Albul la control!

Vorbeam zilele trecute cu o mămică despre stomatologie şi locul de încredere unde merge ea și familia ei. Eu și ai mei am avut fel de fel de experiențe mai puțin plăcute, dar ceea ce mi-a povestit prietena mea despre Cris Smile mi-a înseninat ziua.

Fie că e vorba despre detartraj, aparate dentare sau ortodontie, medicii stomatologi de aici sunt extrem de răbdători cu copii, foarte amabili și mereu pregătiți cu cele mai eficiente şi profesioniste soluții pentru problemuțele ce dăunează albului dinților. Mai mult, mi se pare o echipă tînără şi veselă, care îţi dă încredere şi pe mâna cărora te laşi cu plăcere şi zâmbetul pe buze.

Nu mă pot lăuda cu o dantură perfectă și, în copilărie, ar fi trebuit să beneficiez de un aparat dentar, dar pentru că frica mea de orice medic atinsese cote alarmante și distanța mare dintre domiciliul nostru și cabinetul medical nu era tocmai mică, lucrurile au rămas nerezolvate. Multă vreme, în adolescență, mi-a părut rău că nu am avut acces la tratamente stomatologice de excepție, la produse calitative și la asistență medicală la cel mai înalt nivel.

Tocmai de aceea, pentru copiii mei, voi alege să avem grijă de dințișori,care sunt, aşa cum îi tot repet acum puştiului, parte importantă a sănătății și frumuseții noastre! Noi am deprins dragostea de pasta şi periuţa de dinţi prin cântecelul de mai jos, pe care mami sau tati trebuie să îl cânte cât puiul periază dinţişorii! Acum, ne pregătim, zâmbind, de primul consult la cabinetul stomatologic adevărat 🙂

Periaza-te cu Bulgaras

Şi cum, puiul mă tot provoacă, eu intru în joc:

Foaie albă de hârtie,/Am să scriu o poezie/Chiar despre… stomatologie. / Că de când nu ne-am văzut/ Detartraj tu ţi-ai făcut/Şi implant dentar, se pare/ Ca s-arăţi bine la soare!/Eu mă bucur pentru tine/ Dar mai tare pentru mine/ C-am găsit, din întâmplare/ Cea mai şmecheră dotare/ Medici tineri, pricepuţi/ Pentru părinţi ,pentru micuţi/Cum se cheamă?, ma-ntrebaţi/La Cris Smile – poftiţi, intraţi!!!

🙂 Asta a fost aşa, de încălzire!

Facebook Comments

Primavara privirii tale

E martie cu ghiocei și zambiluţe pentru mame,/ Cu emoții pentru toți și gânduri de iubire!/ E martie cu cer senin și împletire albă roșă/E martie, frumoasă mamă!

E primăvară pe pământ, /E primăvară-n ochiii tăi, iubita mea măicuță/ Eu am crescut, la rândul meu și ți-am născut nepoți./Mă uit la tine, îi privești și cum te joci cu ei/Ești iarăși tânără mămică, prin ei o viață nouă ceri/E primăvară pe pământ…

Se făcea că erai iarăși copil. Că toți ai tăi îți erau aproape și nimic din durerea de azi nu te atinsese. Erai iar în casa părinților, cu copilăria în gene și aceeași privire senină care mi-a legănat mie visele, de atâtea ori. Ești ascunsă în trecut, cu o carte în brațe și o cană de cacao cu lapte cald alături. Privești în jur și parcă nu-ți vine să crezi că e aievea. Visezi? Ai febră oare? Ai ajuns în Rai?

Şttttt… Nu pune întrebări! Nu te gândi! Trăiește clipa de acum, bucură-te de ceea ce ai și ești, gustă libertatea de a săruta obrajii mamei tale, de a îmbrățișa trupul puternic al tatălui tău, de a veghea somnul fratelui cel mic. Adulmecă acum, cu toată ființa ta, această clipă, această boare, aceste ființe, aceste bătăi de aripi.

