Category

Social Media for Parents 2018. Experţii la microfon. Partea 1

 

Când viaţa devine grea 🙂 şi parenting-ul pare că nu mai e distractiv, e cazul să dăm refresh. Concret, mă bucur că există evenimente ca SMFP 2018 sau Social Media for Parents. Anul acesta am reuşit să îmbin armonios 2 evenimente legate de blogging în luna iulie.

Dar ce este Social Media for Parents 2018?

Social Media for Parents este, pe înţelesul tuturor, un loc de întâlnire pentru bloggeri care activează pe nişa de family/parenting. Adică părinţi sau aspiranţi la titlul acesta. Din orice colţ al ţării ai fi, dacă scrii despre/pentru părinţi şi te interesează ce este nou/hot/în trend în acest domeniu, este o experienţă utilă să ajungi la o astfel de întâlnire.

Eu anul trecut am aflat despre SMFP după ce deja avusese loc. Mi-ar fi plăcut să ajung, dar am compensat cu experienţa Webstock 2017 🙂

Anul acesta m-am bucurat când am văzut lista vorbitorilor de la aceast eveniment 🙂 De ce? Pentru că fiecare dintre ei „promitea” mult din punctul meu de vedere. Pe unii dintre ei îi mai auzisem sau îi urmăream, cum este cazul Otiliei Mantelers, Anei Nicolescu, Ioanei Chicet Macoveiciuc sau Cristinei Oţel.

Pe alţii i-am descoperit acum şi am bucuria să vă fac şi vouă cunoscute gândurile şi ideile lor 🙂 Pentru că, de fapt, acesta este motivul pentru care am investit timpul meu în participarea la acest eveniment, nu?

Nu am să vă plictisesc  cu detalii tehnice despre care noi, bloggerii vorbim, tocmai pentru a impartasi experienţe comune şi a găsi modalităţi prin care mesajul nostru să ajungă mai repede şi mai pe înţeles la voi.

Dar voi lăsa câteva  idei generale de la Social Media for Parents 2018:

Despre Otilia şi ceea ce ne-a învăţat când ne-am cunoscut, la Piatra Neamt am mai scris. Şi acum, la întâlnirea de la Hotel Caro a întărit faptul că Nu trebuie să fii perfect. Mi-a plăcut mult faptul că Otilia oferă exemple clare pentru a exemplifica ceea ce spune 🙂 Pentru a-ţi putea asuma rolul de părinte pentru copilul tău este necesar să cunoşti (=conştientizezi) şi să înţelegi venirea ta PE lume şi tot parcursul tău de până acum.

Uşor de spus, mai greu de făcut. De ce? Pentru că mulţi dintre noi au răni nevindecate, frustrări cărora nu le-am făcut faţă corect şi lucruri pe care le-am înghiţit pe nemestecate, iar acum fiecare dintre acestea revin.

Ai simţit vreodată că marea majoritate a sentimentelor pe care le ai azi, ca adult, vin din experienţa ta de copil? Ei bine, este extrem de important să nu amestecăm experienţele, să nu transferăm rolul de ascultător şi mediator al lecţiilor tale propriului copil. Concret, Otilia spune aşa: Rezolvă-ţi problemele în compania unui adult, la fel şi frustrările.

Copilul tău îţi va pune constant în faţă o OGLINDĂ pentru a-ţi arăta punctele tale slabe, până când vei lucra la ele. Poţi vindeca o traumă şi curăţa o rană doar oferindu-ţi prilejul de a trece iarăşi pe acolo, prin acelaşi parcurs 🙂 Perspectivă destul de înfricoşătoare, pentru noi, adulţii de azi. Care trebuie să fim stăpâni pe situaţie şi pe reacţiile noastre, mereu.

Util mi s-a părut şi sfatul de a selecta foarte atent nuanţele şi vocile din capul nostru: a cui este vocea „nu vreau să greşesc”? A cui e vocea care te obligă să fii perfect în parenting?

Nu te mai agresa!!! Fii un părinte OK, nu unul perfect. Este calea sigură pentru a creşte pui de om echilibraţi, care văd UMANUL din tine, nu doar REGULA, NORMA.

Fii sincer cu tine şi cu puiul de om.

Nu este nevoie ca tu să rezolvi traumele copilului, pentru asta există ajutor specializat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru traumele tale şi/sau ale partenerului. Venind de la un expert în parenting şi specialist în joaca terapeutică cu copiii, mi se pare, cu adevărat, una dintre ideile WOW ale evenimentului.

De asemenea, un părinte care poate fi un model bun pentru copilul lui este un părinte care trăieşte pentru sine, care se bucură de viaţă şi de experienţe. Nu trăi exclusiv prin copil şi pentru el – un gând luminos pe care sper să în purtaţi în suflet ori de câte ori sunteţi coplesiţi.

Despre ândemnurile Mihaelei Bilic  voi mai vorbi, curând – pregătesc un material mai amplu. Las aici doar câteva idei îndrăzneţe, mai ales venind de la cineva care nu este părinte:

Copiii se nasc cu instinctele corecte şi foarte conectaţi la propriul sine

Dezechilibrele alimentare vin din probleme psihologice, comportamentale, lipsuri afective

Hrăneşte-ţi copilul mai des prin prezenţa ta conştientă, lângă el

Mirela Horumbă, „psihologul părinţilor”a vorbit despre metoda EU POT în acţiune (kids skills). Subiectul a fost oarecum învăluit în ceaţă şi nu am înţeles foarte clar cum anume se aplică şi unde, dar promit că voi cerceta 🙂

O idee de bază care mi-a plăcut este referitoare la echilibrarea prin hrana emoţională zilnică. 

Am rămas plăcut surprinsă de intervenţia dr. Sorin Cadar – medic primar ORL şi preşedinte al Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică. Mesajul lui a fost unul simplu, dar foarte puternic, după gustul meu 🙂

Cu riscul de a-mi atrage hater-i pe acest subiect, cred că mesajul este important.

Idei simple, daca nu aveţi vreme/chef/răbdare să ascultaţi cele 10 minute de emisiune:

1.  Alopatia este comodă şi rapidă, dar prin ABUZ, devine nocivă

2. Limita unde poţi atinge abuzul este capacitatea organismului de a integra ceea ce îi oferi

3. Pentru a avea rezultate, este necesar să aplicăm corect metodele şi să beneficiem de discernământ medical

4.Oamenii nu sunt poligon de încercări. Ei trebuie trataţi corect, la timp.

Pe scurt, la o primă vedere, despre aceste subiecte am luat notiţe la Social Media for Parents 2018. Am câteva idei noi pe care vreau să le dezvolt, deci veţi mai auzi despre cei care au venit cu material pentru mine şi cu informaţii pentru voi 🙂

Deşi Social Media for Parents a beneficiat de transmisiune în direct, probabil o parte dintre voi nu aţi aflat decât acum despre eveniment. Îmi face plăcere să ştiu cum vedeţi voi temele acestea – sunt utile? E nevoie de astfel de informaţii?

 

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

4 thoughts on “Social Media for Parents 2018. Experţii la microfon. Partea 1”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.