Restul…stii…

Dragul meu,

Incep un nou an.O noua zi.O nou etapa.O noua secunda a zborului meu.Inca te caut.Uneori, simt in jurul meu adierea firava a surasului tau.Ai fost aici…Oftez.Abia ai fost, dar eu…eu, ei bine, eu am venit prea tarziu.Asa mi-e dat mie.Sa te caut mereu.Sa te ghicesc in fiecare muritor ce imi saruta visele, sa te deslusesc prin ceata unor vorbe frumoase pe care unii mi le inchina, altii mi le soptesc si doar unii, cei mai „aproape”, mi le scriu cu degetul pe umar, sau pe frunte, sau pe coloana vertebrala.

N-au ajuns multi asa departe, sa stii.De fapt, ce spun eu aici?Aproape nimeni n-a ajuns acolo.Tara fagaduintei, parca te aud spunand si zambind.Poate ca da.Poate ca eu sunt doar atat: o fagaduinta, o promisiune ca exista iubire inca.Un legamant  ca nu-i totul pierdut, ca paradisul e ascuns bine, dar ca exista.Nu sunt vreo frumusete rapitoare.Mai grav insa, nu ma cred nici macar interesanta. Stiu insa, cu siguranta fructului aproape copt, ca ma poti atinge usor…ca vei vrea apoi sa imi gusti buzele, sa imi mangai gatul alb….sa ma vezi alintata si ciufulita dimineata, ca vei tresari la gandul ca iti pot adormi in brate si asa, fara nici o aparare, fara false gene si fara rimel cu sclipici, sa vezi cum visez frumos, cum zambesc in vis, cum zambesc si totul in jur se face lumina. Si iti vei dori sa fie numai noapte, sa te bucuri de somnul meu si nimeni sa nu se apropie.

Caci vezi tu, orice vraja se rupe.Orice minune dureaza o vreme…Dar, nu!Nu te speria….eu nu pot fi ucisa asa usor. Nu ma darama o privire urata, nu ma clatina un om care-mi arunca in fata injurii nederepte.Da, vor curge rauri de lacrimi.Am sa oftez, am sa ma ascund in perne, in mijlocul oceanului, am sa ma revolt….Si iar va fi sa fie soare.Si iar am sa zambesc frumos.Ca un copil cand ninge.Ca un cantec trist, care nu stie sa se opreasca.

Poate nu sunt echilibrata si poate ard mereu, cu o intensitate pe care nu o poti suporta in fiecare zi.Poate gresesc sa jelesc toate frunzele ce mor toamna, poate sunt nebuna sa aplaud primul ghiocel si poate ca imi voi gasi sfarsitul intr-o noapte cu luna plina, cand pur si simplu, nu pot decat sa visez cu ochiii deschisi.Atunci, vai, renunt la orice aparare.

Poate ca am vise nastrusnice, poate sunt prea firava sa pot salva oamenii si florile si pomiii si raurile si iarba, mai ales iarba.Dar nu-mi ucide credinta ca iubirea nu moare.Iubirea nu moare niciodata.Si cata vreme va fi un gram din ea, fie cat de mic, fie cat de departe, cata vreme un gand de-al tau ma tine strans, nu am sa mor niciodata.

Am sa renasc in fiecare dimineata,vie, senina, alba.Verde.Ca ziua de azi.Ca ziua de maine, ca ceasul in care am sa te pot atinge.Chiar daca suntem la milioane de ani distanta.Chiar daca vremi si neguri si razboaie si moarte….tot am sa te stiu recunoaste.

Si dupa toate astea, dupa tot viforul, cand se va fi facut primavara, cand vei fi strigat soarelui ca ma vrei…Fara sa stii ca ma cauti, fara sa stii ca-ti lipsesc, fara sa crezi ca-i mai mult decat mangaierea vantului…am sa vin. Si ma vei simti aproape, asa cum nu credeai ca ne e permis.Ma vei simti a ta, ca mana in brat si vei simti cum vibrezi de viata mea.Si am sa te stiu alinta in feluri pe care le vom inventa noi.Si-atunci, vom sti ca e vreme de iubit. E vreme de cantec si vreme de senin in priviri si-n sange.

Pana atunci, zambesc celor care incearca sa vada ce e dincolo.Plang uneori, in marama colorata si toti rad, ca la o gluma buna.Imi tin pletele aproape, ca sa nu poata ghici nimeni sarutul ce l-ai ascuns dupa ureche.Pana atunci, arat ca un om care n-are nimic de pierdut si care nu vrea sa castige.

Senina si azi, iubita si maine, a ta mereu.Te sarut dulce.Dragul meu drag, e tarziu in lume.Insa pentru noi nu-i nici macar inceputul.Inca nu-i vremea noastra.Dar fii pe pace!Va fi vreme de pace, si vei stii sa nu ratacesti drumul catre PACEA TA.

Inca aici, inchid ochiii lenes.Tu…stii.Tot ce trebuie, stii.Si nu-i decat o farama din ceea ce port mereu, prin lume, pentru tine. Azi insa, ti-a trebuit mai mult.O vorba in plus, o tacere in minus.

Dragul meu drag, nu uita ce stii.Restul….ramane.Intotdeauna.Restul….il stii si ti-e de ajuns.

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

2 comentarii la „Restul…stii…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *