Copiii tăi au limite? Dar tu?

Educația prea severă vs educația prea relaxată

Eu și generația din care fac parte am fost educați după metoda “veche”. Mulți dintre părinții noștri aveau un stil sever de educație. Copilul nu are dreptul la o opinie, trebuie să se supună voinței și “indicațiilor” părinților, cu limite stricte și neflexibile. Câtă vreme stai sub acoperișul meu… știți modelul!:(

Atenția tuturor era orientată spre comportament. Să nu greșești, să nu ne FACI de RUȘINE, să nu VORBEASCĂ lumea, să nu ieși în evidență. Nu neg că unele dintre ele erau rezonabile, dar cred că nu ni se spunea de unde vin aceste limite.

Văd încă, la adulții din jur, cât de greu le este să își contrazică părinții. Cât de greu le este să spună NU, să gândească altfel și să reacționeze în consecință.

Astăzi, multe familii aleg o abordare diametral opusă, punând în centrul atenției trăirile emoționale ale copilului, dându-le acestora o importanță totală. Tendința aceasta, deși bazată pe intenții  foarte bune, are alte efecte.

Gândim “nu vreau ca copilul meu să treacă prin ce am trecut eu” sau “îmi voi proteja copilul cu orice preț de suferințele emoționale pe care eu le-am avut în copilărie”. De aici, începem să acționăm. Proiectăm asupra copilului temerile noastre, le punem în cârcă lupta noastră. O fi corect, mă întreb? Avem tendința de a înlocui limitele rigide cu o educație lipsită de limite.

Știu și cred că venirea pe lume a puiului de om și toate etapele din dezvoltarea sa, prin care trecem împreună, părinte și copil, ne cresc pe amândoi. Dacă avem noroc și deschidere, pot crește și familia ca atare. Dar, oare e corect să ne vindecăm astfel? Prin ștergerea unei părți din copilul nostru – cu nevoi, dorințe și vise diferite – pentru a ne permite nouă rescrierea trecutului nostru.

Este esențial să oferim puiului de om ascultarea și validarea sentimentelor, dar, totodată, suntem responsabili să menținem  un mediu stabil și sigur unde copilul să își exerseze abilități precum răbdarea, conștiența de sine și a celorlalți, reziliența. Și limite sănătoase.

Unde e echilibrul?

Postarea asta a pornit pentru că sunt și eu acum în altă etapă. Aceea în care copiii se mai ceartă, discuțiile mai degerează. Să vă spun cum intră în coliziune direct ceea ce spun eu și ceea ce spune bunica? 🙂 Nu vă mai spun!

De asemenea, mai exista și minciunile copiilor. Parte din procesul normal, natural de creștere. Unele studii spun că comportamentul de a minți al copiilor apare în special la copiii cu un IQ mare, la cei extrovertiți și la cei crescuți în mediu autoritar. Pe temen lung, nu ne ajută să luăm personal minciunile copilului, nici să ne vărsăm frustrările oricând, oricum.  Motivele pentru care copiii mint sunt diverse, dar ele există.

Cum  intervin adulții?

Uneori,facem confuzia între control și fermitate. Între control fără limite și limite sănătoase. Sunt situații în care părintele, din teama de a nu fi prea sever, evită setarea unor limite sanatoase, de bun simț pentru propriul copil.

Se spune că severitatea ține de așteptări înalte, de perfecționism și frica de eșec, dar poate fi dublată și de  tendința de a controla comportamentul celuilalt. Tendința de control vine din nesiguranță  și în lupta de a  exercita acest control, se dispută limitele puterii.

Copiii nu pot înțelege încă jocul puterii, dar pot, intuitiv, să testeze limitele în relație cu părinții. Din nefericire, câtă vreme adultul se poziționeaza într-un astfel de joc, va pierde de cele mai multe ori. Atâta vreme cât cineva își dorește să “câștige” lupta, chiar și la nivel subconstient, va genera în celălalt frustrare, enervare, “las’ că-ți arăt eu cine câștiga” și altele de genul acesta. Pe de altă parte, fermitatea vine din responsabilitatea părintelui pentru binele copilului.

Părintele responsabil știe că este capabil să facă alegeri potrivite pentru copilul tocmai pentru a-l proteja și a-l ține în siguranță.

Fermitatea se manifestă cu calm, cu blândețe și cu iubire, fără să fie retrasă susținerea emoțională. Ea nu lasă loc de negociere pntru că nu este un joc de putere.

Fermitatea permite exprimarea emoțiilor copilului, fie ele și de nemulțumire, fără a permite negocierea pe regula stabilită. Cu alte cuvinte, mesajul transmis este : “Eu, părinte, sunt responsabil pentru siguranta ta. Eu sunt adult, deci am capacitatea să văd și să hotărâsc ce e bine pentru tine, chiar dacă acum, ți se pare nedrept/nu îți place hotărârea mea. E perfect în regulă să fii nemulțumit, supărat, nervos și sunt alături de tine. Te iubesc infinit, dar am luat această hotărâre și te rog să o respecți. În caz contrar, acestea for fi consecințele …”

Deci, cum e cu limitele sănătoase?

Limitele sănătoase stabilite de către părinte (care nu sunt negociate de copii) și care sunt monitorizate de acesta, reduc anxietatea. Regulile care au legătura cu rutina (de exemplu cele legate de ora de mers la culcare, timpul petrecut în fața ecranelor, etc.) creează predictibilitate. Puiul de om știe la ce să se aștepte. Se reduce astfel  incertitudinea, motorul anxietății.

Concret, este mai important să rămâi în siguranță, copil fiind, decât să te simți bine emoțional. Da, e acceptabil să nu primești de fiecare dată cu zâmbetul pe buze limita, dar siguranța este prioritară.

În caz contrar, dacă aceste reguli se negociază, este pus în pericol chiar sentimentul de siguranță. Creierul copilului nu este dezvoltat în totalitate. Un copil nu este un mini-adult. Din punct de vedere al dezvoltarii neuro-psihice, copilul nu are capacitatea de autocontrol a unui adult. Pe termen lung, se formează sentimente de nesiguranță, sentimente copleșitoare, stări anxioase.

