Fonduri nerambursabile pentru parinti. Alt fel de parinti

Câteodată, mă cuprinde și pe mine febra afacerilor. Îmi spun, cât de convingător se poate, că ar fi ideal să am propria afacere, să îmi fiu patron și angajat, 2 în 1 cum ar veni…. Hmmm…. Oare ce idee aș putea dezvolta? Și cum?

Mi-ar fi tare drag să investesc într-o grădiniță altfel. Un soi de struțo – cămilă între un spațiu de joacă, o grădiniță și un loc de întâlnire pentru părinți. Pentru copiii unici, speciali ai zilelor noastre. Care au, marea lor majoritate, alt fel de părinți. Poate nu sunt super influenți sau hiper școliți, dar, cu certitudine, sunt sau trebuie să fie, foarte conștienți de rolul pe care l-au primit. Pentru că de ei, de implicarea, sinceritatea, credința și jovialitatea lor depinde soarta puilor care au venit pe lume.

Da, sunt la rândul meu, părinte, așa că am habar despre ce vorbesc. Am avut norocul și onoarea să primesc în grijă, de la Tatăl Ceresc, doi crai. Ei m-au ales să le fiu gazdă în trup, pe perioada sarcinii și apoi, călăuză la drum. Sunt sigură că alegerea lor nu a fost una întâmplătoare, așa cum cred că fiecare om sau decizie este/poate fi prilej de înălțare sau declin. Cu alte cuvinte, în fiecare clipă și cu fiecare nou prilej, poți alege să te făurești un om nou, mai bun, mai cinstit, mai harnic, mai darnic… Mai aproape de omul pe care speri că îl vor admira copiii tăi.

Cu toții mai greșim, mai rătăcim Calea dreaptă și mai aruncăm venin celor din jur. Dar putem să alegem altfel! Putem să ne înfrânăm impulsurile de răutate, de bârfă,  de ceartă și să ne ridicăm deasupra lor, stăpânind-le. Până când, într-o zi, vom realiza că imboldul întunecat a dispărut sau, măcar, își face simțită prezența tot mai rar.

Mi-ar face mare plăcere dacă mărita Uniune Europeană mi-ar acorda fonduri nerambursabile pentru a pune pe picioare un spațiu pentru părinți și copiii deopotrivă. Mi-ar fi drag să inventez jocuri și jucării pentru cei mari și să adun acolo suflete frumoase care sunt dispuse să lase deoparte, pentru câteva ore, grijile corporatiste, conturile și deadline-urile. Știu sigur că există astfel de părinți. Pe câțiva i-am cunoscut, tot mai mulți, în ultima vreme. Pe unii doar îi ghicesc, de la depărtare.

Pentru aceștia, aș vrea să pun la punct o rețea de activități și de jocuri. Să creez o mini comunitate, care să aibă în centrul ei, ca un cocon de mătase, FAMILIA. Pentru că azi, în goana nebună după a avea, prea mulți dintre noi și prea des, uităm să fim…

Spațiul pe care îl visez pentru mine și alții asemeni mie, ar fi undeva aproape de natură, poate într-o pădure sau lângă un lac. Ar fi un foișor din lemn de nuanța mierii și fotolii moi, rotunde. S-ar servi ceai călduț și fructe proaspete.

Ar fi un spațiu cald, oamenii nu s-ar formaliza cu politețuri excesive, dar s-ar respecta pentru ideile împărtășite. Cu timpul,mica mână de oameni ar crește împreună, ar forma alte și alte comunități gata să ducă mai departe un nou mod de a vedea și a face lucrurile. Și nu, nimeni nu ar trebui să renunțe la propria viață pentru a face noua „strategie de joc/joacă” să funcționeze. O dată sau de două ori pe săptămână, preț de câteva ore, ar fi suficient.

