6 ani
Iunie a venit și a trecut ca vântul și ca gândul.
L-am sărbătorit pe puiul mic de om.
6 ani cu Petru – încă nu îmi vine să cred.
Pentru că greul se uită, ca și preaplinul inimii, mi-am propus să las aici, câteva gânduri:
Mami, te iubesc …ca ploaia.
???
De fapt, te iubesc mai mult decât desenele animate.
Mi se rupe inima de drag și câteodată pare că dă pe dinafară. Dar nu e sau nu a fost doar bine, în toți aniii aceștia.
Scriam cum e cu doi copii 🙂 Trebuie să reiau subiectul!
Dar au fost și zile în care…
esti o mamă rea. Pentru că țipi la noi și mă pui să fac fișe. Nu vreau!
Lunile în care nu am putut termina grădinița așa cum ar fi fost normal, natural mi-au descoperit un copil foarte diferit de ceea ce îmi îngaduiam să descopăr de la 5 la 10, înainte de pandemie.
Cu toate provocările perioadei, am primit și
- Doamne, cât te iubesc!!!
și…
- taaaati, pune iock (rock) – Zeii au fost răzbunați aici!
Petru iubește muzica și este un cântec de copil. Râde și plânge cu toată ființa lui. Dansează și interpretează viața așa cum eu nu mi-am permis niciodată. Cere ceea ce își dorește (spre exasperarea unora, de multe ori) neobosit, fără să obosească, fără să se teamă.
Ascultă Aprindeți tortele:
Discuție despre dragoste și îndrăgostire
Eu – Ce înseamnă să fii îndrăgostit? Tu ai fost vreodată îndrăgostit?
El – Da, dar nu cred că pot să vorbesc despre asta.
De ce?
Nu știu dacă pot să îți spun.
…
Bine. Eu sunt. De două fete. I și I. Dar acum sunt foarte trist pentru că nu mă mai iubește una dintre ele.
Cum așa, ce s-a întâmplat?
A venit Vlad și a ocupat-o pe I.
???
Da, a ocupat-o și el stă în fața mea și ea nu mă mai iubește.
Sau…
Știi, eu te iubesc tare, tare…chiar și când mă superi. Chiar dacă nu mă lași să fac mereu ce vreau eu.
Și nu mai sunt o mamă rea?
Ba da, dar tot te iubesc. Așa ești tu.
Și cea mai recentă, într-o discuție cu tasu 😛 care îi spunea că fiecare mai greșete, nimeni nu e perfect. Prințul răspunde foarte serios:
Eu SUNT perfect!
Toate sunt doar o parte din viața cu Petru. Sunt recunoscătoare pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare îmbrățișare, pentru fiecare chiot.