Şoapte Urbane sau cum arta prinde viaţă colorată

Să facem cunoştinţă, eu sunt Irina de la blogulirinei.ro. Cine eşti tu?
Mămica Șoapte Urbane: Sunt Ina Noileanu, un om cu suflet bun, aşa spun cei care mă cunosc. Sunt un om care iubeşte frumosul, cel văzut şi cel nevăzut, pentru că mereu încerc să privesc dincolo de aparenţe.
Eşti o mamă care lucrează de acasă? Cum a început această „aventură”?
Mămica Șoapte Urbane: Lucrez şi de acasă după amiaza, când timpul îmi aparţine. Aventura handmade a început când fiul meu avea 5 ani şi am rămas doar noi doi. A pornit dintr-o necesitate, iar acum, după 25 de ani, este mai mult decât un hobby, a devenit un bussiness cu acte în regulă.
Spune-mi, în câteva cuvinte, care este „superputerea ta” ? Hai să vorbim despre proiectul tău!
Mămica Șoapte Urbane: „Superputerea mea”, dacă mă întrebai acum 20 de ani, ţi-aş fi răspuns „fiul meu”. Au fost ani în care, oricât mi-ar fi fost de greu, privindu-l, mă reîncarcam.
Acum însă, răspunsul este altul. „Super puterea” este pasiunea pentru frumos, combinată cu miile de ore de muncă, de teste, de făcut şi desfăcut. Oare faptul că sunt perfecţionistă poate fi încadrat tot aici?
Proiectul Şoapte Urbane, în forma de acum, este dezvoltat de 4 ani. Doi ani de studiu dedicaţi în exclusivitate testelor de comportament ale muşchiului stabilizat. Un an în care am creat conceptul de mini aranjamentele prototip şi studiat impactul, evident cu ajutorul prietenilor. Absolut tot ce este integrat în concept, de la muşchi, plante, cutii, fotografii trebuie să fie de cea mai bună calitate.
Azi, Şoapte Urbane înseamnă o echipă. Există sedinţe foto planificate din timp. Majoritatea fotografiilor din pagină sunt lucrate de Corina Alexandrescu, pe partea de marketing am o colaborare cu Simona Alexandrescu şi în atelier lucrez cu Carina Cris.
De ce o astfel de alegere?
Mămica Șoapte Urbane: Sunt o mare iubitoare de flori şi parcă florile tăiate se duc prea repede. 🙂 Mi-am dorit să dezvolt un concept floral ecologic şi multă vreme am cochetat cu hârtia creponată. La un moment dat, Vlad, fiul meu, mi-a sugerat să dezvolt doar partea cu muşchi stabilizat şi plante cu structură lemnoasă. De aici şi alegerea.
Care sunt sursele de inspirație? Cum capătă formă un aranjament? Cât este arta și cât este tehnică?
Mămica Șoapte Urbane: O să sune a lipsă de modestie. Singura sursă de inspiraţie sunt chiar plantele cu care lucrez. Îmi pun pe masa de lucru câteva flori, elemente uscate, (la începuturi desenam) şi lucrez ca la un puzzle. Procesul poate dura şi două saptămâni, pentru că rezultatul trebuie să fie Wow! Dacă o întrebi pe prietena mea, Elena Andrei, artist plastic, o să spună că este artă 100%.
Este greu să „construiești” astfel de povești colorate? Ai un anumit ritual când creezi?
Mămica Șoapte Urbane: Când iubeşti ceea ce faci, totul devine o provocare, imaginaţia este turată la maxim. Ritual, da, întotdeauna cu fundal muzical, muzică clasică când concep noi modele. La final, când prototipul este gata, gata, dansez cu el. Partea cea mai haioasă este alegerea unui nume. La începuturi apelam la cei din jur, acum, de fiecare dată, îi invit pe vizitatorii paginii Şoapte Urbane.
Ce te motivează să mergi înainte? Să îţi doreşti dezvoltare?
Mămica Șoapte Urbane: Bucuria cu care sunt primite, feedback-ul constant pozitiv. Poveştile pe care le scriu o dată cu finalizarea lor. Lumea plantelor este fascinantă. Simt că pot să aduc multă culoare în jur doar jucându-mă cu multe texturi.
Spune-mi, Irina, cine fuge de dezvoltare? Pasul următor este Instagram şi un site de prezentare. Caut câteva recomandări.

Cum au reacționat cei dragi, cei din jur, atunci, la început și cum s-a schimbat atitudinea lor acum?
Mămica Șoapte Urbane: Reacția prietenilor a fost constant pozitivă, critică atunci când era cazul. Apropo de prieteni, am un ajutor de nădejde când vreau să testez rezistenta la transport. Fac coletul, trimit 500 de km, îmi face poze când deschide. Deseori, când pleacă în țări exotice, îmi trimit fotografii cu plante.
Nu m-aș vedea făcând altceva, dar dacă într-o zi, nu aș mai putea face exact ce fac acum, aș …
Mămica Șoapte Urbane: Hm, grea întrebare. Clar aș rămâne în lumea florilor, sunt fascinante, cel puțin pentru mine.
Și ca să încheiem cu zâmbetul pe buze, care este cea mai amuzantă întâmplare legată de pasiunea ta 🙂
Mămica Șoapte Urbane: Da, am auzit pe cineva spunând … Ea este doamna cu mușchi.
Mulțumim doamnei Ina – cea cu puteri magice 🙂 şi avem o surpriză pentru voi.
Un concurs călduţ 🙂 Șoapte Urbane pune la bătaie un aranjament floral ca acesta 
Ce trebuie să faceți? E foarte simplu:
1. Lăsați aici, pe blog, un comentariu, spunându-ne care este persoana pentru care vreți acest aranjament și de ce. Voi juriza împreună cu doamna Ina, deci nu vă sfiiți să fiți sinceri și originali.
2. În semn de mulțumire pentru generozitatea sponsorului, ar fi drăguț să aruncați un ochi pe pagina Șoapte Urbane – poate vă inspirați pentru alte daruri minunate, tot se apropie luna Martie, nu?
3. M-aș bucura să susțineți proiectele mamelor din comunitatea Work at Home Moms – sunt mame harnice, care pun mult suflet și pasiune în ceea ce făuresc. Periodic, vorbesc aici despre ele, deci, prin abonarea la blogul meu veți fi la curent cu ceea ce fac mânuțele lor harnice 🙂
Concursul se desfășoară în perioada 1 februarie – 16 februarie, urmând ca pe 19 februarie să anunțăm câștigătorul premiului.
Evident, m-aș bucura și eu de like-uri la postarea mea sau de distribuirea articolelor pe care le scriu. Asta înseamnă să ne pese de cei din jurul nostru, nu?

