Category

Pentru un ALT FEL de EL – cadouri cât 1000 de cuvinte

Nu m-am închipuit niciodată mamă de doi băieți. Și iată că sunt! Mi-e bine așa, deși e taaaare mult de muncă la formarea/cizelarea acestor mici nestemate. Și cum anunțam în articolele mele trecute, îmi doresc să cresc oameni întregi, bărbați sinceri și adevărați, care să nu se teamă să își arate și explice/trăiască stările sufletești, să zâmbească și să fie mișcați de lucruri și oameni. Vreau să îmi pot privi drept în față viitoarele nurori și să fiu sigură că „produsul finit” livrat de mine societății este unul de o bună calitate :).

Evident, întotdeauna, trebuie avut în vedere și materialul cu care lucrezi. Iar eu cred, cu toată convingerea, că ceea ce alegi să „așezi” în bagajul pentru maturitate al copilului tău, azi băiețel, mâine bărbat, este sau trebuie să fie, ceea ce ți-ar plăcea ție, ca femeie (lăsând la o parte latura ta de mamă) să găsești. Și pentru că bărbații sunt ființe care reacționează bine la liste și exemple concise, lucrez la educația fiilor mei încet, cu grijă și migală.  Mi-am propus să îi învăț, încă de pe acum, cum să aleagă și să dăruiască cadouri deosebite pentru oameni unici, care ocupă locuri importante în viața lor!

Ca printr-un joc,  alegem cadouri speciale pentru bărbații din viața noastră: tata, bunicul sau, de ce nu, un profesor preferat sau chiar un partener de afaceri. Odată stabilit destinatarul cadoului, purcedem la clarificarea diferențelor dintre  cele câteva tipuri de cadouri. Aici, variantele sunt  generoase, iar criteriile în funcție de care faci o alegere sau alta devin/pot deveni subiective. Am ales, pentru exemplificare, primul magazin online de cadouri exclusiv pentru barbati – MyMan.ro .

  • Dacă vorbim de categoria de cadouri corporate (acele mici sau mai mari „atenții” pe care le faci partenerilor de business, colaboratorilor, șefilor, colegilor cu ocazii ca sfârșitul de an sau încheierea unei colaborări fructuoase) mi se pare de bun simț să nu achiziționezi lucruri foarte personale (mai ales dacă relația cu cel cadorisit este una strict de afaceri), dar să păstrezi ca și criteriu calitatea, bunul gust și rafinamentul. Este preferabil să alegi ceva neutru ca mesaj, dar care, totodată să fie foarte versatil sau, din contră, dacă îți permiți și cunoști preferințele celui pe care vrei să îl surprinzi plăcut, poți alege obiecte de colecție, cadouri decorațiune sau chiar cadouri artă atent lucrate și care transmit o  adâncă prețuire.
  •  2939 2687 2878
  • Cadourile de lux care, așa cum arată  și denumirea lor, sunt mai sofisticate și, de cele mai multe ori, implică un efort financiar mai mare. Eu aș alege un astfel de cadou cu o ocazie specială, cum ar fi împlinirea a 50 de ani, primirea unui premiu pentru întreaga carieră sau un cadou de absolvire. Bineînțeles, ocaziile pentru a oferi un astfel de dar pot fi și altele, depinde de imaginația și preferințele celui care dăruiește!
  • 2803 3410
  • Cadourile ALT FEL sunt, în opinia mea, acele daruri pe care le facem fără a avea un buget foarte mare, dar în care investim sentimental, pe care le dorim prețuite și care au rolul de a spune, fără cuvinte MULȚUMESC, ÎMI PARE RĂU sau TE POȚI BAZA PE MINE. Da, e clar că am gândit din perspectiva unei femei:) , dar eu sunt de părere că o astfel de gândire aduce plus valoare puterii și fermității oricărui bărbat. De fiecare dată când aleg un cadou pentru un bărbat important din viața mea, încerc, în limita resurselor disponibile (timp, efort, bani) să descopăr acel ceva care nu numai bucură, dar și surprinde . Cea mai mare răsplată, pentru mine, este să obțin efectul WOW! și să revăd apoi darul, afișat cu plăcere și mândrie.

Oricum, cea mai importantă lecție pentru cei care vor să ofere cadouri deosebite , este să o facă din inimă, să aleagă atent și potrivit fiecărei ocazii/personalități fiecare dar. Astfel, vei face o bucurie, dar indiferent de valoarea a ceea ce dăruiești, vei crea o relație specială, vei pune suflet și trăire, vei crește ca persoană, dăruind conștient și empatic!!!

Într-adevăr, alegerea unui cadou pentru un bărbat nu este o sarcină ușoară, dar ceea ce vreau să le transmit eu copiilor mei este că, indiferent de eticheta cadoului și de valoarea sa materială, pentru oamenii adevărați, care sunt deasupra lucrurilor și a cifrelor, sentimentul/mesajul este de 1000 de ori mai important.

Acest articol reprezintă viziunea mea asupra probei numărul 6 din cadrul competiției SuperBlog 2015!

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.