Respect și bună creștere. Haz de necaz

Încă de la început, vreau să vă atenționez, dragi cititori, că această postare despre respect și bună creștere este una supărată, născută din frustrări ce s-au adunat și au umplut un pahar generos.

Dacă sunteți convinși că știți totul despre respect și bună creștere, vă rog să citiți postări mai vesele de pe acest blog. Sunt destule, pentru că, îmi place mie să cred, sunt o persoană care vede, înainte de orice, partea pozitivă a oricărei situații.

Pe de altă parte, această postare poate fi exact genul de text care poate să vă răcorească într-o zi plină de năduf, în care pare că nu mai există deloc respect și bună creștere, că regulile nu sunt respectate de nimeni și că, în general, life is a bitch! 🙂

Revenind la respect… se prezintă câteva situații, pot fi rupte din (con)text și privite separat sau mestecate împreună, deodată, așa cum am avut eu (ne)norocul să le pățesc 🙂

1. Facem ordine la dulăpiorul (destul de bine aprovizionat, de altfel) cu medicamente al casei. Descoperim câteva expirate și le punem deoparte. Mă lovește ideea că nu trebuie aruncate la gunoi, nici măcar SELECTIV cum mă chinui să reciclez, ci că trbuie duse la farmacie. De unde mi-a venit ideea asta? Am citit la un moment dat un articol pe tema asta și mi-a rămas întipărit bine că substanțele folosite la producerea medicamentelor sunt foarte dăunătoare mediului și nu se aruncă la gunoi, ca orice deșeu, ci duse la farmacie pentru casare. Farmacia, la rândul ei, le predă anumitor firme specializate în distrugerea lor și acolo se incinerează. Buuuuuuuuuuuun. Aflu repede unde le pot duce și le dosesc strategic de copiii curioși, iuți de mână și harnici-la-împrăștie-tot. Dimineață am grojă să iau sacoșica minune cu mine, o plimb o parte din zi pe unde am treabă, aflu că doar UNELE dintre punctele de lucru ale farmaciei au contract cu firma și mi se indică unde anume să merg. Zis și făcut. Ajung la farmacie. Mă uit la spațiul frumos, curat și mă bucur că nu e tare aglomerat. 4 case de marcat cu farmaciștii aferenți, la fiecare câte 1-2 persoane în fața mea.Mă așez strategic la CASA EXPRES unde se eliberează medicamente fără rețetă compensată. Eu nu vroiam să cumpăr nimic, vroiam să fac un bine mediului și să procedez ca un cetățean informat. La casa cu pricina, o singură persoană. Farmacista, o tânără zveltă și frumoasă, era plecată să aducă medicamentele. Aștept până revine. Cu un braț de medicamente . Și 2 (!!!) rețete compensate în mână. 🙁 Mai citesc odată. Eram la CASA EXPRES unde se eliberează medicamente fără rețetă compensată. Zic, ok, poate nu durează mult. Fals!!! Domnișoara tasta frumos bonul, din vârful unghiilor, căutând și verificând de 100 de ori. Era cald și bine în farmacie. Mă uit la ceas. Trecuseră 15 minute și teancul de medicamente CE TREBUIAU SĂ FIE SCANATE nu scădea aproape deloc. Mă uit cu coada ochiului la coada de lângă mine. Acolo lucrurile merg mai repede. Au venit și plecat deja 3 persoane. Mă duc acolo. 🙂 Bătrânul din fața mea își căuta deja banii să plătească, deci sigur termină repede. Fals de 2 ori!!! Ia sacoșa și restul, moment în care farmacista îi spune că i-a pus în sacoșică exclusiv ce avea în rețetă. Maaaaaaaaaaaare greșeală! El mai dorea și X (dar de ce?pentru cine? dar ce afecțiune are? de câte ori pe zi ia? de când face tratamentul acesta?) întreabă suav farmacista, deschizând un nou bon. Mai trec 10 minute. Bătrânul iar scoate banii, numără toate monedele din Univers, mai întreabă odată cum se ia medicamentul Y și apoi cere să i se scrie. 🙂 Cred că am dat peste cele mai profesioniste farmaciste din istori, pe cuvântul meu, îmi spun, privind la ceas. Au trecut 25 de minute și încă sunt la coadă. Dar acușica e rândul meu. Gata! Bună seara, am înțeles că la dvs. pot aduce medicamentele expirate, spun. Da? întreabă ea. Eu mă fac verde probabil, pentru că doamna revine… Așa…., încurajator. Ok, ok, hai să ne calmăm. Dau să îi arăt sacoșica buclucașă, la care frumoasa profesionistă mă face KO – Și procesul verbal? ….. Eu mă adun de pe jos. Procesul verbal? Da, nu le pot pune împreună cu medicamentele expirate din farmacie. Și noi facem proces verbal când le predăm firmei care le distruge…recită dânsa. Ca o floare, întreb – OK, am înțeles și nu îmi puteți da un formular pe care să îl completez, dacă tot am stat la coadă 30 de minute și tot nu aveți notată/explicată acesastă procedură pe nici un perete…măcar o citeam cât am așteptat. Nu se poate. Mergeți acasă, faceți procesul verbal și reveniți. Zâmbet. Nu l-am mai văzut. Eram plină de respect și bună creștere.

2. La piață. Văd niște salată verde frumoasă. Nimeni la rând, vânzătorul aranja marfa în lădițe. Dau să deschid gura și să arăt ce doresc. Puf!!! Ca un Superman în acțiune un ditamai omul vine și se bagă în fața mea cerând, tărăgânat cartofi, castraveți și ceva fructe. Tac. Vânzătorul servește, privind spre mine. Îmi dreg glasul. Nenea cu tupeu mă vede. 🙂 Oi fi eu micuță de statură, dar invizibilă nu-mi iese oricât aș vrea să fiu. Stăteați la rând, întreabă el. DA, spun eu, zâmbind sincer și așteptând niște scuze. Și mai vreau și 1 kilogram de morcov, zice vânjosul. Plătește și pleacă. Bun așa. Respect și bună creștere la calup, cum s-ar spune.

Viața continuă. Încă mai am sacoșa cu medicamente. Am tot plimbat-o. Acum, lucrez la procesul verbal de predare primire. Nu știu exact cum trebuie să arate, dar sigur o să mi se spună EXACT ce NU ESTE ÎN REGULĂ.

Incă mai cumpăr salată și, recunosc deschis, mă privesc intens în oglindă, sperând să îmi mai iasă odată magia cu dispariția. Pe bune. Ori nu mă concentrez eu suficient, ori nu funcțonează decât la piață. Mai cercetez.

Respect și bună creștere să aveți, că restul…:)