Pink Interviu cu Eli Liliac. Super WAHM la raport

Despre Eli Liliac sau Pink WAHM (cum o veţi descoperi) am aflat în grupul WAHM, la unul dintre call-urile lunare – mini proiecte prin care noi, comunitatea mamelor curajoase şi creative, punem mână şi suflet alături pentru a ajuta pe una dintre cele care merită să îşi împlinească un vis profesional 🙂 Eli a crezut în visul altei WAHm, eu mi-am dorit să ajut şi aşa ne-am cunoscut virtual.

Mai departe, viaţa ne-a dat fel de fel de teste 🙂 Pe care le-am trecut, dar timpul nu ne-a iertat. Deci, iată-ne, după câteva luni, decise să aducem în faţa voastră un om, o poveste, câteva întrebări şi mai multe răspunsuri 🙂

Să trecem la treabă, deci…

Scurtă carte de vizită …

 Pink WAHM – Am 38 de ani şi un năzdrăvan pe nume Mihnea. De formare sunt inginer, dar am urmat şi cursuri de artă. Arta a fost prima mea dragoste, încă din perioada copilăriei şi întotdeauna am ştiut că voi reveni la ea, am cochetat toată viața cu partea creativă și am reușit să revin în totalitate la ea după renunțarea la o carieră în marketing, acum aproape 8 ani. Un trigger important pentru mine în a alege să fac ce îmi place a fost nașterea lui Mihnea 🙂

Eşti o WAHM? Cum ai ajuns în această comunitate?

Pink WAHM – Da, sunt o Wahm și am ajuns în această comunitate minunată după ce mi-a povestit de ea o prietenă dragă.

Laudă-ţi puii sau proiectele 🙂

Pink WAHM – Am două mari proiecte pe care le desfășor în paralel, pentru că îmi sunt atât de dragi, încât nu pot renunța la nici unul.

Primul este Pink Paperland – unde mă ocup de graphic design. Aici sunt din nou două ramuri – avem o parte care se ocupă strict de invitații de evenimente şi tot ce ţine de papetăria de eveniment, de la numere de masă până la etichete, meniuri, place-card-uri etc, şi o a doua ramură – Zalt Design – care se ocupă strict cu design-ul de marketing şi publicitate – unde intră tot ce ţine de acest lucru de la logo la flyere, cataloage sau bannere gif pentru reclamele on line.

Al doilea este Eleonore’s – unde tricotez pături din merinos personalizate pentru copii. La fiecare pătură vândută, o alta se donează sau o parte din bani merg către diverse ONG-uri care au proiecte cu copii și mai ales pe partea de educație.

 

Ce anume te recomandă?

 

Pink WAHM – Creativitatea, seriozitatea, implicarea și clienții mulțumiți, în primul rând.

 

Care este cel mai dificil aspect al activităţii tale? Dar cele mai motivante aspecte?

Pink WAHM – Cred că cel mai dificil aspect al activității la mine, (cel puțin uneori!) este gestionarea relaţiei cu furnizorii (există servicii pe care le externalizez), iar ca motivant o să consider întotdeauna clienții mulțumiți cu mic și mare 🙂

Ai susţinători? Familia unde are loc în toată această alergare?

Pink WAHM – Cel mai mare susținător al meu este soțul meu care întotdeauna m-a încurajat să îmi urmez drumul și mi-a fost alături în această călătorie cu urcușuri și coborâșuri.

Închide ochiii şi spune-mi ce ai fi ales, dacă nu acest drum?
Pink WAHM – Când eram mică, o perioadă am visat să devin arheolog, să călătoresc şi să descopar lumi noi, apoi îmi aduc aminte când am început să desenez şi să fac chestii pentru casă, pentru mine din te miri ce 🙂 Adică cumva tot spre design 🙂
Care este secretul succesului, din punctul tău de vedere?

Pink WAHM – Cred că, pentru mine, secretul succesului a constat în multă muncă, nu am încetat să învăț, consider că în orice domeniu trebuie să continui să înveți, să tratezi fiecare client așa cum tu ai dori să fi tratat și să îți folosești creativitatea la maxim.

Suntem la finalul anului. Ce mai urmează, pentru tine?

Pink WAHM – Pentru mine, urmează un an important, deoarece în primăvară voi lansa un al treilea proiect pe partea de design, de data aceasta de little fashion cum îmi place mie să spun

Un mesaj de final pentru mine şi cititorii mei 🙂

Pink WAHM – Să încerce în tot ceea ce fac sa fie buni, să nu renunțe si să continue să învețe. Și să aibă un an nou minunat și plin de dorințe împlinite

 

Sper că mica noastră discuţie v-a inspirat. Mult succes în toate proiectele tale, dragă Eli şi să ne auzim cu noi proiecte, curând!

PS – Mi-am dorit un strop de culoare …de aici acest Pink interviu 🙂

Interviu cu Liliana, mamă cu superputeri :)

Astăzi, aduc în faţa voastră încă o mamă cu superputeri. Dacă sunteţi curioşi cu cine am stat de vorbă, vă invit să parcurgeţi interviul şi să ne lăsaţi, într-un comentariu, mie şi Lilianei, părerea voastră.
Să facem cunoştinţă. Cine eşti tu?

