Schimbă lumea. Începe cu tine

În fiecare zi, mă trezesc zâmbind. În fiecare zi, sunt plină de energie şi îmi dau seama cât de mult m-am schimbat în ultima vreme. „Schimbă lumea.Începe cu tine” este mantra pe care o veţi auzi des, de acum înainte.Pentru că vreau ca Universul să ştie ce drum aleg, de acum încolo!

Am început să merg (de 2 ori pe săptămână la Centrul Wellness Piatra Neamţ), mă hidratez mult mai bine, mănânc aşa cum trebuie (mese echilibrate din punct de vedere nutriţional, aport corect de vitamine, proteine, fibre). Am slăbit câteva kilograme şi am pierdut câţiva centimetri pe unde contează, e foarte adevărat.

Mai presus de orice, realizez că mi-a revenit starea de bine. Mă bucur de fiecare experienţă pe care o trăiesc şi asta îmi dă o strălucire aparte. Tu ţi-ai dori să descoperi un izvor de sănătate şi buna dispoziţie?

Schimbă lumea, dacă nu este aşa cum ţi-ai dori şi cum meriţi. Dar… începe cu tine. Fiecare mică schimbare din lume se adună, pic cu pic, într-o mare de schimbări. Dacă alegi să fii conştient de visele tale, dacă eşti convins că POŢI, VREI şi EŞTI, paşii ţi se arată.

Fiecare dintre noi are perioade mai bune sau mai puţin bune, zile mai mohorâte şi clipe în care simte nevoia să se retragă într-un colţ, să se reinventeze şi să revină mai puternic, mai curajos. O versiune mai bună a sa.

Mereu am fost un om optimist. Mereu mi-a plăcut să văd partea plină a paharului. Oricât de greu mi-a fost, am ales (conştient, asumat, declarativ iniţial şi apoi pe bune, SIMŢIT) să văd lumina din lucruri, întâmplări şi oameni. Mai ales din oameni.

Cred în întâlnirile providenţiale. Cred în clipe magice şi în cuvinte. De-asta scriu, în continuare, pe blog. Deşi nu „joc” în liga mare şi poate, rezultatele nu sunt aşa cum mi-aş dori. Mi-am dat seama însă că aceste lucruri depind de mine. Atât modul în care văd lucrurile, cât şi ce aleg să FAC apoi.

Schimbă lumea. Începe cu tine se vrea o serie de articole despre schimbări mici, dar de efect. Vreau să devin antrenor pentru fericire şi inima senină 🙂 Cum sună?

Aş vrea să am alături de mine oameni care vor aceleaşi lucruri şi împreună că ne reinventăm. Vă aştept să povestim, la un ceai, la o întâlnire de seară sau la prima oră. Aici sau pe pagina de FB a blogului, vreau să vă molipsesc de starea mea de bine. Aş vrea ca această rubrică să fie despre poveştile voastre, despre ceea ce vă doriţi să faceţi pentru viaţa pe care o meritaţi. Sunt dispusă să vă ascult, până la capăt.

Schimbă lumea. Începe cu tine este despre mine şi despre fiecare TU care citeşte rândurile astea.

Cum ar fi să faci un om drag să zâmbească povestindu-i despre faptul că este valoros şi că merită să fie cea mai bună variantă a sa? Cum ar fi să îi faci cadou un zâmbet şi să îi promiţi că vei porni alături de el, pe drumul spre devenire?

Schimbă lumea. Începe cu tine! Hai să colorăm viaţa şi să ne bucurăm. Eşti cu mine?

 

 

 

Eu în 20 de secunde şi 30 de cuvinte

Mă gândeam zilele trecute ce anume simţi când viaţa îţi fuge prin faţa ochilor. Când ai în faţă un pericol real şi TU eşti pe punctul de a nu mai fi. Eu poate deveni doar o amintire. La ce te gândeşti atunci, în cele 20 de secunde pe care le ai la dispoziţie? Care sunt cele 30 de cuvinte pe care le poţi spune despre tine, ce va rămâne în urma ta?

Te gândeşti oare la cum erai tu copil? Îţi aminteşti de jocurile şi prietenii care te bucurau? Vei rememora ceea ce spun alţii despre tine sau ceea ce a fost definitoriu pentru ceea ce eşti tu, acum, în prezent.

