Jocuri de rol și timp special
Pentru că îmi place la nebunie cartea dr. Laura Markham și nu mai pot lăsa creionul din mână pentru a vă pregăti noi postări (folosind notițe, ciorne și citate din carte), acum, în prag de sărbători, când alergăm să facem totul cât mai bine… Haideți să ne oprim câteva clipe și să ne păstrăm energia pentru copiii noștri. Ei nu vor ține minte gustul cozonacului sau nuanța feței de masă, dar vor purta, cu siguranță, în suflet, dacă le-am oferit jocuri de rol și timp special.
Ce înseamnă asta? În primul rând, disponibilitate din partea ta, ca adult, să fii iarăși copil. Să intri cu adevărat în rol și să fii acolo, lângă puiul tău. Fără să citești ultimul mail, fără să vorbești (iarăși!!!) la telefon și fără să rememorezi în gând, lista de cumpărături sau meniul pentru Revelion.
E greu, nu-i așa? E tare greu. Pentru că înseamnă să fii trup și suflet acolo, să te bucuri sau să suferi lângă păpușa care și-a pierdut rochița sau piesele Lego care au rămas împrăștiate peste tot prin casă, aseară. E greu pentru că rămân lucruri IMPORTANTE nefăcute și pentru că te simți vinovată că nu ești (și tu!) perfectă cum sunt atâtea alte mame care arată mereu ca scoase din cutie, au casa curată, copiii fericiți și soțul zâmbind, satisfăcut. Ba, mai mult, au întreaga suită de neuroni funcționali, nu țipă și nu au cele câteva kilograme în plus. Fals! Nu există astfel de mame. E atât de ușor să pui o poză regizată (îndelung, eventual având în spate n tipuri de consultanți și sfătuitori), să o înrămezi artistic (musai ȘI pe o rețea de socializare) și să dai din gene a perfecțiune.
Dar jocuri de rol putem face toți, nu-i așa? Important e să dea bine, la public…
Ei bine, eu recunosc azi că mă bucur de câte ori mai găsesc timp, energie și activități frumoase pe care să le fac alături de copiii mei. Azi, ca un mic dar de la Moș Nicolae (care sper că v-a cadorisit după sufletul vostru!), am decis să vă ofer o listă de activități pe care le puteți încerca sau repeta/reinventa, după cum vă plac.
O parte din ele pot deveni jocuri de rol, în vreme ce altele pot constitui tema timpului special cu cei mici.
- Dansați! Nu e nevoie de o muzică anume și nici de mișcări profesioniste 🙂
- Cântec și voie bună – nouă ne plac, în mod deosebit, cântecele ca Dacă vesel se trăiește, Căsuța noastră de sub scară, Un elefant se legăna, Elefantul Cici…
- Costumați-vă!
- Jocuri cu apă – fie că e vară sau iarnă, aceste jocuri se sfârșesc mereu în hohote de râs.
- Jocuri folosind cuvintele- I Spy with my little eye, Numește și arată, Mima, etc.
- Forme și mărimi – porniți în căutarea unei cărți mari roșii sau a unui nasture mic, pătrat…
- Plastilina! 🙂
- Vopseaua pentru pictat cu degețelele este o adevărată încântare. Ați putea chiar să creați fel de fel de daruri unice pentru cei dragi, inventând jocuri de rol în care voi să fiți inventatorii.
- Desenează – scene din povești, ultimul vis, o vacanță preferată…
- Poți să îi alcătuiești celui mic un traseu de escaladat, explicându-i că are nevoie de supravegherea ta. Un munte din perne și pături, o pădure din rufele atârnate la uscat…
- Jocuri cu mingea
- Lumea culorilor – fiecare jucător are la dispoziție o cutie în care va aduna cât mai multe obiecte de o anumită culoare, aleasă anterior.
- Pasiunea pentru lectură vine… citind! Oferă-i cărți diferite, cu teme variate și analizați-le împreună.
- Ascunde un obiect în cameră/casă și pune-l pe micul detectiv să îl găsească! (jocuri de rol)
- Mergeți la muzeul de științe naturale sau grădina zoologică, ori chiar într-o rezervație naturală și observați viața în sălbăticie. Oferă-i detalii adaptate vârstei și bucurați-vă împreună de descoperiri!
- Ai treabă în bucătărie? Super! Cel mic poate fi un ajutor de nădejde, numărând legumele, spălând morcovii sau oferindu-ți vasul potrivit.
- Înarmează-te cu abțibilduri haioase (pot fi chiar și din cele medicale, dar adaptate vârstei și colorate) și inventați un model. Poți fi tu suportul pe care să lipiți, o foaie de hârtie sau chiar un colț al camerei.
- Inventează o poveste. Oferă-i puiului câteva detalii și lasă-l să scrie el povestea. Fii atent la ceea ce transmite și pune întrebări ca să îl ajuți.
