Numar zile…oameni…iubiri.Numar.

Numar zilele pana cand va fi 2010.Numar secundele pana se face „ceasu” de plecat de la munca si de mers acasa. Numar orele pana cand ai sa vii.Numar bataile inimii pana cand ai sa ma auzi, ai sa ma crezi, ai sa ma stii….

Numar oamenii care imi zambesc.Numar oamenii care devin mari si buni si frumosi in sufletul meu.Ii numar, uneori, si pe cei care s-au dus la cimitir.Si nu se mai intorc niciodata.Numar ….unu,doi, trei….zece…..

Numar iubirile care se nasc,mor.Se transforma.Se topesc.Numar iubirile pe care le ning nori, apoi le bate soarele in cap.Numar cat mai am pana la implinire, desi…habar n-am cum voi recunoaste asta.Eu numar inainte.Mereu.Constiincioasa, ca un scrib.Ca un mic invatacel care invata sa numere, sa adune, niciodata sa scada.

Si pentru ca toate numerele trebuie sa fie cu mine, le tot plimb prin oras.Prin lume.Le car, le scap din brate cateodata.Sunt grele, vei spune.Mai ales pentru un om asa mic.Dar eu vreau sa fiu om mare.Asa ca numar.Si imi iau munca foarte in serios.Si numar mereu.

Tu ma intrebi mereu totalul.Atata tot.Cat da la urma, asta este tot ceea ce vrei sa stii.Prea multe cifre strica, e parerea ta.Ca si cum tu planifici ceva, un mare buget de clipe, de ani, de trairi.Si eu, personal de executie, trebuie sa muncesc sarguincios.Sa fiu corecta si exacta.Sa stiu totul, la virgula, la punct.Sa „functionez ceas”.Deci, numar.

Si azi, si maine.Eu numar.Bine macar ca ninge si copacul meu zambeste.Ti-am spus ca am un copac?!.A fost primul meu prieten cand mi-am luat in primire postul de „numarator sef subaltern executant”.Si eu l-am parasit intr-o zi.Dar m-am intors apoi.El nu uitase.Si acum, dupa atata vreme, copacul meu nu ma minte niciodata.

Eu numar si el stie sa ma aline.Sa ma alinte.Copacul meu crede ca fac o munca importanta, inventez cine stie ce mare antidot pentru vreo boala cumplita.El ma vede mare si curata si imi zambeste ca si cum as fi centrul unui univers enorm.Dar eu stiu ca nu sunt.Si numar.

Numar.Azi,maine, ieri.Tu, eu,el.NOI.Noi?Dupa asta nu stiu ce urmeaza.Cred ca asta e ultimul numar.Dupa NOI nu mai exista nimic.E doar vid.Si eu numar, pana ajung la noi.Copacul zambeste.Eu numar.

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.