Poate ar fi mai greu la început, până s-ar cunoaște puțin oamenii între ei, până ar căpăta încredere. Până când locul s-ar tasa de veselie și cântec… Puii oamenilor ar fi cu certitudine primii care ar lega prietenii.

Aș căuta locul potrivit prin intermediul oamenilor dragi, care mă inspiră şi în ale căror gusturi mă încred total, de multe ori. Aş investi suflet şi timp şi energie… Sunt convinsă că ar avea succes…

Acum, însă, revenind la partea cu finanţarea, UE să trăiască! Dacă şi pe voi vă încântă o astfel de oportunitate, mă bucur să vă anunţ că reuşita voastră este la câteva click-uri distanţă!

– Accesaţi pagina http://www.anunturi-fonduri-europene.ro/fonduri-europene-ziare-nationale.html !

– Veţi găsi (graţie Mediapress Advertising), uşor, la îndemână, pe o singură pagină, 11 ziare care pot găzdui anunţul tău de promovare a fondurilor europene. Dacă ştiţi unde vreţi să apară anunţul, foarte bine, alegeţi ziarul (pictograma sugestivă vă îmbie!). Dacă încă nu v-aţi decis, mai e vreme, aruncaţi o privire peste ofertă şi sigur veţi găsi ceva potrivit!

– Spre exemplu, pentru a publica un anunţ în ziarul România Liberă, trebuie să ajungeţi aici. Aveţi la dispoziţie 2 modele de siglă dintre care puteţi alege (se poate vizualiza cum va arăta anunţul).  Puteţi opta pentru un modul alb/negru sau color.

– În funcţie de preferinţe, se poate solicita factură fiscală în avans, înainte de plată.

– Anunţul dumneavoastră poate cuprinde până la 3609 caractere şi poate avea date de apariţie alese după propria dorinţă sau aleatorii, cele mai proaspete ediţii, după efectuarea plăţii.

– Toate aceste variabile vor genera, automat, un calcul care va duce la suma finală pe care o aveţi de plătit pentru anunţ. Simplu, la obiect şi fără multe drumuri!

PS: Mult succes tuturor!Eu mă apuc de strâns fonduri, cine ştie… poate, cândva, visul meu pentru părinţi şi copii va deveni o certitudine…

Aceasta postare este un deziderat. Pentru viitor. Pentru mine şi copiii mei. Pentru 2015. La mulţi ani, dragilor!

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

6 thoughts on “Fonduri nerambursabile pentru parinti. Alt fel de parinti”

  1. Fonduri nerambursabile?? Dar de unde vin banii aceia, nu de la alti oameni? Adica vrei sa-ti faci gradinita pe banii altora? De ce nu iei un imprumut din banca, sau de ce nu cauti sponsori? Cind se invata oamenii ca sa-si indeplineasca visurile fara banii nerambursibili furati de la altii??

    1. Mulțumesc pentru atenția acordată articolului meu. Deși visul există știu că în prezent nu se pot accesa fonduri europene pentru o astfel de destinație. De ce ar fi diferit acest vis față de o pensiune turistică sau de înființarea unei ferme de struți, de exemplu? Dincolo de aceste aspecte organizatorice, articolul se încadrează în tema unui concurs, deci trebuie tratat ca atare.

      1. Eu spin ca un om care vrea sa-si deschida o afacere, fie pensiune, gradinita sau ferma, trebuie sa o faca pe banii lor, nu ai altora. Lucrurile merg rau atunci cind avem pretentia ca sa facem bani pe banii furati de la altii.

          1. Sa ne intrebam, acei bani nerambursabili, de unde vin? Sint furati sub forma de taxe de la alti oameni. Oare acei oameni au fost intrebati daca le convine ca pe banii munciti de ei sa-si faca alti oameni afaveri?

          2. Da… Îmi pare rău că gândiți astfel, dar nu îmi plac polemicile și nu cred că îmi doresc să intru în această luptă cu dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru atenția acordată publicării mele și vă doresc o săptămână frumoasă!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.