Ah, cât de repede trece timpul!

Deschizi cartea, tremurând de emoție. Încă nu ești pe deplin convinsă că e real, că ești înapoi în timp, în aniii copilăriei tale. Literele cărții din fața ta sunt ciudate, parcă nu le poți recunoaște, parcă nu le poți lega în cuvinte, parcă nu ai știi să citești… Doamne, ce se întâmpla cu mine, te întrebi?! Deodată, însă, pe pagina albă, semnele negre care jucau ghiduș până acum câteva minute, se așează cuminți și parcă ușor, ca la apel, alunecă sublim, creionând un mesaj pe care doar tu îl vezi:

Dragul nostru copil,

Tu eşti Eluţa noastră cea multiubită! Pentru că nu mai suntem de o vreme, fizic, lângă tine, am găsit această cale , mai neobișnuită, ce-i drept, de a te aduce iarăși în trecut. Nu visezi, nu ești bolnavă și nici nu te pregătești să îi părăsești pe cei dragi ție. Nu!!! E așa departe acel moment… Noi, părinții tăi, acum în ceruri, te vom iubi mereu. Știm că te podisesc uneori lacrimile când te gândești la noi, că ți se pune un nod in gât când îţi dai seama că pe pământ, tu nu mai ai părinți… Dumnezeu însă ți-a dăruit copii şi nepoți! Pentru că El te iubește, mai presus de orice. Așa cum te iubim și noi, drept pentru care L-am rugat să ne permită să îți dăm de veste. Aici și acum. Nu te speria, copil blond cu ochii de senin! Suntem împreună, alături de toți cei care au ales să părăsească pământul, suntem împliniți și ne este bine. Aici, lucrurile sunt atât de simple… Nu mai simțim durere, nici orgolii inutile… Ne folosim de acest prilej, 8 martie, pentru a-ţi reaminti că marea sărbătoare este, trebuie să fie în sufletul tău! E început de primăvara, e cald și soare iar tu, FEMEIE, soție, mamă, bunică ești liantul care aduce împreună oameni și locuri și gânduri! Fii mândră de tine, fii puternică și zâmbește, copilul nostru drag, pentru că ai de ce!!!

Te-ai trezit din cel mai frumos vis pe care ţi-l poți aminti! O lacrimă dulce amară își face drum din ochiul stâng… Ai visat frumos, cu părinți care nu mai sunt pe pământ și scrisori care nu s-au scris niciodată… Te trezești zâmbind, îți faci o cafea și privești calendarul din perete. E 8 martie…

La mulți ani, iubita mea mamă! Mi-aş dori să am puterea ca de acest 8 martie să îţi pot dărui aceste clipe…Te iubesc şi îţi mulţumesc, pentru tot şi toate!!!

Facebook Comments

Martie cu explicaţii

Se apropie cu pași repezi luna martie. Mă tot gândesc la explicațiile pe care să i le dau copilului de trei ani. Cu siguranță, o să mă bombardeze cu întrebări. Da’ de ce? Mamiiiii, da’ cum…? va susura în dulcele stil caracteristic. Şi-aşa, ieri, când am fost împreună la florărie, întrebat fiind dacă știe ce este pe 8 martie, m-a privit lung, ca și cum ar fi spus „hmmm, las’ că aflu eu!!!”.

Revenind, deci… Cum îi explici unui copil de 3 ani care-i treaba cu 1 și 8 martie? Pe înțelesul său, fără să îi inoculez prea tare tentația consumeristă a vremii? Mai ales că mie nu-mi plac florile în buchet pentru că sunt în moarte clinică, cum le spun eu, iar pe cele în ghiveci trebuie să fac eforturi speciale să le ascund de curioasa patrupedă, Maya.

