Category

Albul la control!

Vorbeam zilele trecute cu o mămică despre stomatologie şi locul de încredere unde merge ea și familia ei. Eu și ai mei am avut fel de fel de experiențe mai puțin plăcute, dar ceea ce mi-a povestit prietena mea despre Cris Smile mi-a înseninat ziua.

Fie că e vorba despre detartraj, aparate dentare sau ortodontie, medicii stomatologi de aici sunt extrem de răbdători cu copii, foarte amabili și mereu pregătiți cu cele mai eficiente şi profesioniste soluții pentru problemuțele ce dăunează albului dinților. Mai mult, mi se pare o echipă tînără şi veselă, care îţi dă încredere şi pe mâna cărora te laşi cu plăcere şi zâmbetul pe buze.

Nu mă pot lăuda cu o dantură perfectă și, în copilărie, ar fi trebuit să beneficiez de un aparat dentar, dar pentru că frica mea de orice medic atinsese cote alarmante și distanța mare dintre domiciliul nostru și cabinetul medical nu era tocmai mică, lucrurile au rămas nerezolvate. Multă vreme, în adolescență, mi-a părut rău că nu am avut acces la tratamente stomatologice de excepție, la produse calitative și la asistență medicală la cel mai înalt nivel.

Tocmai de aceea, pentru copiii mei, voi alege să avem grijă de dințișori,care sunt, aşa cum îi tot repet acum puştiului, parte importantă a sănătății și frumuseții noastre! Noi am deprins dragostea de pasta şi periuţa de dinţi prin cântecelul de mai jos, pe care mami sau tati trebuie să îl cânte cât puiul periază dinţişorii! Acum, ne pregătim, zâmbind, de primul consult la cabinetul stomatologic adevărat 🙂

Periaza-te cu Bulgaras

Şi cum, puiul mă tot provoacă, eu intru în joc:

Foaie albă de hârtie,/Am să scriu o poezie/Chiar despre… stomatologie. / Că de când nu ne-am văzut/ Detartraj tu ţi-ai făcut/Şi implant dentar, se pare/ Ca s-arăţi bine la soare!/Eu mă bucur pentru tine/ Dar mai tare pentru mine/ C-am găsit, din întâmplare/ Cea mai şmecheră dotare/ Medici tineri, pricepuţi/ Pentru părinţi ,pentru micuţi/Cum se cheamă?, ma-ntrebaţi/La Cris Smile – poftiţi, intraţi!!!

🙂 Asta a fost aşa, de încălzire!

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

3 thoughts on “Albul la control!”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.