Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Scutece textile – noțiuni de bază (I)

Despre scutecele textile am mai scris câte puțin, pe blogul vechi – articol care apare acum și pe acest blog. Dar, pentru că frecvent sunt întrebată care e treaba cu aceste scutece și de fiecare dată încerc să găsesc varianta cea mai mummy friendly de a prezenta situația, fără să sperii sau să ofer o imagine incompletă, mi-am zis că o astfel de postare va fi una utilă, spre care voi putea îndruma toate mămicile prietene interesate de subiect.

Here it goes…

În primul rând, scutecele textile arată și se comportă diferit față de ceea ce știm sau ni s-a povestit că erau pelincile sau chiloții de tablă, cum zice mama mea. În primul rând, pentru că acum există și se folosește la scară largă mașina de spălat rufe, apoi pentru că materialele folosite la scutecele textile sunt diverse, naturale sau mai puțin, iar formele sub care găsim aceste noi variante de scutece refolosibile pot fi adaptate atât nevoilor tale, cât și creșterii puiului de om.

Cu alte cuvinte, pe scurt, un scutec textil (denumit adesea și refolosibil) este o bucată de material (bumbac, fleece, cânepă, muselină, etc.) ce poate ține loc de chiloțel (sau celebrul, generic pampers – în fapt, scutec de unică folosință) pentru copilași de la naștere până la renunțarea la scutec.

Tipurile de scutece textile sunt:

  1. SCUTECE TRADIȚIONALE – sunt acele bucăți de material ce pot fi prinse în zona intimă a copilului și prinse cu o clemă denumită Snappy. Peste acest aranjament este nevoie de o protecție impermeabilă. Deși am citit despre ele și par a fi cea mai simplă și ieftină variantă de scutec textil, noi nu am avut astfel de curiozități și prin urmare, nu am încercat.
  2. PREFOLDS – Sunt bucăți de material dreptunghiulare preîndoite (există 2 cusături care despart materialul în 3 zone cu grad de abserbție diferit). De obicei, zona din centru este cea mai groasă și absoarbe cel mai bine. De asemenea, se completează, în folosire cu Snappy și protecție. Pot fi folosite ca scutec sau pe post de insert, la scutecele cu buzunar, cum am procedat eu.
  3. FITTED/CHILOȚEL sunt așa cum le spune și numele, gata de a fi puse pe bebe. Se reglează cu capse, scai sau șiret, având bandă de elastic în zona piciorușelor. De obicei, exclusiv din fibre naturale (bumbac, cânepă, bambus) au nevoie de extra protecție, nefiind impermeabile.
  4. AIO (All-in-one) sunt cele mai apropiate de scutecul de unică folosință. Sunt ușor de pus și au atât o parte absorbantă (care vine în contact direct cu pielea copilului), cât și o parte impermeabilă (un exterior atractiv din punct de vedere vizual, cu fel de fel de imprimeuri și motive). Se usucă mai greu, fiind mai groase puțin și deci, e posibil să trebuiască să ai mai multe bucăți pentru a te putea descurca. Această generație de scutece textile are mai multe variante – ALL IN TWO (parte impermeabilă + parte detașabilă ce vine în contact cu pielea) și SCUTECE CU BUZUNAR – un soi de chiloțel cu exterior impermeabil și interior moale, având un buzunar unde se adaugă inserturi (bucăți de material mai gros sau mai subțire, din diferite fibre) pentru a crește gradul de absorbție. De departe, acestea din urmă au fost și rămân preferatele noastre. Acum, la al doilea copil, am încă o parte din scutecele pe care le-am folosit la primul, deci, din punctul meu de vedere au fost foarte utile și economice.

scutec textil 1

În afară de aceste tipuri de scutece textile enumerate, poate fi nevoie să îți achiziționezi sau confecționezi câteva accesorii de genul:

A. Protecții scutece – cum am enunțat anterior, există anumite scutece unde acest accesoriu este un MUST pentru a asigura un plus de absorbție. De obicei, numărul protecțiilor de care vei avea nevoie va fi mult mai mic față de numărul scutecelor. Fiind din material impermeabil, după utilizare se șterge frumos cu o cârpă ușor umedă și se poate folosi cu următorul scutec. Există variante ca pantalonașii de lână (foarte versatili și ușor de folosit; se pot confecționa ușor dacă ai vreo bunică/prietenă pricepută la împletit și rezistă perioade lungi fără spălare, având în vedere proprietățile uimitoare ale lânii), chiloțeii de protecție (din fleece, PUL sau vinyl). Noi am folosit cu succes aceste variante și, în plus, am și transformat, în timp, un scutec AIO în protecție, prin îndepărtarea părții absorbante.

