Tu stii sa spui un ferm NU?

Da, pe bune, chiar am decis să scriu despre asta. Tu ştii să spui, ferm, NU? Ştii să refuzi politicos? Când nu poţi sau nu vrei să faci un anume lucru. Când persoana care te roagă nu îţi place sau din anumite motive, nu îţi este comod, la îndemână sau dezirabil să contribui?

Am în jur oameni pe care îi observ. Care NU ştiu să spună NU. Care se tem sau se jenează să refuze. Care, de mila sau din prea multă bună creştere, acceptă, tacit, lucruri/comportamente/persoane care nu merită. Care nu le fac plăcere sau cinste. Care le chinuie. Care le afundă. Care le schilodesc sufletul şi viaţa.

Ştii să spui, ferm şi hotărât, politicos NU?

Nu, nu îţi pot împrumuta bani. Pentru că nu îi dai înapoi niciodată.

Nu, nu pot să te ajut cu o lucrare pe care trebuie să o faci pentru că le am şi eu pe ale mele. Sau pentru că nu am timp. Sau pentru că nu apreciezi niciodată ajutorul meu şi simt că îmi pierd timpul.

Nu, nu poţi să mănânci doar desert.

Nu, nu mă simt bine când lipseşti/întârzii fără să mă anunţi.

Poate că, mulţi dintre noi, am fost crescuţi să ajutăm, să fim darnici şi săritori. Poate ni s-a predicat mereu că un bun creştin întoarce şi celălalt obraz când primeşte o palmă. Poate e în firea noastră să avem răbdare şi încredere, să fim deschişi şi să nu ne pierdem speranţa în bunătatea şi corectitudinea oamenilor din jur. De multe ori, îmi dau seama că spun DA, fără să mă gândesc prea mult. Fără să îmi analizez toate sentimentele în legătura cu respectiva cerinţă.

Uneori, există oameni pentru care am spune DA orice şi-ar dori. Oameni pe care îi iubim şi pentru care am merge până la capătul lumii. Uneori merită, alteori nu prea.

Cred că e sănătos să ştim să spunem NU. Să fim oneşti cu ceea ce suntem şi credem. E absolut în regulă să ne răzgândim, dacă datele problemei se schimbă. Sau dacă realizăm ca primul răspuns, acel DA spus în grabă a fost o greşeală. Personal, accept mai uşor un NU sincer, o răzgândire decât un DA fals sau spus fără responsabilitate.

Mi s-a întâmplat cu oameni la care nu m-aş fi aşteptat. Cu oameni mari, şcoliţi şi care par a fi stăpâni pe viaţa şi deciziile lor. Mi s-a întâmplat să fiu dusă cu vorba, după un DA entuziast care a ajuns să devină un NU nespus, înţeles doar, după o vreme.

Tu ştii să spui NU? Fără furie, fără să îţi dai importanţă şi fără să răneşti? Pur şi simplu, un NU care se cere spus.

Nu…nu te pot ierta…

Nu te mai cred…

Nu te mai pot aştepta…

Nu înţeleg…

Nu ştiu…

Nu te mai iubesc…

Agresivitatea la copii. Copilul meu cel mic loveste/musca!!!

Stiti deja ca sunt fan al articolelor scrise de Dr. Laura Markham si ca sunt abonata la noutatile de pe site-ul ei: http://www.ahaparenting.com . Astazi, o traducere dupa postarea : Agresivitatea la copilul cel mic. Coaching_Big_Sibs_When_the_Younger_Child_is_Aggressive

Cum sa il invat pe copilul meu de 5 ani sa reactioneze cand fratele cel mic (19 luni) se manifesta cu agresivitate, lovindu-l? Am citit deja articolele despre cum trebuie sa reactioneze parintele si aplicam deja, dar exista si momente in care copiii se joaca fara mine supraveghindu-i.  Vreau sa ii ofer copilului meu de 5 ani „uneltele” necesare pentru a reactiona potrivit cand are de-a face cu agresivitatea celui mic. 