Copil fiind, nu mai știu când și unde am aflat despre semnificațiile acestei zile, dar îmi amintesc de zilele în care, eu și sora mea alergam la mama cu ghiocei și/sau zambile cerute politicos de la vecinele de la parter. Trăiam într-o frumoasă și aproape sihastră colonie militară, undeva între Brăila și Buzău… Mama se bucura mult,  ne strângea la piept … Şi uite că anii au trecut, eu și sora mea am zburat din cuib și azi, în anul de grație 2015, eu sunt mamă, la rândul meu.

Zâmbesc… Ce bine e să fii copil și să te bucuri de joc și libertate!

Aș vrea ca fiii mei să păstreze candoarea de acum, mereu. Să dăruiască din inimă, dacă simt ei că merită, fără a fi presați de conveniențele sociale. Cred că în inima și mintea mea, mereu am asociat Ziua Mamei cu ghiocei și zambile și abia acum, când am copii, înțeleg răspunsul emoționat al mamei mele. Singurul lucru pe care mama și-l dorea, pe care îl dorește încă, era să ne vadă/știe sănătoase. Ca orice femeie, se bucura de darul nostru simplu, dar nu cred că s-ar fi bucurat mai mult de bijuterii sau alte cadouri scumpe.

Mai târziu, când am mai crescut, știu că puneam la cale „comploturi” încâlcite, tot cu partenera mea de joc, Adelina și reușeam, cu multă trudă, să ascundem pe undeva prin casă câte un parfum sau o poșetă. Evident, erau lucruri simple, fără firme și fast, dar noi investeam în ele mici averi. Mama, draga de ea, se bucura, dar ne certa că am „consumat” alocațiile la care știa că ținem atât de mult și care primeau tot felul de destinații „exotice” la vremea și condițiile de atunci. Acestea sunt primele noțiuni de educație financiară de care am avut parte noi. Ne-au prins bine, cu siguranță și mă bucur, acum, că am avut parte de așa părinți înțelepți care au ținut să ne dea, mai presus decât obiecte, principii și valori.

Aș vrea ca Matei și Petru să știe că Martie este prima lună de primăvara, că natura renaște și verdele ghioceilor învinge frigul și zăpada. Că mărțișoarele sunt mici semne de prețuire și noroc pe care le dăruim oamenilor. Aş vrea să aşez în inimile lor, încă de pe acum, dragoste şi grijă pentru EA. Femeia puternică, dulce, firavă, visătoare şi copilăroasa care le va aduce, într-o zi, fiecăruia dintre ei, iubirea. Aş vrea să îi cresc frumos ca să poată proteja şi susţine femeile care le vor fi alături.

Încerc să îi pregătesc pentru ziua când vor pleca din cuib. Îi acopăr şi îi invălui cu iubirea mea acum. Mă bucur de ghiduşiile lor, de frumuseţea şi hotărârea lor.

Pentru mine, 8 martie este o zi în care îmi cinstesc mama pentru ceea ce sunt eu ASTĂZI şi îmi iubesc puii pentru ceea ce vor deveni ei MÂINE. Aşa am să îi răspund lui Matei când mă va întreba…

Facebook Comments

Gânduri de ploaie

Aștept cu nerăbdare primăvara. Ca în fiecare an, după ziua mea, mereu aștept primăvara. Cu soare călduț, cu verde crud, cu molcome clipe de plimbare… Dar mai avem de așteptat, se pare.

E urât afară și plouă sau ninge. În orașul meu, e frig și noroi. Mă apucă melancolia și gânduri multe, se adună în nori grei, întunecați, deasupra mea.

A mai trecut un an… Oamenii se schimbă mereu. Ne temem să rămânem la fel, să iubim aceleași suflete, să gustăm aceleași plăceri, să repetăm aceleași greșeli. Alergăm, uităm, rănim, ștergem, călcăm în picioare clipe și ne credem puternici. Ne vrem unici. Ne visăm frumoși.

Și totuși, ce rămâne în urmă? Ce a ieșit din mâinile, gura sau sufletul nostru, la sfârșitul unei zile, unui an… Unei vieți?

