In numele iubirii
Citeam azi un articol pe un site.”Ce sacrificii ati face pentru cel iubit?” Nu era o simpla insiruire de pareri mai mult sau mai putin profesioniste, insa pe mine una nu m-a sensibilizat foarte tare.Tema insa mi-a dat de gandit.Oare asta este adevarata iubire, sa poti sustine sus si tare „As face orice pentru iubitul meu…”Inclun sa cred ca iubirea – IUBIREA,caci la ea ma refer acum – este mai mult decat atat.Mult mai mult.
Cunosc o persoana, cel putin una care stiu ca imi va da dreptate.Iubirea, acea iubire cu majuscula, acel colt de suflet pe care nu il poti defini dar a carui lipsa te doare aproape fizic, acea iubire este mult.Aproape ca nu exista cuvinte pentru a spune, pentru a defini ce inseamna.Si, in fond si la urma urmei, de unde pasiunea asta nebuna(specific umana, desigur) de a defini orice ne iese in cale, de a clasifica si cataloga si diseca si….”sa vad eu cum functioneaza”.
Recunosc, am cazut uneori in acelasi pacat.Aveam nevoie sa asez relatiile si oamenii si sentimentele in sertare frumoase, catalogate, sa le triez pe categorii, am simtit o satisfactie enorma sa gasesc de ce un EL intra intr-o anumita categorie si sa il stiu la adapost, in sertarasul anume ticluit.
Insa revenind la tema…Spuneam ca nu vreau sa cred ca asta e iubirea.Refuz sa cred ca este vorba doar despre atat.Ori dupa mine, sacrificiul(desi nu cred ca este exprimarea cea mai fericita in cazul de fata) este mai mult decat „as merge pentru el pana la capatul pamantului” sau „as invata sa construiesc mestesugite sarmale, m-as infometa, as dona un rinichi si as deveni fan Eminem”.Nu, fratilor!
Poate ca sunt eu invechita, poate ca sufar de sindromul „vechii iubiri de curte” pe care, dupa cate s-ar parea, nu am apucat-o decat din cartile de povesti, poate ca sunt o romantica incurabila(DA!!!De o mie de ori da, sunt!), insa iubirea poate, trebuie sa fie mai mult,IUBIIREA trebuie sa fie totul
Care ar fi sacrificiul suprem pe care l-as face eu, in numele iubirii?L-as lasa pe omul meu drag, cel mai iubit dintre pamantenii mei, sa fie fericit, sa respire si sa se bucure, acolo unde inima lui il cheama.Asta da sacrificiu!Asta ar insemna poate, in anumite cazuri, sa il stiu departe, sa il stiu zambind, dulce sau nu, unei ALTEIA.Insa as stii ca ii este bine.Ca ea, acea ea de langa el, ii este suficienta.Si atunci nu ar mai fi vorba de un sacrificiu,ci de un dar.
Da, ati citit bine.Cel mai mare sacrificiu de care ma declar capabila, la o adica pusa la incercare nu m-as da inapoi, este darul cel mai de pret: libertatea celui iubit….Atunci, doar atunci, desi nu ar fi usor, desi poate inima ar sangera de prea adanca generozitate, as putea sa ma declar mandra de mine si de iubirea mea.
Oamenii pot alege de multe ori in viata, uneori gresesc, alteori doar se insala.Cateodata, isi doresc sa aiba dreptate, desi nu se mai poate.Insa, cred cu tarie ca unele alegeri sunt atat de purtatoare de semnificatii, atat de profunde, incat nu avem ochii si inimi sa le detecteze cu adevarat esenta decat tarziu, cand deja ne obisnuim cu ideea ca „raul” a fost facut.Ca decizia nu mai poate fi luata inapoi, nici stearsa si nici macar anulata.
Pentru o iubire mare, scrisa in stele, pentru EL, as face intr-adevar orice.Mai exact, as face orice pentru fericirea lui.Chiar daca, intr-un anumit context, asta ar insemna sa ii dau drumul….Daca fericirea lui, implinirea lui sau pur si simplu rostul acestei vieti nu sunt legate de fiinta mea, as vrea sa pot avea forta sa il sarut si sa il las…
In numele iubirii, spun.Pentru ca doar ea,IUBIREA, va sti sa ridice ziduri sau sa le darame, sa construiasca palate sau sa le ferece pentru totdeauna.Si-n numele iubirii pe care ti-o port, mi-e groaznic de dor de tine.In orice zi, in orice vis, in fiecare lacrima si in orice gura de aer.De tine, cel pierdut dar niciodata departe…De tine, al meu si totusi fericit de universuri care nu ma includ.De tine, dragul meu….mi-e dor.Dar te stiu senin si impacat.Si pot spune ca imi ajunge implinirea ta, in numele iubirii.