Cel mai adesea, copiii invata din experienta pe care o oferim noi: ca mod de actiune mai mult decat ca explicatii. Deci, daca reactionezi cu calm si empatie (in caz de agresivitate a unuia dintre copii) catre copilul cel mic (clar deranjat de ceva/cineva), copilul cel mare va invata sa faca acealasi lucru.
  Evident, nici pentru parinte nu este intotdeauna usor sa isi pastreze calmul. Mai ales daca adultul este ingrijorat privind modurile in care agresivitatea copilului mic poate afecta relatia dintre cei doi frati: darama constructiile din cuburi, smulge masinutele din mana celui mare in timpul jocului sau strica jocul, pe neasteptate. Si, mai mult, daca puiul de om mic il raneste cu adevarat pe cel mare, este deplasat sa astepti ca primul nascut sa reactioneze empatic. Nu fara exercitiu si asistenta din partea ta.

Din fericire, poti lucra, in timp, cu rabdare si iubire la aceste reactii si la dozarea lor corecta, in functie de situatie. Cu alte cuvinte, copilul cel mare va rezista impulsului de a-l inghionti pe cel mic, dar isi va lua jucariile si se va retrage intr-un colt linistit/in alta camera. Este acelasi comportament ce poate fi observat la catelusi: cand agresivitatea jocului celorlalti devine suparatoare, se indeparteaza. Astfel, copilul cel mic va invata, pe propria piele, consecinta naturala a comportamentului sau: ramane singur, fara partener de joaca. (Nu ma intelegeti gresit, nu recomand in nici un caz ca parintele sa ii lase pe copii sa isi rezolve singuri conflictele cand puiul de om de 19 luni se poarta cu agresivitate. Daca adultul va pleca, este foarte posibil ca panica abandonului sa ii cuprinda pe amandoi copiii, fiecare dintre ei simtind ca sunt lasati singuri in fata „inamicului”. Rolul fratelui mai mare este unul destul de important si aceasta relatie se dezvolta in timp, organic).

Arme pentru a lupta cu agresivitatea

1. Ofera un exemplu pozitiv. Catre copilul mic: „Au, asta a fost dureros! O sa stau departe de manutele astea nervoase… Cred ca esti tare suparat! Poti sa imi spui ce doresti/care este problema? Oh, vrei sa te joci cu masinuta cea rosie? Okay, poftim. Eu pot folosi masina albastra. Vezi, nu este nevoie sa lovim, sa folosim agresivitatea. Trebuie doar sa imi arati ce anume doresti.”

2. Invata/explica. „Fratele tau cel mic loveste pentru ca este ingrijorat ca altfel nu va primi ceea ce isi doreste. El este foarte mic si atunci cand este suparat, este greu pentru el sa foloseasca cuvinte (si sa nu fie agresiv). Daca el va fi sigur ca vrei sa il ajuti, nu va mai lovi pentru a obtine ceea ce isi doreste. Asa ca, daca il asiguri pe fratele tau ca il intelegi, el nu va mai fi agresiv cand devine suparat.

3. Empatizeaza, Observa si Ofera rezolvarea problemei  – „Este greu/dureros cand fratele tau loveste, imi dau seama ….Apreciez faptul ca incerci sa fii rabdator cu el ….. si vad ca el vrea neaparat sa se joace cu masinuta rosie. Imi inchipui ca te plictisesti sa te joci mereu cu masina portocalie, asa e? Iti multumesc pentru ca esti atat de intelegator. Cand incepe sa te deranjeze cu adevarat, spune-mi. Vom gasi, impreuna, o solutie. Poate vom avea nevoie de inca o masina rosie, ca fiecare sa aiba una.”

4. Ofera cuvintele potrivite.  Nu iti crea asteptari nerealiste in privinta copiilor tai! Copilul cel mare nu va sti exact ce anume sa ii spuna celuilalt, ceea ce inseamna ca, in absenta cuvintelor, este foarte probabil sa foloseasca agresivitatea. Ofera-i, in mod repetat, „instrumentele” verbale utile: „Ii poti spune fratelui tau simplu ‘Hey, ma jucam eu cu acea masina. Nu smulgem jucariile. ” In timp, prin repetitie, copilul va ajunge sa isi insuseasca aceste replici.

Cele mai utile instrumente

5. Joaca/Repeta scenariul  intr-un mod amuzant, astfel incat copilul cel mare sa isi aminteasca usor cum sa procedeze intr-o situatie tensionata. De exemplu, folosind jocurile fizice, ii poti arata copilului cum sa isi „prabuseasca” adversarul pe canapea fara a folosi agresivitatea si fara a lovi. Nu uita sa ilustreze scenariul cu mult umor! Foloseste texte simple si da instructiuni clare „Nu! Nu lovim!” + retragerea din calea „taifunului” mic si solocitarea prezentei unui adult care sa medieze scena, indepartand agresivitatea.