Toți copiii  își exersează abilitățile de gândire creativă și vin cu argumente din ce în ce mai sofisticate în negociere. Unii copii sunt mult mai predispuși stări de anxietate. Un copil supradotat sau doar foarte empatic percepe că este diferit de cei de vârsta lui și vede că uneori îi pune în încurcătura chiar și pe părinți cu argumentele pe care le aduce în discuție. Dar, nu uitați că nevoile emoționale ale copilului sunt pe măsura inteligenței de care dă dovada.

Cu cât copilul manifestă mai mult din inteligența cognitivă, cu atât are mai mare nevoie de susținere emoțională, de siguranță și de stabilitate, pentru a găsi echilibrul interior și a avea încredere în sine.

Teoria lui Jean Piaget, referitoare la stadiile de dezvoltare ale copilului, scoate în evidență faptul că un copil până la 7 ani inca are o “gândire magică”. Realitatea și lumea fantastică coexistă. Prin urmare, libertatea de alegere a copilului preșcolar ar fi bine să se limiteze. Oferiți-le alegeri simple – ceai sau lapte la micul dejun, de exemplu.

Copilul de la 7 la 12 ani intră în etapa “operațiilor concrete”, adică gândirea lui se ancoreaza foarte bine în ce e vizibil, concret, îi plac regulile și caută stabilitatea și siguranța, va trasa, la rândul său, reguli pentru partenerii de joacă.

Însă acum,  totul e văzut cu valoare absolută, în alb și negru, fără nuanțe de gri. Mintea lor încă nu poate cuprinde scenarii în care un lucru este și bun și rău în același timp.

După 12 ani în sus, copilul dezvoltă gândirea abstractă și capată o altfel de înțelegere a lumii. El simte nevoia să experimenteze cât mai mult, tocmai pentru a-și regla și internaliza felul în care  se raportează la lume. Va dori mai multă autonomie, însă e important ca părintele să stabilească limite, deoarece copilul este condus de impulsivitate și oscilații emoționale ce au legătură cu schimbările hormonale prin care trece.

Este bine să oferim autonomie gradual, odată cu înaintarea în vârstă a copilului, cu numărul și complexitatea îndatoririlor și a responsabilităților pe care le capătă.

În lipsa acestei legături directe între libertate și consecința propriilor acțiuni de la o vârstă cât mai fragedă, este posibil să creștem adulți nesiguri, naivi, neancorați în realitatea și provocările vieții. Sau, și mai grav poate, adevărați narcisiști.

O personalitate narcisistă nu acceptă limitele sănătoase 

Este firesc pentru copilul mic să aibă o atitudine în care crede că el este centrul universului. Setând limite sănătoase evităm să transformăm copilul într-un mic narcisist. Atunci, va considera că totul i se cuvine, oricând, oricum și că restul oamenilor (mama, tata, bunica, doamna învățătoare, prietena, etc.) sunt responsabili pentru satisfacerea nevoilor și dorințelor sale.

La vârstele mici, copilului i se va spune “nu ai voie să…” cu funcția de reglare a comportamentului, dar și de limitare a propriei puteri. Astfel, va înțelege că “nu orice e posibil”, ceea ce îl va ajuta să realizeze inclusiv faptul că uneori,  el însuși nu va reuși să facă ceva ce și-a propus, din n motive.

Micile dezamăgiri din copilăria primară îl confruntă pe copil cu realitatea și ajută la dezvoltarea empatiei.

Când va conștientiza, cu ajutorul limitelor setate de părinte, că nu orice e permis pentru că poate deranja pe altcineva, va putea exersa empatia.

Dacă părintele nu transmite un mesaj coerent despre importanța respectării limitelor și libertăților proprii și a semenilor, precum și a empatiei, e posibil să creștem adulți care cred/simt că “pot obține orice manipulându-i pe ceilalți” și nu va fi capabil să lege relații sincere, profunde și sănătoase. Concret, este o rețetă sigură pentru succes profesional, dar eșec în viața personală.

Nesiguranța ca un bulgăre de zăpadă 

Studiile în domeniul neuroștiinței  arată că neuronii oglindă se activeaza în egală măsura când acționăm, avem un comportament, dar și când observăm comportamentul altcuiva care realizează o acțiune, un comportament. Un părinte ezitant, șovăitor, ușor de înduplecat va învăța pe copil, chiar fără voie, să fie șovăitor, ezitant, ușor de convins/manipulat de alte persoane.

Alergând zilnic, printre stres, oboseală și sarcini de zi cu zi, e greu pentru un părinte să poată gestiona eficient, cu calm și empatie protestele copilului. E important însă să transmitem mesajul corect puiului de om.

De cele mai multe ori, învățăm mai degrabă prin ceea ce fac ceilalți decât prin ceea ce predică ei.

Focus pe comportament vs. pe relație

Deseori, comportamentul nostru este o poartă către lumea exterioară. Un comportament nepotrivit, exagerat într-o anume direcție poate fi un semnal, un strigăt de ajutor pentru atenție sau chair o afecțiune. Poate copilului îi este rușine să pună în cuvinte nevoia sa, poate se simte vinovat sau nici măcar nu își dă seama de nevoia neîmplinită.

Mai mult, se spune chiar că, în lipsa unei relații securizante cu adultul, copilul va căuta relații de atașament cu cei de vârsta lui, poate evada în lumea viselor, închipuirilor sau se poate pierde în presudorelația cu ecranele luminoase.

O soluție poate fi timpul special, cu fiecare copil în parte, cât de des se poate sau suspectați o nevoie acută. Câteva minute în fiecare zi de conectare adevărată, joc împreună sau o activitate aleasă de copil pot face minuni, pentru relația dintre tine și copilul tău. În plus, limitele vor fi acceptate mai ușor.

Pentru a putea să se deschidă, cu încredere și entuziasm, este important pentru copil să se simtă acceptat, văzut, validat în relațiile semnificative din viața lui, prima și cea mai importanta fiind cea cu familia.

În loc de concluzie, recunosc și eu că meseria de  părinte este un rol ce se învață din mers. Nu există o o rețetă general valabilă, nu există părinte perfect și nici copil perfect. E necesar să fim îngăduitori cu noi, să ne permitem adaptarea pe parcurs și să nu ne creem așteptări false. În fiecare zi creștem și devenim mai pregătiți pentru această fișă a postului.

