Cărţile anului 2016

De-a lungul anului 2016, am scris câteva recenzii pe blog. Le puteţi găsi urmând link-ul din titlul cărţii care v-a făcut curioşi. Sau, dacă timpul vă permite, să le căutaţi în librării şi să vă bucuraţi de lectura lor. Eu îmi doresc să le dăruiesc în 2017 unor oameni dragi sufletului meu, în 2017.

Iată deci, selecţia câtorva minuni care mi-au bucurat anul 2016. 🙂

Biblia pierdută – Igor Bergler

Paradoxul este ca acest a fi mereu cu cineva te face să fii mai singur ca niciodată. Cu cât sunt mai mulţi cei cu care eşti în permanentă legătură, cu atât mai rău. Deoarece creşterea numărului de conexiuni scade direct proporţional numitorul comun. Şi toată ţesătura de relaţii se petrece în jurul acestui numitor comun, extrem de rudimentar. Niciun fel de legătură serioasă nu e posibilă, nu există schimb de idei, nici un fel de ataşament în afara dependenţei de a avea senzaţia ca eşti mereu în preajma cuiva, că eşti conectat, la o adică. Plimbi un număr finit de idei şi de expresii rudimentare. Relaţiile devin reduse la o superficialitate ultimă, la stratul cel mai epidermic cu putinţă. Plate, lipsite de orice fel de profunzime. În acest sens, nu ajungi să cunoşti cu adevărat, de fapt, pe nici unul dintre cei cu care eşti în acest fel de contact. Le ştii, poate, numele – când nu sunt doar porecle – vezi fotografiile pe care aleg ei să ţi le arate şi afli despre ei doar ceea ce vor ei să transmită. De regulă, locuri comune. Familie, chef, distracţii, excursii exact ca ale turiştilor japonezi care se înghesuie ca oile, la nesfârşit, în aceeaşi coloană, cu acelaşi pas, în aceleaşi haine. Până şi unghiurile din care sunt făcute fotografiile sunt de cele mai multe ori identice. Aceleaşi locuri de vizitat, acelaşi fel de a te distra, aceleaşi lucruri uşor de comunicat. Cu cât sunt mai uşor de comunicat, cu atât sunt mai de suprafaţă. Gândire în absenţa ei, totul este prefabricat. O singurătate extrem de zgomotoasă, asurzitoare.

Unsprezece minute – Paulo Coelho

Întâlnirile cele mai importante fuseseră de mult aranjate de către suflete înainte ca înseşi trupurile noastre să se fi văzut. În general, aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită, când avem nevoie să murim şi să renaştem din punct de vedere emoţional. Întâlnirile ne aşteaptă – dar de cele mai multe ori evităm ca ele să aibă loc. Totuşi, dacă suntem disperaţi, dacă nu mai avem nimic de pierdut sau dacă suntem foarte entuziasmaţi de viaţă, atunci necunoscutul se manifestă şi universul nostru o apucă pe alt drum. Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi – fără excepţie – au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri; da, există un fir. Şi atunci trupurile noastre învaţă să vorbească limba sufletului, asta se numeşte sex, asta îi pot da eu bărbatului care mi-a redat sufletul, deşi el îi ignoră total însemnătatea în viaţa mea.

Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elf Shafak

“Calea către Adevăr este o trudă a inimii, nu a cugetului. Fă-ţi din inimă cel dintâi sfetnic! Nu din cuget.”

Dumnezeu e un ceasornicar migălos. Ordinea Lui e atât de precisă, încât orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. Nici o clipă mai târziu, nici o clipă mai devreme. Şi pentru fiecare, fără vreo abatere, ceasornicul merge precis. Pentru fiecare există un timp când să iubească şi un timp când să moară.

O viaţă fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauţi, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană… Împărţirile duc doar la alte împărţiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur şi simplu.

Iubirea e apa vieţii. Iar cel ce iubeşte e un suflet de foc!

Lumea se învârte altfel când focul iubeşte apa.

Până când mă voi vindeca de tine – Corina Ozon

Ştii că iubeşti când tot ce este materie palpabilă se transformă în praf de stele. De aceea oamenii comit nebunii, cum ar fi să cheltuie mulţi bani, să comprime timpul, ca să ajungă lângă persoana iubită. Ştii că iubeşti atunci când nu mai există alt sentiment la mijloc, pentru că iubirea le cuprinde pe toate, ca un curcubeu. Ştii că ai iubit când te apucă spaima doar gândindu-te la câte ai fost dispus să faci, dar şi regretul că nu le mai poţi face. Ştii că ai iubit când tot ce ai făcut îţi serveşte ca hrană pentru zile goale. Şi îţi doreşti să poţi iubi din nou. Şi mai ştii că iubirea nu se planifică, nu se aşteaptă, nu se transforma în altceva, nu se poate recicla. Iubirea ţâşneşte pur şi simplu şi există sau nu.

