Timp pentru mine

Azi a fost o zi leneșă. Am profitat de vremea rece de afară. Am pus aparatul de pâine la treabă, am umplut o mașină de rufe și am așteptat să adoarmă piticul. M-am bucurat de liniște. Și am citit. Mult. Fără să mă uit la ceas. Fără să fac și altceva pe lângă asta. Am trăit odată cu eroii poveștilor scrise. Am râs și am plâns cu ei. Așa cum nu am mai făcut-o de multă vreme, cu o carte în mână.

Cu alte cuvinte, timp pentru mine.

Pentru că zilele trecute, după câteva peripeții, au ajuns la mine cele două cărți pe care le așteptam, fără să visez că mă vor devora ușor-ușor. Sau eu pe ele. Sau reciproc.

Te iubesc, Filip!

Dana, dragostea mea

Ambele scrise de Antonia Bogdana Bălan. Un om puternic și frumos, pe care l-am descoperit cândva, nu de mult, pe un blog cu un nume care te face (măcar!) să ridici o sprânceana a mirare: lamargineacasniciei.

Atât lectura, cât și blogurile pe care le urmăresc sunt clipe furate, sunt mici plăceri pe care le îngrămedesc, avidă, de fiecare dată când se poate, în căsuța pe care scrie timp pentru mine.

Și cum spuneam, nu mă așteptam la un taifun de momente, la o colecție de suflete și povești, rupte din realitate, atât de frumos desenate, atât de crunt lovite, atât de adânc analizate, atât de… vii și atât de aproape. Am trăit, pe parcursul celor două cărți, cu fiecare dintre eroi, cot la cot aproape, intens, alert, dulce și tihnit totuși. Am iubit odată cu ei, mi-am pus întrebări și am plâns la gustul trădării lor, la mirosul pierderii lor. Am citit pe nerăsuflate, recitind de câteva ori pasaje întregi, care păreau să îmi scape trăirii, la prima lectură.

Am fost ca în transă.

Timp pentru mine, așa ca acum, nu am mai avut de mult. Și, fără să mint, abia așteptam să adoarmă toată lumea, ca eu sa fug repede la Dorin (Doru), la Calina, la Dana (pe care în prima carte am urât-o maxim, dar am simpatiza-o în cea de-a doua carte).

Nu am spus Antoniei că voi face aceste precizări pe blog, despre cărțile ei, dar m-aș bucura să vă fac și pe voi curioși să citiți măcar una dintre cele două cărți.

Dincolo de firul curgător al emoțiilor scrise, la care autoarea se pricepe atât de bine, mi-a plăcut în mod special maniera în care capitolele au final de maximă încordare sufletească, cu un paragraf esență. De asemenea, pentru a reînnoda firul poveștii, același paragraf esență devine început pentru un capitol pe care îl regăsim după expunerea unui alt plan al poveștii. M-a impresionat mult jocul pe mai multe scene, acest du-te-vino între apartamente/povești/familii/trăiri prin care autoarea înțelege să mențină viu interesul pentru poveste. Te face să mai citești, cu sete, încă un capitol. Te face să alergi mereu cu gândul la următoarea surpriză.

M-a marcat profund caracterul de puzzle al realității descrise. Nimic nu este întâmplător pe lume, totul se plătește și roata se întoarce întotdeauna. Tristețea, deprimarea și capătul prăpastiei nu te lasă să aluneci. Te balansezi, te uiți la hău, respiri adânc și exact atunci, în clipa decisivă, descoperi o nouă cărare. Un nou drum. Ce pleacă undeva, nici tu nu știi unde. Dar pentru că noul drum începe undeva exact lângă picioarele tale, e semn că pe acolo te va purta soarta.

Am descoperit, odată cu Antonia, o sete de poveste frumoasă, o sete de iubire care să împlinească omul, care să facă viața să aibă sens… Am gustat din acest pahar și apoi, paradoxal pentru ceilalți poate, multe alte experiențe au început să se alinieze. Atmosfera și anturajul s-au curățat de falsitate și dual. Pentru că eu am ales să vreau mai mult.

Da, o carte (de fapt 2) au pornit un tăvălug de sentimente și emoții care a prăvălit, cu el, multe construcții.

A fost și este timp pentru mine. Am vrut să fie și aici, pe blog, o mică urmă a ceea ce am simțit/trăit/gustat, odată cu cele 2 frumoase, adevărate povești.

Spor la lectură, dragii mei!