Sunt Liliana Cristina Damian, mămică de 6 ani și antreprenoare de 3 ani. Până să devin mamă, am avut un job într-o multinațională, dar simțeam de atunci că am o altă cale de urmat.

Magazinul (deschis în urmă cu 3 ani) a fost conceput în perioada maternității, poate cea mai creatoare etapă a vieții mele. Atunci am simțit că îmi găsisem calea mea, că e cea mai bună alegere! Fiind crescută 19 ani la țară, în natură, înconjurată de multe plante și animale, am decis că un magazin naturist e continuarea firească a drumului meu.

Și am început călătoria în lumea magică a naturii și a remediilor naturale. Însă mi-am dorit să fie un altfel de magazin, să fie un loc de conectare și de informare. Am avut mai multe evenimente, cu invitați minunați, care ne-au adus informații prețioase despre sănătate și frumusețe, precum și târguri organizate cu alte mămici, în care mi-am dorit să le fac cunoscute și pe ele, clienților mei! Am organizat câteva acțiuni caritabile cu sprijinul acelorași mame inimoase, cărora le mulțumesc încă o dată pentru implicare, am reușit să dotăm cu jucării, o grădiniță dintr-un sat, aceasta a fost poate cea mai frumoasă acțiune a noastră.

Eşti o mamă antreprenor? Ce înseamnă asta şi cum ai ajuns în această comunitate?

Da, sunt și mamă și antreprenor, sunt tare bucuroasă că am reușit să ajut și alte mămici din județul Alba să devină mai cunoscute. Am organizat diverse evenimente în care protagoniste au fost mămicile care au diverse afaceri mici de familie. Rezonez cu ele tocmai de aceea, de câte ori am ocazia, le invit la evenimentele mele.

Laudă-ţi puii sau proiectul/proiectele tale 🙂

Proiectul meu este magazinul Bio Shop, care nu este doar un magazin cu produse naturale și bio, ci și locul în care găsești consiliere nutrițională, asigurată de Oana Pop, un profesionist desăvârșit. Periodic, organizez și întâlnirea cu medicul specialist pediatru, Terezia Sicoe, dânsa este și consultant acreditat în alăptare, astfel mămicile sau viitoarele mămici primesc suport  pentru cele mai importante momente ale vieții puiuților lor.

Ce anume te recomandă?

Mă recomandă atitudinea față de clienții mei. Majoritatea fiind mămici, timpul le este limitat, le ofer consiliere online, pentru a-și alege produsele, le comand ceea ce își doresc și ele vin doar să ridice produsele.

Care este cel mai motivant moment? Dar cel mai dificil aspect al activităţii tale?

Cel mai motivant moment este cel în care primesc feedback pozitiv de la clienții mei care au testat un produs achiziționat de la mine și impresia lor legată de cum arată magazinul. Mi-au trecut pragul niște turiști străini, care au spus: „magazinul tău este o aromoterapie, în sine” sau mai sunt care spun „am intrat doar să mă liniștesc, aici la tine, mă relaxez cel mai bine”.

Cel mai greu mi s-a părut începutul, nu erau familiarizați cu termenul bio, nu știau care e diferența între bio și natural, deci educarea clienților și formarea lor în a urma un stil de viață sănătos.

Cine îţi face galerie, de pe margine? Ai un mentor sau oameni care te inspiră?

Familia mea îmi face galerie de pe margine, fără ei nu aș fi reușit să fiu aici, să vă răspund acestor întrebări. Susținerea familiei este esențială pentru orice afacere.

Mentori mi-au fost profesorii mei, în mod aparte dirigintele meu, care acum este un înger. A fost omul care mi-a marcat existența și îi sunt recunoscătoare pentru ceea ce sunt eu astăzi. Evident nu o pot uita pe profa de română, gramatica limbii romane fiind materia mea preferată.

Închide ochiii şi spune-ne cum ar fi fost viaţa ta, dacă, la un moment dat, făceai o altă alegere… 🙂

Dacă închid ochii, mă văd așa cum mi-am dorit în urmă cu mulţi ani, proiecția gândurilor mele de atunci este realitatea de astăzi. Știți vorba aceea: „Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple!” Tot ce mi-am dorit atunci, am acum, deci nu aș putea să îmi doresc altă realitate decât aceasta.

Care sunt cele mai importante componente ale succesului, în opinia ta?

Succesul vine în urma mai multor eșecuri, cel mai important aspect este continua formare și informare a noastră, a antreprenorilor și să nu renunțăm ușor.

Au trecut deja aproape 9 luni. Până la final de an, ce planuri măreţe ai ?

Până la finalul anului voi susține un workshop pentru o comunitate de mămici din județul Alba, împreună cu doamna doctor specialist pediatru intenționăm să reluăm seria întâlnirilor: De vorbă cu medicul pediatru! Și în curând, în magazin, vom începe un alt proiect, evident tot cu o mămică. Vom aduce și alte produse, care vor ajuta în educarea celor mai mici clienții ai noștri, cărți și jucării.

Un mesaj de final pentru mine şi cititorii mei 🙂

Cititorilor le spun să nu uite că: ” Prima bogăție este sănătatea” și să o prețuiască exact ca și pe o comoară.

Iar ţie îţi mulțumesc pentru acest interviu, în care am strâns cu emoție, parte din viața mea.

 

Mulţumesc şi eu pentru că ţi-ai făcut vreme să îmi răspunzi. Mulţumesc pentru că ai fost sinceră şi mă bucur să poposeşti aici, în căsuţa mea 🙂

Iulie şi august în cărţile de pe noptieră

În provocarea anului 2018, de a citi măcar 2 cărţi pe lună, aliatul meu de nădejde este… o noptieră.

