Cum e viața fără telefon?9 lecții de viață

Dumnezeule, există așa ceva? În 2018, pe bune? Oameni care pot trăi fără telefon? Pfff…. Dacă n-aș fi trăit chiar eu această experiență, nu credeam că se poate supraviețui. Dar să începem cu începutul…

Cum am rămas fără telefon

Ei bine, se făcea că din vreme în vreme mi se tot cerea să actualizez aplicațiile. Eram de acord și puf! telefonul meu cel deștept îmi spunea că nu mai are memorie. Și eu, ca un vinovat cuminte ce eram, mă apucam să șterg din pozele (multe!) pe care Whatsapp le descărca. Am încercat chiar să îmi conving o parte dintre prieteni să mutăm conversațiile pe Telegram 🙂 Mai goleam puțin memoria cache. Mai făceam salvări ale pozelor mele pe laptop și le ștergeam din telefon.Mai dezactivam aplicații pe care nu le foloseam sau nu înțelegeam eu exact ce anume fac ele. Și încercam iar. Uneori mergea. Dar peste câteva zile se repeta istoria. Și am obosit. Și mă enerva treaba asta. Mai ales că acest telefon a fost ales fix pentru că soțul din dotare știa că am nevoie de spațiu 🙂

După multe astfel de episoade, după ce am fost acuzată ca „l-am stricat” (fie vorba între noi, nu mi se părea atât de important să fac în fiecare zi curățarea cache, dar na…). Am cedat. I-am vorbit frumos. Telefonului. L-am privit chiorâș și i-am zâmbit suav. La garanție cu tine!

Fără telefon în concediu

Viața mi-a oferit această surpriză cu telefonul fix când mi-era lumea mai dragă. Am decis că vacanța la mare fără telefon nu va fi extrem de greu de dus. Numai bine fac pauză de la tonele de minute de comunicare (cum spunea soțul meu, mustăcind). Zis și făcut, plecând din oraș, în drum spre vacanță, ne-am oprit la distribuitor și am lăsat telefonul acolo. Și viața mea (a se citi BIATA MEA VIAȚĂ :P) fără telefon a început.

Au trecut de atunci…17 zile lungi. Fără să știu cât e ceasul. Fără să îmi aduc aminte de lista de cumpărături. Fără să fac schimb de mesaje cu unii sau alții. Fără să fac poze. Fără să monitorizez cantitatea de apă pe care o beau. Fără să fac poze cu farfuriile echilibrate (sau mai puțin) pe care le mâncam. Fără să îmi dau CHECK IN și fără să anunț întreaga suflare a celor care mă cunosc și apreciază CÂND, UNDE, CU CINE, CUM și DE CE. Fără alarme. Fără notificări.

Ați spune că viața e mai liniștită fără telefon. Da! Sau poate nu. Primele zile am fost așa cum îmi închipui că sunt cei care se luptă cu nevoia unui fum sau unui gât de …ceva 🙂

M-am trezit de vreo 2-3 ori disperată că nu am încărcat telefonul. Mi-am verificat de vreo 5-6 ori geanta în căutarea lui. A telefonului. Palpitații nu pot raporta, dar mers vioi, bronz uniform, sare din belșug în păr și funcționarea optimă a ambelor urechi DA.

După primele câteva (2-3) zile a început să fie de-a dreptul interesant. La București a trebuit să fac pe hârtie traseele pentru a ajunge la locațiile unde aveam treabă. Cu siguranță știți și voi ceva bancuri privind femeile și orientarea în spațiu. Țineți-le pentru voi, răutăcioșilor! 😛

La mare, stabileam „planuri” prin care să mă pot întâlni cu soțul și copiii la anumite perioade de timp,dacă trebuia să ne despărțim. Am verificat obsesiv soldul cardului, dar asta e mai puțin important (știe cineva cum se pot direcționa și SMS-urile către alt număr?). Dar, una peste alta, slavă cerului și tuturor sfinților, după aventura fără telefon, am supraviețuit.