EU poate însemna multe. EU sunt curajos, sunt visător, sunt implicat, sunt un om bun, sunt un profesionist. Eu sunt un prieten bun. Eu iubesc. Eu respir. Eu mint. Eu trădez. Eu mă ascund. Care dintre toate acestea este esenţial? Până la urmă, ce contează cu adevărat, mai ales în acele clipe.

Se spune că unii pot să îşi vadă viaţa şi să tragă cele mai profunde învăţăminte din ceea ce văd. În doar câteva secunde, pot deveni cu adevărat iluminaţi şi au puterea de a lua totul de la capăt. Descoperă, când sunt pe punctul de a pierde darul care este viaţa, descoperă adevărata lor Misiune Personală. Îşi dau seama că se aflau pe un drum greşit sau care nu îi ducea, cu adevărat, acolo unde vroiau să ajungă.

Eu care sunt AZI, aici poate fi şi de cele mai multe ori, chiar este, influenţa părinţilor, a modului cum am fost crescuţi dar şi a independenţei pe care aceştia au ştiut (sau nu!) să o cultive în noi. Eu de azi va decide corect şi va fi răspunzător pentru ceea ce decide. Dacă a văzut acest model. Dacă şi-a putut explica eficient de unde s-a pornit şi unde se va ajunge. Eu mă implic în deciziile care se iau în legătură cu mine şi viitorul meu sau, dimpotrivă, aştept de pe margine, vociferând sau lamentându-mă.

Eu aleg să folosesc poveştile pentru a creşte puiii de om pe care i-am primit în grijă. Aleg, cu inima plină de iubire, gândindu-mă la ceea ce vreau să cresc în copilul meu.

Tu ce alegi să sădeşti în solul fertil al adultului de mâine? Obedienţă? Pedeapsă? Percepţie asupra conceptelor? Consecinţe naturale sau doar frica de a nu fi descoperit şi sancţionat?

Privesc în jur şi văd, cot la cot cu mine, muncind dar, mai ales, vieţuind, adulţi care se închid în sine vorbind despre copilărie şi zilele de atunci.

Cunosc priviri care se pleacă la gândul umilinţelor trecute, a palmelor nemeritate, a golului din „Pentru că aşa spun eu”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „În bătătura mea, eu fac regulile”, „Tu să nu deschizi gura în faţa mea”.

Da, au fost vremuri grele. Au fost ani teribili şi poate că au făcut şi ei, dragii de ei, cum s-au priceput mai bine. O să îi respectăm pentru că ne-au dat viaţa şi ne-au hrănit. Pentru că ne-au îmbrăcat şi ne-au trimis la şcoală. O să îi iertăm, sper, pentru palmele primite. O să uităm gustul amar al clipelor când eram alungaţi de la discuţii şi eram obligaţi să acceptăm decizii care ne priveau, dar care se luau, ÎNTOTDEAUNA, fără noi.

Dacă EU aleg să fac ALT FEL pentru copiii mei, de ce să fiu judecată? Cu ce drept? Cum să mi se reproşeze că le ofer posibilitatea de alege dintre 2 variante? De ce să îi educ şi acum, tot DOAR cu palma şi vorba dură? De ce sa nu ştie că îi iubesc şi că sunt acolo, lângă ei, la nevoie?

În cele 20 de secunde dinainte de impactul catastrofal, aş vrea să mă gândesc la copilărie. Aş vrea să mă simt iubită. Să ştiu că am iubit cu fiecare fibră a corpului meu şi mi s-a răspuns la fel. Deşi am greşit. Deşi am plâns. Deşi am făcut cale întoarsă şi m-am răzgândit.

Aş vrea să simt că EU a contat. Că i-am făcut mândri şi că s-au bucurat de mine şi reuşitele mele, chair dacă ei ar fi ales altceva. Alt drum. Alte meserii. Alţi parteneri. Alte lupte.

Photo credit: Sorin-Bolog-Photographer

Respect și bună creștere. Haz de necaz

Încă de la început, vreau să vă atenționez, dragi cititori, că această postare despre respect și bună creștere este una supărată, născută din frustrări ce s-au adunat și au umplut un pahar generos.