 

Vacanță la mare și munte. Aventuri cu 2 copii

O vacanță la mare sau la munte este prilej de honărit, de savurat și de conectat cu cei dragi. Noi avem în fiecare an curajul sau nebunia de a pleca cu puiii de om în vacanță. Anul acesta, au existat și premiere la capitolul acesta 🙂

A tot trecut vremea și eu mi-am tot ascuțit penița. Cuvintele parcă veneau buluc peste mine, dar eu eram în vacanță mode și nu le-am permis să prindă viață.

Apoi, cumva, mi-am dat seama că pentru multe mame, vacanța este un fel de BAU-BAU. Și nu e chiar drept să fie așa! Da, nu e floare la ureche. Nu e cum a fost cu puiii de om mai mici. Nu seamănă cu concediile în care am hălăduit toți 4 și am văzut mai mult sau mai puțin. E cu totul altfel acum, la vârstele astea – 5 și 7 ani. Așa că, pentru mamele care își pun întrebări cum ar fi să… Pentru familiile care idealizează concediul pentru că, vorba ceea a românului, măcar în concediu să mă lăfăi. Dar, mai ales, pentru cei/cele care se tem de ÎNCĂ un concediu cu puiii de om din care se întorc acasă rupți de oboseală și abia așteaptă să înceapă școala/grădinița ca să respire adânc și să își revină…there is hope!

O să scriu, pe scurt, cum a fost la noi. 🙂 În comnetarii, vă invit și pe voi să spuneți cum sunt concediile voastre. Nu de alta, dar să vedem că se poate, totuși să mergi în concediu cu puiii de om 🙂 Cât de normal rămâi la cap după, asta e altă discuție.

Primul concediu all-inclusive cu bunicii

Nu mult, doar câteva nopți.

Nu departe, doar până în Bulgaria.

Prima vacanță a lor fără noi. Prima săptămână a noastră fără ei amândoi. A fost ciudat, pentru noi. Daaaar, a fost interesant. Am mâncat în sufragerie în fiecare seară. Ne-am făcut plimbările nocturne prin oras, de mână. Ne-am uitat la filme cap coadă și nimeni nu a adormit. Mai facem asta? Încă se negociază!

Pentru ei? A fost încântare, a fost dor, a fost ceva inedit. S-au întors bronzați, muuult mai mari (așa mi s-a părut mie!), dar abia așteptau amândoi să ne iubărim 🙂

Prima vacanță în 3 – eu cu piticii atomici la mare

Nu departe, la 2 Mai doar. Mi-am făcut o poftă, să văd marea ȘI anul acesta. În săptămâna din vacanța care îmi revenea mie să stau cu puiii de om. Cine are copiii, știe că vacanțele de vară se dispută, se stabilesc, se trasează și se respiră altfel. Noi ne-am împărțit concediile – sau zilele libere – în așa fel încât să nu îi lăsăm singuri, să nu obosească nici un adult, să treaca timpul cu folos. E deja a 3-a vară în care avem un fel de plan și, de bine de rău, funcționează. Om vedea cum ne mai organizăm în aniii viitori.

Mi-am făcut un milion de griji – cum o să fie, cum o să mă descurc eu cu 2 copii atomici. Cum or să fie ei într-un mediu nou și plin de tentații. Cum o să gestionăm zilele și nopțile. Cum, cum, cum. Cel mai puțin mi-am făcut griji cum va rezista domnul soț fără noi, deși câteva temeri erau și acolo.

Zis și făcut. Am făcut bagajul și…

Contrar așteptărilor, am reușit să mă și relaxez puțin. Cu copiii la mare. Cum? Am renunțat la așteptări. Copiii mei s-au responsabilizat puțin și lucrurile au mers ok. Ne-am bronzat, ne-am bălăcit, ne-am reconectat, ne-am alintat și ne-am făcut pofte. Câte una pe zi, așa era regula. Am făcut duș pe rând și mami Irina a trebuit să care, pe rând, toate cele 16+22 kilograme. Dar…a fost o vacanță frumoasă. Cred că mai facem! Domnul tati, pe de altă parte, a suportat greu să fie departe de noi. A venit zburând ca vântul și ca gândul. Dacă tragem linie, a fost o experiență interesantă. 🙂

Concediu cu Aer de munte

Vacanța la Sibiu/Brașov este ceva ce plănuiesc de mult. Visam să ajungem în zonă. Am tot făcut și refăcut lista cu obiective, cu activități până în ultima clipă. Așa sunt eu, îmi place să integrez în vacanțele noastre activități potrivite pentru puiii de om, dar și pentru adulți. Bifez pe zile ce am făcut.

Pe de o parte, pentru că îmi place să vă scriu și vouă pe unde mai mergem și ce mai vedem. Pe de altă parte, pentru că așa am fost și noi, eu și sora mea, cu părinții și îmi amintesc și acum, cu drag, acele vacanțe. Evident, erau mai puțin structurate decât ce pregătesc eu pentru cavalerii mei. Dar îmi amintesc încă detalii, păstrez intacte imagini faine de atunci și cred, sincer, că timpul petrecut împreună, ca familie, este foarte important. O comoară ce dăinuiește în timp.

Ce am văzut? Doar o parte din listă, aș fi spus acum câțiva ani. Acum, aș spune că am văzut ceea ce s-a potrivit dispoziției noastre și că s-au aliniat astrele să vedem ceea ce ne-a îmbogățit. Pe scurt, în câteva cuvinte doar:

Sibiul – ne-a plăcut, un oraș tihnit, dar sub ceea ce tot am auzit despre el. O parte din centrul istoric, Muzeul și palatul de vară Brukenthal, parcul Sub Arini (foarte apreciat de copii!), Muzeul Astra (o experiență inedită)

Ruinele de la Cârța – wow! Câteva biserici fortificate – foarte frumoase. Templul Ursitelor, biserică rupestră – copiii au fost foarte impresionați 🙂

Transfăgărășan, Cascada și lacul Bâlea – aer liber, puțin sport, multă adrenalină și un picnic la înălțime

Cetatea Râșnov și Dino Parc – atracții pe care copiii le-au gustat intens, experiențe unice de care ne-am bucurat și noi, cei mari!

