Cartea calatoare. Recenzie titluri Corina Ozon

Trec printr-o perioadă  în care simt nevoia să citesc. Mult. Făra să simt cum trece timpul. Fără să mi se facă foame sau sete. Uneori, furând timp de la viaţă. Aşa a apărut implicarea în proiectul cartea călătoare, al editurii Herg Benet.

Provocarea acestei cărţi călătoare a îinceput odată cu frumoasa ideea a Antoanetei şi mă bucur să fac parte din aceasta mişcare de trezire! Important este ca lectura să mişte sufletele, fie căa ne recunoaştem sau nu în personajele cu care venim în contact.

Aflată în faţa celor 4 cărţi ale Corinei Ozon am hotărât să  încep cu începutul. Deci, să purcedem la citit, zic 🙂 Cartea călătoare Zilele amanţilor, ia să vedem ce-ţi poate pielea.

M-a frapat limbajul primei cărţi pe care am început să o citesc într-o zi însorită, dar friguroasă. M-a amuzat realitatea situaţiilor prezentate şi am recunoscut, în replici şi manifestare, multe tipologii ale oamenilor din jur şi chiar gânduri proprii.

După trei zile, mi-am dat seama cât de repede se citesc aceste cărţi şi am realizat cu tristeţe, că nu ştiu ce mă fac după ce le termin.

Citind cărţile Corinei Ozon, mi-am privit viaţa şi m-am bucurat, am visat şi mi-am dorit ca dragostea adevărată să învingă mereu, indiferent prin câte obstacole şi momente mai puţin plăcute trece. L-am „virusat”cu aceste cărţi până şi pe soţul meu, iar el…ei bine, să zicem că nu este cel mai mare fan al lecturii.

Îmi propun să citesc şi cea de-a patra carte – Până când mă voi vindeca de tine şi voi mai nota câteva observaţii, dar asta seară, prefer să rămân cu gustul dulce amărui al trilogiei Amanţii. Mi-a plăcut, m-a făcut să râd şi să mă oftic, mi-a dat teme de gândire şi cred că voi mai digera o vreme tot ce am trăit citind aceste pagini. Deşi poate nu pare, la prima vedere, Corina Ozon pune, dincolo de limbaj şi comicul de situaţie, dincolo de numele predestinate şi întâlnirile clişeice, un mesaj subtil, profund şi atât de clar, pe măsură ce povestea avansează şi personajele se reinventează.

După două zile…

Ultima carte din cele 4 care au poposit la mine m-a cucerit definitiv. Deşi nu aş fi spus iniţial, stilul Corinei Ozon m-a prins, m-a învăluit şi mi-a dat de furcă până să înţeleg 🙂 Da, mi-au plăcut toate cele 4 cărţi, dar ultima, Până când mă voi vindeca de tine mi-a plăcut cel mai mult.

E vorba tot despre iubire, e tot cu fluturi şi oameni reali, cu poveşti şi lacrimi, cu aşteptare şi dor. E tot senină, e tot minunat scrisă şi mă bucur încă o dată că am descoperit-o astfel pe Corina  Ozon.

Câteva citate care mi-au plăcut şi pe care le las aici:

Ştii că  iubeşti când tot ce este materie palpabilă se transformă în praf de stele. De aceea oamenii comit nebunii, cum ar fi să cheltuie mulţi bani, să comprime timpul, ca să ajungă lângă persoana iubită. Ştii că iubeşti atunci când nu mai există alt sentiment la mijloc, pentru că iubirea le cuprinde pe toate, ca un curcubeu. Ştii că ai iubit când te apucă spaima doar gândindu-te la câte ai fost dispus să faci, dar şi regretul că nu le mai poţi face. Ştii că ai iubit când tot ce ai făcut îţi serveşte ca hrană pentru zile goale. Şi îţi doreşti să poţi iubi din nou. Şi mai ştii că iubirea nu se planifică, nu se aşteaptă, nu se transformă  în altceva, nu se poate recicla. Iubirea ţâşneşte pur şi simplu şi există sau nu.

~ ~ ~

Poate acesta era secretul iubirii care te face fericit : să iubeşti ca şi cum mâine nu o vei mai putea face. Părea absurd, dar totul ţine de intensitatea momentelor, care, dacă sunt la fel, riscă să se dilueze.

~ ~ ~

E posibil să simţim fâlfâitul fluturilor diferit în funcţie de vârstă. Cu cât e mai devreme, cu atât fluturii  sunt mai nebuni, se izbesc cu capul în cutia toracică, îi poţi auzi cum dau din aripi nerăbdători să se elibereze. Peste ani, ciclic, revin, ca albinele în stup, ca rândunelele plecate iarna, dar din ce în ce mai obosiţi. Şi mai mari, şi mai puţini. Îi auzi cum îşi ating unul altuia aripile şi electricitatea din atingerea lor o simţi până la creier. Ceea ce la 20 de ani nu ţi se întâmplă. Însă, şi aşa, tot nu-ţi foloseşte, fluturii sunt făcuţi să zboare, chiar bătrâni şi obosiţi.