E târziu sau mai e vreme? E încă timp să păstrăm alături oamenii dragi, care pot oricând să ne însenineze ziua? E destul să știm că există, undeva, în lume oameni necesari sufletului nostru sau simțim nevoia să îi ținem prizonieri ai clipelor noastre mereu?

Am recitit Maitrey, pentru șezătoarea de luni…Acum, am trecut la continuarea cărţii sau răspunsul ei, al fetei, Dragostea nu moare. Am mai îmbătrânit cu un an și resimt, zilele astea mai mult, gustul amar al unor relații de complezență.   Cu toții avem, așa e lumea făcută, dar azi, privind ploaia și tot auzind sirenele grăbind pe la geamul meu, pe stradă, mă gândesc…

Îmi place să scriu, dar îmi crește tensiunea când văd sau citesc despre cruzimea și prostia oamenilor. Mă dezarmează complet răutățile voite, cu direcție, replicile acide aruncate în față sau doar cuvintele grele, spuse aiurea, la nervi, ca apărare… Am supraviețuit multor dezamăgiri, am iertat multe palme date sufletului meu, am ținut cu dinții de multe prietenii care nu meritau, poate.

O să vină. Primăvara o să vină curând. Respiră adânc, închide ochii strâns și nu privi ploaia cea rece! O să vina primăvara, cu siguranță!

Am câteva clipe libere şi încerc să fac o incantaţie să chem primăvara… Ajung uşor, ca prin vis, pe o pagină unde nu am mai fost de mult – http://www.jingle.ro/. Ceva care să cheme soarele şi verdele crud al ierbii şi aerul călduţ, numai bun de plimbare şi de visare… Caut, în amintire, aroma unei zile de primăvară frumoase, speciale… Ca gustul dulce acrişor al primei întâlniri, ca mirosul uşor amărui al primelor dezamăgiri… Visez la o rochie frumoasă, ca o zi senină de aprilie… Nici nu îmi dau seama cum, în faţa mea, se deschid atât de multe posibilităţi… Tastez câteva cuvinte simple – rochie primavara lila .Un singur click şi parcă simt iz de primăvara! Ce simplu, ce uşor, ce comod!

Îmi amintesc şi retrăiesc uneori de starea de spirit ciudată, în care ai vrea ceva, dar nu ştii ce, parca simţi doar o nelinişte, un dor… Şi mintea nu găseşte decât senzaţia caldă a unei culori sau a unui miros. N-aş fi crezut vreodată că există un astfel de site care să îmi dea răspunsuri atât de repede, atât de variate, folosind termeni de căutare atât de … feminini, să spunem. Tot îmi spunea soţul zilele trecute că femeile sunt atât de complicate 🙂 Nu neapărat, aş spune, doar că pot gândi în culori!

Facebook Comments

Postare cu torturi

Pentru că a fost ziua lui Matei, un tort a venit de la nanu şi nana. Evident, un tort cu maşini! Mulţumim, a fost super bun!

Dar pentru că puiul a adormit povestind despre tortul pe care îl visa el, cu pompieri şi scara şi foc… 🙂
Am pus repede la cale o minune de tort, ajutaţi de Alina.

Mulţumim frumos, draga mea! A fost delicios şi s-a terminat prea repede. Dar, cu prima ocazie, plănuim să încercăm încă (măcar) o combinaţie pe care am ochit-o! Iată şi dovada!

Ultima fotografie este ceea ce am folosit pentru inspiraţie. Sunt sigură însă că al nostru a ieşit mai frumos şi mai bun!

Tortul nr.2 a fost savurat la gradiniţă.

Mulţumim pe această cale doamnelor care ne asigură energia şi spaţiul de zbânţuială! Deşi nu apar în poze, prezenţa lor este nepreţuită şi… face toţi banii, ca să mă exprim plastic. Veţi vedea că odată ce veţi gusta diferenţa între acest loc şi oricare altul din oraş, veţi reveni mereu cu drag.

