Frustrări de mamă – ce faci cu ele?
Vine primăvara şi pe lângă astenie şi chef de plimbare şi dor de ducă :), pe mine mă apucă dereticatul. Prin casă (uneori), dar preponderent prin suflet. Aşa că, generoasă cum mă ştiţi, vă fac părtaşi la dereticatul meu prin gânduri şi curăţenia de frustrări.
Toate bune şi frumoase, dar când te apucă frustrările, ce faci?
Fie că te enervează copilul, soţul, mama, pisica, poştasul sau şeful. Fie că totul pleacă de la hormoni, nevorbit (cine n-a trăit astfel în perioada petrecută DOAR cu puiul de om, să arunce primul cu piatra! ), oboseala, părerea/impresia că nu eşti suficient de utilă/independentă?
Să mai spun?
Că vine căldura şi parcă nu mai ai nimic bun/frumos de îmbrăcat şi parcă nici nu arăţi aşa cum ai vrea… Că ai câteva kilograme în plus, părul nu îţi stă nicicum şi deja se văd primele riduri… Că baia are nevoie de renovări şi iar nu ştii unde faceţi concediul sau dacă încape vorbă de concediu la bugetul vostru….
Frustrări cât casa. Multe, mai mari sau mai mici. Mai ascunse sau ma i la vedere, ca elefantul din sufragerie. Şi peste toate, cum treci?
Ai o prietenă (sau mai multe) care te ascultă, care te încurajează şi te susţine? Sau poate ai parte de un soţ nemaipomenit care are mereu (!) chef şi timp şi răbdare să te asculte şi să îţi şi răspundă. Sau poate ai o mamă/soră/soacră la dispoziţie …
Ce alte variante mai avem?
Evident, nu luăm în considerare variantele în care ţipi la copil. Nu pentru că nu ţi-ar veni să o faci. Sau la soţ, la o adică. Dar, revenind. E absolut în regulă să simţi că explodezi uneori, că nu mai poţi, că ai obosit şi că îţi vine să o iei la fugă sau să te ascunzi undeva, să nu mai vezi şi să nu mai auzi pe nimeni.
E ok să simţi nevoia asta, dar e preferabil să gestionezi inteligent/eficient/cu grijă acest taifun de emoţii. Pentru că vorbele spuse la nervi sau la furie dor foarte tare. Pentru că tu, adult, eşti modelul care arată puiului de om cum să gestioneze propriile emoţii. Pentru că descărcarea tumultoasă îţi poate face ţie bine pe moment, dar pentru un copil poate fi de-a dreptul înfricoşătoare. Matei mi-a spus după astfel de clipe „Mami, am crezut că te-ai transformat într-o vrăjitoare rea şi urată”.
Chiar aşa, aţi încercat vreodată în astfel de momente să vă priviţi în oglindă? E foarte posibil să vă observaţi transpusă, desfigurată de furie şi supărare, cu ochiii ieşiţi din orbite şi venele pulsând nervoase…Aşa vrei să te vadă copilul tău? Pentru că vei vedea, curând, acealeşi manifestări la puiul de om.
Simţi nevoia să te retragi câteva minute? Să te înfrupţi din ceva ce îţi place sau te ajută să te descarci, gen ciocolată, ceva de ronţăit, o cană de cafea, etc?
Este şi aceasta o variantă. În cele mai negre perioade ale mele aveam mereu la îndemână un stash secret de cioco. Era bine pe moment, dar, pe termen lung, am creat un soi de dependenţă cu care mă lupt şi acum.
Despre puterea vindecătoare a scrisului am mai spus, aici pe blog. Alte forme ale acestui tip de terapie pot fi ţinerea unui jurnal sau o căsuţa de e-mail către care să trimiteţi toate gândurile şi vorbele care atârnă greu, pe umerii voştri.
Aud că mişcarea în aer liber sau dansul ar face minuni, în caz de surmenare intelectuală. Din păcate, pentru mine funcţionează destul de rar, în special din lipsă de timp.
Voi ce alte modalităţi de a descărca tolba de frustrări aveţi? Vă provoc să ne oferim unii altora înţelegere, să ne împărtăşim secrete de de-stresare şi, de ce nu, să creăm o comunitate a oamenilor care suferă de frustrare, dar se tratează! Nu-i aşa că nu sunt singura care mă lupt cu astfel de gânduri. La voi cum e?
Ohooo, clar nu esti singura! La mine e mai complicat, sotul nu ma asculta, sora imi spune ca asa imi trebuie, ca doar eu am vrut familie, soacra… hm, nu are rost sa intram in detalii, eu mai vorbesc cu pisica 🙂 si ma relaxez facand curat in baie, dar acum nu ma lasa Calin, vrea sa stea numai pe langa mine, alte frustrari, asa ca hai sa facem comunitatea! Asta cu ciocolata am avut-o si eu, dar e greu de renuntat, mai bine nu, cand eram adolescenta scriam in jurnal, ceea ce nu mai pot face acum, asa ca vreau si eu niste retete sigure. E bine de stiut ca nu sunt singura:) trimit o imbratisare mare tuturor mamelor care incearca sa fie mai calme pentru puii lor si in primul rand tie, Irina, ca ne provoci la schimbarea in mai bine!
Astept si eu, cu maxim interes, alte idei pentru a putea anihila sau macar tempera frustrarile. O imbratisare mare si de la mine, draga mea!
Buna!Si eu ma recunosc în descrierea ta…ce sa zic….eu tot le-am adunat ani de zile pana am clacat…acum încerc sa nu le mai adun asa mult…cum?nu știu dacă exista o rețetă anume sau perfecta….Mi-am făcut un obicei la care nu vreau sa renunț deloc pentru ca asa ma mai descarc : în fiecare dimineață merg la o prietena vecina cu mine și savuram cappucino(mie îmi place mai mult cafeaua dar ei,nu).Apoi de cele mai multe ori îmi fac de lucru prin casa sau lucrezi diverse chestii,citesc și/sau pornesc singura într-o plimbare. Când ma plimb,îmi mai fac asa o autoanaliza si ma bucur de vremea de afara.
O primăvară frumoasa și liniștită îți doresc!
O primavara senina si tie, draga mea!
E important sa fim noi bine pentru a-i face mari pe cei mici. De linistea si puterea noastra se leaga multe lectii pe care cei mici le vor duce mereu cu ei…:)