B. Snappy – este o invenție deșteaptă care te ajută să prinzi scutecul pe copil. Este asemănător sistemului folosit în medicină pentru prinderea fașelor. Deși mi-am cumpărat unul de curiozitate, nu am apucat să îl folosesc și l-am dat mai departe.

C. Linere – este vorba despre o hârtie specială (din orez sau celuloză, complet biodegradabilă) care se va așeza în interiorul scutecului, în contact direct cu pielea copilului pentru a proteja țesătura scutecului de pete. Dacă scutecul are un conținut… solid :), hârtia se va arunca împreună cu acesta în vasul de WC. Personal, am folosit o parte dintre linerele rolă primite odată cu scutecele, dar, pe măsură ce copilul a crescut, am renunțat să le mai folosesc, înlocuindu-le cu linere din material textil (confecționate usor, după  o formă asemănătoare absorbantelor).

Deși îmi propusesem să fiu succintă, se pare că a ieșit din taste o ditamai postarea… Așa că voi reveni asupra acestui subiect, povestind și câte scutece textile sunt necesare (inclusiv experiența mea cu ele) și câteva dintre avantajele și dezavantajele folosirii pe termen lung a acestei variante, pentru mine și familia mea.

scutec textil 2

Voi ați auzit despre minunatele scutece textile? Le folosiți? De ce da/nu?

PS – Pentru că mare parte dintre informațiile prezentate aici au ajuns la mine pe calea vorbelor și explicațiilor pertinente și sincere ale Cristinei Marin, vreau să îi mulțumesc, pe această cale, pentru toate picăturile de cunoaștere pe care le-am pescuit citind blogul și urmărind postările ei.

Aventuri în regatul oliţei

Scutecele textile ajută, dar trebuie să te ţii de practică şi să ai răbdare! Un copil care este ascultat şi are încredere în tine, îţi va transmite semnalele potrivite că este sau nu este încă pregătit să renunţe la scutece. O oliţă simplă, eventual într-o culoare frumoasă e suficientă.Nu are rost să investiţi în oliţe care cântă, dansează, râd, dau cu mopul, etc !:) Reductorul poate să ajute, dar nu e musai. După mine, cel mai important aspect este găsirea momentului potrivit, în care nu numai mama îşi doreşte să scape de scutece, dar ŞI copilul este gata pentru un astfel de angajament.

Da, la cererea „publicului” va fi o postare despre „cum să” şi, pe alocuri „cum să NU”. Deci, să începem, zic…
Matei are 3 ani şi câteva zile(am început postarea la o zi după marea aniversare, dar nu a fost vreme să o termin până acum). Face treburile „importante” la oliţă în proporţie de 97%. Amândouă treburile, ca să fiu mai exactă 🙂 Avem vreo lună jumate de când nu mai punem peste zi deloc scutec. As in … nici un fel de „protecţie” : nici scutec de unică folosinţă, nici scutec textil. Am trecut doar la chiloţei/boxeri de pe la începutul anului. Doar noaptea mai purtăm (încă) scutec, dar în curând vom trece doar la cele textile noaptea pentru că în majoritatea dimineţilor, scutecul este uscat.

Cum am început?

Am primit cadou oliţa cântătoare pe la 1 an. Nu ne-a interesat, am butonat-o mult, ne-am jucat cu ea prin casă multă vreme. Am avut câteva reuşite – în principal, nr. 1 şi cel mai probabil exclusiv datorită noutăţii senzaţiilor. După vreo 2 săptămâni, am renunţat. Oliţa a ajuns la bunica, apoi a fost preluată de verişorul mai mic, acum cred că o foloseşte el.