Brașov – din nou, wow! Ne-au plăcut Biserica Neagră, Strada Sforii și plimbarea prin centru. Am prins și un târg de cărți Gaudeamus de unde nu am plecat cu mâinile goale, evident 🙂

Au fost și activități pe care eu nu le trecusem pe listă, dar pe care le-am gustat 🙂 Cetatea Făgăraș, la Vâltori – un loc unde puteți vedea cum puterea apei curgătoare ajută la curățarea lânii+ întreg procedeul prin care se ajunge de la lână la covor/pleduri/ciorapi împletiți 🙂

O înghețată bună, bună și naturală în Brașov. Dulciuri wow într-o locație micuță și cochetă din Sibiu. Aventura Parc și mănăstirea Brâncoveanu, dar și poienița unde am descoperit izvorul lui Arsenie Boca, au fost alte obiective pe care le-am gustat cu toții.

Să nu uit – Caut, de multe ori, recomandări de locații/activități/etc pe Google. Citesc recenzii și scriu, la rândul meu.

Ardealul este ceva. Altceva decât ce am mai văzut până acum. O parte a țării despre care auzisem multe, pe care îmi doream de mult să o văd și gust. Mă bucur mult și sunt mândră că am putut face această incursiune cu puiii de om.

La Aer de Munte am dat peste oameni frumoși care au creat un loc de poveste. Respect pentru om și natură, interes pentru cultură și dorința de a fi în top. Am fost tratați așa cum și-ar dori orice turist. Am gustat din bucate, am jucat fotbal în nocturna inaugurată ad-hoc, am savurat apusul și lectura în pridvor. O să mai revenim, sigur!

În fiecare locație, copiii s-au adaptat. Au fost politicoși, empatici și au stârnit zâmbete. Mi-e drag să îi văd crescând!

Mi-e drag de puiii ăștia liberi care nu se prefac și nu mint, care sunt adorabili, dar atât de sinceri… Vacanța a trecut și am început cu toții activitățile de zi cu zi. Rămân pozele , zâmbetele și noile achiziții, relația noastră cu copiii s-a sudat încă puțin.

Să nu ezitați să mergeți cu puiii de om în vacanță! E posibil să fie destul de obositor, dar sper să descoperiți, la final, că merită. Că ați mai crescut, adulți sau copii, încă puțin. Că sunteți diferiți și vă bucură momente diferite, dar e perfect așa 🙂

Viața ca o joacă + surpriză pentru tolba Iepurașului de Paști

Luderio este prietenul nostru mereu la îndemână ori de câte ori avem nevoie de jucării frumoase, de calitate și atent alese. Pentru voi, prietenii noștri, avem un voucher de reducere numai bun pentru Iepurașul de Paști!

A trecut ceva vreme de când puiul de om a împlinit 7 ani. Cu alte cuvinte, se spune că viața începe să devină (mai) serioasă după împlinirea primilor 7 ani și nu mai e chiar totul o joacă. Nu o să vă spun cum M. cel curajos a făcut cine știe ce mari descoperiri fix a doua zi după ce a împlinit 7 ani 🙂 Încă îi stă mintea la joacă și mă bucur că e așa!

Aș vrea în schimb să vă povestesc cum ne bucurăm noi de timp (și de joacă) împreună. Cum trăiește familia noastră viața ca o pe o joacă. Cum ne jucăm de-a viața (adevărată) și cum am reușit să integrăm multe activități cu care copiii trebuie să se se obișnuiască, prin joc.

Despre prietenii de la Luderio o să mai auziți, cu siguranță. Ei au creat o lume în care eu, adult, m-am minunat câteva zile singură (da, a fost un soi de egoism!) înainte de a alege darurile pentru aniversările din februarie.

Știind ce își dorește M, complotând cu Nanu și Nana – pe care îi iubim și cărora le mulțumim! – am plecat la “atac”, a se citi m-am înarmat cu răbdare și chef de joacă pentru a alege cele mai potrivite daruri pentru un aniversat de 7 ani și un frate de aniversat de 4,5 ani.

Eram în căutarea unor bucurii pentru copii. Voiam să fie educative, dar accesibile la preț. Îmi doream să fie rezistente, dar potrivite celor doi copii pe care îi am. Aș fi vrut să am o gamă variată de opțiuni, dar nici să nu aștept prea mult. Știu, dacă aș fi mers la un vânzător bărbat cu toate aceste doleanțe, probabil și-ar fi pus mâinile în cap 🙂

Dar, cumva, astrele s-au aliniat și am poposit în Lumea Luderio. De la prima vedere, mi-a plăcut mult site-ul : jucăuș, dar suficient de bine lucrat ca să nu aibă detalii de prisos. Mi-a plăcut mult că și ei, “părinții” Luderio – există o fereastră de chat unde puteți adresa întrebări și cere lămuriri  – pun accent pe aceleași criterii ca și mine. Și ei aleg de fiecare dată, cu atenție și grijă, jucăriile pe care le propun în magazinul lor virtual.

Vorbind pe îndelete cu Irina (da, până și numele îl împart cu mămica Luderio 🙂 ), am descoperit un om cald, care simte tot ce simt și eu. Am primit sfaturi pertinente în alegerea jucăriilor, am fost îndrumată într-un mod profesionist pentru a alege cele câteva bucurii pentru copiii mei.

Mi s-a răspuns la întrebări, credeți-mă ca nu au fost chiar puține 🙂 Am primit rezolvări și soluții de fiecare dată. Să vă spun că există și puncte de fidelitate pentru achizițiile făcute la ei ? Sau că puteți achiziționa carduri cadou pe care să le dăruiți apoi?

Viața ca o joacă a devenit atât de colorată cu jucăriile care au ajuns la noi repede și de care, nu vă mint, m-am bucurat și eu, împreuna cu cei mici 🙂

Odată la câteva zile, sunt servită cu ceai, ca o prințesă ce sunt – am exersat deci manierele la masă, atenția le detalii, generozitatea, am făcut role-play și am “așezat”, sper eu, în cavalerii mei ideea că nu doar Femeia pune/strânge masa 😛

Pentru că suntem deja în primul an de școală, exersam de zor literele, în orice context și cât de des putem. Crocodilul alfabet este o modalitate distractivă în care ne-am împrietenit – chiar și cei mai mici – cu literele. Petru are deja litere preferate și cred sincer că la școală o să meargă mult mai repede etapa asta, tocmai pentru că, vrând-nevrând, a experimentat din postura de “urechi care aud” cum alții învață.