Ea, săraca, tăcută şi robustă, suportă cele multe cărţi care poposesc pe lemnul ei tare. Fie că pe noptieră sunt cărţile mele sau ale copiilor, fie că am legislaţie sau crema de noapte, o noptieră ca a mea sunt sigură că aveţi şi voi acasă.

Din respect pentru noptiera mea, azi, îi oferim locul binemeritat pe blog. 🙂

Iulie a trecut repede, cu plimbări de plăcere şi informaţie preţioasă. Iulie a fost fără plastic şi a fost luna în care Petru a fost iarăşi la copii (mulţumim, Petro de la NUME si link gradinita).

Cu copiii acasă, noi la muncă şi tot ce avem de făcut pe lângă casă, parcă timpul trece atât de repede. Nu am citit atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Dar tot e bine. Am reunit însă cărţile citite în cele două luni 🙂

Cecilia Ahern – O sută de nume

  • Cât crezi că o să mai trăiască? o întreba Kitty.
  • N-am întrebat-o, dar cred că e vorba de câteva luni.
  • Cum reuşeşti să faci asta?Nu e uşor, dar bănuiesc că nu mă descurc deloc rău… Mai demult nu credeam deloc în căsătorie. Mama şi tata s-au separat când era mică, a fost urât, aşa că nu am avut un exemplu prea bun, dar am o mulţime dintre prietenele mele care s-au căsătorit. Eu le-am aranjat pentru ceremonie. Fiecare mireasă are motivele ei să fie foarte emoţionată, indiferent dacă e bolnavă sau nu. Trebuie doar să-ţi dai seama dacă vrea să vorbeasca sau nu. Unele nu vor. Singura diferenţă e că de obicei prietenele mele au emoţii în ce priveşte „pentru totdeauna”. Ele trebuie să rămână cu el pentru totdeauna,în vreme ce Diane ştie că nu poate fi vorba de prea mult „totdeauna”. Când o să mă mărit vreau să fiu ca Diane şi să sper din tot sufletul că o să dureze cât mai mult.

Mi-a plăcut ideea aceasta atât de tare şi chiar cred că, dincolo de tragicul situaţiei, de multe ori, încrâncenaţi în vieţile noastre, uităm. Uităm să avem răbdare, să ne bucurăm de oamenii dragi din jur, să râdem. Şi ne rătăcim. asta îmi aminteşte de şocul pe care l-am resimţit eu când am privit, de pe margine, adevărat, oameni dragi care s-au rătăcit.

Alt citat care mi-a plăcut, din aceeaşi carte:

Dacă selectezi la întâmplare o sută de persoane din cartea de telefon, vei găsi nu o poveste, ci o sută de poveşti, pentru că toţi… fiecare persoană are o poveste de spus. Fiecare persoană obişnuită are o poveste neobişnuită. S-ar putea să credem că nu suntem deloc remarcabili, că ducem o viaţă plictisitoare, doar pentru că nu ne ocupăm de chestii neobişnuite, nu ţinem prima pagină a ziarelor şi nu câştigăm premii. Dar adevărul este că fiecare face câte ceva fascinant, curajos – un lucru de care să fie mândru. În fiecare zi oamenii fac lucruri care nu sunt luate în seamă şi nu sunt sărbătorite. Despre care ar trebui scris. Despre aceşti eroi pe care nu îi ia nimeni în seamă, despre oamenii care nu cred deloc că sunt eroi, pentru că ei fac doar ceea ce cred ei că au de făcut în viaţă.

Aici, mi-am amintit cu drag de poveştile veteranilor de război pe care le-am transcris în liceu, pentru o revistă. Cât de emoţionată eram de fiecare dată, cât de mari şi puternici mi se păreau acei oameni, ajunşi acolo doar o mână de oase, uitaţi de toţi. Simţeam cumva că efortul meu – de a petrece timpul cu ei, de a transcrie ceea ce spun, de a aşeza frumos în pagină materialele şi de a face pe detectivul pentru a descoperi unde e adevăr şi unde memoria joacă feste este un mare noroc, de fapt. A trecut atât de multă vreme de atunci, nu m-am mai gândit de mult la anul respectiv, dar cred că este una dintre pietrele de temelie care m-au ajutat să ajung azi aici.

August a venit şi a trecut cu epopeea vieţii fără telefon 🙂 Cu plimbare la Bucureşti şi cu lungile zile la mare 🙂 Avem şi de acolo poveşti, pe rând desaga va arăta tot ce am cules 🙂

Cărţile lui august au fost:

Final (a Fernandei Torres) – o poveste scrisă de o femeie privind viaţa prin ochiii a 5 bărbaţi. Uşurică, amuzantă, perfectă pentru drumuri lungi sau după amieze leneşe de weekend sau vacanţă.

Fără citate, de data asta. Dar vă las imaginaţia să zboare puţin spunându-vă că vieţile celor 5 sunt redate într-o notă foarte dinamică, sărind graţios între poveşti ale celor căsătoriţi, ale celor singuri şi chiar a veşnicului holtei. Eros şi Thanatos sunt teme vechi, dar care prind încă şi nu strică să le privim, măcar din când în când, cu detaşare.

Insula (carte scrisă de Elin Hilderbrand) este, de departe cartea care mi-a înseninat armonios concediul. Vorbeşte despre relaţiile complicate dintre mamă şi fiică, dintre 2 generaţii de surori, despre poveşti de dragoste clasice şi mai puţin. Aş putea să spun că e o carte cu de toate, de la dramă, la relaxare, la certuri între îndrăgostiţi şi momente de maximă tensiune.

Această carte a venit la fix. Pentru că şi eu am o mamă minunată, dar pe care de multe ori nu o înţeleg aşa cum mi-aş dori. Cu siguranţă, reciproca e valabilă. Am o mamă despre care am mai scris, dar care, nu prea citeşte ceea ce scriu… tot ne-am destăinuit noi la întâlnirile de bloggeri despre părinţii care nu consideră scrisul un job serios.