- Pictură cu apă – ai nevoie de colorant alimentar, apă, o pensulă și hârtie igienică/prosoape de hârtie. Distracția e garantată!
- Jocul cu marionete – un alt joc de rol în care poți inventa și imita animale diferite, personaje îndrăgite sau situații reale.
- Dacă cel mic dorește, puteți crea împreună o rețetă specială – noi am pornit de la un amestec de condimente ce trebuiau aruncate și am construit un întreg meniu pentru plușurile din casă. Evident, acestea au fostîncântate peste măsură de rezultat!
- Construiți – un pod, un castel sau chiar un om de zăpadă! Fără prea multe reguli și nevoia de a respecta ÎNTOCMAI instrucțiunile. Distracția este regula de bază!
- Jocuri pline de energie – ascunsul, mima, obstacole, mici curse, ștafeta (dacă sunteți mai mulți sau sunteți afară)
- Înotul/bălăceala – în cadru organizat, la bazin sau acasă, dacă vă permite cada/piscina
- Uitați-vă la un album cu poze, vizionați filmulețe de familie și dă-i celui mic ocazia să capete noi amintiri cu tine și cu el mai mic 🙂
- Face painting – pare greu, dar nu e imposibil
- Puteți crește/îngriji împreună plantele de apartament, hrăni porumbeii din oraș sau pisica din colțul blocului. Asta dacă nu aveți deja un animăluț pe care cel mic poate învăța să îl îngrijească (noi avem o pisică birmaneză)
- Alcătuiește un tabel pe care puteți lipi diferite imagini care să indice anotimpul, starea vremii, anumite activități pe care le aveți programate (vacanța, serbarea, venirea moșului, vizita la bunici, etc.)
- Ghici, ghicitoarea mea ! – ghicește alimentul pe care l-ai gustat, ghicește ce obiect ai ales după formă/textură, ghicește cine te-a strigat, ghicește ce zgomot s-a auzit, etc.)
- Construiește! Jocurile care pun la muncă imaginația copilului sunt mereu o idee bună.
- În lumea animalelor – activitate cu animale (plușuri/figurine/carte) în care veți descoperi cum se numesc, unde trăiesc și ce mănâncă, etc.
- Mâncatul e distractiv – jocuri de rol ca picnicul, ceaiul păpușilor, maestrul bucătar, la piață/cumpărături, etc. pot transforma o după amiază ploioasă/geroasă într-un prilej de chicoteli
- Jocuri ce pot fi jucate în mașină (NEAPĂRAT folosind scaune auto pentru copii când plecați la drum!) – găsește pe drum o mașină verde, 2 copacii înfloriți, 3 copii jucându-se, etc/cântecele. De asemenea, pot fi de folos și CD-urile cu cântecele sau povești, dar și pachetele interactive cu cărticele de lipit/colorat pentru călătorii de la editura Usborne.
- Plimbare în natură – pune la dispoziția copilului tău o găletușă în care să adune diverse lucrușoare interesante și analizați-le apoi împreună. Veți descoperi, cu siguranță, pietre, pene, frunze, bețe… 🙂 Dacă ești dispus să lași puțin la o parte seriozitate, poți deveni destul de bun la descifrarea acestor mistere, evident, sub îndrumarea micului explorator 🙂
- Joaca cu nisip – mereu prilej de râs și voie bună
- Înșiră pe ață câteva mărgele, nasturi, etc. și porniți pe drumul pietrelor prețioase și a confecționării de bijuterii care mai de care mai fanteziste.
- E distractiv să numeri! – Decupează niste cifre mari din carton colorat, ascunde-le prin casă și roagă-l pe pui să le găsească. De asemenea, puteți număra fructele din coș, cartofii care trebuie curățați, perechile de ghete, franjurii la covor, etc.
- Ascunzătoarea secretă – caută un loc numai de voi știut și ascunde acolo comorile celui mic. Se va întoarce cu plăcere la ele și va simți, mai puternic, apartenența la un loc/o casă/o familie, etc.
- Pregătiți daruri pentru cei mai puțin norociși decât voi! Participă și tu, împreună cu familia ta, la Shoebox 2015!
O parte dintre jocuri sunt potrivite și pentru cei mai micuți (sub 2 ani), dar marea majoritate au fost gândite pentru cei mai mari. Cu sau fără jocuri de rol, fiecare dintre noi știe, în suflet, că sărbătorile sunt mult mai mult decât daruri, mâncare și aglomerație. Sărbătorile ar trebui să fie despre oameni și ceea ce simți pentru ei.
PS- La mulți și veseli ani, Nicușorul meu special! Sunt mândră că m-ai ales să îți fiu mamă!
4 thoughts on “Jocuri de rol și timp special”