6. Stabileste limite. „Creierul fratelui tau este in continua crestere, asa ca, nervos fiind, nu ii este mereu usor sa isi stapaneasca pornirile agresive. Invata mereu, avem rabdare cu el. Si cel mai usor mod in care il putem invata este sa ii aratam cum procedam noi. Cum ne controlam emotiile si cum alegem sa nu lovim. Nu este niciodata in regula sa lovesti pe celalalt, indiferent ce ar face. Indeaparteaza-te ca sa nu te poata lovi si striga un adult, in ajutor: ‘Mama, Tata, avem nevoie de tine!”

7. Apara. Ai mereu grija sa oferi un spatiu copilului mai mare pentru a lucra in liniste, fara a fi deranjat de catre cel mic. Este posibil sa se bucure sa se joace impreuna cu cel mic, dar nu te astepta sa faca acest lucru in timp ce este concentrat la „treburile” lui. Aseaza undeva un coltisor pentru cel mare pentru a le permite ambilor copii sa stea in aceeasi camera, cel mic poate desena, construi sau face puzzle.  Sau ia in bucatarie/alta camera pe cel mic impreuna cu cateva jucarii pentru a oferi celui mare o pauza de la statutul de „fratele cel mare si intelegator”. Este foarte bine cand cei doi se pot juca impreuna in armonie, dar principala preocupare a copilului mare trebuie sa fie dezvoltarea proprie si distractiile specifice varstei, nu jobul de „babysitter” pentru cel mic. Daca aceste nevoi nu sunt implinite suficient, nu te poti astepta sa manifeste empatie si rabdare fata de fratele mai mic.

8. Asigura-l ca esti alaturi de el – Spunei „Cateodata stii cand fratiorul tau este suparat si urmeaza sa devina agresiv, nu-i asa?  De obicei, asta inseamna ca simte, pur si simplu, nevoia sa planga. Asa ca, te rog, fa-ma atenta cand observi asta, iar eu voi veni sa il ajut sa faca fata acestor sentimente.”  Este extraordinar cand ii poti oferi copilului mai mare uneltele potrivte pentru a face fata agresivitatii, dar acest lucru poate fi coplesitor pana si pentru un adult. Nu lasa povara aceasta pe umerii copilului tau!

Probabil ca ti-ai dat deja seama ca nici unul dintre sfaturile de mai sus nu vor functiona daca puiul de om cel mare se „lupta” cu rivalitatea dintre frati, nu-i asa? Fiecare copil are nevoie de timp unul la unu cu fiecare parinte – este o „gura de aer proaspat” in care se simt auziti, intelesi, apreciati pentru ceea ce sunt. Este util sa ii reasigurati periodic de rolul special pe care fratele mai mare il are pentru cel mic : cum cel mic il vede pe cel mare ca un model de urmat. Dar, mai presus de orice, este foarte important sa transmiti si sa demonstrezi ca nimeni, niciodata nu va ocupa locul lui in inima ta, ca nu vei inceta niciodata sa iti iubesti primul nascut, indiferent ce s-ar intampla (sau pe cine ai avea in brate).

*****

Agresivitatea intre copii este un tablou care ne lasa, de multe ori, total nepregatiti. Nu stim cum sa reactionam si nu e usor sa alegi de partea cui sa fii. Din fericire, citind raspunsurile dr. Laura Markham la scrisorile parintilor care se confrunta cu astfel de probleme, imi dau seama ca nu trebuie sa adopti nici o tabara, dar sa imparti empatie si iubire. Exact atat de simplu, sau nu? 🙂

 

Rivalitatea intre frati. Cum sa nu o iei razna

Despre Laura Markham si cartile ei am mai scris deja. Daca va place stilul ei, va invit calduros sa descoperiti cele cateva articole ce au luat nastere pornind de la ideile ei, aici pe blog, folosind functia SEARCH/CAUTARE. Acum a venit randul unui nou subiect: rivalitatea intre frati.