Dacă sunteți convinși că știți totul despre respect și bună creștere, vă rog să citiți postări mai vesele de pe acest blog. Sunt destule, pentru că, îmi place mie să cred, sunt o persoană care vede, înainte de orice, partea pozitivă a oricărei situații.

Pe de altă parte, această postare poate fi exact genul de text care poate să vă răcorească într-o zi plină de năduf, în care pare că nu mai există deloc respect și bună creștere, că regulile nu sunt respectate de nimeni și că, în general, life is a bitch! 🙂

Revenind la respect… se prezintă câteva situații, pot fi rupte din (con)text și privite separat sau mestecate împreună, deodată, așa cum am avut eu (ne)norocul să le pățesc 🙂

  1. Facem ordine la dulăpiorul (destul de bine aprovizionat, de altfel) cu medicamente al casei. Descoperim câteva expirate și le punem deoparte. Mă lovește ideea că nu trebuie aruncate la gunoi, nici măcar SELECTIV cum mă chinui să reciclez, ci că trbuie duse la farmacie. De unde mi-a venit ideea asta? Am citit la un moment dat un articol pe tema asta și mi-a rămas întipărit bine că substanțele folosite la producerea medicamentelor sunt foarte dăunătoare mediului și nu se aruncă la gunoi, ca orice deșeu, ci duse la farmacie pentru casare. Farmacia, la rândul ei, le predă anumitor firme specializate în distrugerea lor și acolo se incinerează. Buuuuuuuuuuuun. Aflu repede unde le pot duce și le dosesc strategic de copiii curioși, iuți de mână și harnici-la-împrăștie-tot. Dimineață am grojă să iau sacoșica minune cu mine, o plimb o parte din zi pe unde am treabă, aflu că doar UNELE dintre punctele de lucru ale farmaciei au contract cu firma și mi se indică unde anume să merg. Zis și făcut. Ajung la farmacie. Mă uit la spațiul frumos, curat și mă bucur că nu e tare aglomerat. 4 case de marcat cu farmaciștii aferenți, la fiecare câte 1-2 persoane în fața mea.Mă așez strategic la CASA EXPRES unde se eliberează medicamente fără rețetă compensată. Eu nu vroiam să cumpăr nimic, vroiam să fac un bine mediului și să procedez ca un cetățean informat. La casa cu pricina, o singură persoană. Farmacista, o tânără zveltă și frumoasă, era plecată să aducă medicamentele. Aștept până revine. Cu un braț de medicamente . Și 2 (!!!) rețete compensate în mână. 🙁 Mai citesc odată. Eram la CASA EXPRES unde se eliberează medicamente fără rețetă compensată. Zic, ok, poate nu durează mult. Fals!!! Domnișoara tasta frumos bonul, din vârful unghiilor, căutând și verificând de 100 de ori. Era cald și bine în farmacie. Mă uit la ceas. Trecuseră 15 minute și teancul de medicamente CE TREBUIAU SĂ FIE SCANATE nu scădea aproape deloc. Mă uit cu coada ochiului la coada de lângă mine. Acolo lucrurile merg mai repede. Au venit și plecat deja 3 persoane. Mă duc acolo. 🙂 Bătrânul din fața mea își căuta deja banii să plătească, deci sigur termină repede. Fals de 2 ori!!! Ia sacoșa și restul, moment în care farmacista îi spune că i-a pus în sacoșică exclusiv ce avea în rețetă. Maaaaaaaaaaaare greșeală! El mai dorea și X (dar de ce?pentru cine? dar ce afecțiune are? de câte ori pe zi ia? de când face tratamentul acesta?) întreabă suav farmacista, deschizând un nou bon. Mai trec 10 minute. Bătrânul iar scoate banii, numără toate monedele din Univers, mai întreabă odată cum se ia medicamentul Y și apoi cere să i se scrie. 🙂 Cred că am dat peste cele mai profesioniste farmaciste din istori, pe cuvântul meu, îmi spun, privind la ceas. Au trecut 25 de minute și încă sunt la coadă. Dar acușica e rândul meu. Gata! Bună seara, am înțeles că la dvs. pot aduce medicamentele expirate, spun. Da? întreabă ea. Eu mă fac verde probabil, pentru că doamna revine… Așa…., încurajator. Ok, ok, hai să ne calmăm. Dau să îi arăt sacoșica buclucașă, la care frumoasa profesionistă mă face KO – Și procesul verbal? ….. Eu mă adun de pe jos. Procesul verbal? Da, nu le pot pune împreună cu medicamentele expirate din farmacie. Și noi facem proces verbal când le predăm firmei care le distruge…recită dânsa. Ca o floare, întreb – OK, am înțeles și nu îmi puteți da un formular pe care să îl completez, dacă tot am stat la coadă 30 de minute și tot nu aveți notată/explicată acesastă procedură pe nici un perete…măcar o citeam cât am așteptat. Nu se poate. Mergeți acasă, faceți procesul verbal și reveniți. Zâmbet. Nu l-am mai văzut. Eram plină de respect și bună creștere.