Ce am învățat fără telefon

1. Se poate supraviețui.La limita existenței. DAR se poate!!!
2. Cât timp pierd(em) butonând telefonul aiurea!!!
3. Există multe moduri în care poți suplini lipsa telefonului – de la listele de cumpărături scrise pe hârtie, la treseele scrise în agendă, la stabilirea unor intervale orare anume în care poți fi contactat și unde anume, etc.
4. Mi-am oferit o pauză de la a alerga mereu. Programări, notificări, alarme – toate ne stresează, ne fac să fim contratimp, să simțim nevoia de a bifa constant cât mai mult, cât mai repede, cât mai ușor.
5. Am redescoperit scrisul în agendă. 🙂 Am redescoperit cât de mult îmi place să citesc și să mă bucur de oameni, de conversații, de odihnă. Fără limita de timp, ci doar de chef și conjunctură.
6. Am avut mai mult timp de scris, de meditat, de bibilit la postările de pe blog.
7. Am fost mai activă pe pagina de FB a blogului și am încercat să pun constant semne către voi, prietenii mei 🙂 Între timp, am aflat că s-au schimbat ceva algoritmi pe acolo și nu primim notificări decât de la o parte dintre cei cu care interacționăm (cele mai frecvente persoane), deci e bine să revedeți periodic unde vă place să „ardeți” timpul pe FB și cu cine, unii pot intra în lista scurtă, alții nu prea 🙂
8. Am realizat cât de puțin îmi exersez memoria. Pot reproduce, din memorie, doar vreo câteva numere de telefon. Evident, există agenda telefonică, dar important este să fie actualizată cât de cât, nu?
9. Lista rămâne deschisă…încă nu mi-am recuperat telefonul. Aștept cu mare interes părerea celor de la service (Depanero) privind puterea de reîncarnare a telefonului meu.

Mai stau/vreau fără telefon?

Aici, o să vă spun că răspunsul nu este unul simplu. A fost și este o  perioadă interesantă, destul de încărcată de semnificații și cred că este o experiență MUST DO pentru fiecare dintre noi, măcar o dată în viață.

Da, recunosc, fără telefon mi-a fost și îmi este destul de greu, evident. Dar nu imposibil. Recunosc deschis că m-am cam temut de această experiență când soțul meu mi-a propus asta. Am amânat momentul cât de mult am putut și în ultima seară m-am despărțit de El, telefonul care mi-a scos peri albi cu ochiii (aproape) în lacrimi.

În trecut, am avut mereu un telefon de rezervă unde am putut pune cartela și pe care l-am folosit, în perioada de avarie. E adevarat că și acum, apelurile mele au fost redirecționate către numărul soțului și că am avut acces (limitat!) la telefonul lui. Chiar și conexiunea la internet m-a ajutat, în special de pe laptop, în perioada concediului, dar mult mai puțin decât de obicei. Să zicem undeva la 1 h/zi, seara sau în pauza de prânz, când copiii dormeau.

Și ce dacă eu am fost fără telefon, te întrebi…

Chiar așa, ce naiba o fi așa interesant la povestea asta. De ce am consumat timpul meu (și pe-al tău, dacă ai parcurs textul până aici)scriind despre așa ceva? Ce a vrut să spună autorul, de fapt?

Se poate trăi fără telefon. Viața e mai tihnită puțin. Am văzut lucrurile puțin mai real, fără a fi mereu conectată la toată comunicarea online. Fără telefon, m-am rupt puțin de ceilalți, dar, îndrăznesc să cred, m-am apropiat mai mult de mine. Și asta este un pas în direcția corectă. Poți încerca și tu, poate vei fi surprins ce anume vei descoperi. 🙂

PS: Nimeni nu a suferit leziuni importante în această perioadă. Oamenii (mici și mari) care m-au însoțit în această minunată aventură există încă, întregi, vorbesc la fel (de mult, unii!). Iar dacă a mai trăt cineva astfel de experiențe tranformaționale, v-aș fi recunoscătoare să îmi fiți alături. Am impresia că sunt singura de pe planetă 🙂 și este un blestem pe care mi l-am atras cumva.

Photo credit: Pixabay.com