Din pasiune pentru I(n)T(eligența artificială)

În această dimineață, m-am trezit auzind, repetitiv, următorul mesaj:

Magazinul MediaDot.ro ,  în strânsă colaborare  cu SuperBlog 2015 anunță, cu deosebită mândrie și emoție, lansarea mult așteptată a sezonului primăvara-vară:

Radarul de sentimente (Sincere Heart) este dotat cu componente de mare finețe, având caracteristicile tehnice conform dorințelor dumneavoastră, transformate în realitate de către noi, în urma feedback-ului oferit utilizatori atent selectați. 

Mi-am spus, încă buimacă de somn – O să inventez cel mai bun gadget!

După ceașca de cafea, am început lucrul.

Mi-ar fi plăcut să creez răsăritul de soare, dar l-a inventat deja Dumnezeu.

Aș fi vrut să pot plămădi din amestec de ADN, celule și iubire, fărâma de OM,

Dar și această rețetă a fost deja scrisă de acele unice, minunate ființe numite MAME.

Aici, în atelierul meu, timpul trece altfel. Citesc presa zilnic, mă încântă faptul că ceilalți cercetători, printre care și inovatorii de la Intel au reușit să pună în practică mici și mari descoperiri. Cu atâtea oferte HDD, aș fi norocoasă dacă aș descoperi formula secretă pentru a dezlega Enigma germanilor. Păcat că nu sunt în cercul de apropiați ai lui Alan Turing…

Privesc spre cer, încrezătoare:

– Hei, Tu de Acolo, ți-as rămâne profund îndatorată dacă mi-ai răspunde… Sunt gata să inventez ceva. Dar nu știu ce anume. Din cauza creșterii spectaculoase a cursului Bistriței , pentru că se apropie cu pași repezi doamna Primăvara și pentru că mă chinuie dintotdeauna un fel de dor…

Mă întreb, ce-ar fi să inventez un calculator care să simtă? Care să aibă chip uman și componente sofisticate, dar să fie legate prin conexiuni care încă nu ne sunt cunoscute? Aș putea să fac apoi, un radar de trăiri care să scaneze rapid și profesionist retina și să ofere, ca rezultat final, un raport complet privind starea emoțională, trecută, prezentă și viitoare a subiectului analizat?

Sau, dacă mi se permite această viziune, aș putea să alcătuiesc o clepsidră care să te poată duce înapoi în timp, la o simplă clipire de gene? Iar la semnalul surâsului, să te teleporteze în viitor? Hmmm… Cum ar fi? Nisipul din clepsidră să fie, de fapt, praf stelar, iar cele două cupole de sticla să  fie jumătăți de gând. La semnalul sonor, beep sau tictac, viața să se pornească iar, înainte sau înapoi, iar aici, în locul tău, cât tu vei fi plecat dincolo, în trecut, să viețuiască o hologramă care să râdă, să iubească și să spere, la fel ca tine.

Dacă toate ar fi aievea, am ști să iertăm celor care ne-au greșit pentru că ni s-ar permite să ștergem cu buretele vina lor. Am putea săruta iar buze care ne-au mințit, am lupta iar războaie pe care le-am pierdut, am face faptele bune pe lângă care am trecut, nepăsători. Sau doar absenți.

Îmi place să cred că lumea în care timpul ar fi fluid, reversibil și reprogramabil, ar fi o lume în care Oamenii (chiar așa, cu O mare) ar fi mai sinceri, mai adevărați, mai dornici să trăiască dincolo de exclusiv ACUM, AZI, AICI.

Pentru iubitorii de jocuri, ar exista, în lumea mea imaginată și neapărat pacifistă, locuri special amenajate unde, ca printr-un portal de lumină, ar putea la orice oră din zi sau din noapte, să ia o pauză de la realitate (pe care ar opri-o cu butonul micuț, dar eficient PAUSE) și să ajungă, cât ai spune GAME ON la spațiul de joacă sau de joc. Regulile ar fi unanim acceptate și respectate, fără a fi nevoie de cineva îmbrăcat în paznicul dreptății și adevărului.

Într-o astfel de lume, musai colorată, dar  locuită și, cu certitudine, serenă, copiii s-ar naște fără durere, nici pentru ei, nici pentru mame. Pentru că nașterea, ca și creșterea unui pui de om, ar avea loc în lumină și iubire, cu 100% împlinirea Misiunii Personale și cu toate Faptele Bune realizate la zi, nu la normă, ca acum.

Și tot monologul meu se desfășura lin, când, deodată, Cel de Acolo răspunde:

– Și totuși, ce vrei de la Mine, tu? Aud că ai gânduri mari cu invențiile astea ale tale, văd că pari a fi în stare să îți folosești abilitățile și cunoștințele, imaginația nu pare să îți lipsească, așa că nu înteleg ce anume ceri de la mine…

Între timp, s-a făcut seară în cetate la noi. IT-istul nu s-a întors încă de pe cărările lui mult umblate, primăvara tot nu-i pe aproape, iar pacea mondială rămâne veșnicul deziderat al candidatelor la Miss Univers.

E atâta liniște printre gândurile mele, încât mă întreb dacă nu cumva, printr-o minune sau eroare, eu am încetat să mai fiu, m-am evaporat și sunt doar un gând răzleț, rătăcind naiv prin univers, aruncând spre ceilalți cu vorbe și așteptând răspunsuri de la cei care nu le au și, din păcate, nu le-au avut niciodată.

– Eu doar în visul meu pot să zbor, șoptesc… Te rog, dacă se poate, Înaltule și Luminatule, dă-mi doar răgaz pentru a împlini visele. Știu că pot să creez clepsidra pe care o visez, cea care îmi va da ocazia să folosesc prețioasele informații pe care mi le tot presară în mâncare IT-istul de serviciu. O să am atunci habar care sunt deosebirile dintre diferitele plăci de bază, procesoare și surse. Recunosc, mă distrez teribil când îl văd pe El, adâncit în muncă, mă încrunt și eu când „treaba” nu merge așa cum ar trebui și dincolo de toate acestea, știu că pasiunea lui dă aripi pasiunii mele.

Stimate juriu al probei nr. 8 la care particip cu prezenta creație, clepsidra mea este cea mai vizionară invenție pentru că este rezultatul gandirii, viselor si eforturilor comune a mintilor luminate de flacăra încrederii. Pentru că, soluția apare când lucrăm împreună, nu-i așa? Premiul oferit de voi va fi răsplata mea pentru cel care a fost acolo, lângă mine, pe parcursul emoțiilor, stresului fiecărui deadline  si al primirii notelor! El merită acest premiu, iar eu aș fi extrem de mândră să îi pot oferi această surpriză. Pentru că El o va aprecia la adevărata lui valoare și, mai presus de orice, pentru că energia pasiunii este motorașul care va schimba, într-o zi, lumea!