Despre cărți, ce să vă spun … știți că avem deja o pasiune aici și că nu mă pot decide niciodată ce să cumpăr. Vă recomand cu căldură colecția Peep inside night time de la Usborne și cu siguranță nu veți regreta – pentru că obișnuiesc să le rotesc uneori cărțile astea băieților, când dau cu ochii de ele, trebuie să reluăm lectura și de fiecare dată se minunează de ce se ascunde în spatele fiecărei mici ferestre/uși.

Îmi place că pot alege jocurile/jucăriile în funcție de vârsta copilului sau de ceea ce vreau să dezvolt prin folosirea acestor unelte.

Am lăsat la final vestea cea bună: pentru cititorii mei, există un cod de reducere activ. Ce înseamnă asta? Puteți beneficia de o reducere de 5% din valoarea coșului de cumpărături (nu se cumulează cu alte coduri de reducere!) dacă achiziționati jucării/cărți de la Luderio. Trebuie să menționați codul de reducere blogulirinei&luderio. Reducerea este valabilă până în luna iunie, inclusiv, așa că puteți vorbi cu Iepurașul de Paști să poposească pe la Luderio când alege darurile pentru cei mici 🙂

Când am spus că viața este ca o joacă aveam în gând să vă transmit că este bine, măcar din când în când, să (re)devenim copii! Să ne bucurăm de soare, de vremea frumoasă, de o plimbare cu bicicleta sau de o porție sănătoasă de joaca/râs cu un prieten drag. Viața are răbdare cu noi, să fim și noi ACOLO în clipele importante și să nu mai alergăm DOAR ca nebunii 🙂

Ceahlău cu pui de om. Excursie de toamnă

Ca să nu treacă și octombrie cel plin de culoare și noi să nu plecăm pe undeva, am așezat astrele astfel încât să ajungem pe Ceahlău. Cu puiii de om din dotare, cu rucsaci și batoane energizante, pe drumuri de munte.

Zis și făcut! Dar ce traseu să alegem? Pe Ceahlău e frumos, pe oricare parte ai urca, e foarte adevărat, dar pentru noi care nu suntem foarte antrenați am vrut să împăcam și capra (sau caprele!) și varza. Adică, nici să nu ne aventurăm aiurea, dar nici să pierdem prilejul de a petrece timp împreună, ca o familie.

 

Dacă veți consulta site-ul Parcului Național Ceahlău, veți descoperi că există 8 trasee posibile – pentru fiecare dintre ele veți găsi harta cu punctele intermediare, marcajul corespunzător, timpii de parcurs, dar și reguli de vizitare și câteva fotografii. Am ales să urcăm pe la Stănile pentru că am vrut să “testăm” rezistența puilor de om, am vrut să avem o variantă mai scurtă în caz că se strică vremea și pentru că am vrut să jucăm de data aceasta, mai safe, eu nu eram în cea mai bună formă fizica :P.

Ce am luat cu noi pe Ceahlău?

Pentru 2 adulți și 2 copii am avut 2 rucsaci (purtați de cei doi părinți) conținând:

  • overall impermeabil pentru fiecare copil + câte 1 pereche de jambiere, la nevoie
  • geacă ușoară de ploaie pentru mine (plus un tricou subțire) și o bluză de schimb pentru domnul soț
  • buffere/eșarfe circulare/bandane pentru toată lumea – le-am tot pus și scos pe parcursul excursiei
  • batoane proteice cu ciocolată – noi am avut de la Herbalife, cu lămâie și migdale (2 tipuri care știu că le plac puilor de om și pe care le am mereu în casă)
  • cremă pt contracție/oboseală musculară
  • câteva pansamente lipicioase (nu le-am folosit)
  • șervețele (umede și uscate)
  • apa (cu soluție de hidratare!)
  • câteva mere
  • aparat de fotografiat

Ştiam că vom face popas la cabana Dochia şi vom mânca acolo ceva cald, deci nu am luat cu noi sandviciuri. Am luat de la început în calcul ideea de a urca şi coborî în aceeaşi zi, deci nu ne-a interesat varianta de a rămâne peste noapte la cabana.

Am avut grijă să avem încălţări care să nu alunece, bine sfătuiţi de cei din familia noastră care sunt mai în temă decât noi – Andrei Badea, mountain& tour guide la Back to Nature .

Şi am plecat la drum 🙂

Ne-am bucurat de liniştea pădurii, de soare şi de o sâmabătă veselă, cu efort dozat potrivit şi am făcut poze. Eu, personal, mă bucur de fiecare dată când îmi depăşesc puţin zona de confort şi fac astfel de incursiuni în natură. Chiar dacă pe parcurs îmi mai piere entuziasmul şi mai că m-aş da bătută, nu o fac şi experienţele trăite mă fac să mai vreau 🙂

Merită o excursie pe Ceahlău. Merită să urci pe vârful Toaca şi să admiri lumea de sus – mai ales că exista scări inaugurate de curând, sigure şi care pot fi urcate în propriul ritm.

 

Chiar dacă am coborât şchiopătând, mi-am revenit repede. Am forţat puţin şi piciorul meu a protestat puţin. Cu masaj, un bandaj cald şi multă lumină vindecătoare, după câteva zile am fost ca nouă. Să vă spun şi că după 2 zile am avut party la muncă şi am dansat? 🙂 Deci, clar se poate.

Ce aş face diferit pe Ceahlău
  1. Nu mi-aş mai seta limite mentale  gen e prea greu să urc până pe Toaca sau nu sunt pregătită să fac un astfel de experiment cu cele X kilograme în plus ale mele.
  2.  Aş duce copiii mai repede pe munte. Aş avea mai mult curaj să îi expun acestei aventuri.
  3.  Aici, câteva gânduri pentru viitor 🙂 Vom mai merge pe munte. Poate nu chiar pe cele mai grele trasee din prima, dar cu siguranţă ne vom mai testa rezistenţa.