Dupa ideile preluate (si aplicate din Parinti linistiti, copii fericiti a venit randul unui alt subiect, adanc legat de primul: rivalitatea intre frat, sau, cum frumos l-a denumit dr. Laura Markham – Parinti linistiti, frati fericiti. Cum sa crestem frati prieteni pe viata. 🙂

Sedinta foto netrucata :): 5 si aproape 3 ani
Photo credit: Bogdan Nita

Cartea este extrem de utila si trateaza diferite aspecte ale rivalitatii ce poate aparea intre frati, de la aplanarea conflictelor, exprimarea sentimentelor in conditii de siguranta, cum „arbitram” impartirea lucrurilor intre frati, diminuarea competitiei, incurajarea conectarii, etc.

Pentru cei/cele care se pregatesc (sau doar se gandesc 🙂 ) de venirea unui nou membru in familie, exista un intreg capitol unde se detaliaza foarte frumos modalitati prin care puteti asigura o primire calduroasa bebelusului, dar si cum sa treceti de primele luni, oferind relatiei dintre frati un start bun si trucuri pentru a aplana micile conflicte ce pot surveni cand bebe numarul 2 incepe sa mearga de-a busilea.

In primul rand, voi sublinia si in scris (verbal am asigurat, de fiecare data, fiecare mama coplesita de evenimente!) ca rivalitatea intre frati este un lucru firesc si nu trebuie privita ca un eveniment apocaliptic in viata voastra de familie.

… fiecare om este programat genetic sa-si protejeze resursele care il ajuta sa supravietuiasca, iar copiii nostri depind si intra in competitie pentru ceea ce reprezinta pentru ei resurse impartante – timpul si atentia parintilor.

Pentru copilul unic, pana la un moment dat, aparitia in familie a unui nou copil este un eveniment foarte important.

  • Nu il subestimati si nu il obligati sa accepte situatia ca un adult (intelegator, empatic) pentru ca nu poate face acest lucru.
  • Oferiti copilului mare timpul necesar sa accepte situatia.
  • Copiii sunt cea mai importanta misiune a noastra, nu crestem roboti si nici fabrici, crestem OAMENI. Rolul tau ca parinte trebuie sa fie dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor tai.
  • Nu obligati copilul sa fie generos emotional inainte de a fi pregatit pentru acest pas. Primul exemplu este parintele, ori reglarea propriilor emotii este cel mai greu lucru din lume, dar este, totodata, ingredientul necesar pentru un parenting de calitate.
  • E important sa ne recunoastem greselile (si limitele), sa gasim forta de a ne reechilibra si sa descoperim curajul de a ne reconecta cu copiii.
  • Felul in care tu, ca parinte, disciplinezi copilul va deveni modelul sau de solutionare a problemelor interpersonale. Alegi fuga/echivarea/violenta/diaologul/cooperarea? Transmiti mesajul ca este modul „corect” de a rezolva problema.
Ce NU functioneaza pentru a stopa/contracara rivalitatea intre frati

A. Criticarea cu asprime a copilului

B. Rusinea

Sedinta foto: Matei (5 ani) + Petru (2 ani si 10 luni)
Photo credit: Bogdan Nita

C. Invinovatirea

D. Pedepsirea

E. Pozitia judecatorului omniprezent si omnipotent – Nu, nici macar daca ascultati faptele si dati dreptate copiilor, in mod echitabil.

