Scrisoare pentru parintii copiilor mei
Dragi părinți,
Poate părea ciudat că am ales acum să vă scriem o scrisoare, dar voi, oamenii mari, nu aveți niciodată TIMP să ascultați gândurile noastre. Poate pentru că nu ne gasim întotdeauna cuvintele potrivite să exprime exact ceea ce vrem să transmitem, poate pentru că vorbim ( încă) stâlcit și fără intonația corectă sau poate, pur și simplu, aveți altceva de făcut.
V-am urmărit din ceruri, o vreme, înainte de a vă alege. Pentru că da, e adevărat, NOI v-am ales să ne fiți călăuze în drumul pe care îl avem de parcurs aici. V-am văzut apropiindu-va unul de altul, am fost acolo când ați pornit călătoria pe același drum. De ce ne-am oprit la voi? Pentru că aveți în inimi o bunătate aparte, pentru că nu ați uitat să visați și pentru că aveți credință cât să mutați munții din loc.
Când am venit pe lume, am ascultat zâmbind, cu ochii mari de uimire, promisiunile pe care ni le-ați făcut. Promisiunile pe care vi le-ați făcut unul altuia, îmbătați de iubire și teamă pentru mica ființă care tocmai venise pe lume. Am crescut, am învățat să mergem, să vorbim, să socializăm. Dar ne-am pierdut aripile! Și rănile deschise, pentru voi invizibile, sunt handicapuri ale sufletului nostru. Pe care vrem să le alinăm. Dar pentru asta, avem nevoie de voi. De voi, mari și puternici. Mereu ocupați, mereu alergând, mereu preocupați. Avem nevoie de timpul vostru, de prezența voastră. De voi adevărați și întregi. Avem nevoie să vedem împlinirea promisiunilor pe care ni le-ați îndrugat (ah!) la naștere. Ca în povești. Pentru că noi nu am uitat…
Avem nevoie de RĂBDARE… Să ne bucurăm de ACUM și AICI. Vrem să ne jucăm AZI. Vrem secunde, minute și ore să râdem, să alergăm, să ne murdărim, să chiuim, să construim, să colorăm. Pentru că lumea voastră, a celor mari, e atât de cenușie!
Nu mai avem aripi poate, dar nu am uitat zborul. Nu am uitat visul. Nu am uitat să credem, să meșterim folosind mâinile și gândul cel bun, curat, care ne e scut. Noi SUNTEM, chiar dacă nu AVEM. Pentru noi, proprietatea e un cuvânt fără înțeles. Deocamdată.
E dureros să simțim că vă încurcăm planurile, că v-am răpit libertatea. Că nu ne mișcăm suficient de repede. Că nu creștem atât de iute pe cât v-ați dori voi. E trist că nu ne mai zâmbiți ca la început, că nu ne mai priviți în ochi și că ați învățat să ne mințiți. Tocmai voi, dragii de voi…
Poate că scrisoarea noastră va reuși să devină prioritatea numărul 1. Asemeni unui MEMO urgent! Poate că nu am greșit când v-am ales drept părinți. Poate măcar vorbele acestea, scrise, mari și negre, vor reuși să treacă dincolo de straturile de fond de ten, de tuș, de rapoarte și ședințe după care vă ascundeți.
Pentru că noi suntem aici, acum! Noi suntem fărâme de stea și strălucim încă puternic. Pentru voi!!! Suntem curajoși, suntem veseli, suntem neînfricați în inocență. Suntem sinceri, suntem reali, nu ne-a ciuntit ( încă) minunata, scorțoasa conduită socială. Noi credem în iubire și în voi. Chiar și acum, când am ajuns să fim o altă bifă în lunga voastră listă cu DE FĂCUT. De luat sau dus copilul la/de la creșă/grădiniță/școală.
E târziu în lume, dar noi avem speranță. Că sunteți. Că mai puteți fi, cu adevărat, călăuze vrednice pentru misiunea noastră. Că veți regăsi, cumva, alături de noi, de mână cu noi, drumul bun. Vă tot oprim din disperata voastră alergare arătându-va soarele sau iarba sau o furnică. Sau viața? Care trece pe lângă voi, care nu se mai întoarce. Așa cum nu se vor mai întoarce anii, secundele când vă sărutam larg, cu tot sufletul. Pur și simplu. Fără motiv. Pentru că ne-ați lipsit. Pentru că v-am regăsit aici, pe Pământ. Pentru că vă iubim. Așa imperfecți. Așa serioși, nervoși, stresați, tracasați, distanți.
Nu e timpul pierdut. Noi credem în voi. Noi vă iubim necondiționat, chiar când nerăbdarea voastră ne mustreaza. Chiar când glasul răstit ne zgârie visele. Chiar când palma grea cade ca o tornadă asupra noastră? vă iubim dincolo de timp și spațiu…
O dată în plus, vă cerem timp! Coborâți iar la nivelul nostru, ridicați inimile voastre pe culmile fericirii și jucați cu noi! Jocuri aiurite, fără reguli, fără clasamente, fără ceas!!! Haideți să ne bucurăm unii de alții, cu răbdare și respect!