Am cumpărat reductor pentru vasul mare de WC, cum îi spuneam noi. Avea copilul spre 2 ani. L-am folosit de vreo câteva ori, cu mai puţin succes. Lui M îi era constant frică să nu cadă, să nu îl înghită WC-ul! Într-adevăr, o perspectivă sinistră! Reductorul rezistă încă, mă bucur că nu am dat pe el decât câţiva lei, a fost folosit într-o perioadă pe post de pălărie (foarte potrivită, de altfel).
Matei a folosit alternativ, scutece de unică folosinţă şi scutece textile. Din motive evidente (sau nu, dar revin cu altă ocazie) bunicii au preferat să îi pună copilului scutec de unică folosinţă. Era mai comod, mai uşor de pus/strâns şi nu trebuia curăţat foarte mult după. Se strânge, se lipeşte, se aruncă! Pentru că am beneficiat de ajutorul intensiv al bunicilor o perioadă, Matei stătea cu bunica paterna şi apoi cu bunicul matern cât timp noi, părinţii, eram la muncă, „antrenamentele” la oliţa au fost oarecum relaxate şi câteodată precipitate. Copilul avea aproape 2 ani şi uneori accepta oliţa, de obicei în diferite momente ale zilei – trezire, după plimbare, înainte de masă, după somnul de prânz. Uneori experienţa avea succes, alteori nu. În special dimineaţa, dacă era lăsat să se uite la desenele animate preferate şi nu era deranjat (10-20 minute), oliţa (cea de-a doua, simplă şi comună, luată dintr-un supermarchet) era fericită! Şi plină!:)

Apoi, a venit perioada când mami, deja însărcinata cu fratele cel mic, a rămas acasă. Încet încet, ca parte din rutina noastră zilnică, am renunţat la scutecele de unică folosinţă şi am trecut la cele textile. Foloseam oliţa frecvent, cu succes. Nu plângea, nu refuza, nu vocifera! Eu eram încântată că ne înţelegeam, că explicaţiile mele erau bine primite şi el era super fericit pentru că era reuşita lui, pe care aveam grijă să o laud. Privind retrospectiv, acea perioadă a fost una încărcată de semnificaţii pentru copilul meu cel mare, am reuţit să ne reconectăm foarte bine, nu i-am refuzat nici o clipă de atenţie şi iubire şi sunt sigură că am depus multă afecţiune în sufleţelul lui. Pentru mamele care mai doresc un copil, poate ar trebui să ia în considerare şi acest aspect…

Apoi a venit pe lume fratele cel mic şi, cum era normal, nu am mai avut vreme să stau exclusiv după el. Orarul nostru de oliţă a fost dat peste cap, am revenit la scutece şi am pierdut startul. Aşa am simţit eu, poate la fel a resimţit şi el. 🙁 Da, am considerat că ar fi trebuit să gestionez altfel perioada, poate să începem mai repede sau doar să nu abandonez „lupta” odată cu venirea celui mic.Este, de altfel, singurul regres pe care l-am observat la copilul meu cel mare. Regres despre care am tot citit ca fiind normal la venirea unui nou membru în familie. Regres de care m-am temut şi pe care l-am gestionat apoi, cum m-am priceput mai bine.

Nu vă lăsaţi presaţi de cei din jur!!! Aceştia, de multe ori cu bună intenţie, încearcă să vă „ajute” spunând lucruri ca „vai, dar eşti deja mare, ar trebui să faci la oliţa/e ruşine/e urât/etc”. Nu cred că ajuta, din contră, pe mine m-au „montat” să îmi stresez copilul! „Datorită” lor am reuşit să îl fac pe Matei să refuze vehement oliţa, să plângă la vederea ei, să prefere să „ţina” ceea ce ar fi trebuit să elimine… Am greşit că i-am ascultat sau că am lăsat vorbele lor să mă influneţeze în comportamentul meu faţă de copil, m-am condamnat pentru asta şi sper că la cel de-al doilea copil să fiu mai puternică şi mai hotărâtă şi să nu mă mai las pradă acestor „invadări”. Să nu faceţi ca mine! Luaţi-vă timp să vă cunoaşteţi copiii, să faceţi şi această etapă una plăcută, la momentul potrivit, de comun acord!

