Despre educaţie timpurie şi daruri SMART

Prima dată când am auzit termenul „homeschooling”, mi-am spus că trebuie să fie tare complicat. Mă şi vedeam, în rol de „profesoară”, predând… diverse! Glumesc, dar statul acasă, în cea mai mare parte a zilei, cu doi copii argint viu, mi-a deschis apetitul pentru jucării/materiale/activităţi pe care să le pot folosi ca să am parte (uneori) de câteva minute de linişte/de pus rufe la spălat/strâns rufe şi aşezat la loc/pregătit ceva uşor de mâncare/spălat vase/nevoi fiziologice/etc.

Dincolo de acest aspect, mereu mi-am dorit (şi cred că fiecare părinte doreşte asta) ca băieţii mei să aibă lucruri de calitate, inclusiv cărţi sau jucării. Au mai fost perioade în care am apelat la „magazinul de jucării „(e un soi de joc pe care l-am pus la cale cu M. ; pentru fiecare jucărie/joc nou pe care şi-l doreşte, trebuie să „predea” magazinului 3 jucării pe care nu le mai foloseşte), dar am încercat să nu cumpărăm tone de jucării. Zic „am încercat”, pentru că uneori, alte persoane (bine intenţionate, cu siguranţă), la diferite ocazii (Paşti, Crăciun, zile de nume, aniversări, etc.) au ales (fără să ne întrebe) să dăruiască micilor poznaşi jucării. Unele au avut succes, altele mai puţin. Unele au rezistat stoic, aşa că acum Petru sau alţi copii dragi familiei noastre beneficiază de ele. Altele s-au stricat repede şi uşor, fără prea mult ajutor din partea utilizatorului. Am mulţumit de fiecare dată pentru darurile primite, dar sunt de părere că avem mult prea multe!!!

Dacă aş fi fost întrebată, cu siguranţă aş fi putut oferi celor în cauză câteva opţiuni de cadouri! Şi ajungând aici, trebuie să recunosc… sunt destul de multe momente în care eu sau/şi tati ne bucurăm cot la cot cu piticii de daruri, dacă nu chiar mai mult ca ei. E adevărat că părinte fiind, ai şansa să îţi retrăieşti copilăria, alături de cei mici, iar jocul alături de ei este, cel puţin pentru mine, de cele mai multe ori, un deliciu!

Pentru că mama a ales să stea acasă cu mine şi cu sora mea până când ne apropiam de sfârşitul celor 7 ani, mereu mi-am închipuit că aşa voi face şi eu. Dar până când să trăiesc pe propria piele această experienţă, întâi cu Matei (din 2012), acum şi cu Petru, nu aş fi ghicit cât de mult te poate schimba!

E foarte adevărat, poţi avea parte de multe, minunate şi mărunte victorii stând acasă cu puii. Da, există persoane pe lume care nu pot şi nu vor pune niciodată semnul egal între primul zâmbet, primul MAMA, primii paşi şi orice felicitare/recompensă/feedback/promovare obţinută la muncă. Eu aş spune doar că resimt aceste mici sau mari victorii diferit. Iar maternitatea a adus, cel puţin pentru mine, un plus, inclusiv la muncă. Cel puţin, asta am putut vedea sau simţi în perioada în care am lucrat, între cele două sarcini. Nu judec pe nimeni pentru alegerea pe care o face de a sta acasă sau de a merge la muncă, lăsând puiul în grija altcuiva. Fiecare alege (sper) varianta care i se potriveşte cel mai bine şi trăieşte apoi consecinţele alegerii sale.

Faptul că AM ALES să stau acasă nu înseamnă, pentru mine, că am la dispoziţie o zi întreagă de odihnă şi dolce far niente 🙂 Poate din exterior pare uşor, dar nu e, mai ales când numărul puilor creşte! Pe de altă parte, nici imposibil nu este. Dar nu este pentru toată lumea, să spunem.

Departe de mine gândul de a susţine în mod public, aici pe blog sau oriunde altundeva, că practicam homeschooling-ul. Nu, de fapt, Matei merge la o grădiniţă privată, cu program tip Montessouri, timp de 4 ore, în fiecare zi.