Facebook Comments

Aventuri în regatul oliţei

Scutecele textile ajută, dar trebuie să te ţii de practică şi să ai răbdare! Un copil care este ascultat şi are încredere în tine, îţi va transmite semnalele potrivite că este sau nu este încă pregătit să renunţe la scutece. O oliţă simplă, eventual într-o culoare frumoasă e suficientă.Nu are rost să investiţi în oliţe care cântă, dansează, râd, dau cu mopul, etc !:) Reductorul poate să ajute, dar nu e musai. După mine, cel mai important aspect este găsirea momentului potrivit, în care nu numai mama îşi doreşte să scape de scutece, dar ŞI copilul este gata pentru un astfel de angajament.

Da, la cererea „publicului” va fi o postare despre „cum să” şi, pe alocuri „cum să NU”. Deci, să începem, zic…
Matei are 3 ani şi câteva zile(am început postarea la o zi după marea aniversare, dar nu a fost vreme să o termin până acum). Face treburile „importante” la oliţă în proporţie de 97%. Amândouă treburile, ca să fiu mai exactă 🙂 Avem vreo lună jumate de când nu mai punem peste zi deloc scutec. As in … nici un fel de „protecţie” : nici scutec de unică folosinţă, nici scutec textil. Am trecut doar la chiloţei/boxeri de pe la începutul anului. Doar noaptea mai purtăm (încă) scutec, dar în curând vom trece doar la cele textile noaptea pentru că în majoritatea dimineţilor, scutecul este uscat.

Cum am început?

Am primit cadou oliţa cântătoare pe la 1 an. Nu ne-a interesat, am butonat-o mult, ne-am jucat cu ea prin casă multă vreme. Am avut câteva reuşite – în principal, nr. 1 şi cel mai probabil exclusiv datorită noutăţii senzaţiilor. După vreo 2 săptămâni, am renunţat. Oliţa a ajuns la bunica, apoi a fost preluată de verişorul mai mic, acum cred că o foloseşte el.

Am cumpărat reductor pentru vasul mare de WC, cum îi spuneam noi. Avea copilul spre 2 ani. L-am folosit de vreo câteva ori, cu mai puţin succes. Lui M îi era constant frică să nu cadă, să nu îl înghită WC-ul! Într-adevăr, o perspectivă sinistră! Reductorul rezistă încă, mă bucur că nu am dat pe el decât câţiva lei, a fost folosit într-o perioadă pe post de pălărie (foarte potrivită, de altfel).
Matei a folosit alternativ, scutece de unică folosinţă şi scutece textile. Din motive evidente (sau nu, dar revin cu altă ocazie) bunicii au preferat să îi pună copilului scutec de unică folosinţă. Era mai comod, mai uşor de pus/strâns şi nu trebuia curăţat foarte mult după. Se strânge, se lipeşte, se aruncă! Pentru că am beneficiat de ajutorul intensiv al bunicilor o perioadă, Matei stătea cu bunica paterna şi apoi cu bunicul matern cât timp noi, părinţii, eram la muncă, „antrenamentele” la oliţa au fost oarecum relaxate şi câteodată precipitate. Copilul avea aproape 2 ani şi uneori accepta oliţa, de obicei în diferite momente ale zilei – trezire, după plimbare, înainte de masă, după somnul de prânz. Uneori experienţa avea succes, alteori nu. În special dimineaţa, dacă era lăsat să se uite la desenele animate preferate şi nu era deranjat (10-20 minute), oliţa (cea de-a doua, simplă şi comună, luată dintr-un supermarchet) era fericită! Şi plină!:)