Şi, culmea!, am şi o soră. Cu ea, cu sora mea, a început aici magia scrisului. De fapt, nu chiar aici, dar primul text serios pentru ea l-am scris 😛 Nu mai ştiu dacă îţi aminteşte asta, dar plănuiesc, în curând, să o aduc iarăşi aici, în faţa voastră, într-un nou rol, pe care şi-l asumă, cu graţie şi responsabilitate. 🙂

În iulie şi august am ronţăit, în continuare, o carte care cade greu. la stomac. O să mă apuc să scriu despre ea după ce o termin. Să dea Domnul să nu mai treacă încă o lună! Dar dincolo de cele 2-3 pagini pe care apuc să le citesc din ea în fiecare zi, cred că este o experienţă educativă. 🙂 De AŞA DA şi AŞA NU în materie de relaţii interumane.

Pentru septembrie am în plan mai muuuulte postări pe blog, câteva interviuri cu/şi despre oameni faini. Între timp, am deschis larg porţile unui nou grup de FB unde încercăm să ne respectăm reciproc şi să nu primim hateri/veşnicii cârcotaşi, da’ nu vreau să mă laud că abia suntem la început şi treaba e uşor de gestionat încă.

Cărţile de pe noptieră poposesc aici pentru că merită. Pe noptieră am cărţi frumoase, care mă fac să visez, dar şi să plâng. Tu ce cărţi ai pe noptieră?

World Breastfeeding Week 2018. Alăptarea la ceas aniversar

În perioada 1-7 august 2018 întreaga lume sărbătoreşte World Breastfeeding Week sau Săptămâna Internaţională a Alaptării.

DE CE UN ASTFEL DE EVENIMENT/MOMENT ANIVERSAR?

Există varianta lungă de a răspunde acestei întrebări 🙂 şi varianta mai scurtă.

Câteva articole frumoase pe această temă găsiţi aici:

Am vrut, în acest an, să nu  treacă neobservată această săptămână specială. De-a lungul timpului, am tot scris despre noi şi povestea noastră de dragoste cu laptele matern în rol principal.

Petru are (deja!) patru ani şi simt, cumva, că ne apropiem cu paşi repezi de finalul poveştii. 🙂 În majoritatea zilelor, ne întâlnim doar câteva clipe la somnul de noapte. Ştiu că pentru el, acum, sânul este mai mult o reconectare cu mine şi ştiu că este important să îi permit acest lucru încă. Am încredere în el ş iîn relaţia noastră şi nu, nu mă tem că va pleca la facultate cu mama după el. Aşa cum nu cred că Matei va deveni strigoi pentru că l-am întors la sân după o vreme 😛

Revenind la Petru, sunt şi zile în care nu cere deloc. Zile în care mă întreb daca e gata, daca experienţa noastră a ajuns la final. Nu mai am aşteptări, de nici un fel. Mă bucur de călătorie şi atât.

De fapt, anul acesta, mai mult ca în alţi ani, m-am bucurat  să recitesc tot ce am scris, pe această temă:

  • A început cu Matei, bunul şi blândul meu, care m-a făcut mamă. Care m-a crescut să iubesc necondiţionat şi care m-a învăţat să cred mereu.
  • Am sărbătorit 🙂 Prima World Breastfeeding Week în acţiune pentru noi, în 2012.
  • Despre alegeri de viaţă – http://blogulirinei.ro/de-ce-aleg-alt-fel/ Nu sunt foarte sigură dacă să râd sau nu, dar aşa simţeam atunci şi, din fericire, o parte dintre aceste lucruri sunt încă valabile.
  • Să nu uităm de hidratare, în parc sau la plimbare !
  • Nu a fost mereu o experienţă uşoară şi rândurile mai puţin zen stau mărturie pentru aceste adevăruri. Mi-am dorit, uneori, pauză de la tot şi toate. Sunt sigură acum că este ceva normal şi nu mă mai simt deloc vinovată.
  • Am avut şi gânduri paşnice legate de înţărcare. Blândă. Armonioasă. Plină de iubire. Aici număram anii :P, acum nu mai număr deloc.

Anul acesta tema pentru World Breastfeeding Week este  “Alăptarea : fundament al vieţii” — o recunoaştere a importanţei unui start sănătos.

Nu am să scriu despre beneficii, cât/cum/unde şi de ce. Link-urile oferite azi cu mare generozitate şi informaţiile care apar la o simplă căutare sunt la îndemână, spun eu. Există consilieri în alăptare şi există cursuri pentru burtici unde oameni special şcoliţi vorbesc despre asta în cunoştinţă de cauză.

Nu vreau să propag frustrare printre cele care nu au alăptat sau nu fac asta. Este corpul lor, opţiunea proprie şi nimeni nu ar trebui să le ruşineze pentru asta. Cumva, există în lumea mamelor câteva subiecte care aprind spiritele mai ceva ca un smoc de fân uscat.

Dar… anul acesta aş vrea să adun la un loc ideile voastre privind acest subiect. Ca proiect personal şi ca reminder … DE CE facem asta?

AICI vom pune mesaje pozitive legate de această experienţă de la cele care răspund provocarii 🙂 Am întrebat, pe profilul meu personal de FB care sunt acele cuvinte ce le vin în minte în legătura cu această săptămână a alăptarii, World Breastfeeding Week.

Am primit cuvinte de dragoste, sentimente şi trăiri ce  fac o poveste de dragoste duioasă, cum e cea dintre o mamă şi puiul ei, să crească. Am primit confirmări că nimic nu se compară cu clipele în care îţi hrănesti puiul cu picături albe din tine şi că sunt amintiri pe care le porţi mereu în suflet.