Ce a functionat la noi?
  1. Explicarea emotiilor, intr-un limbaj accesibil copilului. Emotia nu este rea, copilul nu este „rauvoitor”. Prin exprimarea emotiei (in functie de varsta, verbal, printr-un desen, printr-un joc) o scoatem din inimioara, o „disecam” si invatam cum sa o gestionam fara a face rau celuilalt. Revin cu sublinierea importantei EMPATIEI 🙂
  2. Stai alaturi de copiii tai pe podea (la nivelul lor) si cautati (impreuna!) modalitati de a rezolva problemele (fara sa se atace reciproc) si gasiti metode de a transforma tensiunea in apropiere.
  3. Timp special cu fiecare dintre copii 🙂 Da, consuma energie vitala pentru mama/tata, dar este piatra de temelie a unei relatii puternice intre frati. Cum? Fiecare copil va fi asigurat (si REASIGURAT, ori de cate ori este nevoie) ca adultii sunt acolo, prezenti, deschisi si dornici sa se conecteze cu el/ea, sa ii ofere sustinere si timp de calitate.
  4. Activitati in care lucrati in echipa – O bataie cu perne in care MonstroMami este atacata de echipa Puternicilor Frati este jocul preferat de copiii mei, dar puteti alterna jocurile de forta cu cele mai linistite ca mima, ascunsa, jocul „de-a expeditia”, etc.
  5. Role play – folositi masinute, plusuri sau orice alta idee va vine. Jocul poate incepe de la parinte care va „pune in scena” o problema care a generat tensiuni intre frati. Copilul va interveni sau nu, important este sa ii captati atentia si sa il ajutati sa „elibereze” tensiunea prin ras sau plans.
Rivalitatea intre frati pentru mami/tati – NU UITA
  1. Crizele programate – In special la copilul mare, poti lasa sa se adune un naume bagaj de frustrari pe care sa le descarcati apoi intr-un mediu sigur, sub atenta supravegherea a adultului. Atentie insa! Trebuie sa poti „duce” tu, ca parinte, o astfel de descarcare de furie 🙂 Garantat, dupa „curatarea” aerului, copilul va fi mult mai dispus sa coopereze si sa se conecteze cu tine si cu cel mic.
  2. Pauza/STOP – Aici nu ma refer la celebrul deja „timp de linistire” aplicat copilului, ci la o pauza acordata parintelui. Este demonstrat deja ca un adult obosit, stresat, irascibil si preocupat va fi foarte putin (spre deloc!) dispus sa manifeste grija fata de sentimentele si nevoile altei persoane (fie ea adult sau copil). Cand sunteti coplesit de conflictele dintre copii si nu le mai puteti face fata cu calm si detasare, este util pentru toata lumea sa luati o pauza. Cateva clipe in care sa va reveniti, sa va luati mintea de la conflict si sa va bucurati inima cu ceva care va poate „reincarca” pot face minuni.
  3. Prevenirea conflictelor – Daca esti atent la comportamentul copiilor tai, vei putea descoperi, in timp, cateva „tipare” ce stau la baza izbucnirii conflictului deschis. Rivalitatea intre frati se poate deghiza sub multe forme. Uneori, poti inlatura din timp pericolul sau te poti pregati cu „trusa de urgenta” pentru a pansa eventualele rani.
  4. Abtine-te! Am invatat, in timp, sa nu intervin in relatiile dintre copii decat daca este nevoie sau unul dintre ei imi cere ajutorul. E drept ca astazi, copiii mei sunt mai mari putin si pot gestiona o parte dintre „intalniri” fara sa fie nevoie de mine, dar e bine de stiut. Acelasi lucru se aplica si la deschisul gurii 🙂 Tine-ti ideile pentru tine si ofera-le doar la nevoie. Poti fi surprinsa de inventivitatea copiilor in a gasi solutii 🙂
  5. Nimic nu e definitiv stricat, rivalitatea intre frati va trece prin diferite stadii. Luati fiecare zi asa cum vine si incercati sa faceti lucrurile sa se imbunatateasca treptat. E mult de munca, dar avantajele pe termen lung merita efortul !

Copiii invata sa faca pace atunci cand au ocazia sa se afle in situatii conflictuale si apoi sa si le rezolve – de unii singuri – folosindu-se de abilitatile care conduc spre finaluri pasnice: identificand si exprimandu-si propriile nevoi, ascultandu-i pe ceilalti, privind lucrurile din mai multe puncte de vedere si rezolvand problemele astfel incat toata lumea sa aiba de castigat.

Iubire vinovata – Recenzie Nancy Woodruff

Am deja cateva zile de cand am terminat de citit Iubire vinovata scrisa de Nancy Woodruff.

Romanul a aparut la editura Nemira in 2011 si impreuna cu alte romane cu dragoste face parte din colectia Nemira Damen Tango.

Desi povestea de Iubire vinovata mi-a placut, per total, ca si subiect, tehnica de scriere si problematica a persoanjelor, finalul m-a lasat cu un gust amar.

Nu mi-am pus niciodata, pana acum, problema gandurilor, trairilor si viselor ce populeaza vietile actritelor dar aceasta carte mi-a deschis apetitul pentru acest subiect.

Care este povestea cartii?

George Connoly este sotia lui Peter si mama a trei baieti. Viata lor se desfasoara linistit pana in ziua in care Peter primeste o slujba la Londra. In acest moment, viata lui Georgie se indreapta vertiginos spre momentele de iubire vinovata care se construiesc incet, dar sigur.