 

De ce e importantă o excursie pe Ceahlău (sau pe alt munte, dacă vă e la îndemână)
  • Pentru că aveţi şansa de a vă depăşi limitele fizice.
  • Pentru că petreceţi timp în aer liber, în linişte şi vă puteţi reconecta cu voi, cu cei mici şi poate, cu partenerul.
  • Pentru că toamna este atât de frumoasă la munte 🙂

 

 

 

 

Voi pe unde vă mai plimbaţi? Ce locuri mai recomandaţi? La ce evenimente mergeţi sau vă doriţi să ajungeţi? Sunt mereu în căutarea unor locuri faine pe unde să colindăm şi a unor oameni buni pe care să îi cunosc şi de la care să învăţ.

 

De ce aleg ALT FEL…

Post edit: Această postare a fost scrisă și publicată pe blog în toamna lui 2014. August 2018 a adus câteva modificări și am simțit nevoia să apară și aici.

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: cum aleg la prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….ALEG/AM ALES

Aleg -Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei(da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

Aleg – NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține proteinele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli. Copiii mei vor afla, în timp, DE CE am ales astfel și vor putea decide pentru ei, la momentul în care vor fi pregătiți.

Aleg – ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

Aleg – PURTAREA ERGONOMICĂ – Mi/ni se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și în mai multe sisteme de purtare. Wrap-ul elastic și apoi Manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite. Prin mâinile mele au trecut alți copii și părinți lor pe care i-am ajutat, zâmbind, să aleagă și să regleze un sistem de purtare sau altul. Am făcut asta VOLUNTAR, fără a lua pentru mine decât bucuria că am mai văzut un pui de om la pieptul părintelui. Unii au apreciat timpul și disponibilitatea mea, alții nu.

Aleg – SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

Aleg – ATTACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de parentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții/socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce:P) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

Aleg – JOCURI ȘI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

Aleg – COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tac/mă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un om/loc/o situație nu mai “corespunde”, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

Aleg – SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun, scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singură, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

Aleg – România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Later edit – În august 2018, țara asta, pe care o iubesc și pe care o aleg pentru mine și copiii mei se desface în bucăți. Unii se fac doar că plouă. Unii se tem pentru siguranța lor, pentru pâinea pe care o vor pune mâine pe masă. Unii zâmbesc și fac frumos, la TV.

M-am gândit mult dacă să spun sau nu. Dacă să tac sau nu. Este, ca de obicei, o chestiune de alegeri. Pe care le faci sau pe care le accepți. Pe care le iei tu, cu puterea ta (multă, puțină, dar A TA).

Eu nu am fost acolo, în piață. Eram cu copiii la mare. Am aflat apoi, cu teamă și gust amar în gură. Poate nu vom afla niciodată adevărul adevărat, ca despre multe alte lucruri. Dar cred că merit(ăm) niște explicații. Cei care au fost acolo și nu au înțeles DE CE și mai ales DE CE AȘA, merită să poată privi mândri, cu fruntea sus. Încerc să fac un rezumat, să le explic într-o poveste, copiilor mei care e treaba.

Din ceea ce au scris oameni pe care îi stimez pentru ceea ce sunt și fac, vă invit să vă faceți VOI o idee…

Piața Victoriei în seara de 10 august, evenimentele prin ochii mei

Cum ne pregătim copiii pentru țara pe care le-o lăsăm?

Scrisoare către copil: Oare ne vei ierta pentru că nu am plecat din țară?

Partidul Trei Ponei pentru că dorim să ne creștem nepoții în casa părintească

Cine ne mai salvează acum?

Nu e nevoie să citiți fiecare postare pe tema asta. La fel cum nu e nevoie să reacționați cu un LIKE sau SHARE la comentariile celor pe care îi cunoașteți sau nu , dar simțiți că vă place vorba/gândul/fotografia lor. Musai ar fi însă doar să vă puneți VOI întrebări. În sufletul vostru. Pe întuneric sau lângă partener, într-o discuție. Poate că doar primul pas e cel mai greu. Și odată ce l-ai făcut, devine mai ușor. Poate…

World Breastfeeding Week 2018. Alăptarea la ceas aniversar

În perioada 1-7 august 2018 întreaga lume sărbătoreşte World Breastfeeding Week sau Săptămâna Internaţională a Alaptării.

DE CE UN ASTFEL DE EVENIMENT/MOMENT ANIVERSAR?

Există varianta lungă de a răspunde acestei întrebări 🙂 şi varianta mai scurtă.

Câteva articole frumoase pe această temă găsiţi aici:

Am vrut, în acest an, să nu  treacă neobservată această săptămână specială. De-a lungul timpului, am tot scris despre noi şi povestea noastră de dragoste cu laptele matern în rol principal.

Petru are (deja!) patru ani şi simt, cumva, că ne apropiem cu paşi repezi de finalul poveştii. 🙂 În majoritatea zilelor, ne întâlnim doar câteva clipe la somnul de noapte. Ştiu că pentru el, acum, sânul este mai mult o reconectare cu mine şi ştiu că este important să îi permit acest lucru încă. Am încredere în el ş iîn relaţia noastră şi nu, nu mă tem că va pleca la facultate cu mama după el. Aşa cum nu cred că Matei va deveni strigoi pentru că l-am întors la sân după o vreme 😛

Revenind la Petru, sunt şi zile în care nu cere deloc. Zile în care mă întreb daca e gata, daca experienţa noastră a ajuns la final. Nu mai am aşteptări, de nici un fel. Mă bucur de călătorie şi atât.

De fapt, anul acesta, mai mult ca în alţi ani, m-am bucurat  să recitesc tot ce am scris, pe această temă:

  • A început cu Matei, bunul şi blândul meu, care m-a făcut mamă. Care m-a crescut să iubesc necondiţionat şi care m-a învăţat să cred mereu.
  • Am sărbătorit 🙂 Prima World Breastfeeding Week în acţiune pentru noi, în 2012.
  • Despre alegeri de viaţă – https://blogulirinei.ro/de-ce-aleg-alt-fel/ Nu sunt foarte sigură dacă să râd sau nu, dar aşa simţeam atunci şi, din fericire, o parte dintre aceste lucruri sunt încă valabile.
  • Să nu uităm de hidratare, în parc sau la plimbare !
  • Nu a fost mereu o experienţă uşoară şi rândurile mai puţin zen stau mărturie pentru aceste adevăruri. Mi-am dorit, uneori, pauză de la tot şi toate. Sunt sigură acum că este ceva normal şi nu mă mai simt deloc vinovată.
  • Am avut şi gânduri paşnice legate de înţărcare. Blândă. Armonioasă. Plină de iubire. Aici număram anii :P, acum nu mai număr deloc.

