Category

Sfârșitul vacanței de vară

Îmi amintesc cu drag sfârșitul vacanței de vară din anii copilăriei mele. În fiecare an, la începutul lunii septembrie, plutea în aer emoția. Când eram micuță nu înțelegeam foarte bine ce anume se îtâmpla, dar apoi, odată cu trecerea anilor, trăiam fiecare apropiere a începutului de an școlar ca pe o mică minune.

Toate cumpărăturile aveau musai și ceva „pentru  școală”. Părinții ne lăsau să ne alegem penarul, ghiozdanul și treningul preferat. Pe atunci, încă se  purta uniformă, așa că din punct de vedere al vestimentației, oferta nu era atât de largă. Cu toate acestea, îmi amintesc și acum, cu mândrie, de uniforma mea, semn că sunt pe drumul spre a deveni OM MARE. Da, îmi plăcea să merg la școală și îmi plăcea să port însemnele vieții de școlar – uniforma și ghiozdanul.

Anul acesta însă, pentru prima dată după mulți ani, resimt emoția de atunci. Puiul meu cel mic a crescut, începem grădinița, cu emoții și mii de gânduri. Încă de la începutul verii am stabilit, împreună, că vom merge la o grădi (cum îi spune el) nouă, cu mulți copii și doamne educatoare.

Mai este încă timp să pun la punct ultimele detalii privind listuța cu cele utile. Dar, pentru că am avut puțin timp liber și pentru că sfârșitul vacanței de vară bate la ușă, mi-am clătit ochii prin ofertele care mai de care mai tentante. Pentru că încă nu am primit indicațiile educatoarei privind necesarul, imaginația mea a zburdat veselă pe tărâmuri internaute și am descoperit imagini care mi-au trezit nostalgii de mult apuse.

RechiziteleMele

Sunt sigură că fiecare dintre noi, părinții cumpărători de rechizite, apreciază calitatea produselor pe care le alege, dar dincolo de aspecte importante ca proveniența rechizitelor alese, firma producătoare sau prețul, fiecare dintre micile sau mai marile obiecte sunt frumoase, colorate și  poartă cu ele, în drumul de acasă la școală și invers, speranțele tale și ale copilului tău.

O simplă ascuțitoare, un caiet de activități sau o cutie de creioane cerate sunt cu atât mai speciale cu cât au fost alese împreună cu puiul tău. Deși nu are decât câțiva anișori, cu siguranță va avea propriile preferințe!

Iar eu, sincer, mă bucur că este așa. Îmi încurajez copiii să aibă un cuvânt de spus în ceea ce îi privește. Poate că astfel de practici pot genera costuri suplimentare, dar, cu răbdare și tact, cred că se poate preda copilului lecția valorii lucrului cumpărat, că echipa formată din părinte și copil este cea mai în măsură să decidă care sunt cele mai utile și potrivite rechizite.

Vă provoc la un joc al cunoașterii propriului copil acum, la sfârșitul vacanței de vară!

Lăsați-l să își aleagă câteva accesorii utile pentru școală și veți descoperi, poate, mai multe decât poate/știe să vă spună, folosind cuvinte!

RechiziteleMele

 

Ce a ales cel mic? Ce credeți voi că îi este necesar pentru școală/grădiniță? Cum decideți și de unde cumpărați?

Pentru că noi suntem la început, aș aprecia foarte tare răspunsurile și sfaturile voastre!

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

One Reply to “Sfârșitul vacanței de vară”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.