Nu mi-am propus sa creez polemici. Aceasta poveste de iubire vinovata mi se pare un simbol al unei perioade pe care o traversam.

Cunosc femei care aleg sa stea o perioada acasa, sa se dedice familiei si copiilor. Dar, la un moment dat, lucrurile se schimba putin si au nevoie de o pauza. Isi doresc mai mult decat sa stea acasa. Nu ca a sta acasa cu cei mici (sau mai mari) nu este o activitate (de fapt, o suita de activitati) maaaaaaaaaare consumatoare de energie si neuroni.

Nu glumesc! Respect pentru cele care pot face asta pe termen lung si sunt multumite doar cu asta. Personal, desi imi iubesc enorm de mult copiii pentru sanatatea mintala am simtit nevoia sa ma intorc la munca.

M-am bucurat sa descopar o carte realista si foarte expresiva in care, culmea, vocea unui barbat aduce in discutie dorul si „greul” pe care doar o mama il poate simti cand trebuie sa isi paraseasca copiii pentru a munci.

Inca o data, va spun ca nu mi-a placut sfarsitul cartii. 🙁 Dar nu cred ca o iubire vinovata ca aceasta este obligatoriu sa se „curete” prin moarte.

Oamenii se schimba, sentimentele isi mai pierd din intensitate, relatiile se transforma, in timp si cred ca trebuie sa incercam sa acceptam ceea ce se intampla. Nu, asta nu inseamna sa nu ne mai bucuram de viata si nici sa renuntam la ideea de iubire adevarata dupa o anumita perioada de relatie, dar sa descoperim noul si frumosul in ceea ce ni se intampla 🙂

 

Mirosul lui

As vrea sa nu treaca timpul si sa nu se stearga. Mirosul lui din narile mele. Atingerea lui pe pielea mea alba. As vrea sa raman aici, prizoniera a imbratisarii si a timpului. Mirosul lui cand se apleaca spre mine si imi sopteste „Noapte buna, printesa!”

Mirosul lui cand isi aseaza palma mare pe perna. Sau cand ii urmaresc ochii. Pielea din coltul ochilor ce a capatat, in timp, mici riduri de expresie. De la prea multa concentrare. De la prea mult privit la ecrane.

Intreaga lui faptura imi da putere. Cand il stiu aproape, nu ma tem de nimic pe lume. Stiu ca m-ar proteja cu trupul lui doar, daca doar asta ar avea la dispozitie. Stiu ca ma va tine de mana cand eu voi vrea sa ma opresc, pe marginea drumului, transpirata si obosita. Stiu ca va rade si va face o gluma nesarata ca sa ma vada infuriindu-ma si provocandu-ma sa mai merg putin. Sa mai fac un pas. Sa mai dobor o limita. Sa ajung mai sus. Sa nu ma mai tem.

Stiu ca mirosul lui ma va insoti in zilele ce vor veni. Stiu ca nici o baie lunga, cu spuma sau doar cu saruri nu va putea sterge acest miros din narile mele. Pentru ca viata, oricat de tare ne-ar instraina cateodata, nu stie o astfel de reteta.

Viata este un sir de clipe. O colectie de oameni care vin si pleaca, de lacrimi si de rasete. Ce ramane dupa ce se stinge lumina si fiecare pleaca la casa lui?

Mirosul lui in camera… camasa lui asezata pe spatarul unui scaun… Perna lui aruncata intr-un colt de pat. Jumatatea lui de casa. Jumatatea mea de inima. Intregul.

As vrea sa nu ne fie atat de greu de spus MI-E DOR DE TINE.

As vrea sa nu mai fie atat de greu sa faci, de fiecare data, un pas (INCA UN PAS) spre un om care ti-e drag. Un om care inseamna ceva pentru tine.

E primavara afara si in gand. Undeva, sta sa ploua. Chiar si in ploaia rece, mirosul lui, forma imbratisarii si privirea care spune atat de multe, raman intiparite in irisul meu.

 

 

Suflete pereche, dincolo de timp. Impresii de lectura – Jojo Moyes

Despre suflete pereche am tot scris, in gand, in ultima vreme. Ati auzit despre aceasta teorie a sufletelor pierdute? Se spune ca exista pentru fiecare dintre noi acele suflete pereche.

