Cum arata EA?

Incep astazi adresandu-ma tuturor celor care stiu de ce am scris/spus EA si nu, pur si simplu, ea. Nu trebuie sa fii de sex masculin ca sa poti vizualiza o EA perfecta sau macar o EA pe care sa ti-o doresti aproape. De aceea va intreb pe toti, cum arata EA?Aceea care va bantuie visele, care va asculta necazurile, care va „pacaleste” problemele cu un zambet, cu o vorba, cu o atingere?Cum arata iubita/sotia/sora/mama/bunica perfecta?

Cum arata acea persoana de sex feminin care este acolo, mereu acolo.Care stie ce sa spuna si ce sa faca pentru ca lucrurile sa se aseze in pozitia optima.Care are mereu pregatite pentru orice eventualitate, sfaturi intelepte, vorbe destepte si povesti cu talc.Exista asa ceva?Aveti vreo astfel de femeie prin preajma?

Eu as putea vorbi despre cateva DOAMNE din viata mea.As putea vorbi despre mama….pentru care am o adanca pretuire.A pus in mine si in sora mea toate gandurile, toate sperantele si toate eforturile ei.Ne-a dat tot ce „trebuie” pentru a iesi pui intregi, frumosi, cuminti.Ne-a jetfit anii ei cei mai frumosi si nu considera asta ca o renuntare.Mama…este si va fi mereu prima doamna pe care am cunoscut-o.

As putea vorbi despre „doamna invatatoare” pe care am iubit-o si dupa care am suferit crunt cand tumultul vietii ei de familie „mi-a rapit-o”.

As putea sa-mi amintesc zambind despre „doamna de istorie” – prima profesoara pe care mi-as fi dorit-o pentru totdeauna doar a mea.Am impartit ceasuri multe, in care eu vroiam sa descopar, cu sarg si stangacie uneori, TOTUL…iar ea, imi aseza in palma, in felii mici si doze echilibrate parti de istorie, de viata, de vis. Pastrez si acum cu drag „oracolul”(nota: caiet de amintiri din clasa a VIII-a) pe care i l-am intins tremurand, in prag de despartire si pe care mi l-a inapoiat cu ochii luminosi si un zambet dulce, larg.

As putea sa vorbesc despre femei pe care le cunosc zilnic.Nu stiu de fiecare data cum se numesc sau incotro va duce drumul lor (sau al meu, dupa ce ele pleaca) dar simpla lor prezenta ma atinge profund.Ca o adiere de vis, ca o atingere de aripa.Ca si cum nici nu ar fi aievea….

Insa, mai presus de orice, as vrea sa vorbesc despre o EA ipotetica.Pe care mi-ar place sa o iubeasca EL.Mi-ar fi asa drag sa pot fi EA pentru cineva anume.

EA….care e sincera pana la sange si sensibila pana la lacrimi.Care stie sa vorbeasca fara a articula vreun cuvant.Ea….care danseaza in ploaie si in ninsoare ca si cum nu ar vedea-o nimeni.Care zambeste celui drag si ochiii ii stralucesc atat de viu incat scanteierea lor lumineaza intreaga lui viata.Intreaga lui existenta.

Ea….care se ascunde cand sufera si isi alina durerea in vorbe mestesugit, insa le tainuieste o vreme, pana se cicatrizeaza si se pietrifica bine.Ea….care face totul mereu, intreg, pana la capat.

EA….care viseaza cu ochiii deschisi.Cu ochiii inchisi.EA care canta fals, insa zambind.EA care se trezeste frumos, care se rasfata frumos si se joaca ghidus.

EA care nu stie sa minta si nu vrea sa uite.EA care e in stare sa tina in viata relatii la distanta, indiferent de orice distnta, de orice uitare, de orice tradare.

EA care iarta repede si imparte mereu bucurie.

EA care invata pentru examene stand pe burta, in mijlocul camerei, cu parul prins si cu creionul in mana.

EA care iubeste ciocolata.Si frunzele.Si pomiii.Si copiii.

EA care il cauta pe EL mereu.Chiar cand sunt aproape de sfarsit.

EA care spune „Nu inchide ochiii, mi-e asa de dor de tine….”

EA….

Asa as vrea sa fiu.As vrea sa fiu EA pentru cineva.Sa fiu totul si toate.Pentru ca nu stiu sa cred decat in absolut.In iubire absoluta.In prietenie absoluta.In vis absolut.

Ma tem insa, ca nu sunt decat o ea comuna.Care se chinuie sa pastreze echilibrul dintre a da si a vrea.Ma tem ca sunt prea putin consecventa in ceea ce visez, in ceea ce imi doresc, in ceea ce construiesc.Ma tem ca nu stiu sa clipesc frumos, nu stiu sa fac „ochii dulci” si nu am invat nici pana acum „arta ascunderii ridurilor de expresie”.

Revin,deci.Cum arata EA?