuşica o să bată la uşă sau la geam, câteva sute de candidaţi pentru postul de… Moş Crăciun!
Iată cum facem:
- Accesam linkul – http://www.anunturiziarenationale.ro/ziare-nationale.html
- Alegem ziarul sau ziarele în care vrem să publicăm anunţul. Pentru exemplificare, eu am ales anunţuri în ziarul Jurnalul Naţional
- Alegem RUBRICA (sau categoria din care face parte anunţul nostru). Eu am ales Oferte Serviciu, că doar vreau să angajez un înlocuitor pentru Moş Crăciun!
- Scriem frumuşel textul în caseta potrivită – la 5 apariţii plătite, voi beneficia de oferta +1 gratuit! Super!
- Prin bifă, pot adăuga anunţului meu: publicarea în plus (faţă de ziar) şi pe 63 de site-uri – pentru încă 2 ron şi/sau 39 de blog-uri pentru încă 39 ron, utilizarea pentru anunţ a chenarului, majusculelor, a unei limbi străine, a negativului sau a unei fotografii (aceasta se va trimite ulterior înregistrării anunţului, pe adresa de e-mail dedicată, cum este menţionat la detaliile oferite). De asemenea, mai pot solicita apariţia anunţului pe alte 356 site-uri cu doar 25 ron în plus. Vorba ceea, dai un ban, dar stai în faţă… În cazul nostru, cocoţat cât mai sus şi mai des în mediul on-line, de unde poţi „ataca” persoanele interesate. Cine ştie de unde sare iepurele, pardon, candidatul perfect! Pe lângă toate acestea, dacă aveţi un superior care cere dovezi tangibile sau vă încredeţi orbeşte în zicala „Ce-i în mână, nu-i minciună!”, se poate solicita expedierea ziarului/ziarelor unde va apare anunţul sau doar scanarea paginii respective, pe e-mail.
- Se selectează numărul de apariţii (consecutive – până la de 50 de ori în primele ediţii disponibile din momentul dovezii plăţii sau selective – unde se aleg datele de apariţie folosind calendarul ataşat paginii).
- După parcurgerea paşilor enumeraţi anterior, se apasă UŞOR dar HOTĂRÂT, butonul CALCULEAZĂ.
Atât a fost! N-a durut, nu-i aşa? Şi nici mare filozofie nu a fost… Vorba reclamei, când n-ai timp, te salvează pastele! Pardon, tastele!!!
În plus, astfel, sunt sigură că anunţul meu de angajare va apărea în ediţia tipărită a ziarului în maxim 24 de ore. Şi, cu certitudine, Moş Crăciun va ajunge cât de curând la toţi cei care îl aşteaptă!
Sărbători cu bine, tuturor şi, nu uitaţi… undeva, printre voi, se află un talent nedescoperit … Un Moş Crăciun mai bun, mai special… neexplorat încă… Deschideţi inima, citiţi pagina cu anunţuri în ziare naţionale şi visul unuia dintre voi poate deveni realitate. Chiar tu poţi fi Moş Crăciun!!!
P.S.: Pentru cei care poposesc pe acest blog adesea, poate fi o noutate stilul şi subiectul acestei postări! Nu vă speriaţi, blogul va rămâne la fel, nu va fi invadat de reclame, dar încerc… marea cu degetul, în cadrul concursului organizat de BlogHub. Tineţi-mi pumnii strânşi!