Am primit însă,  aşa cu mă aşteptam, (şi) cuvinte grele. Am primit semne că alăptarea nu este mereu doar floricele şi fluturaşi. Am primit semnale că uneori este o luptă a naibii de grea. Că alăptarea poate fi îngreunată de situaţii medicale diverse, pe care mamele nu ştiu/pot să le gestioneze. Am citit frânturi de poveşti în care, poate, informarea şi susţinerea celor din jur ar fi făcut diferenţa. La fel cum am citit, cu ochiii în lacrimi, poveşti în care nu s-a putut face nimic. Frustrările mamei şi durerea ei că nu a putut alăpta au făcut pui, au născut resentimente şi acum, se plimbă prin lume aşteptând doar un prilej să iasă la atac.

Nu am fost acolo. Nu îmi pot închipui cum e să cari o viaţă această povară. Nu îmi pot imagina cum m-aş simţi să existe, în fiecare an, o săptămână anume în care să simt că nu am fost o mamă perfectă pentru copilul meu, să mi se arunce în faţă fel de fel de epitete. Să fiu acuzată că nu am făcut mai mult ca să reuşesc şi că această experienţă (sau lipsa ei) vor marca întreaga viaţă a copilului meu.

Poate şi eu, prin vorbele sau faptele mele, am rănit uneori mamele aflate dincolo. În tabăra celor care nu au alăptat. Azi, îmi dau seama că nu e uşor de dus o astfel de situaţie. E greu de înţeles. E greu de acceptat. Dar e uman să faci tot ce poţi. Tot ce ştii.

De fapt, mesajul meu aş vrea să fie unul de unitate – indiferent că aţi alăptat sau nu, mai mult sau mai puţin, mai greu sau mai uşor – promovaţi alăptarea. Măcar în World Breastfeeding Week. E important să fim mai informate când ne pregătim să aducem puiii de om pe lume.

World Breastfeeding Day ar trebui sa fie acel prilej din an în care să sărbătorim alăptarea. Fie că sunteţi ciudatele care alăptează până la n ani (ca mine :P), fie că aţi ales altfel, la un moment dat în vieţile voastre, măcar timp de câteva zile, haideţi să facem pace!

Să îngropăm securea războiului rece în competiţia „cine e cea mai tare mamă” şi să predăm copiilor noştri lecţia solidarităţii.

Alăptarea este fundamentul vieţii. Este una dintre pietrele de temelie la construirea unor copii puternici şi echilibraţi. Dar nu e totul. Adaugă apoi iubirea şi susţinerea necondiţionată. Presară umor şi puterea de a-ţi recunoaşte greşelile, oboselile, renunţările, de ce nu, clipele de „egoism” în care simţi nevoia să fii doar tu cu tine. Cred, cu toată inimă, că fiecare mama este perfectă pentru puiul de om pe care îl aduce pe lume. Cred că fiecare copil îşi alege părinţii şi este suficient să fii „good enough”.

Aşa se vede de la mine, în acest an, World Breastfeeding Week. Dacă ai o poveste pe care vrei să o spui, în legătură cu alăptarea, mai veselă sau mai tristă, şi simţi că spunând-o, vei ajuta pe cele care nu au trecut încă pe acolo, m-aş bucura să te ajut să faci asta aici, în căsuţa mea. Foloseşte cu încredere rubrica de comentarii sau scrie-mi un mail. Haideţi să ducem povestea mai departe, să îi găsim sensul de creştere!

Efectul scrisului pe blog. Şcoala DPT 15. Cum faci să aibă sens

Al doilea eveniment de parenting/blog-ing la care am participat în scurta şedere la Bucureşti. Al doilea DPT la care particip şi sunt bucuroasă că am putut fi acolo. Sunt recunoascăatoare pentru tot ce am primit (informaţie utilă, tips & tricks, teme de gândire, socializare cu oameni faini, motivaţie să continui, giveaway de la sponsori).

Despre primul eveniment – Social Media for Parents – am scris deja. Partea a doua – Blog Talk a fost puţin mai tehnică, s-a vorbit despre responsabilitatea celor care scriu, despre importanţa caracterului OMULUI din spatele tastelor şi cred că o parte din informaţiile preluate de acolo sunt de interes pentru voi, cei care citiţi aceste rânduri.

Sâmbăta dimineaţa, ca în fiecare lună, o mână de oameni cu drag de scris şi blog, s-au întâlnit la DPT 15. Cele două maestre de ceremonii (Ana şi Lavinia) reuşesc de 2 ani de zile să aducă în faţa noastră teme de interes într-un format atractig, Digital Parents Talk.  La mulţi ani, oameni dragi şi faini! Fie ca misiunea voastră – de a crea o comunitate de părinţi bloggeri conştienţi şi creativi să vă împlinească pe cât oferiţi celor din jur 🙂

Din punctul meu de vedere, dincolo de mici nuanţe legate de CUM, CÂND şi PENTRU CINE scriem pe blog, am înţeles, încă o dată, cât de important este să fii TU  în textele tale, să fii ACOLO şi să fii UMAN.

Mi-a plăcut sugestia de a coborî mai mult în offline, de a ne implica activ în comunitate şi cred că este un sfat înţelept, realizabil. A avea un blog este o parte din viaţă, dar nu trebuie să fie un glob de cristal în care te ascunzi şi de unde îţi arunci frustrările spre lume, oricât de „sănătoase” ar fi (sau ţi se pare ţie că sunt).

Cred cu tărie că blogging-ul, ca formă de exprimare a experienţelorşi personalităţii, este un act de a te arăta lumii aşa cum eşti. Suntem cu toţii oameni, cu bune şi mai puţin bune, cu momente WOW şi clipe BLEACH, cu susţinători şi  (din păcate) contestatari. Toate, absolut toate, fac parte din viaţă, iar ceea ce alege fiecare dintre noi să prezinte public, pe blog/FB/Instagram este o chestiune de alegere, de cele mai multe ori.

