Hidratarea din parc

Pentru că doar ce s-au stins ecourile Săptămânii Internaționale a Alăptării pe care am sărbătorit-o și noi, la Piatra Neamț, cum scriam într-o altă postare, respirând aer proaspăt, după canicula ultimelor luni, m-am gândit să scriu despre hidratare.

Mai exact, hidratarea din parc. Cum care parc? Păi, în toate parcurile unde ajung cu puiii de om măcar o dat- pe zi (da, în fiecare zi!). Peste tot am văzut o grămadă de copiii, mai mici sau mai mari, potolindu-și setea cu diverse lichide. Mai mult sau mai puțin colorate, mai mult sau mai puțin sănătoase, mai mult sau mai puțin „îmbogățite” cu arome, zahăr, etc. Evident, cei mai mulți dintre ei sorb cu nesaț din diferitele tipuri de biberoane. Până acum, nu m-a interesat foarte tare subiectul, tocmai pentru că la noi în casă, nu există biberoane. Dar pentru că repetatele ieșiri în parc ne-au împrietenit cu mulți copii, o parte dintre ei hrăniți din unul sau mai multe biberoane, m-am văzut nevoită să le explic băieților ce este și cum se foloseste.

Astfel, tocmai pentru a formula explicatii logice, dar adaptate vârstei lor, am pornit în căutarea unor povești despre hidratare, despre importanța apei pentru organism și pentru natură, despre circuitul acesteia și despre cât de mult ar trebui să apreciem faptul că avem (încă mai avem) surse curate de apă.

Folosindu-mă de acest prilej, am exersat cu Matei diferitele forme sub care se găsește apa în natură, cum se formează și de unde vin norii, ploaia, zăpada. Eu m-am bucurat să văd cât de atent privește el formele ciudate ale norilor, iar el mi-a făcut inima să zâmbească gângurind expresii de „om mare”.

Pentru că aș vrea să nu uit, voi lăsa aici mărturia micii noastre lecții.

M- Aha, deci nu doar norii aduc ploaie…Ci și stelele, mami (tot auzind vorbindu-se despre ploaie de stele)

Eu – (zâmbind) E doar un fel de-a spune, puiule. Stelele nu cad din cer, asemeni picăturilor de ploaie.

M – Dar așa a spus… ploaie de stele… Știi ce dorință îmi pun eu??? Să fim mereu și mereu și mereu așa, împreună. Tu, eu, tati și Petru.

Eu – topită toată, îl sărut pe frunte și mulțumesc Cerului pentru că m-a ales să îi fiu mamă.

Revenind la hidratare, am preferat mereu să le ofer copiilor apă. Simplă, chioară, cum vreți să îi spuneți. I-am incurajat să observe când le este sete și încerc încă de pe acum, să le induc respectul pentru natură, pentru resursele ei și grija față de semenii lor care suferă din pricina foametei sau a secetei.

Dacă pentru Matei lucrurile capătă ușor ușor consistență, prin explicațiile și filmulețele pe care i le ofer,  ca suport al credințelor mele, pentru Petru încă este doar o joacă. Totuși, aleg, de fiecare dată, să îl includ și pe el, în limitele vârstei, evident, în micile noastre lecții.

Mă bucur că își sunt unul altuia ajutor și că Matei manifestă, de la zi la zi și din proprie dorință, multă grijă față de puiul mic. Mă distrează mereu ori de câte ori încearcă să se deghizeze în apărătorul regulilor și păstrătorul indicațiilor mele :). Cu atât mai mult cu cât, mai nou, și Petru găsește de cuviință să explice cuiva… mai mic, ce este voie și ce NU. Pisica Maya este „victima” fără vină.

Să ne bucurăm de hidratare, zic. Fie că vorbim de hidratarea pielii, a sufletului sau de hidratarea din parc. Bucurați-vă de apă și nu uitați să fiți recunoscători pentru că o aveți, deocamdată, la discreție!