2. La piață. Văd niște salată verde frumoasă. Nimeni la rând, vânzătorul aranja marfa în lădițe. Dau să deschid gura și să arăt ce doresc. Puf!!! Ca un Superman în acțiune un ditamai omul vine și se bagă în fața mea cerând, tărăgânat cartofi, castraveți și ceva fructe. Tac. Vânzătorul servește, privind spre mine. Îmi dreg glasul. Nenea cu tupeu mă vede. 🙂 Oi fi eu micuță de statură, dar invizibilă nu-mi iese oricât aș vrea să fiu. Stăteați la rând, întreabă el. DA, spun eu, zâmbind sincer și așteptând niște scuze. Și mai vreau și 1 kilogram de morcov, zice vânjosul. Plătește și pleacă. Bun așa. Respect și bună creștere la calup, cum s-ar spune.

 

Viața continuă. Încă mai am sacoșa cu medicamente. Am tot plimbat-o. Acum, lucrez la procesul verbal de predare primire. Nu știu exact cum trebuie să arate, dar sigur o să mi se spună EXACT ce NU ESTE ÎN REGULĂ.

Incă mai cumpăr salată și, recunosc deschis, mă privesc intens în oglindă, sperând să îmi mai iasă odată magia cu dispariția. Pe bune. Ori nu mă concentrez eu suficient, ori nu funcțonează decât la piață. Mai cercetez.

Respect și bună creștere să aveți, că restul…:)

Prima petrecere a puiului de om

Explicație

La începutul lunii decembrie, puiul de om a avut parte de prima petrecere. Mă refer la prima petrecere la un loc de joacă, în afara casei de noastre, cu copii și părinți pe care i-a mai văzut uneori, dar cu care a interacționat mai mult sau mai puțin.

Zâmbesc amintindu-mi de prima petrecere a lui M., acum câțiva ani, tot în preajma sărbătorilor de iarnă. Atunci am avut ceva emoții, dar, ca de obicei, puiul de om a făcut față cu brio și totul a decurs cât se poate de natural.

Veți râde, poate, pentru că am ales să scriu despre prima petrecere la un loc de joacă. De ce am făcut-o, totuși? Pentru că e important să pleci la drum cu aștepările corecte în ceea ce privește copilul din dotare și interacțiunile sale cu ceilalți copii. De asemenea, am ales să scriu, pe bune și fără ocolișuri despre asta pentru că lucrurile stau cu totul altfel la primul copil față de următorul/următorii și pentru că îmi doresc să păstrez și aici, amintirea primei petreceri a lui Petru.

Cum a fost

Încă de la alegerea hăinuțelor în care cei mici își vor face apariția, se poate observa cu ochiul liber (dar cu puțină atenție) mult din caracterul părintelui principal care are grijă de cel mic. Apoi, fără să vreau, am putut vedea cum puiii de om (de 2-3-4 anișori) poartă rochițe de petrecere, cu volane și pantofiori de lac doar pentru a alege apoi, sub privirile îngrozite ale mamelor, să se târască prin piscina cu bile sau să țopăie, dezinvolte, pe trambulină. De altfel, această observație se aplică foarte bine și băiețeilor. Părul făcut cu gel, papioane și bretele, pantaloni la dungă, toate par a fi alegeri neinspirate pentru copii, fie că vorbim despre o petrecere de copii, fie că vorbim despre una a oamenilor mari, unde cei mici sunt acceptați.

