Mirosul lui
As vrea sa nu treaca timpul si sa nu se stearga. Mirosul lui din narile mele. Atingerea lui pe pielea mea alba. As vrea sa raman aici, prizoniera a imbratisarii si a timpului. Mirosul lui cand se apleaca spre mine si imi sopteste „Noapte buna, printesa!”
Mirosul lui cand isi aseaza palma mare pe perna. Sau cand ii urmaresc ochii. Pielea din coltul ochilor ce a capatat, in timp, mici riduri de expresie. De la prea multa concentrare. De la prea mult privit la ecrane.
Intreaga lui faptura imi da putere. Cand il stiu aproape, nu ma tem de nimic pe lume. Stiu ca m-ar proteja cu trupul lui doar, daca doar asta ar avea la dispozitie. Stiu ca ma va tine de mana cand eu voi vrea sa ma opresc, pe marginea drumului, transpirata si obosita. Stiu ca va rade si va face o gluma nesarata ca sa ma vada infuriindu-ma si provocandu-ma sa mai merg putin. Sa mai fac un pas. Sa mai dobor o limita. Sa ajung mai sus. Sa nu ma mai tem.
Stiu ca mirosul lui ma va insoti in zilele ce vor veni. Stiu ca nici o baie lunga, cu spuma sau doar cu saruri nu va putea sterge acest miros din narile mele. Pentru ca viata, oricat de tare ne-ar instraina cateodata, nu stie o astfel de reteta.
Viata este un sir de clipe. O colectie de oameni care vin si pleaca, de lacrimi si de rasete. Ce ramane dupa ce se stinge lumina si fiecare pleaca la casa lui?
Mirosul lui in camera… camasa lui asezata pe spatarul unui scaun… Perna lui aruncata intr-un colt de pat. Jumatatea lui de casa. Jumatatea mea de inima. Intregul.
As vrea sa nu ne fie atat de greu de spus MI-E DOR DE TINE.
As vrea sa nu mai fie atat de greu sa faci, de fiecare data, un pas (INCA UN PAS) spre un om care ti-e drag. Un om care inseamna ceva pentru tine.
E primavara afara si in gand. Undeva, sta sa ploua. Chiar si in ploaia rece, mirosul lui, forma imbratisarii si privirea care spune atat de multe, raman intiparite in irisul meu.
