Category

Copiii fericiţi (şi deştepţi) au părinţi CARE CITESC

Cu ceva emoţii, dar cu infinită bucurie, am acceptat invitaţia dragei noastre Florentina Drăgoi (doamna educatoare, pentru Matei :P) de a participa la evenimentul intitulat, simplu, dar sugestiv – Șezătoarea ”Copiii la joacă, mămicile la lectură și ceai ”.
Puţin după ora 17.30, într-o zi de luni, un grup de mămici (cam 12-15, spre bucuria mea), s-au întâlnit într-o locaţie child and mother friendly. Da, vorbesc despre locul unde funcţionează acum Smart Kids (fosta locaţie a Smart Play Educational Club – pentru cei din Piatra Neamţ, cum vii de la sensul giratoriu de la spital, spre clădirea Finanţelor, la primul semafor, faci uşor stânga şi la parterul blocului găsiţi locaţia!)
Un spaţiu cald, colorat şi vesel, ce emană bucurie şi îndeamnă la joc!
Florentina, sau Flori cum îi spun prietenii, ne întâmpină cu zâmbetul larg, oferit tuturor ce au nevoie de o vorbă bună, de o încurajare, de empatie şi de spirit ludic. Despre ea şi despre minunile pe care vrea să le împlinească în acest spaţiu, într-un interviu, cât de curând 🙂

Deşi o parte dintre mămici s-au întâlnit acum pentru prima dată, pentru unele era chiar prima experienţă a unei astfel de şezători de lectură. Am fost încântată să descopăr mămici care, deşi tracasate de alergătura zilnică a vieţii, vor să citească. Le place să vorbească despre ceea ce le mişcă sufletele, sunt gata să împartă trăiri, impresii şi, de ce nu, bucăţi de vise, cu alte fiinţe asemeni lor. Pentru că, s-a stabilit de comun acord, deşi suntem toate mame, vom încerca de-acum încolo ca măcar, 2 ore de săptămână, lunea de la 17.30 la 20.00, să redevenim femei, înainte de orice. După cum s-a văzut luni,2 februarie 2015, discuţia aluneca, aproape insesizabil, spre copii, parenting şi altele asemenea. Dar avem şanse să ne redresăm la următoarea întâlnire!
Cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că o astfel de „gură de aer” este binevenită, iar dacă reţeaua de împrumut carte pe care plănuim să o punem la punct va funcţiona, nu pot decât să sper că fiecare dintre noi va aştepta ziua de luni zâmbind. Oare ce comori literare vom mai descoperi? Oare cine îmi va împărtăşi pasiunea pentru romance, pentru horror sau pentru poezie?
În colţul mămicilor care citesc, vă aşteptăm şi pe voi, să vă începeţi săptămânile de muncă sau doar de îngrijit/crescut familii!
O cană de ceai fierbinte, o ciocolată caldă sau un fresh, o companie plăcută, discuţii relaxate şi „dezbateri” gingaşe, vor completa decorul. Iar cei mici se vor distra, cu siguranţă, la piscina cu bile, ţopăind în trambulină sau jucând diferite jocuri, sub ochiii vigilenţi, dar prietenoşi ai personalului de serviciu 🙂
Pentru exemplificare, iată câteva dovezi:
1385843_772467242846149_1069126405523926015_n

1969369_772467092846164_5965900840284601907_n

10685555_772467089512831_7112119836996758374_n

10978571_772467086179498_9145874297920896900_n

Aduceţi o carte care vă place, care vă trezeşte amintiri plăcute, care v-a furat un zâmbet într-o perioadă grea sau care v-a însoţit într-o călătorie spre împlinirea unui vis… Indiferent care este motivul pentru care alegeţi să vă alăturaţi nouă, sigur veţi găsi un „pui” de comunitate care crede în valorile adevărate, care vrea altceva decât ce vedem în fiecare zi, în jur. Pentru tine şi pentru binele familiei al cărui suflet eşti, femeie, permite-ţi să descoperi oameni care te motivează, care te ascultă şi te inspiră. Tu poţi fi o astfel de persoană pentru altcineva!

Îi mulţumesc Florentinei pentru acest spaţiu şi pentru curajul începutului! E bine să ştii că există, undeva aproape, o oază de calm şi trăire, unde poţi evada din cotidianul atât de stresant!

Ne vedem luni, la şezătoare!

PS: Pentru confirmarea prezenţei, pentru organizarea evenimentelor în această locaţie şi pentru a deveni parte din ideile şi planurile care prind formă acum, la un nou început, contactaţi-o pe Flori, telefonic, pe pagina de FB a locului de joaca sau chiar pe blogul ei, aici.

Pe lângă voie bună, un spaţiu plin de lumină şi muuuuuuuuulte jucării frumoase, veţi găsi cărţi şi materiale Usborne din oferta curentă, dar şi titluri noi!

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

One Reply to “Copiii fericiţi (şi deştepţi) au părinţi CARE CITESC”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.