Category

Tarta verde-portocaliu

Scriam la începutul săptămânii că aştept primăvara. Acelaşi vânt de soare şi de leneşă plimbare adie şi în registrul culinar al vieţii. Cu alte cuvinte, tot aşteptând soarele şi cerul senin, tot m-aş plimba, tot aş alerga după triciclete de copii, tot aş supraveghea lecţii de mers pe role şi jocuri cu mingea. Și dacă vezi ofertele la jucăriile de exterior de la Noriel, chiar că-ți vine să tot zburzi. De la Lego la cărucioare, de la jucării de plajă la mașinuțe și role, toate ne îmbie la mișcare, timp de calitate împreună cu copilul și veselie pe săturate. Revenind la prezentul mohorât, pentru că e încă frig şi urât afară, după atâta aer curat se impune… ceva bun de mâncare! Şi ce-i mai bun decât o tartă colorată? Şi de unde luăm noi tartă? Nutriţionistul de serviciu ştie!

Aceasta este prima încercare de aluat de quiche şi…a ieşit minunat!

Uneori ai poftă de ceva rapid, uşor, dar dulceag. Ei, dacă vrei să eviţi un dulce concentrat, dar să te bucuri totuşi de gustul dulce, fără compromisuri pentru sănătate sau siluetă, această reţetă este numai bună pentru tine!

Pentru aluat ai nevoie de:

  • 300 g făină integrală
  • 120 g unt de cocos
  • Un vârf de cuţit de sare
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 3-4 linguri de apă rece

Iar pentru compoziţie:

  • 1 praz mare
  • 300 g spanac
  • 5 căţei de usturoi
  • 1 cartof dulce mediu
  • 1 linguriţă  „Belşug de mirodenii dulce” de la Solaris
  • 2 linguri fulgi de drojdie inactivă
  • Sare, piper, boia de ardei dulce, cimbru, busuioc, oregano
  • 2 linguri de ulei de măsline

Pare mai complicată treaba cu aluatul dar…nu e! Hai să vedem!

Pune într-un bol făina şi sarea, apoi amestecă-le. Adaugă untul de cocos ( ai grijă să fie la temperatura camerei!) şi frământă până devine uniform. Apoi treptat, adaugă apa rece până se poate modela bine aluatul şi devine elastic. La final, adăugăm uleiul de măsline. Ideea este să poţi modela aluatul în tavă. Pune-l la frigider pentru minim 30 de minute şi hai să trecem la compoziţie!

Pune într-o tigaie o lingură de ulei, un pic de apă, usturoiul, apoi spanacul. Eu am folosit congelat, dar poţi pune proaspăt dacă îl tai în prealabil. După cam 5 minute poţi adăuga sare, piper, boia dulce şi belşug de mirodenii dulce. Mai lasă circa 5 minute şi pune deoparte. Înainte să pui compoziţia verde peste aluat, adaugă fulgii de drojdie inactivă.

Într-o tigaie mai înaltă pune cartoful dulce şi prazul la călit 10 minute într-o lingură de ulei şi puţină apă. Partea de deasupra va asigura cularea portocaliu, care va arăta delicios peste verdele spanacului! Înainte să închizi focul, după ce au început să se înmoaie cartoful şi prazul, adaugă sare, piper, cimbru, busuioc.

Şi acum să  „compunem culorile”!

Ar trebui să ai o tavă puţin mai înaltă, de quiche, sau o tavă de tort cu perete lateral detaşabil. Aşează aluatul şi tapetează-l pe fund având grijă să înţepi cu furculiţa pe alocuri. Mai pune la frigider pentru 10 minute aluatul aşezat în formă. Toarnă spanacul peste aluat, apoi cartoful dulce şi prazul.

Şi-i gata! Dă la cuptor pentru 30-40 de minute, până când se rumeneşte uşor stratul de sus.

Poftă bună la sănătate,

Adelina Mitrofan – nutriţionist

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.