~ ~ ~

Poate acesta era secretul iubirii care te face fericit : să iubeşti ca şi cum mâine nu o vei mai putea face. Părea absurd, dar totul ţine de intensitatea momentelor, care, dacă sunt la fel, risca să se dilueze.

~ ~ ~

E posibil să simţim fâlfâitul fluturilor diferit în funcţie de vârstă. Cu cât e mai devreme, cu atât fluturii  sunt mai nebuni, se izbesc cu capul în cutia toracică, îi poţi auzi cum dau din aripi nerăbdători să se elibereze. Peste ani, ciclic, revin, ca albinele în stup, ca rândunelele plecate iarna, dar din ce în ce mai obosiţi. Şi mai mari, şi mai putini. Îi auzi cum îşi ating unul altuia aripile şi electricitatea din atingerea lor o simţi până la creier. Ceea ce la 20 de ani nu ţi se întâmplă. Însă, şi aşa, tot nu-ţi foloseşte, fluturii sunt făcuţi să zboare, chiar bătrâni şi obosiţi.

Spioana – Paulo Coelho

“…iubirea este un act de credinţă faţă de altcineva, iar chipul ei trebuie să fie întotdeauna acoperit de mister. Fiecare moment trebuie trăit cu pasiune şi emoţie, fiindcă, dacă încercăm să-l descifrăm şi să-l înţelegem, magia dispare. Urmăm căile sinuoase şi luminoase ale dragostei, ne lăsăm purtaţi în cel mai înalt loc de pe pământ sau în cea mai adânca dintre mari, dar avem încredere în mâna care ne conduce. Câtă vreme nu ne speriem, ne vom trezi mereu într-un palat; dacă ne temem de paşii pe care ni-i cere dragostea şi vrem să dezvăluim totul, nu vom rămâne cu nimic.

~~~~~

Trupul oboşeşte cu uşurinţă, dar spiritul este întotdeauna liber şi ne va ajuta să ieşim într-o zi din roata aceasta infernală, căci fiecare generaţie repetă aceleaşi greşeli. Deşi gândurile rămân neschimbate, există ceva mai puternic decât ele, iar acest ceva se numeşte Iubire.

Miercuri, respirăm – Ioana Chicet Macoveiciuc

Brusc, mi s-a făcut dor de mama. În prezenţa ei, parcă totul e mai simplu. Oricât de greu mi-a fost vreodată, ea ştie mereu să pună lucrurile în altă lumină. Rosteşte fără teamă întrebările bune, care au răspunsuri capabile să mă ajute. Îmi aduce aminte că pot, că ştiu, că am resurse, că oricât de complicat şi de dureros ar fi totul, peste o zi o să fie mai bine, iar peste două, o să ştiu ce e de făcut.

E ca atunci când intri brusc în întuneric. Nu vezi nimic, te simţi pierdut, nu ai repere, ţi se face teamă. Trebuie doar să aştepţi câteva secunde, ochii tăi se vor obişnui cu bezna şi vei începe să întrezăreşti lucruri, vei putea face primii paşi, te vei putea aşeza pe o margine de pat, vei putea întinde mâna spre întrerupătorul veiozei. Aşa şi cu greul în viaţă. În primele clipe, când afli vestea cea rea, totul pare fără ieşire. Crezi că o să mori de durere şi de neputinţă. Dar nu mori, nu, omul duce enorm de multe, mult mai multe decât îşi poate imagina vreodată. Chiar şi când nu mai poţi, tot mai poţi un pic. Trebuie doar să stai pe loc şi să aştepţi să te obişnuieşti cu durerea. Apoi, încet-încet, de cele mai multe ori, afli că negrul nu e atât de dens. Începi să vezi nuanţele de gri, raza mică de lumină. O prinzi şi trăieşti mai departe încă o vreme, până când te loveşte următorul întuneric, şi iar plângi cu disperare, iar aştepţi să te obişnuieşti cu durerea, iar cauţi raza de speranţă, iar tragi soarele pe strada ta. Şi tot aşa, iar la final, se cheamă c-ai trăit cu adevărat, c-ai luptat pentru tot ce ţi s-a întâmplat bun.

Aici sunt doar o parte dintre cărţile citite în anul 2016. Dar sper să vă ofere noi prilejuri de încântare pentru noul an sau, de ce nu, să vă amintească de cărţi citite de voi anul acesta, pe care să mi le recomandaţi.

Facebook Comments
Facebooktwitterredditlinkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.