Întreabă-mă
Întreabă-mă de ce mi-s
ochiii triști.
De ce mi-țin gura strâns lipită
și vorbele mi se opresc
în gât.
Întreabă-mă de ce
mi-e întuneric.
Și gândul meu îmi zboară
către vise.
De nu mă-ntrebi…
Tot am să-ți spun.
Căci trist și greu mi-e să le țin
pe toate-n mine.
Și biata inimă, săraca,
O să îndure… până când?
Și cât să ducă?
Cât să ierte și să cearnă,
iar gândurile toate
cum să se așeze
în coșuri și pe rafturi?
Notă: Versuri scrise acum o vreme. Inițial le-am salvat aici, într-o ciornă, unde le-am abandonat. Poate nu le-aș mai fi publicat, dar oameni dragi inimii mele suferă. Și eu, deși la mine-n suflet e deja soare și primăvară, mă fac mică,mică în fața durerii lor. Nu știu decât să îmbrățișez strâns aceste suflete, să le mângâi și să le șoptesc, iar și iar, că va fi bine, că va fi mai bine. Curând. Că eu rămân acolo, alături, să ascult, să șterg lacrimi, să tac sau să înalț speranțe, dacă asta se așteaptă de la mine.