De ce spun asta? Pentru că puiii de om nu pun atât de mare preț pe etichetă și hainele de gală care TREBUIE păstrate curate, perfect călcate și scrobite îi vor deranja de la joaca lor liberă. E adevărat, veți spune, dar sunt atât de drăguți îmbrăcați în mici prinți și prințese, mini oameni mari și produc zâmbete de admirație celor care îi văd. Sunt perfect de acord, dar… am văzut, nu de puține ori, pitici care se chinuie (efectiv!) să se joace fără a deranja bunătatea de haine bune, fără a supăra pe mami sau pe tati care au muncit atât…și acești copii, sunt, înainte de orice, niște COPII ELEGANȚI și ÎNGROZITOR DE TRIȘTI.

O variantă de mijloc ar fi să alegeți haine frumoase, dar comode. Potrivite ocaziei, fără a îngrădi în nici un fel mișcările copilului. Această conduită însă se asortează foarte bine cu o atitudine degajată a părintelui. Se murdărește sau boțește hainele? Asta e! Nu va ieși perfect în pozele de laudă de pe FB? Soarta! Va compensa cu un zâmbet cât tot ecranul și își va aminti mereu de prima petrecere, de jocurile cu prietenii lui și de ghidușiile pe care, poate, le-a trăit la locul de joacă.

Una dintre regulile familiei noastre, afișate la loc de cinste, pe frigider și însușite atât de cei mici, cât și de cei mari, este: Oamenii sunt mai importanți decât obiectele!!! Cu alte cuvinte, nu fac o tragedie din lucrurile care se strică, atâta vreme cât copiii mei se bucură unul de altul și împreuna, de joaca lor. Nu, asta nu înseamnă că îi încurajez să distrugă lucrurile pe care le avem, din contră, le explic, pe înțelesul lor, ce se întâmplă dacă și încercăm să reparăm ce poate fi reparat.

Diferențe

Revenind la prima petrecere… Copiii care nu au frate/soră acasă și care nu petrec timp suficient de des cu alți copii vor evita să împartă jucăriile, vor apela mereu la părintele prezent pentru a rezolva micile conflicte și chiar vor prefera să se joace cu acesta, făcând abstracție de ceilalți copii.

Nu-i ușor să fii părinte la prima petrecere a copilului! 🙂 Dar nici imposibil. Cel mai important lucru mi se pare să ai răbdare cu copilul tău, să îi permiți să se obișnuiască cu mediul și ceilalți participanți la petrecere și să nu ai așteptări foarte mari.

E posibil să trebuiască să faceți 1-2 tururi al spațiului de joacă observând doar. E absolut în regulă. E posibil să trebuiască să încerci tu, adultul, fiecare joc/jucărie pentru a demonstra puiului de om că este în siguranță și nu are de ce să se teamă. Atâta vreme cât ai încredere în copilul tău și ești onest față de el, nu vor fi probleme.

Mi-am făcut un obicei din a NU interveni în conflictele pe care copilul meu le poate avea, la locul de joacă, cu alții. Stau în apropiere, privesc și sunt de ajutor, dacă puiul mă solicită. Altfel, îl las să se descurce singur și da, vorbesc despre un copil de 2,5 ani. La început mai timid, acum din ce în ce mai diplomat și mai vehement, Petru a învățat să negocieze, să cedeze uneori și să rămână ferm pe poziție alteori. Da, am exersat acasă până când a fost pregătit.

Nu cred în dreptul adultului de a decide ce anume TREBUIE să facă cel mic – mă refer la alegerea jucăriei cu care să se distreze sau a modului CORECT de a face un castel, de exemplu. Am trăit, pe propria piele, experiența frustrărilor lui M. pentru că o X construcție/desen/lucrare nu este CORECTĂ. La Petru,am ales să arăt modul în care cred eu că pot fi făcute aceste lucruri și apoi să las la latitudinea puiului de om modul său de a se juca. Am descoperit, de multe ori, idei creative și rezolvări ingenioase.