Cei mai norocosi, le vor intalni si isi vor da seama foarte repede ca este o experienta extraordinar de intensa. Ca ai senzatia ca il cunosti pe celalalt dintotdeauna. Uneori, nu e nevoie de cuvinte pentru a comunica intre voi. Asta nu inseamna ca totul e mereu calm si ca nu exista nici un fel de conflicte si potrivirea de gusturi/pareri/actiuni este 100%. Dar intreaga relatia cu sufletul pereche este una armonioasa, strabatuta de intelegere si lumina, de pace interioara si de sentimentul ca „asa trebuia sa fie”. Sufletele pereche nu sunt, neaparat sau intotdeauna persoane de sex opus cu care ai o relatie roamantica. Pot fi membri ai familiei, prieteni sau colegi. Relatia afectiva cu aceste persoane este foarte profunda si firele care va leaga sunt atat de stranse incat poti descoperi ca simti/stii cand celalalt este trist sau in primejdie.

Suflete pereche si povesti de dragoste

Am citit, de-a lungul vremii, multe povesti de dragoste. Unele m-au prins si m-au surprins. Cateva mi-au ramas adanc intiparite in memorie si le-am daruit mai departe unor oameni dragi, cu speranta de a-i bucura si de a-i ajuta sa creada in iubire, de a avea incredere ca lucrurile se vor rezolva si problemele momentului nu sunt decat pasi spre noi povesti.

Eu cred foarte tare in iubire, in suflete pereche si in capacitatea noastra de a recunoaste un astfel de suflet. 🙂 Cred, de asemenea, ca nu intalnim sufletele pereche de mai multe ori, de-a lungul existentei si avem ocazia sa indreptam lucrurile pe care nu le-am „nimerit” de la inceput.

Fata pe care ai lasat-o in urma scrisa de Jojo Moyes este prima carte a acestei autoare, a aparut la editura Litera (in colectia Blue Moon) in 2016 si m-a tinut conectata la subiectul sufletelor pereche vreo cateva zile.

Desi cartea are peste 400 de pagini, se citeste repede si cred ca merita sa investiti un sfarsit de saptamana pentru a descoperi acest giuvaer.

Din punctul meu de vedere, are cate putin din toate: dragoste, drama, istorie, putin suspans, intorsaturi de situatie, lacrimi, tensiune si un final pe masura.

Si inca…

Astept cu nerabdare sa citesc si Dupa ce te-am pierdut, dar recunosc deschis ca ma simt foarte atrasa de acest stil de a scrie a jurnalistei britanice. Cautand cateva informatii despre autoare, am descoperit ca Jojo se numara printre putinii autori care au castigat de doua ori premiul pentru cel mai bun roman de dragoste al anului (Romantic Novel of the Year Award). Desi nu este un criteriu dupa care aleg lecturile care imi populeaza clipele libere, ma bucur de aprecierea de care se bucura autori care imi sunt si mie dragi.

Observ tot mai des ca oameni care au lucrat in diferite domenii, mai mult sau mai putin artistice, prezinta cel mai fidel viata si stralucirile ei, atunci cand decid ca a venit vremea sa se apuce de scris.

Ma bucur nespus cand descopar, in tot mai multe carti, fotografii sau doar sugestii ale unor suflete pereche. Nu e usor sa vorbesti despre acest subiect si nici intalnirile „intamplatoare” cu aceste povesti nu sunt usor de dus pentru cei care aleg sa isi duca viata constient.

Când m-am întors

Când m-am întors,

Sălbatică şi despletită,

Ţâşnind săgeată vie

din arcul inimii tale,

Eram lacrimă de lumină.

 

Când ai venit,

Cenuşie nălucă a viselor mele,

Te-am lăsat mereu

să-ţi decizi soarta,

mângâiere catifelată pe suflet.

 

Când m-am întors,

Sălbatică şi toată un zâmbet,

Curgeam spre pământ

Şuvoaie calde de emoţie şi drag.

 

Când am plecat,

Rupându-mi zgomotos

Inima din palma ta stângă,

S-au pornit

Cutremure şi taifunuri.

Toate deodată.

 

Când am plecat,

Sălbatică arătare a vieţii tale,

N-ai vărsat nici o lacrimă.

Mă priveai împietrit

şi ochiii tăi şopteau

Nu pleca!

sau măcar…

Întoarce-te degrabă!

 

PS: Minunatele fotografii îi aparţin unui drag prieten… Mulţumesc, Victor!