Dar tot citind şi citind, am înţeles că ceea ce fac eu cu puii acasă (şi a făcut mama cu mine şi sora mea) se poate numi educaţie timpurie. Un fel de cei 7 ani de-acasă, la nivelul vitezei epocii în care trăim. Wow, ce futurist îmi sună!

Da, facem jocuri împreună, învăţăm diferite concepte, exersăm multe abilităţi practice şi senzoriale. Vorbim foarte mult, desenăm, inventăm fel de fel de poveşti. Mai nou, a început şi Matei să povestească şi sunt mândră că o face foarte bine, pentru cei aproape 3 ani ai săi. Dacă mă întrebaţi cum a început totul, nu mai ştiu să spun. Cred că a venit cumva, instinctiv, când el a fost pregătit să acumuleze mai multă informaţie şi eu am început să caut diverse materiale/tehnici/instrumente de care să ne folosim pentru a hrăni curiozitatea specifică vârstei.

E foarte plăcut, solicitant şi plin de recompense vizibile acest demers al nostru, dar sunt convinsă că mai am multe de învăţat, trăit şi simţit! Zâmbesc însă, gândindu-mă că am găsit ajutoare de nădejde în minunatele materiale Usborne. Am descoperit cărţi, planşe, flash card-uri, jucării şi jocuri atât de frumoase, colorate, potrivite fiecărei etape de dezvoltare a copiilor (mai jos, doar o parte dintre ele).

Odată cu venirea acestei provocări, pentru mine, a început o nouă eră: cea în care îmi doresc să le las copiilor mei amintiri (şi mai) frumoase, calde, educative, a timpului petrecut împreună. O altă parte pe care am descoperit-o, crescând copii, este că îţi împing limitele zonei de comfort tot mai mult; în cazul de faţă, mă văd nevoită să repet limba engleză ca să ajung iar, măcar la nivelul la care era când am terminat liceul cu profil filologie bilingv limba engleză :).

Mi-aş dori, ca peste ani, fiii mei să spună cu mândrie „Mama/tata ne-a învăţat/ajutat/lăsat să facem/descoperim primele experimente distractive! Aşa mi-am descoperit pasiunea/înclinaţia spre desen/matematică/chimie/gastronomie/etc.!” Mi-aş dori ca puiii mei să crească liberi, neconstrânşi să aleagă o cale pe care noi, părinţii sau bunicii, am ales-o sau am dori-o pentru ei. Cred că pentru asta e necesar să le ofer cât mai multe variante, diverse, atent instrumentate şi dozate ca efort, după vârsta lor.

Îmi doresc să dau lumii doi bărbaţi puternici, care să se bucure de ceea ce sunt şi ştiu! Sunt sigură că pentru asta e nevoie de o cultură generală autentică, de timp investit în ei şi pentru ei. Dar e nevoie şi de instrumente/ajutoare/ustensile deştepte, care să le pună mintea în mişcare, care să le ridice întrebări şi să le ofere şanse de a descoperi răspunsuri.

Vreau să cresc doi stejari puternici şi sănătoşi, care să respecte corpul lor şi pe al celorlalţi, care să iubească frumosul şi natura, să creadă în visele lor şi să nu se teamă de necunoscut. Aşa că aleg să torn încă de acum, în seva lor, iubire, informaţie şi culoare!

Îmi doresc pentru ei o lume în care să poată fi încrezători şi sinceri cu ceilalţi, fără teamă. Vreau să îi învăţ că Omul e puternic prin faptele sale, că poate clădi dar poate şi distruge, că Divinitatea sau Dumnezeu, oricum i-am spune, va răsplăti cândva, cumva, aceste fapte.

Dacă sunteţi de aceeaşi părere, că viitorul lor trebuie să fie mai bun, mai curat şi mai plin de pace, din toate punctele de vedere, dacă împărtăşiţi convingerea mea că la baza acestui viitor stă/trebuie să stea CARTEA, vă invit într-o călătorie magică, aici!

E foarte posibil să vă îndragostiţi de aceste cărţi, să doriţi să le păstraţi pe toate pentru voi şi puiii voştri, sau puteţi alege să duceţi puterea cărţii mai departe, la o altă familie, dăruin puţin din bucuria descoperirii! Oricum, mi-ar plăcea să ştiu părerile voastre după ce răsfoiţi câteva pagini…

Evident, vă stau la dispoziţie cu orice fel de detalii sau lămuriri, aici sau la album!