Concluzii

Prima petrecere a puiului de om a fost reușită pentru că el s-a distrat și eu i-am permis asta. Da, a sărit (din picioare) în piscina de bile și s-a cățărat pe cel mai înalt tobogan. Da, m-am temut și se putea răni. Dar nu l-am oprit să încerce. Am vrut să îi ofer spațiul să își învingă propriile temeri (de un spațiu necunoscut, de oameni străini, de plecarea mamei) și i-am arătat copilului meu că poate avea încredere în mine, așa cum și eu am încredere în el.

Mi-aș dori ca aceste gânduri să vă însoțească și pe voi, dragi părinți, la prima petrecere a copilului vostru sau la avalanșa de petreceri ce par să ne pândească în perioada imediat următoare! Nu e ușor să treci peste propriile temeri, dar e util să o faci. Pentru copilul tău și zâmbetul lui senin!

Rawdia – mix de iubire şi (alte) ingrediente sănătoase

Săptămâna trecută am evadat (singură!) o zi jumate la Bucureşti. Printre altele, am poposit pentru o vreme, la Rawdia. Pentru că este un loc mai mult decât interesant, vă las mai jos câteva impresii şi poze 🙂

Atmosferă intimă şi o muzică faină, în surdină. Oameni zâmbitori şi energie vie. O vitrină frumoasă şi un spaţiu plin cu detalii atent alese.

rawdia 1

Pentru mine, cuvintele şi atmosfera, fac totul. Sau aproape totul. 🙂 Aş fi gustat din toate bunătăţile şi am luat câte ceva şi pentru cei mici, de acasă.

Alegeri inspirate. De la micul dejun sănătos şi variat, până la gustări săţioase şi masa de prânz mereu proaspătă, Rawdia vine în întâmpinarea clienţilor fideli sau doar curioşi cu fel de fel de oferte. Abonamentele generoase te lasă să îţi alegi exact ce anume îţi place şi gustul delicat, bine punctat de ingredientele de calitate te lasă dorind mai mult.

Am îmbrăţişat cu privirea vitrina deschisă. Am simţit „pulsul” zâmbitorilor bucureşteni care au intrat, au cumpărat şi au plecat. M-am încărcat şi eu, la rândul meu, de tihna locului şi m-am înfruptat din energia oamenilor.

rawdia 2 img_20161111_112920 img_20161111_114457 img_20161111_114514

O echipa mică, aşa cum am văzut eu, dar veselă. O bucătărie profi, unde poţi trage cu ochiul cum anume se face „magia” Rawdia.

Ştiu despre ei că fac livrări la domiciliu, dar am descoperit, cu încântare că au chiar 3 pui (franşize) deja – Braşov, Corbeanca, Sibiu.

 

Ca o concluzie

Se pare că vă puteţi bucura de meniul lor special de DETOXIFIERE şi puteţi să vă delectaţi cu produsele celor de la Rawdia chiar şi la petrecerile de la muncă sau private, în regim de catering. Deocamdată, doar în locaţiile specificate. De mine sunt departe, dar… mă gândesc serios să îmi caut un rost mai aproape şi apoi să mă răsfăţ mai des cu bunătăţi de la ei.

PS – Am gustat un  tort minunat, astă vară, la nunta din pădure a prinţesei Adelina, iar acum am descoperit batoanele cu cocos şi ciocolată, tortul de ciocolată cu vişine, diferitele tipuri de „pâine” fără gluten şi o super supă de roşii.

Cam asta a fost experienţa mea la Rawdia. Am simţit din plin respectul lor pentru om şi natură, mi-a plăcut aerul degajat al celor care lucrează acolo şi voi reveni cu drag, de fiecare dată când voi fi prin preajmă.

Draga mea mireasă

Draga mea miresă,

Mă gândesc azi, cu emoţii, la tine. Şi la mine acum 6 ani. Zâambesc amintindu-mi cât de frumos îmi suna în urechi un „domnişoara mireasă ” şi îmi râd ochiii încercând să înţeleg tot ce simţi tu acum.

Pentru că blogul meu a început, acum mulţi ani, din dor şi drag de tine…îţi aminteşti, surior drag? Azi, când tu, draga mea, te pregăteşti să te îmbraci mireasă, simt nevoia să îţi scriu.