Îţi asumi ceea ce scrii. Eşti (sau poţi deveni) formator de opinie, poţi influenţa pe cei din jur, deci ATENŢIE la mesajul pe care îl transmiţi. Alege cu atenţie informaţiile pe care le dai mai departe şi modul în care faci acest lucru.

A scrie sincer, cu sens şi poate cu autoironie nu este uşor. De ce? Pentru că înseamnă să fii (pe alocuri) vulnerabil şi asta nu este o experienţă suportabilă pentru oricine. Dar nu e imposibil 🙂

Apoi, o altă concluzie pe care o subliniez este că succesul, de orice fel ar fi el, vine cu multă muncă. Nu cred în vedetele apărute peste noapte, nu cred în „înţelepciunea” picată peste tine din cer şi în portretele super fardate, scoase din cutie mereu.

Oi fi eu mai sceptică, dar cred sincer că echilibrul este cheia şi mă bucur foarte tare când aflu că oameni pe care şi voi şi eu îi citim (Ana Nicolescu, Ioana Chicet Macoveiciuc, Cristina Oţel, Cristina Ologeanu, etc.) sunt dispuşi să spună lucrurilor pe nume, cu + şi -.

Pentru mine, care am pendulat cândva între meseria de JURNALIST şi restul opţiunilor, discuţia privind posibilele influenţe pe care această profesie le aduce în scrisul pe blog a fost de-a dreptul revelatoare. Concret, am simţit că îmi lipsesc (încă) noţiuni teoretice importante, dar m-am bucurat că scriu din suflet, fără a urma dumnezeieşte vreo reţetă.

Mi-am luat notiţe şi sper să îmbunătăţesc tehnica de scris. Ajută mult şi cititul, deci NU DEGEABA trag de mine cu provocări de lectură. 🙂

Mi-am dat seama că, în entuziasmul meu de moment privind X subiect sau Y situaţie, (mai) pierd din vedere util-ul pentru cititor. Aici voi mai lucra, cu siguranţă!

Am înţeles că validarea mea ca blogger bun nu vine neapărat din numărul de like-uri sau din părerea mamei despre textele mele. Nu este doar despre asta. Dacă eu mi-s ok cu mine şi ceea ce ofer sufletului meu scriind pe blog este ceea ce am nevoie, este primul pas. Se adaugă apoi partea mai tehnică a unui text, modul în care verifici informaţiile şi sursele folosite, imaginea de ansamblu a textului, când îl publici şi cum îl promovezi.

La partea de socializare am descoperit oameni faini, unii dintre ei au căpătat un chip şi despre alţii am aflat lucruri noi. Mi-e puţin ciudă că Piatra Neamţ e aşa departe şi nu pot participa mai des la astfel de întâlniri, dar încerc să aduc acasă, la voi şi aici, pe blog, plus valoare de la întâlnirile la care pot ajunge.

Câteva sfaturi care mie îmi prind bine, poate ajută şi pe cei care nu au fost la întâlnire, dar sunt pasionaţi de subiect:

  • Limba română corectă nu este OPŢIONALĂ, ci OBLIGATORIE. Cu atât mai mult cu cât avem pretenţii că suntem creatori de trenduri, ok?
  • Diacritice! Pentru că nu e ușor de parcurs un text în care trebuie să ghicești din context dacă e vorba de pana, pană sau până. (idee preluată ad literam de la Cristina Ologeanu de la Blogulmamei.ro – mulţumim pentru timpul investit şi pentru notiţe. pentru mine, cel puţin sunt de mare ajutor 🙂
  • Cei care au deja succes în lumea bloggingului recomandă concizie în text şi exprimare(propoziţii scurte, cuvinte simple, cu înţeles direct, descriptiv), informaţie verificată (din mai multe surse).
  • Poate ajuta un CAP LIMPEDE când textul e gata sau recititrea lui a doua zi, înainte de publicare.
  • Pentru textele mai pragmatice este uşor şi util să urmăreşti structura unui text jurnalistic – să răspundă următoarelor întrebări: cine? (a făcut), ce? (a făcut), când? (a făcut), unde? (a făcut), de ce? (a făcut) şi cum? (a făcut). 
  • Este foarte important cum/unde te poziţionezi în tratarea unui subiect, oricare ar fi el. Nu deţii adevărul suprem, deci NU ARĂTA CU DEGETUL! 

Întâlnirea a avut loc la OK Center – de acolo sunt şi frumoasele fotografii realizate de Mihai Răitaru – mulţumim pentru răbdare, cu siguranţă nu este o misiune uşoară să fii pe fază cu atâtea voci feminine în jur 🙂

Sponsorul oficial a fost Lidl România – un loc în care ne place să ne facem cumpărăturile şi pe care îl recomandăm cu drag.

 

Social Media for Parents 2018. Experţii la microfon. Partea 1

 

Când viaţa devine grea 🙂 şi parenting-ul pare că nu mai e distractiv, e cazul să dăm refresh. Concret, mă bucur că există evenimente ca SMFP 2018 sau Social Media for Parents. Anul acesta am reuşit să îmbin armonios 2 evenimente legate de blogging în luna iulie.

Dar ce este Social Media for Parents 2018?

Social Media for Parents este, pe înţelesul tuturor, un loc de întâlnire pentru bloggeri care activează pe nişa de family/parenting. Adică părinţi sau aspiranţi la titlul acesta. Din orice colţ al ţării ai fi, dacă scrii despre/pentru părinţi şi te interesează ce este nou/hot/în trend în acest domeniu, este o experienţă utilă să ajungi la o astfel de întâlnire.

Eu anul trecut am aflat despre SMFP după ce deja avusese loc. Mi-ar fi plăcut să ajung, dar am compensat cu experienţa Webstock 2017 🙂

Anul acesta m-am bucurat când am văzut lista vorbitorilor de la aceast eveniment 🙂 De ce? Pentru că fiecare dintre ei „promitea” mult din punctul meu de vedere. Pe unii dintre ei îi mai auzisem sau îi urmăream, cum este cazul Otiliei Mantelers, Anei Nicolescu, Ioanei Chicet Macoveiciuc sau Cristinei Oţel.