Apoi, a venit perioada când mami, deja însărcinata cu fratele cel mic, a rămas acasă. Încet încet, ca parte din rutina noastră zilnică, am renunţat la scutecele de unică folosinţă şi am trecut la cele textile. Foloseam oliţa frecvent, cu succes. Nu plângea, nu refuza, nu vocifera! Eu eram încântată că ne înţelegeam, că explicaţiile mele erau bine primite şi el era super fericit pentru că era reuşita lui, pe care aveam grijă să o laud. Privind retrospectiv, acea perioadă a fost una încărcată de semnificaţii pentru copilul meu cel mare, am reuţit să ne reconectăm foarte bine, nu i-am refuzat nici o clipă de atenţie şi iubire şi sunt sigură că am depus multă afecţiune în sufleţelul lui. Pentru mamele care mai doresc un copil, poate ar trebui să ia în considerare şi acest aspect…

Apoi a venit pe lume fratele cel mic şi, cum era normal, nu am mai avut vreme să stau exclusiv după el. Orarul nostru de oliţă a fost dat peste cap, am revenit la scutece şi am pierdut startul. Aşa am simţit eu, poate la fel a resimţit şi el. 🙁 Da, am considerat că ar fi trebuit să gestionez altfel perioada, poate să începem mai repede sau doar să nu abandonez „lupta” odată cu venirea celui mic.Este, de altfel, singurul regres pe care l-am observat la copilul meu cel mare. Regres despre care am tot citit ca fiind normal la venirea unui nou membru în familie. Regres de care m-am temut şi pe care l-am gestionat apoi, cum m-am priceput mai bine.

Nu vă lăsaţi presaţi de cei din jur!!! Aceştia, de multe ori cu bună intenţie, încearcă să vă „ajute” spunând lucruri ca „vai, dar eşti deja mare, ar trebui să faci la oliţa/e ruşine/e urât/etc”. Nu cred că ajuta, din contră, pe mine m-au „montat” să îmi stresez copilul! „Datorită” lor am reuşit să îl fac pe Matei să refuze vehement oliţa, să plângă la vederea ei, să prefere să „ţina” ceea ce ar fi trebuit să elimine… Am greşit că i-am ascultat sau că am lăsat vorbele lor să mă influneţeze în comportamentul meu faţă de copil, m-am condamnat pentru asta şi sper că la cel de-al doilea copil să fiu mai puternică şi mai hotărâtă şi să nu mă mai las pradă acestor „invadări”. Să nu faceţi ca mine! Luaţi-vă timp să vă cunoaşteţi copiii, să faceţi şi această etapă una plăcută, la momentul potrivit, de comun acord!

La sugestia unei prietene dragi (mulţumim din suflet, Anto!), după multe argumente mai lungi sau mai scurte, dupa „ameninţări” cu lăsatul copilului ud/murdar şi după mulţi nervi din partea mea, am stat la o discuţie cu puiul. I-am explicat frumos, pe înţelesul lui, că aştept ca el să îmi comunice când este pregătit să renunţe la oliţă. Că atât pipi, cât şi caca, cum le spune el, îi aparţin şi trebuie să aibă grijă de ele, să vrea să fie curat, să folosească oliţa şi/sau wc-ul. M-a ascultat cu atenţie, s-a gândit şi mi-a răspuns că nu este încă pregătit. L-am asigurat că îl iubesc la fel de mult, că vom încerca împreună, când va fi pregătit. Asta se întâmpla în luna decembrie 2014, avea deci 2 ani şi 10 luni. Eu, mama lui, cred şi susţin în continuare că nimeni nu ajunge la facultate purtând scutec…Puteţi să folosiţi oricând acest argument în faţa celor care vor să vă dea soluţii pe care nu le cereţi 🙂 Am tras aer în piept şi am redevenit mama lui, care îl apără de orice „cruciadă” împotriva sa. Nu am încercat să îl forţez cu nici o pălmuţă, cu nici un „nu te mai iubesc/mă supăr pe tine dacă nu ceri/foloseşti oliţa”. Mi se par abordări greşite şi nu am să le aplic!

Acum, folosim oliţa. Pur şi simplu, mi-a spus „mami, sunt pregătit să folosim oliţa!”.

