Decembrie în suflet. Mereu

A venit luna decembrie. Încă de când a existat prima CASĂ pentru mine și EL, am hotărât să împodobim bradul în seara de 1 Decembrie, trădând frumoasa tradiție de a mirosi în casă a cozonac și de a asculta colinde, în vreme ce tatăl și puiii de om împodobesc bradul, pe 24 decembrie, dimineața. La fel cum am trădat și mirosul bradului verde înlocuindu-l cu unul de plastic (acesta nu miroase nicicum, tot mai lasă ace prin casă, dar NU TREBUIE SĂ MOARĂ).

Pentru mine, până hăt departe în memorie, decembrie este despre familie, speranță și iertare. Decembrie este despre ceilalți, este despre iubire și despre ÎMPREUNĂ. Dincolo de luminițe, beteală și meniuri, dincolo de post, biserică și zăpadă, decembrie este, în suflet. Sau nu este deloc, admit că există oameni care nu simt asemeni mie sărbătorile astea.

În fiecare an, tremur de emoție la parada de Ziua Națională a României, oriunde aș fi – acolo, pe stradă, lângă ei sau acasaă, în fața televizorului. Respir în culorile imnului și cânt și mă încarc. Ba chiar, de anul trecut începând, am și defilat, cu Mateiul mic (acum mai mare) în semn de solidaritate cu soldații. Mi-s dragi toți și îi simt ca și cum mi-ar fi frați, deși, de multă vreme, armata a plecat de la noi din familie. Sunt sigură că rămâne, pentru totdeauna, o parte din viața, grijile, frumosul și vieții cazone de la Ianca. Am să le port în suflet mereu, dincolo de existența tatălui meu, dincolo de existența mea poate. Nu există cuvinte să explic și nici nu încerc să o fac, dar… așa începe, în fiecare an, decembrie în suflet.

Apoi, pentru că primul născut este și Nicolae, lustruim ghetuțele cu dublă porție de emoții. Anul acesta însă, decembrie a adus, în plus, un miracol pentru un copil frumos, pentru o familie frumoasă. Erica și familia ei, împreună cu toți cei care s-au alăturat lanțului de rugăciune, de gânduri bune și de energie pozitivă mi-au oferit un motiv în plus pentru a-l aștepta și celebra pe coloratul decembrie.

Zilele au trecut greu pentru micuța prințesă, dar lucrurile au început să se așeze, starea ei este mult mai bună și suntem cu toții încrezători că se va recupera frumos. Despre Alina, mama Ericăi, am mai scris, lăudând-o pentru minunile dantelate și gingașe pe care le face din pastă de zahăr și nu numai. O grămadă de fotografii ale operelor ce i-au ieșit din mâini, de-a lungul timpului, găsiți pe pagina ei – ALINE – cake boutique.

Am ales să scriu și despre ei în postarea aceasta pentru că lupta Ericăi, clipele grele prin care au trecut acești oameni au fost, și pentru mine, o lecție de viață. O dovadă în plus că Dumnezeu există și lucrează, de ce mai multe ori, prin oameni. Un semnal că fiecare clipă este unică, este minunată și suntem datori să o trăim mereu, să ne bucurăm cât de mult putem de cei dragi nouă.

Pe blog, nu și-a găsit niciodată, până acum, locul nici o astfel de poveste. Astăzi însă, în zi de sărbătoare, am decis că o astfel de poveste trebuie să fie spusă. Prietenii și cunoscuții sunt lângă noi, dacă îi chemăm, poate. Dar Dumnezeu, cu marea, imensa Lui putere, ar trebui să fie în suflet, să îi ascultăm Vorbele, șoptite, de multe ori și să îi înțelegem lecțiile.

Decembrie, în suflet, va rămâne, pentru mine, despre iubire. Despre puterea lui împreună și despre lupta Ericăi. Mă bucur să am în jur oameni care au întins mâna, în rugăciune și iubire, acestui copil. Mă bucur să pot să mulțumesc, încă o dată, cerului, pentru toate minunile din viața mea, pentru toate clipele și sper, cu toată ființa, ca din acest decembrie frumos, să ne primim, cu toții, lecțiile.

Sărbători binecuvântate, cu pace în suflet și oameni dragi alături sa aveți, oriunde v-ați afla!