Pe alţii i-am descoperit acum şi am bucuria să vă fac şi vouă cunoscute gândurile şi ideile lor 🙂 Pentru că, de fapt, acesta este motivul pentru care am investit timpul meu în participarea la acest eveniment, nu?

Nu am să vă plictisesc  cu detalii tehnice despre care noi, bloggerii vorbim, tocmai pentru a impartasi experienţe comune şi a găsi modalităţi prin care mesajul nostru să ajungă mai repede şi mai pe înţeles la voi.

Dar voi lăsa câteva  idei generale de la Social Media for Parents 2018:

Despre Otilia şi ceea ce ne-a învăţat când ne-am cunoscut, la Piatra Neamt am mai scris. Şi acum, la întâlnirea de la Hotel Caro a întărit faptul că Nu trebuie să fii perfect. Mi-a plăcut mult faptul că Otilia oferă exemple clare pentru a exemplifica ceea ce spune 🙂 Pentru a-ţi putea asuma rolul de părinte pentru copilul tău este necesar să cunoşti (=conştientizezi) şi să înţelegi venirea ta PE lume şi tot parcursul tău de până acum.

Uşor de spus, mai greu de făcut. De ce? Pentru că mulţi dintre noi au răni nevindecate, frustrări cărora nu le-am făcut faţă corect şi lucruri pe care le-am înghiţit pe nemestecate, iar acum fiecare dintre acestea revin.

Ai simţit vreodată că marea majoritate a sentimentelor pe care le ai azi, ca adult, vin din experienţa ta de copil? Ei bine, este extrem de important să nu amestecăm experienţele, să nu transferăm rolul de ascultător şi mediator al lecţiilor tale propriului copil. Concret, Otilia spune aşa: Rezolvă-ţi problemele în compania unui adult, la fel şi frustrările.

Copilul tău îţi va pune constant în faţă o OGLINDĂ pentru a-ţi arăta punctele tale slabe, până când vei lucra la ele. Poţi vindeca o traumă şi curăţa o rană doar oferindu-ţi prilejul de a trece iarăşi pe acolo, prin acelaşi parcurs 🙂 Perspectivă destul de înfricoşătoare, pentru noi, adulţii de azi. Care trebuie să fim stăpâni pe situaţie şi pe reacţiile noastre, mereu.

Util mi s-a părut şi sfatul de a selecta foarte atent nuanţele şi vocile din capul nostru: a cui este vocea „nu vreau să greşesc”? A cui e vocea care te obligă să fii perfect în parenting?

Nu te mai agresa!!! Fii un părinte OK, nu unul perfect. Este calea sigură pentru a creşte pui de om echilibraţi, care văd UMANUL din tine, nu doar REGULA, NORMA.

Fii sincer cu tine şi cu puiul de om.

Nu este nevoie ca tu să rezolvi traumele copilului, pentru asta există ajutor specializat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru traumele tale şi/sau ale partenerului. Venind de la un expert în parenting şi specialist în joaca terapeutică cu copiii, mi se pare, cu adevărat, una dintre ideile WOW ale evenimentului.

De asemenea, un părinte care poate fi un model bun pentru copilul lui este un părinte care trăieşte pentru sine, care se bucură de viaţă şi de experienţe. Nu trăi exclusiv prin copil şi pentru el – un gând luminos pe care sper să în purtaţi în suflet ori de câte ori sunteţi coplesiţi.

Despre ândemnurile Mihaelei Bilic  voi mai vorbi, curând – pregătesc un material mai amplu. Las aici doar câteva idei îndrăzneţe, mai ales venind de la cineva care nu este părinte:

Copiii se nasc cu instinctele corecte şi foarte conectaţi la propriul sine

Dezechilibrele alimentare vin din probleme psihologice, comportamentale, lipsuri afective

Hrăneşte-ţi copilul mai des prin prezenţa ta conştientă, lângă el

Mirela Horumbă, „psihologul părinţilor”a vorbit despre metoda EU POT în acţiune (kids skills). Subiectul a fost oarecum învăluit în ceaţă şi nu am înţeles foarte clar cum anume se aplică şi unde, dar promit că voi cerceta 🙂

O idee de bază care mi-a plăcut este referitoare la echilibrarea prin hrana emoţională zilnică. 

Am rămas plăcut surprinsă de intervenţia dr. Sorin Cadar – medic primar ORL şi preşedinte al Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică. Mesajul lui a fost unul simplu, dar foarte puternic, după gustul meu 🙂

Cu riscul de a-mi atrage hater-i pe acest subiect, cred că mesajul este important.

Idei simple, daca nu aveţi vreme/chef/răbdare să ascultaţi cele 10 minute de emisiune:

1.  Alopatia este comodă şi rapidă, dar prin ABUZ, devine nocivă

2. Limita unde poţi atinge abuzul este capacitatea organismului de a integra ceea ce îi oferi

3. Pentru a avea rezultate, este necesar să aplicăm corect metodele şi să beneficiem de discernământ medical

4.Oamenii nu sunt poligon de încercări. Ei trebuie trataţi corect, la timp.

Pe scurt, la o primă vedere, despre aceste subiecte am luat notiţe la Social Media for Parents 2018. Am câteva idei noi pe care vreau să le dezvolt, deci veţi mai auzi despre cei care au venit cu material pentru mine şi cu informaţii pentru voi 🙂

Deşi Social Media for Parents a beneficiat de transmisiune în direct, probabil o parte dintre voi nu aţi aflat decât acum despre eveniment. Îmi face plăcere să ştiu cum vedeţi voi temele acestea – sunt utile? E nevoie de astfel de informaţii?