Cred in clipele „inventate”

A trecut atata vreme de atunci…de la inceputuri.Era un nou drum pentru mine, o noua varsta pentru tine.Eram straini si ne-au legat cuvinte.La inceput.Jumatati de adevaruri.Imi spuneai multe, imi era frica sa te cred.Pareai asa de aproape de ceea ce credeam eu, de tot ceea ce visam in noptile cand ma rugam fierbinte sa iubesc.

Iti aduci aminte?Asteptam cu infrigurare sa vad cat de mult din seriozitatea ta va purta semnul de la tine. Aveam un loc al nostru, aveam poeziile, cuvintele, sunetele, amintirile.Au trecut atatia ani de atunci si inca esti aici. Inca astept, cu sufletul la gura, semne de la tine. Inca te descopar, uneori aproape si drag, alteori strain si trist.

Si-atunci ca si-acum, inventam clipe pentru noi.Rupem secunde din viata si ni le daruim unul altuia, ne alintam crezand ca asta este totul. Ne spunem multe, asa de multe ca nu le pot tine minte mereu. Avem un limbaj presarat cu puncte de suspensie, cu adjective si cu pronume.Mereu discutia se intoarce, implacabil la NOI. Este tot ce exista, tot ce ne intereseaza.Poate ca e tot ce conteaza.

Mai mult te ghicesc decat te stiu.Mai mult ma visezi decat ma vezi. Si-n tumultul vietilor nebune, inca suntem „pe aceeasi lungime de unda”.Ma crezi cand spun ca imi lipsesti?As vrea sa nu ma uiti….as vrea sa nu poti sterge din sufletul tau numele meu, glasul meu, atingerea calda, tremuranda a soaptelor mele.Am incercat de multe ori sa te sterg cu buretele, sa te anulez ca pe-o intamplare.Insa tu stii.Tu ai stiut mereu ca nu a fost o intamplare. Si deci, n-am reusit niciodata sa ma rup din poveste.Nu am putut sa stau departe.In timp, in secunde, hotararea mea s-a muiat si-am revenit.

Nu m-ai certat niciodata pentru ratacirile mele.Nu ai inchis niciodata usa in urma mea.Intotdeauna ai stiut ca ma voi intoarce acasa.Ca acasa ma astepti si, eu, mai devreme sau mai tarziu, am sa ma intorc.

Cred ca nu a fost o intamplare.Cred ca ne e dat sa fim asa, dincolo de spatiu si timp, impreuna in ganduri. Sa ascultam aceeasi muzica, sa simtim aceleasi anotimpuri. Sutem norocosi ca ne-am gasit.Suntem norocosi ca am ajuns pana aici si am stiut sa nu pierdem minunea. Zambesc.Asa imi spui tu, „minune”. Ce alt compliment as putea sa-mi mai doresc?Cu toate astea, te chinui uneori cu intrebari sublim de caracteristice .Si iti las urme pe piele. Si plang apoi, si tu ma ierti. Intotdeauna ma ierti.

Cred in vietile paralele pe care le inchipuim una singura. Cred ca diminetile „noastre” sunt averi pentru care avem titlu de proprietate in infinit. Cred ca iti bei mai linistit, mai cuminte si mai senin, cafeaua de dimineata cand ochiii mei te sorb dintre cuvinte moi si calde. Cred ca ai zambi dulce, cand m-ai descoperi luptandu-ma cu tehnica si bombanind ciufulita „mama ei…!”. Cred ca ar fi o viata ca-n povesti….nu ne-ar trebui mancare sau apa, am uita sa platim facturile , iar sefii ar auzi destul de des placa cu „azi nu ma simt in stare sa lucrez.cred ca e contagios”.

Chiar si-acum, cand scriu, chicotesc asemeni unui copil in fata jucariei preferate. Dupa atata vreme de cand te stiu, dupa atatia ani de cand ma cauti, inca avem puterea sa „inventam” clipe. Mi-e drag de tine cand visezi frumos, cand ma saruti inainte de a-mi spune „Buna dimineata!”, cand ma imbratisezi cu toata fiinta ta inainte de a pleca la culcare. Ti-s draga si eu cand scriu „copilarii” care te fac sa zambesti, ti-s draga de cate ori imi intind gatul alb dupa un sarut…ti-s draga cand iti ofer tampla stanga sa-ti infigi iubirea dulce-amaruie. Ti-s draga daca impart cu tine dulciurile copilariei mele, copilariei tale….Ti-s draga insa si cand, ca o felina feroce, te inchid intr-o imbratisare si te tin prizonier al iubirii mele, pana se face dimineata.

Mi-e draga lumea pe care o inventez ca sa-ti fac pe plac si sa te aduc mai aproape. Mi-e drag sa te stiu zambind cand tehnica iti aduce, in fiecare dimineata, o „bucatica” de mine. Mi-e drag sa te cred, sa te cert, sa te chem, sa te aud….

Cred in clipele inventate pe care le impartim frateste, ascunsi, intre 4 ochi si 2 guri. Cred in punctele de suspensie pe care le umplem de sensuri.Cred in adjectivele umflate care sterg duritatea verbelor. Cred ca te-as putea iubi o viata. Cred ca m-ai adora o vesnicie, pana la sfarsitul vietii. Sau al iubirii. Sau al muzicii.

Cred ca da, ai dreptate. Restul e muzica.Si tu ….stii…..

Cred ca NOI va ramane mereu singura arma non-letala pe care o putem folosi. Cred in clipele inventate, fie ca se vor implini sau nu. Pentru ca, vezi tu, visand si traind cu tine o eternitate voi fi mai bogata in fiecare zi. Iar tu, dragul meu, sa nu inchizi usa in urma mea…Din orice ratacire, ma intorc acasa. Pentru ca ACASA, pentru mine, esti TU.