Îmi şi îţi doresc o viaţă plină. O viaţă colorată de oameni speciali, apăruţi în viaţa ta la momentul potrivit. Îţi doresc iubire şi aventură şi lacrimi de recunoştinţă. Îţi doresc încercări întăritoare şi îţi doresc zâmbet. Îmi doresc să îţi pot fi alături, poate de la distanţă sau poate mai aproape. Îmi doresc să te aud/văd plângând de fericire, să te strâng în braţe şi să ne bucurăm, o dată în plus, că ne suntem sprijin.

Iartă-mă pentru zilele în care ţi-am greşit. Zile în care poate, m-am rochie mireasagrăbit sau nu te-am înţeles, aşa cum aveai nevoie. Te iert şi eu, la rândul meu, pentru lacrimile vărsate, pentru vorbe şi fapte.

Viaţa mea este legată şi de experienţa mea de acum. Sunt mamă şi te privesc pe tine, draga mea mireasă, puţin ca pe propriul meu copil. Te văd încă gingaşă şi firavă, deşi te ştiu puternică şi luptătoare.

Mă emoţionez gândindu-mă la viitor, te văd peste ani şi aş vrea să rămâi la fel de nebunatică. Să dărâmi munţii de fiecare dată când crezi în ceva. Să faci lucrurile altfel pentru că aşa simţi. Să fii mereu liberă şi curajoasă. Ştii, aşa te văd eu pe tine….Domnişoară mireasă Curaj 🙂

Te îmbrăţişez lung, abia aştept să te văd şi să lăcrimez, poate, când vei fi puţin mai mare 🙂 Nu e prilej de tristeţe, vreau doar să ştii că te iubesc mult, că sunt aici, oricând ai nevoie de sor’ta şi că sper să câştig un frate cu ocazia asta, nu să pierd o soră.

Hai că am dres-o din condei şi de data asta, zuza mea frumoasă, domnişoara mireasă Curaj!

PS – Nu mă baţi tare tare că am scris, aşa-i? 🙂 Casă de piatră, dragii mei! Ne vedem curând!

Părinţi liniştiţi, copii fericiţi (conspect I)

Aceste idei provin din cartea Părinţi liniştiţi, copii fericiţi   scrisă de Dr. Laura MarkhamPentru că este una dintre cele mai bune cărţi de parenting (din cele citite de mine) şi pentru că mi se pare important mesajul transmis, voi realiza o serie de conspecte/mici rezumate, pe care le voi publica aici, pe blog.

Trei idei colosale

Cele 3 idei colosale pe care le găsim enunţate de multe ori în carte (de fapt, baza stilului de parenting pe care îl susţine dr. Laura Markham) sunt:

  1. Reglarea emoţiilor
  2. Conectarea
  3. Îndrumare, nu control. Ce presupune acest lucru?

+ îndrumare emoţională

+ îndrumare iubitoare

+ încurajarea măiestriei

Această carte este concepută pentru a vă ajuta să aveţi o relaţie parentală excepţională, crescând, în acelaşi timp, persoane fericite, autodisciplinate şi sănătoase din punct de vedere emoţional.

De fiecare dată când decideţi să manifestaţi compasiune în modul în care vă trataţi pe voi, ca persoane, sau pe copiii voştri, faceţi un pas în plus către pacea interioară şi fericirea durabilă. Vestea bună este că viaţa ne oferă multe ocazii de a schimba direcţia.

Nu există părinţi perfecţi şi nu există copii perfecţi. Dar există multe familii care trăiesc în sânul unei mari iubiri. Ţine de noi să înţelegem şi să încurajăm această iubire să se exprime, prin noi.

Şi totuşi…

 

Furia şi anxietatea care ne aruncă în lupte de putere cu copilul nostru provin din propriile temeri şi îndoieli. Traumele timpurii, toate experienţele din propria copilărie sunt parte integrantă din personalitatea noastră şi, în plus, reprezintă acea parte care se activează când ne supărăm. Este extrem de  important să recunoaştem (şi să acceptăm!) faptul că momentele de furie sau cele în care suntem speriaţi au ÎNTOTDEAUNA, în spate, o experienţă  timpurie neplăcută. Modul în care alegi să interacţionezi sau nu cu copilul tău, îi va da acestuia posibilitatea de a avea o viaţă împlinită.