La sugestia unei prietene dragi (mulţumim din suflet, Anto!), după multe argumente mai lungi sau mai scurte, dupa „ameninţări” cu lăsatul copilului ud/murdar şi după mulţi nervi din partea mea, am stat la o discuţie cu puiul. I-am explicat frumos, pe înţelesul lui, că aştept ca el să îmi comunice când este pregătit să renunţe la oliţă. Că atât pipi, cât şi caca, cum le spune el, îi aparţin şi trebuie să aibă grijă de ele, să vrea să fie curat, să folosească oliţa şi/sau wc-ul. M-a ascultat cu atenţie, s-a gândit şi mi-a răspuns că nu este încă pregătit. L-am asigurat că îl iubesc la fel de mult, că vom încerca împreună, când va fi pregătit. Asta se întâmpla în luna decembrie 2014, avea deci 2 ani şi 10 luni. Eu, mama lui, cred şi susţin în continuare că nimeni nu ajunge la facultate purtând scutec…Puteţi să folosiţi oricând acest argument în faţa celor care vor să vă dea soluţii pe care nu le cereţi 🙂 Am tras aer în piept şi am redevenit mama lui, care îl apără de orice „cruciadă” împotriva sa. Nu am încercat să îl forţez cu nici o pălmuţă, cu nici un „nu te mai iubesc/mă supăr pe tine dacă nu ceri/foloseşti oliţa”. Mi se par abordări greşite şi nu am să le aplic!

Acum, folosim oliţa. Pur şi simplu, mi-a spus „mami, sunt pregătit să folosim oliţa!”.

Eu ALEG să am încredere în puiul meu. Mai multă decât în ce spun ceilalţi că ar „trebui” să facă sau să fie la o anumită vârstă. Îmi pare rău ca m-am lăsat influenţată, uneori, de părerile lor. Dar sunt mândră că am reuşit, împreună, să trecem şi la această etapă. Atunci când el a fost pregătit. Ştiu că sunt copii care au scăpat mai repede de scutece, dar nu ştiu (şi nici nu mă interesează) cum anume au ajuns acolo. Mi-ar plăcea să cred că părinţii lor i-au urmărit şi le-au ascultat dorinţele (ne)spuse şi au avut respect pentru ritmul lor natural de creştere şi dezvoltare, pentru că ŞI aceasta face parte din creşterea şi dezvoltarea normală, naturală a unui pui de om. Din păcate însă, mulţi dintre noi am fost „dresaţi” să facem/credem/spunem diferite lucruri… Timpul va spune ce repercursiuni există.

Am scris acest articol pentru a le da curaj mămicilor/tăticilor care sunt unde am fost şi noi. Pentru a le da încredere că da, se poate, vine şi ziua când copilul cere oliţa, chiar dacă nu îl muştruluieşti serios, chiar dacă nu începi „potty training” de cum poate sta în funduleţ . E nevoie de răbdare şi încredere în copilul tău. E nevoie de timp să îl asculţi, să îi vorbeşti, să creşteţi împreună.

Rezumat:

Scutecele textile ajută, dar trebuie să te ţii de practică şi să ai răbdare! Un copil care este ascultat şi are încredere în tine, îţi va transmite semnalele potrivite că este sau nu este încă pregătit să renunţe la scutece. O oliţă simplă, eventual într-o culoare frumoasă e suficientă. Nu are rost să investiţi în oliţe care cântă, dansează, râd, dau cu mopul, etc !:) Reductorul poate să ajute, dar nu e musai. După mine, cel mai important aspect este găsirea momentului potrivit, în care nu numai mama îşi doreşte să scape de scutece, dar ŞI copilul este gata pentru un astfel de angajament.

De ce aleg ALT FEL…

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: alegerile prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….

Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei ( da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține vitaminele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli.

ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

PURTAREA ERGONOMICĂ – Mini se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și in mai multe sisteme de purtare. Wrapul elastic și apoi manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite.

SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

ATACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de patentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce?) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

JOCURI SI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tacmă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un omloco situație nu mai corespunde, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun,scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singura, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.