Anul acesta tema pentru World Breastfeeding Week este  “Alăptarea : fundament al vieţii” — o recunoaştere a importanţei unui start sănătos.

Nu am să scriu despre beneficii, cât/cum/unde şi de ce. Link-urile oferite azi cu mare generozitate şi informaţiile care apar la o simplă căutare sunt la îndemână, spun eu. Există consilieri în alăptare şi există cursuri pentru burtici unde oameni special şcoliţi vorbesc despre asta în cunoştinţă de cauză.

Nu vreau să propag frustrare printre cele care nu au alăptat sau nu fac asta. Este corpul lor, opţiunea proprie şi nimeni nu ar trebui să le ruşineze pentru asta. Cumva, există în lumea mamelor câteva subiecte care aprind spiritele mai ceva ca un smoc de fân uscat.

Dar… anul acesta aş vrea să adun la un loc ideile voastre privind acest subiect. Ca proiect personal şi ca reminder … DE CE facem asta?

AICI vom pune mesaje pozitive legate de această experienţă de la cele care răspund provocarii 🙂 Am întrebat, pe profilul meu personal de FB care sunt acele cuvinte ce le vin în minte în legătura cu această săptămână a alăptarii, World Breastfeeding Week.

Am primit cuvinte de dragoste, sentimente şi trăiri ce  fac o poveste de dragoste duioasă, cum e cea dintre o mamă şi puiul ei, să crească. Am primit confirmări că nimic nu se compară cu clipele în care îţi hrănesti puiul cu picături albe din tine şi că sunt amintiri pe care le porţi mereu în suflet.

Am primit însă,  aşa cu mă aşteptam, (şi) cuvinte grele. Am primit semne că alăptarea nu este mereu doar floricele şi fluturaşi. Am primit semnale că uneori este o luptă a naibii de grea. Că alăptarea poate fi îngreunată de situaţii medicale diverse, pe care mamele nu ştiu/pot să le gestioneze. Am citit frânturi de poveşti în care, poate, informarea şi susţinerea celor din jur ar fi făcut diferenţa. La fel cum am citit, cu ochiii în lacrimi, poveşti în care nu s-a putut face nimic. Frustrările mamei şi durerea ei că nu a putut alăpta au făcut pui, au născut resentimente şi acum, se plimbă prin lume aşteptând doar un prilej să iasă la atac.

Nu am fost acolo. Nu îmi pot închipui cum e să cari o viaţă această povară. Nu îmi pot imagina cum m-aş simţi să existe, în fiecare an, o săptămână anume în care să simt că nu am fost o mamă perfectă pentru copilul meu, să mi se arunce în faţă fel de fel de epitete. Să fiu acuzată că nu am făcut mai mult ca să reuşesc şi că această experienţă (sau lipsa ei) vor marca întreaga viaţă a copilului meu.

Poate şi eu, prin vorbele sau faptele mele, am rănit uneori mamele aflate dincolo. În tabăra celor care nu au alăptat. Azi, îmi dau seama că nu e uşor de dus o astfel de situaţie. E greu de înţeles. E greu de acceptat. Dar e uman să faci tot ce poţi. Tot ce ştii.

De fapt, mesajul meu aş vrea să fie unul de unitate – indiferent că aţi alăptat sau nu, mai mult sau mai puţin, mai greu sau mai uşor – promovaţi alăptarea. Măcar în World Breastfeeding Week. E important să fim mai informate când ne pregătim să aducem puiii de om pe lume.

World Breastfeeding Day ar trebui sa fie acel prilej din an în care să sărbătorim alăptarea. Fie că sunteţi ciudatele care alăptează până la n ani (ca mine :P), fie că aţi ales altfel, la un moment dat în vieţile voastre, măcar timp de câteva zile, haideţi să facem pace!

Să îngropăm securea războiului rece în competiţia “cine e cea mai tare mamă” şi să predăm copiilor noştri lecţia solidarităţii.

Alăptarea este fundamentul vieţii. Este una dintre pietrele de temelie la construirea unor copii puternici şi echilibraţi. Dar nu e totul. Adaugă apoi iubirea şi susţinerea necondiţionată. Presară umor şi puterea de a-ţi recunoaşte greşelile, oboselile, renunţările, de ce nu, clipele de “egoism” în care simţi nevoia să fii doar tu cu tine. Cred, cu toată inimă, că fiecare mama este perfectă pentru puiul de om pe care îl aduce pe lume. Cred că fiecare copil îşi alege părinţii şi este suficient să fii “good enough”.

Aşa se vede de la mine, în acest an, World Breastfeeding Week. Dacă ai o poveste pe care vrei să o spui, în legătură cu alăptarea, mai veselă sau mai tristă, şi simţi că spunând-o, vei ajuta pe cele care nu au trecut încă pe acolo, m-aş bucura să te ajut să faci asta aici, în căsuţa mea. Foloseşte cu încredere rubrica de comentarii sau scrie-mi un mail. Haideţi să ducem povestea mai departe, să îi găsim sensul de creştere!

Social Media for Parents 2018. Experţii la microfon. Partea 1

 

Când viaţa devine grea 🙂 şi parenting-ul pare că nu mai e distractiv, e cazul să dăm refresh. Concret, mă bucur că există evenimente ca SMFP 2018 sau Social Media for Parents. Anul acesta am reuşit să îmbin armonios 2 evenimente legate de blogging în luna iulie.

Dar ce este Social Media for Parents 2018?

Social Media for Parents este, pe înţelesul tuturor, un loc de întâlnire pentru bloggeri care activează pe nişa de family/parenting. Adică părinţi sau aspiranţi la titlul acesta. Din orice colţ al ţării ai fi, dacă scrii despre/pentru părinţi şi te interesează ce este nou/hot/în trend în acest domeniu, este o experienţă utilă să ajungi la o astfel de întâlnire.