Una dintre cele mai mari provocări, când devii părinte, este să îţi stăpâneşti emoţiile – să le remarci, dar să nu le dai curs. E absolut în regulă să simţi furie sau tristeţe, de exemplu, dar să îţi permiţi să simţi fără a acţiona tocmai pentru că eşti, pentru copilul tău, primul exemplu de reglare emoţională.

Avem tendinţa înnăscută de a reacţiona la toate emoţiile negative (e vorba despre toate becurile de avertizare care se aprind pe parcursul unei zile) în 3 moduri: luptăm, fugim sau îngheţăm (fight, flight or freeze).

Nu realizăm întotdeauna, dar, o mare parte din activitatea de creştere a copiilor se petrece în afara atenţiei noastre conştiente. Rănile tale nevindecate te pot împiedica să creşti proprii copii, aşa cum îţi doreşti cu adevărat. Din fericire, propria transformare din adult în părinte ne creează, aproape imediat, o adevărată hartă a acestor răni, oferindu-ţi şansa de a te analiza, cu adevărat, dincolo de suprafaţă şi de a te vindeca. Sună bine, nu?

Cum SĂ fac (şi) eu

 

Nimeni nu îţi poate promite că va fi cel mai uşor lucru pe care va trebui să îl faci, dar este posibil. Cum?

  1. Fiţi părinţi conştienţi (asta înseamnă să conştientizezi rolul pe care îl ai şi să te manifeşti ca atare)
  2. Ieşi din cercul vicios. Apasă butonul de PAUZĂ (cu toţii îl avem, doar trebuie să ne antrenăm pentru a-l folosi eficient). Nu e uşor, mereu vor exista diferite alerte care îi vor panica pe părinţi, dar este un exerciţiu util care capătă greutate, în timp.
  3. Înţelege ce sunt şi cum funcţionează emoţiile. Este important pentru părinţi şi pentru copii. Dacă le înţelegi, le poţi gestiona. Dacă le cunoşti, le poţi deoasebi şi recunoaşte. Dacă le recunoşti, emoţiile nu te mai sperie şi poţi gestiona comportamentul din spatele emoţiei.
  4. Apasă butonul de reiniţializare a propriei poveşti. Este foarte simplu. Poţi lua totul de la început, poţi să îţi păstrezi calmul, poţi să respiri uşurat şi să aplici ceea ce ai învăţat. 🙂
  5. Relaxează-te (Da, vorbesc exact cu voi! Părinţi de unul sau mai mulţi copii. Voi trebuie să învăţaţi să vă relaxaţi. De multe ori, ne încrânecenăm pe teme de nimic, ne cramponăm de lucruri mărunte şi pierdem din vedere esenţialul).
  6. Caută sprijin în rezolvarea vechilor probleme.

În loc de concluzie

 

Închei această primă parte, cu speranţa că noi suntem o nouă generaţie de părinţi. Că efortul noastru se va vedea în timp şi, în consecinţă, este dreptul şi obligaţia noastră să fim cea mai bună versiune a noastră. Pentru copiii pe care îi aducem pe lume şi pe care îi primim în grijă, este vital să primească de la părinţi atât libertatea de a face alegeri, cât şi noţiunile de bază pentru a distinge negru de alb. Nu putem alege în locul lor decât o perioadă mică de timp. Cred cu toată fiinţa că rolul nostru, ca părinţi ai zilei de azi, este să îi învăţăm CUM să aleagă şi nu CE ANUME.

În fiecare zi, cunosc părinţi care se luptă pentru copiii lor. Fiecare face atât cât poate, pe cât se pricepe, folosind informaţia de care dispune. Eu, la rândul meu, caut să învăţ de la fiecare câte ceva. Iubesc oamenii tocmai pentru că sunt atât de diferiţi. Pentru mine, creşterea, cât mai ales educarea unui pui de om este un efort de echipă. Un sat întreg poate contribui, dacă vrea, la sădirea unor seminţe roditoare în puiul de om. Cum facem asta, este frumuseţea trudei, este povestea în care alegem sau nu să avem un rol decisiv. 🙂