Eu ALEG să am încredere în puiul meu. Mai multă decât în ce spun ceilalţi că ar „trebui” să facă sau să fie la o anumită vârstă. Îmi pare rău ca m-am lăsat influenţată, uneori, de părerile lor. Dar sunt mândră că am reuşit, împreună, să trecem şi la această etapă. Atunci când el a fost pregătit. Ştiu că sunt copii care au scăpat mai repede de scutece, dar nu ştiu (şi nici nu mă interesează) cum anume au ajuns acolo. Mi-ar plăcea să cred că părinţii lor i-au urmărit şi le-au ascultat dorinţele (ne)spuse şi au avut respect pentru ritmul lor natural de creştere şi dezvoltare, pentru că ŞI aceasta face parte din creşterea şi dezvoltarea normală, naturală a unui pui de om. Din păcate însă, mulţi dintre noi am fost „dresaţi” să facem/credem/spunem diferite lucruri… Timpul va spune ce repercursiuni există.

Am scris acest articol pentru a le da curaj mămicilor/tăticilor care sunt unde am fost şi noi. Pentru a le da încredere că da, se poate, vine şi ziua când copilul cere oliţa, chiar dacă nu îl muştruluieşti serios, chiar dacă nu începi „potty training” de cum poate sta în funduleţ . E nevoie de răbdare şi încredere în copilul tău. E nevoie de timp să îl asculţi, să îi vorbeşti, să creşteţi împreună.

Rezumat:

Scutecele textile ajută, dar trebuie să te ţii de practică şi să ai răbdare! Un copil care este ascultat şi are încredere în tine, îţi va transmite semnalele potrivite că este sau nu este încă pregătit să renunţe la scutece. O oliţă simplă, eventual într-o culoare frumoasă e suficientă. Nu are rost să investiţi în oliţe care cântă, dansează, râd, dau cu mopul, etc !:) Reductorul poate să ajute, dar nu e musai. După mine, cel mai important aspect este găsirea momentului potrivit, în care nu numai mama îşi doreşte să scape de scutece, dar ŞI copilul este gata pentru un astfel de angajament.

Facebook Comments

Primul premiu al Giveaway-ului de februarie…

Mulţumim frumos tuturor celor care s-au înscris la mica noastră competiţie!Mr. Random a ales…

1. Raluca – 2 februarie 2015 la 10:39 am
2. Adina Holban – 2 februarie 2015 la 11:21 am
3. Marasescu Gabriela – 2 februarie 2015 la 11:55 am
4. oanarobu2 – 2 februarie 2015 la 1:56 pm
5. douafetecucuiete – 2 februarie 2015 la 2:04 pm
6. Raluca Ioana – 2 februarie 2015 la 5:24 pm
7. Teodora – 3 februarie 2015 la 9:25 am
8. Ramona Raruta – 3 februarie 2015 la 9:37 am
9. Adina Bogdan – 3 februarie 2015 la 2:19 pm
10. Roxana Hangan – 3 februarie 2015 la 8:11 pm
11. Gianina – 4 februarie 2015 la 10:16 pm
12. otiliatudor – 5 februarie 2015 la 6:20 am
13. Cornelia Buică – 7 februarie 2015 la 10:01 am
14. Dumitru Olimpia – 9 februarie 2015 la 11:46 am
15. Delia – 9 februarie 2015 la 4:04 pm
16. Mariana Dinu – 9 februarie 2015 la 4:38 pm
17. Rosianu Manda – 9 februarie 2015 la 7:30 pm
18. Maria Lar – 10 februarie 2015 la 1:38 pm
19. Cornelia Gherghel – 10 februarie 2015 la 2:08 pm
20. Buica Catalin – 11 februarie 2015 la 6:18 pm

castigator nr. 8 – Ramona Raruta – te rog sa imi trimiti datele tale de contact pentru ca premiul sa ajunga cat mai repede la printesa ta 🙂

Urmatoarea tragere la sorti va avea loc pe data de 1 martie!

Facebook Comments