Eu anul trecut am aflat despre SMFP după ce deja avusese loc. Mi-ar fi plăcut să ajung, dar am compensat cu experienţa Webstock 2017 🙂

Anul acesta m-am bucurat când am văzut lista vorbitorilor de la aceast eveniment 🙂 De ce? Pentru că fiecare dintre ei “promitea” mult din punctul meu de vedere. Pe unii dintre ei îi mai auzisem sau îi urmăream, cum este cazul Otiliei Mantelers, Anei Nicolescu, Ioanei Chicet Macoveiciuc sau Cristinei Oţel.

Pe alţii i-am descoperit acum şi am bucuria să vă fac şi vouă cunoscute gândurile şi ideile lor 🙂 Pentru că, de fapt, acesta este motivul pentru care am investit timpul meu în participarea la acest eveniment, nu?

Nu am să vă plictisesc  cu detalii tehnice despre care noi, bloggerii vorbim, tocmai pentru a impartasi experienţe comune şi a găsi modalităţi prin care mesajul nostru să ajungă mai repede şi mai pe înţeles la voi.

Dar voi lăsa câteva  idei generale de la Social Media for Parents 2018:

Despre Otilia şi ceea ce ne-a învăţat când ne-am cunoscut, la Piatra Neamt am mai scris. Şi acum, la întâlnirea de la Hotel Caro a întărit faptul că Nu trebuie să fii perfect. Mi-a plăcut mult faptul că Otilia oferă exemple clare pentru a exemplifica ceea ce spune 🙂 Pentru a-ţi putea asuma rolul de părinte pentru copilul tău este necesar să cunoşti (=conştientizezi) şi să înţelegi venirea ta PE lume şi tot parcursul tău de până acum.

Uşor de spus, mai greu de făcut. De ce? Pentru că mulţi dintre noi au răni nevindecate, frustrări cărora nu le-am făcut faţă corect şi lucruri pe care le-am înghiţit pe nemestecate, iar acum fiecare dintre acestea revin.

Ai simţit vreodată că marea majoritate a sentimentelor pe care le ai azi, ca adult, vin din experienţa ta de copil? Ei bine, este extrem de important să nu amestecăm experienţele, să nu transferăm rolul de ascultător şi mediator al lecţiilor tale propriului copil. Concret, Otilia spune aşa: Rezolvă-ţi problemele în compania unui adult, la fel şi frustrările.

Copilul tău îţi va pune constant în faţă o OGLINDĂ pentru a-ţi arăta punctele tale slabe, până când vei lucra la ele. Poţi vindeca o traumă şi curăţa o rană doar oferindu-ţi prilejul de a trece iarăşi pe acolo, prin acelaşi parcurs 🙂 Perspectivă destul de înfricoşătoare, pentru noi, adulţii de azi. Care trebuie să fim stăpâni pe situaţie şi pe reacţiile noastre, mereu.

Util mi s-a părut şi sfatul de a selecta foarte atent nuanţele şi vocile din capul nostru: a cui este vocea “nu vreau să greşesc”? A cui e vocea care te obligă să fii perfect în parenting?

Nu te mai agresa!!! Fii un părinte OK, nu unul perfect. Este calea sigură pentru a creşte pui de om echilibraţi, care văd UMANUL din tine, nu doar REGULA, NORMA.

Fii sincer cu tine şi cu puiul de om.

Nu este nevoie ca tu să rezolvi traumele copilului, pentru asta există ajutor specializat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru traumele tale şi/sau ale partenerului. Venind de la un expert în parenting şi specialist în joaca terapeutică cu copiii, mi se pare, cu adevărat, una dintre ideile WOW ale evenimentului.

De asemenea, un părinte care poate fi un model bun pentru copilul lui este un părinte care trăieşte pentru sine, care se bucură de viaţă şi de experienţe. Nu trăi exclusiv prin copil şi pentru el – un gând luminos pe care sper să în purtaţi în suflet ori de câte ori sunteţi coplesiţi.

Despre ândemnurile Mihaelei Bilic  voi mai vorbi, curând – pregătesc un material mai amplu. Las aici doar câteva idei îndrăzneţe, mai ales venind de la cineva care nu este părinte:

Copiii se nasc cu instinctele corecte şi foarte conectaţi la propriul sine

Dezechilibrele alimentare vin din probleme psihologice, comportamentale, lipsuri afective

Hrăneşte-ţi copilul mai des prin prezenţa ta conştientă, lângă el

Mirela Horumbă, “psihologul părinţilor”a vorbit despre metoda EU POT în acţiune (kids skills). Subiectul a fost oarecum învăluit în ceaţă şi nu am înţeles foarte clar cum anume se aplică şi unde, dar promit că voi cerceta 🙂

O idee de bază care mi-a plăcut este referitoare la echilibrarea prin hrana emoţională zilnică. 

Am rămas plăcut surprinsă de intervenţia dr. Sorin Cadar – medic primar ORL şi preşedinte al Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică. Mesajul lui a fost unul simplu, dar foarte puternic, după gustul meu 🙂

Cu riscul de a-mi atrage hater-i pe acest subiect, cred că mesajul este important.

Idei simple, daca nu aveţi vreme/chef/răbdare să ascultaţi cele 10 minute de emisiune:

1.  Alopatia este comodă şi rapidă, dar prin ABUZ, devine nocivă

2. Limita unde poţi atinge abuzul este capacitatea organismului de a integra ceea ce îi oferi

3. Pentru a avea rezultate, este necesar să aplicăm corect metodele şi să beneficiem de discernământ medical

4.Oamenii nu sunt poligon de încercări. Ei trebuie trataţi corect, la timp.

Pe scurt, la o primă vedere, despre aceste subiecte am luat notiţe la Social Media for Parents 2018. Am câteva idei noi pe care vreau să le dezvolt, deci veţi mai auzi despre cei care au venit cu material pentru mine şi cu informaţii pentru voi 🙂

Deşi Social Media for Parents a beneficiat de transmisiune în direct, probabil o parte dintre voi nu aţi aflat decât acum despre eveniment. Îmi face plăcere să ştiu cum vedeţi voi temele acestea – sunt utile? E nevoie de astfel de informaţii?